Anulare act administrativ

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 26.02.2013 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosarul nr. 293/108/2013, s-a admis în parte cererea formulată de reclamant, a fost aplicată primarului amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, începând cu a 31-a zi de la data rămânerii irevocabile a sentinţei civile nr. 1440 din 13 septembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2737/108/2010 şi până la îndeplinirea dispoziţiilor acestei hotărâri judecătoreşti privind furnizarea informaţiilor solicitate de reclamant potrivit Legii nr. 544/2001 şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 5.000 lei.

În considerentele hotărârii, tribunalul a statuat că potrivit prevederilor exprese şi neechivoce, dar în egală măsură imperative ale art. 24 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, iar în cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere; pe de altă parte, potrivit art. 25 alin. 1 din aceeaşi lege, sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului, iar hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.

Acestea fiind spuse, s-a reamintit de către instanţa de executare şi faptul că prin decizia nr. 349 din 3 aprilie 2007, a Curţii Constituţionale, s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. 2 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, reţinându-se în esenţă că acestea nu înfrâng în niciun fel dispoziţiile legii fundamentale.

Dintr-un alt punct de vedere, respectiv al reperelor jurisprudenţei C.E.D.O. executarea reprezintă o parte integrantă a procesului, reţinându-se de către Curtea de la Strasbourg în cauza „Şandor împotriva României” că executarea unei sentinţe sau a unei decizii indiferent de instanţa care o pronunţă trebuie considerată ca făcând parte integrantă din proces în sensul art. 6 paragraful 1 din Convenţie şi că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi; prin urmare, o hotărâre prin care se constată o încălcare antrenează pentru stat obligaţia juridică de a pune capăt încălcării constatate şi de a elimina consecinţele acesteia pentru a restabili în măsura posibilului situaţia anterioară a acesteia, fiind vădit că în cazul neexecutării, reclamantul poate suferi atât un prejudiciu material cât şi un prejudiciu moral în special din cauza frustrării provocate de refuzul administraţiei de a executa sentinţa.

S-a subliniat că şi în cauza „Roianu împotriva României” Curtea a reamintit că dreptul la justiţie garantat de art. 6 protejează în egală măsură şi punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii care într-un stat care respectă preeminenţa dreptului nu pot rămâne fără efect în defavoarea uneia dintre părţi şi totodată a apreciat că reclamanţii au suferit un prejudiciu material determinat de neexecutarea hotărârilor în cauză şi un prejudiciu moral constând în sentimentul profund de nedreptate datorat faptului că un timp îndelungat aceştia nu au beneficiat de protecţia efectivă a drepturilor lor în ciuda pronunţării unor hotărâri definitive şi executorii; în fine, şi în cauza „SC Ruxandra Trading SRL împotriva României” aceeaşi Curte a statuat că protejarea efectivă a justiţiabilului şi restabilirea legalităţii implică obligaţia pentru administraţie de a se adapta la hotărârea judecătorească şi că primăria este parte integrantă din administraţia care constituie un element al statului de drept, interesul său identificându-se cu cel al unei bune administrări a justiţiei, cu alte cuvinte dacă administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre ori întârzie în executarea acesteia, garanţiile art. 6 din Convenţie despre care s-a făcut deja vorbire mai sus, şi de care a beneficiat justiţiabilul în faţa instanţelor judecătoreşti, îşi pierd cu totul raţiunea de a fi, ceea ce evident că nu poate să fie acceptat.

Or, astfel fiind, este evidentă temeinicia cererii reclamantului prin care a solicitat să fie amendat conducătorul autorităţii publice cu amenda reglementată la art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce sunt incidente cerinţele de la art. 24 alin. 1 din aceeaşi lege, în sensul că, nu numai că executarea sentinţei irevocabile mai sus arătate nu s-a făcut în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, dar autoritatea pârâtă continuă şi astăzi să se opună executării acesteia de vreme ce s-a limitat numai la a plăti pe parcursul judecăţii la instanţa de executare daunele morale în cuantum de 1.000 lei la data de 16.01.2013, deci după iniţierea demersului judiciar de către reclamant, cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar chiar de către pârâtă fără însă a îndeplini obligaţia principală şi esenţială la care a fost îndatorată de către justiţie aceea de a-i furniza reclamantului informaţiile pe care acesta le-a solicitat prin cererea din 28 martie 2010, în pofida faptului că s-a dovedit cu prisosinţă de către reclamant că acesta a făcut toate demersurile necesare şi a înaintat titlul executor pârâtei spre a fi pus în executare de către aceasta.

Cât priveşte cererea reclamantului privind despăgubirile cerute alăturat amenzii susmenţionate, reţinând cu valoare de principiu că partea reclamantă are dreptul la despăgubiri pentru întârzierea în executarea sentinţei, şi reţinând totodată că despăgubirile pentru întârziere ce pot fi acordate conform celor antemenţionate pentru nerespectarea de către autoritatea publică a termenului legal de 30 de zile, sus amintit, se adaugă despăgubirilor acordate prin chiar hotărârea neexecutată cumulându-se în beneficiul reclamantului (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 870 din 13 februarie 2007, publicată în Jurisprudenţă 2007, I) precum în speţa de faţă, unde autoritatea pârâtă a persistat în atitudinea sa deşi a fost obligată şi la daune morale prin sentinţă, văzând cuantumul cerut în concret de către reclamant cu acest titlu, dar reţinând şi împrejurarea că partea solicitantă nu a indicat vreunul dintre criteriile de cuantificare a despăgubirilor cerute şi nici nu a învederat modul de calcul efectiv al acestora, văzând însă că nici partea potrivnică nu a formulat apărări în niciun fel sub acest aspect, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite prin hotărârea judecătorească neexecutată de către pârâtă în raport de care pot să fie apreciate intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora şi considerând necesară şi aplicarea principiului esenţial al reparării integrale a prejudiciului cauzat prin refuzul autorităţii, reţinând finalmente că acordarea unor despăgubiri în cuantum de 5.000 lei reprezintă o reparare adecvată şi suficientă a prejudiciului ce i-a fost pricinuit reclamantului în cauza de faţă, instanţa a obligat-o în acest sens pe pârâtă.

Domenii speta

Spete similare