R O M Â N I A
TRIBUNALUL BACAU
SECTIA COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV
ÎNCHEIERE
Sedinta camera consiliu de la 17 Februarie 2011
Las ordine a venit spre solutionare judecarea cererii de îndreptarea erorii materiale strecurata în dispozitivul sentintei civile nr. 795/04.11.2010 pronuntata de Tribunalul Bacau , în dosar nr. */2007 formulata de reclamanta SC R.G. SRL prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti, în contradictoriu cu pârât SC A.T. SRL, pârât F.M., având ca obiect pretentii.
Procedura legal îndeplinita fara citarea partilor.
INSTANTA
-deliberând-
Asupra actiunii de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata sub nr. */2007, reclamanta SC R.G. SRL Onesti prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti a solicitat îndreptarea erorii materiale a sentintei civile nr.795/04.11.2010, pronuntata în dosarul nr. */2007 al Tribunalului Bacau, în sensul de a obliga pârâtii: SC A.T. SRL si F.M. si la plata cheltuielilor de judecata, reprezentând onorariu avocat, conform chitantei depuse la dosarul cauzei.
Analizând cererea formulata precum si actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca la fila nr. 176 dosar s-a depus copia unei facturi emise la data de 02.11.2007 si nu originalul, astfel ca cererea formulata este neîntemeiata si în consecinta va fi respinsa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge cererea de îndreptare eroare materiala formulata de reclamanta SC R.G. SRL prin lichidator judiciar SPRL P.T. Onesti cu sediul în Onesti, jud. Bacau, reclamant SC R.G. SRL cu sediul în Onesti , jud. Bacau , în contradictoriu cu pârât SC A.T. SRL cu sediul în com. I., jud. Teleorman, pârât F.M. domiciliat în com. I., jud. Teleorman.
Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntata în sedinta publica .
1
Tribunalul Iași
Contencios administrativ. Anulare act administrativ
Tribunalul Teleorman
Cererea de suspendare executare act administrativ .Neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de lege. Netemeinicia cererii.
Curtea de Apel Oradea
Calculul duratei legale de suspendare a permisului de conducere
Tribunalul Bistrița Năsăud
Consiliile locale pot hotărî cumpărarea ori vânzarea unor bunuri ce fac parte din domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale, dar aceste operaţiuni pot avea loc numai prin licitaţie publică organizată în condiţiile legii.
Tribunalul Teleorman
Contestaţie formulată împotriva deciziei emise de DGFP pentru necolectarea TVA pentru produsele date membrilor asociaţi ai unei societăţi agricole.