Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Cuprinsul deciziei de concediere.

Concediere pentru motive care nu ţin de persoana salariatului. Cuprinsul deciziei de concediere.

Decizia de concediere nr. 23/25.11.2011 nu conţine motivele care au determinat concedierea, nu cuprinde nici durata preavizului şi nici nu s-a indicat dacă există locuri de muncă disponibile în unitate, iar în caz contrar nu s-a consemnat expres că nu există locuri de muncă disponibile.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., sent. nr. 337/F/5 martie 2012

Prin contestaţia înregistrată contestatoarea PVM a chemat în judecată pe intimata DJP Bistriţa Năsăud solicitând instanţei, în principal, să constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr.23/25.11.2011, iar în subsidiar, să o anuleze ca neîntemeiată, în ambele cazuri, să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actului de concediere şi obligarea intimatei la plata despăgubirilor salariale indexate şi actualizate ce i s-ar cuvenit de la data desfacerii contractului de muncă şi până la reîncadrarea lui efectivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Contestatoarea a fost salariată în cadrul intimatei pe postul de agent judeţean de pază. În data de 25 noiembrie 2011 intimata a dispus concedierea contestatoarei în temeiul art. 65 pct.1 Codul muncii, în acest sens fiind emisă decizia de concediere atacată nr.23/25.11.2011. În partea introductivă a deciziei s-a făcut referire la prevederile Hotărârii Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud nr.76/29.09.2005 privind înfiinţarea şi funcţionarea intimatei şi la raportul nr.678/24.11.2011 întocmit de şef tură GL privind reorganizarea activităţii la Inspectoratul şcolar judeţean. S-a indicat în decizie că aceasta poate fi atacată în termen de 30 zile de la comunicare la Judecătoria Bistriţa.

Tribunalul constată că intimata a dispus concedierea contestatoarei pentru motive care nu ţin de persoana salariatului, fiind vorba de o decizie individuală de concediere, reţinându-se de intimată art.65 din Codul muncii republicat, situaţie în care tribunalul va analiza cu prioritate motivele de nulitate absolută invocată de contestatoare.

Potrivit art. 65 Codul muncii republicat, concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului reprezintă încetarea contractului individual de muncă determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fără legătură cu persoana acestuia. Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă.

Potrivit art. 76 Codul muncii republicat decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu:

a) motivele care determină concedierea;

b) durata preavizului;

c) criteriile de stabilire a ordinii de priorităţi, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective;

d) lista tuturor locurilor de muncă disponibile în unitate şi termenul în care salariaţii urmează să opteze pentru a ocupa un loc de muncă vacant, în condiţiile art. 64.

Tribunalul, observând conţinutul concret al deciziei de concediere emisă de intimată, constată că aceasta nu a respectat prevederile legale imperative impuse de art.76 din actul normativ arătat, în sensul că decizia de concediere nr.23/25.11.2011 nu conţine motivele care au determinat concedierea, nu cuprinde nici durata preavizului şi nici nu s-a indicat dacă există locuri de muncă disponibile în unitate, iar în caz contrar nu s-a consemnat expres că nu există locuri de muncă disponibile.

Contrar aserţiunilor intimatei din întâmpinare, tribunalul arată că decizia de concediere trebuia motivată în fapt suficient de clar şi exact sub aspectul motivului real ce ar fi determinat desfiinţarea postului ocupat de contestatoare, nefiind suficientă doar indicarea textului legal aplicabil şi referirea la un raport întocmit de un şef de tură. Altfel zis, intimata trebuia să menţioneze expres chiar în decizia de concediere, iar în nu alte înscrisuri la care face referire generică, că se desfiinţează postul contestatoarei, ca urmare a reorganizării intimatei realizate la o anumită dată ce trebuia menţionată, din cauza reducerii contractelor de prestări servicii. Ori, tribunalul constată că asemenea menţiuni obligatori care să indice motivul real al concedierii nu sunt indicate în decizia atacată, care nu poate fi completată cu alte înscrisuri întocmite anterior sau ulterior de angajator pentru că s-ar încălca prevederile legale evocate impuse imperativ de legiuitor.

De asemenea decizia nu conţine nici durata preavizului, care de altfel nici nu a fost acordat, fapt recunoscut prin întâmpinare, aşadar lipseşte un alt element impus în mod obligatoriu de textul legal incident în cauză anterior evocat, fapt ce a determinat vătămarea clară a drepturilor contestatoarei. Nu este suficientă indicarea termenului de preaviz în contractul de muncă, ci trebuie menţionată expres durata acestuia în decizia de concediere. Intimata nici nu a indicat dacă există locuri de muncă disponibile în unitate, iar în caz contrar, nu s-a consemnat expres că nu există locuri de muncă disponibile, caz în care instanţa constată că altă cerinţă legală formală a fost nerespectată de intimată.

Tribunalul arată că aceste cerinţe impuse de lege în mod obligatoriu, deşi par la prima vedere a fi pur formale, acestea sunt necesare pentru că au drept scop evitarea adoptării unor măsuri de concediere abuzive de către angajatori, iar prin indicarea acestor elemente minimale impuse de lege se asigură respectarea intereselor salariatului, ţinând cont de consecinţele deosebit de grave ale măsurii concedierii sub aspectul condiţiilor de viaţă concrete ale celor concediaţi, ce rămân practic fără niciun loc de muncă şi fără venituri băneşti din care să-şi asigure existenţa. Aşadar, angajatorul are obligaţia legală de a indica aceste elemente impuse de art.76 Codul muncii în cuprinsul deciziei de concediere, iar în caz contrar se aplică sancţiunea nulităţii acelui act.

Având în vedere lipsa acestor elemente din decizia de concediere atacată, impuse obligatoriu prin prevederile legale imperative anterior arătate, tribunalul constată că intimata a încălcat prevederile art.76 lit. a, b, d Codul muncii republicat, motiv pentru care se va aplica sancţiunea nulităţii absolute a deciziei atacate, fiind vorba de un act emis prin încălcarea unor prevederi legale imperative edictate tocmai pentru emiterea valabilă a acelei decizii.

Tribunalul mai constată că intimata a indicat eronat instanţa competentă să soluţioneze contestaţia, indicând greşit Judecătoria Bistriţa în locul acestui tribunal, dar acest lucru nu atrage nulitatea absolută a deciziei de concediere aşa cum a susţinut contestatoarea, pentru că, pe de o parte, art. 76 Codul muncii republicat nu impune această cerinţă în cazul deciziei de concediere, aşa cum impune art.252 alin. 2 lit. f Codul muncii republicat în cazul deciziilor de sancţionare disciplinară, iar pe de altă parte, contestatoarea a sesizat legal instanţa competentă atât teritorial, cât şi material, caz în care aceasta nu a suferit nici o vătămare procesuală.

Având aceste considerente, tribunalul va dispune admiterea contestaţiei formulate de către contestatoare împotriva intimatei şi în consecinţă va constata nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 23/25.11.2011 emisă de intimată. Faţă de soluţia adoptată a constatării nulităţii absolute a deciziei de concediere nu se mai impune analizarea temeiniciei şi legalităţii acesteia, prin prisma apărărilor formulate de părţi, sub aspectul caracterului real şi efectiv al desfiinţării postului ocupat de contestatoare.

Potrivit art. 80 Codul muncii republicat, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. La solicitarea salariatului instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere.

Având în vedere aceste prevederi legale, ţinând cont de caracterul retroactiv al sancţiunii nulităţii absolute, ce are drept efect repunerea părţilor în situaţia anterioară întocmirii actului nul, ţinând cont de cererea formulată în acest sens de contestatoare, se va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere în sensul reintegrării contestatoarei în postul deţinut anterior concedierii.

În baza art. 80 Codul muncii, constatând că a fost efectuată concedierea contestatoarei în mod nelegal, tribunalul va obliga intimata angajator să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în cazul în care nu era concediată începând cu data desfacerii contractului individual de muncă şi până la reîncadrarea efectivă.

Domenii speta

Spete similare