Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Necesitatea continuării cercetării penale

Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Necesitatea continuării cercetării penale.

 Este necesar ca cercetările efectuate să fie completate, pentru a se verifica veridicitatea contractului de împrumut întocmit între intimaţii VM şi VI, pe de o parte, şi numitul KNT, pe de altă parte, datorită faptului că asupra contractului menţionat planează suspiciunea fictivităţii, raportat la faptul că soţii: VI, beneficiar al certificatului de încadrare în grad grav de handicap, şi al unei indemnizaţii de însoţitor, şi VM, beneficiară a unui certificat de încadrare în grad accentuat de handicap, au împrumutat o suma deloc neglijabilă, 50.000 euro, de la o terţă persoană, cu obligaţia ca într-un termen extrem de scurt (raportat la suma mare de bani împrumutată)- cca. o lună şi jumătate, să o restituie, în caz contrar bunurile lor supunându-se executării silite.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 75/F/15 iunie 2011

 Prin plângerea înregistrată petenţii SMT, SVA, SES,  SC. GC SRL, SC. S & CO SRL, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună desfiinţarea rezoluţiei procurorului din data de 14 ianuarie 2010 şi a rezoluţiei prim procurorului din data de 22 februarie 2011, date în dosarul nr. 331/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cu trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitorii VI, VM, pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal, fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal, precum şi faţă de făptuitorul Papuc Dorel pentru comiterea în calitate de instigator şi/sau complice a infracţiunilor de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 3 Cod penal şi fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal.

În subsidiar, au solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţelor atacate, şi reţinând cauza spre rejudecare, să se dispună condamnarea făptuitorilor pentru faptele pentru care au fost cercetaţi.

Analizând plângerea petenţilor prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului nr. 331/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, instanţa constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Rezoluţia din data de 22.02.2011 emisă de procurorul ierarhic superior în dosarul nr. 57/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a reţinut că prin Rezoluţia emisă la data de 14.01.2011, în dosarul nr.331/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a, d Cod procedură penală: neînceperea urmăririi penale faţă de VI şi VM, pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal (întrucât s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii), şi fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal (constatându-se că fapta nu există); neînceperea urmăririi penale faţă de PD, pentru infracţiunile de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal, instigare la înşelăciune prev. de art. 25 raportat la art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal şi fals în declaraţii prev. de art. 292 Cod penal (deoarece faptele nu există).

S-a reţinut că la data de 26.07.2002, între VI şi VM (soţ şi soţie) pe de o parte – în calitate de promitenţi-vânzători şi SMT, SVA, SES, în calitate de promitenţi-cumpărători, s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la notariat sub nr. 4550, prin care cei doi făptuitori s-au obligat să înstrăineze celor trei persoane vătămate imobilul situat în Bistriţa, str. D. nr…., pentru suma de 100.000.000 lei vechi, preţ ce a fost achitat integral.

Deoarece la data respectivă imobilul era grevat de interdicţia de înstrăinare pe o perioadă de 10 ani, fiind dobândit de cei doi soţi în baza Legii nr. 112/1995, promitenţii-vânzători s-au obligat prin antecontract ca îndată ce legea le va permite, să se prezinte „în faţa oricărui organ al statului în vederea întabulării imobilului vândut”.

Concomitent s-a încheiat tot la notariat un contract de comodat autentificat, prin care soţii V s-au obligat să închirieze cu titlu gratuit acel imobil, pe o perioadă de 10 ani, Societăţii Comerciale „GC S.R.L. Bistriţa, ai cărei asociaţi şi administratori sunt cei trei fraţi S. Ulterior, după câteva luni, între soţii V şi Societatea Comercială „S & Co” S.R.L. Bistriţa, ai cărei asociaţi şi administratori sunt tot cei trei fraţi, s-a încheiat cu privire la acelaşi imobil un nou contract de comodat, pentru perioada 21 octombrie 2002 – 21 octombrie 2010.

După încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare, persoanelor vătămate le-au fost înmânate, prin intermediul lui PD – ginerele soţilor V, toate actele de proprietate ale imobilului, din acel moment persoanele vătămate având la modul efectiv posesia imobilului, în care au realizat lucrări de amenajare şi modernizare, pentru transformarea lui în spaţiu comercial.

La data de 15.10.2007 soţii V au încheiat cu numitul KNT – avocat în cadrul Baroului Ialomiţa, un contract de împrumut autentificat, prin care au primit suma de 50.000 euro, cu termen de restituire la data de 1.12.2007, care prevedea obligaţia împrumutaţilor ca în cazul în care nu restituie la termenul stabilit întreaga sumă, împrumutătorul să le urmărească silit bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea lor.

Făptuitorii VI şi VM nu au restituit suma împrumutată la data stipulată în contract, astfel că la data de 25.02.2008, KNT a formulat cerere de executare silită, solicitând „urmărirea tuturor bunurilor şi veniturilor urmăribile” ale celor doi debitori, pentru recuperarea sumei de 50.000 euro.

S-a mai reţinut că KNT nu a făcut referire concretă în cererea de executare silită la vreun bun imobil al făptuitorilor, care au garantat restituirea împrumutului cu întregul patrimoniu al acestora, neinstituind ipotecă asupra vreunui bun şi neamintind de imobilul promis spre vânzare persoanelor vătămate. Nici în contractul de împrumut nu a fost amintit acest imobil, iar potrivit declaraţiei lui KNT, în momentul acordării împrumutului acesta nu ştia că soţii V sunt proprietarii acestui imobil, aflând despre acest lucru doar în momentul declanşării procedurii de executare silită.

Aflând despre demararea procedurii de executare silită, persoanele vătămate au formulat contestaţie la executare pe care au adresat-o Judecătoriei Bistriţa; la data de 17.06.2009 au formulat apoi plângerea ce formează obiectul prezentei cauze, iar la data de 22.03.2010 au formulat o nouă plângere penală, împotriva avocatului KNT, pentru infracţiunile de înşelăciune şi fals în declaraţii; această din urmă plângere, a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj prin ordonanţa din dosarul nr. 98/P/2010, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de KNT, în temeiul art. 10 lit. a Cod procedură penală, reţinându-se că faptele nu există.

Având în vedere starea de fapt ce rezultă din analiza şi interpretarea probelor administrate în prezentul dosar, s-a considerat că în mod justificat procurorul a apreciat că nu poate fi reţinută în sarcina făptuitorilor infracţiunea de înşelăciune în dauna persoanelor vătămate, deoarece nu au acţionat cu rea-credinţă nici în momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare şi nici pe parcursul executării lui; persoanele vătămate au avut încă de la data încheierii convenţiei posesia asupra imobilului iar făptuitorii nu au întreprins acţiuni de inducere în eroare şi nici nu au urmărit obţinerea unor foloase materiale injuste.

Nu rezultă din actele dosarului, că soţii Varga ar fi ascuns persoanelor vătămate datele cu privire la situaţia reală a imobilului sau că ar fi garantat restituirea împrumutului către KNT cu bunul în privinţa căruia exista promisiunea de vânzare, în condiţiile în care împrumutătorul avea posibilitatea de a urmări, în vederea recuperării sumei de bani, nu numai acel imobil, despre care nici nu ştia că se află în proprietatea făptuitorilor, ci întreaga avere a acestora, dar şi veniturile lor.

Pe de altă parte, în momentul acordării împrumutului, KNT nu a făcut demersuri pentru a se informa în legătură cu bunurile urmăribile aflate în proprietatea făptuitorilor, acceptând să-i împrumute cu suma amintită, în virtutea relaţiilor de prietenie pe care le avea cu PD de mai bine de 30 de ani.

S-a considerat că nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune executarea necorespunzătoare a unui contract sau neîndeplinirea obligaţiilor asumate, chiar dacă aceasta produce o pagubă contractantului, în condiţiile în care lipseşte acţiunea făptuitorului de a prezenta o situaţie sau o împrejurare în chip mincinos, care să conducă la inducerea în eroare a persoanei vătămate.

Prin urmare, în speţă, lipsind latura obiectivă a infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 Cod penal, nu poate fi antrenată răspunderea penală a făptuitorilor.

S-a mai stabilit de asemenea că în mod întemeiat nu poate fi reţinută nici infracţiunea de fals în declaraţii, deoarece împrejurările consemnate de notarul public în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare dar şi în cuprinsul contractului de împrumut, corespund realităţii, şi că este corectă şi soluţia adoptată cu privire la făptuitorul PD, în contextul în care nu rezultă indicii ori elemente legate de acţiuni pe care acesta să le fi întreprins, specifice infracţiunilor sub aspectul cărora a fost cercetat şi care să aibă drept rezultat păgubirea persoanelor vătămate.

Având în vedere starea de fapt reţinută, susţinerile petenţilor şi actele şi lucrările dosarului, reprezentate de actele notariale întocmite, de acte atestând situaţia materială a intimaţilor VI şi VM, eliberate de Primăria mun.Bistriţa, de formalităţile aferente dosarului execuţional întocmit ca urmare a nerambursării împrumutului de 50.000 euro, de actele medicale emise pe numele intimaţilor VI şi VM şi de declaraţiile celor trei intimaţi, care iniţial, în prezenţa apărătorului ales, au arătat că nu doresc să facă vreo declaraţie, iar apoi au refuzat să dea vreo declaraţie, cu motivarea că se desfăşoară referitor la imobilul respectiv un proces civil, aflat pe rolul Judecătoriei Bistriţa, instanţa a apreciat că este necesar ca cercetările efectuate să fie completate, pentru a se verifica veridicitatea contractului de împrumut întocmit între intimaţii VM şi VI, pe de o parte, şi numitul KNT, pe de altă parte.

Aceasta datorită faptului că asupra contractului menţionat planează suspiciunea fictivităţii, raportat la faptul că soţii: VI, beneficiar al certificatului de încadrare în grad grav de handicap, şi al unei indemnizaţii de însoţitor, şi VM, beneficiară a unui certificat de încadrare în grad accentuat de handicap, au împrumutat o suma deloc neglijabilă, 50.000 euro, de la o terţă persoană, cu obligaţia ca într-un termen extrem de scurt (raportat la suma mare de bani împrumutată)- cca. o lună şi jumătate, să o restituie, în caz contrar bunurile lor supunându-se executării silite.

Este evident, raportat la durata scurtă de rambursare, că suma mare de bani respectivă, presupusă a fi utilizată efectiv, nu putea fi restituită într-un termen atât redus, dată fiind şi lipsa posibilităţilor materiale ale împrumutaţilor, persoane foarte bolnave şi inapte de muncă, şi care nu beneficiază de alte surse de venit.

Este de luat în considerare, pentru verificarea realităţii tranzacţiei, în cadrul cercetărilor ce se vor efectua destinaţia sumei de 50.000 de euro, precum şi motivaţia intimaţilor VM şi VI, în condiţiile în care aceştia au solicitat în cadrul dosarului civil nr.6832/190/2008 (în care s-a pronunţat Sentinţa civilă nr.6619/2010 a Judecătoriei Bistriţa, prin care a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanţii VM şi VI), să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4550/26.07.2002, invocând faptul că a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 65 lit. a coroborat cu art. 61 alin. 3, art. 62, art. 59 şi art. 49 lit. h din Legea 36/1995, conform cărora, notarul public avea obligaţia de  consemna în încheierea de autentificare că s-a luat consimţământul părţilor respective, că pentru VI, nevăzător, trebuia să se consemneze în încheierea că  i s-a citit înscrisul şi că a auzit bine cele consemnate şi că totodată acestea reprezintă voinţa sa, iar pentru VM, având în vedere starea psihică precară în care se afla, notarul, conform art. 59 din Legea 36/1995 trebuia să procedeze la autentificare numai dacă un medic specialist atestă în scris că partea poate să-şi exprime în mod valabil consimţământul în momentul încheierii actului, ori, singura menţiune făcută de notar este aceea că părţile au citit actul, lucru imposibil, cel puţin pentru Varga Ionel.

 Este de menţionat de asemenea că în motivele invocate s-a mai arătat că actul se impune a fi anulat pentru eroarea obstacol asupra actului juridic încheiate, reclamanţii crezând că încheie un contract de comodat şi nu unul de vânzare – cumpărare, că la aproximativ o lună de la cumpărare, reclamanţii au mers la notar pentru a încheia un contract de comodat pentru locuinţă, iar abia cu începerea executării silite au aflat că au încheiat un antecontract de vânzare – cumpărare şi că anterior au primit preţul integral al imobilului, acela de 100.000.000 lei vechi, şi că deci practic, din acest antecontract rezultă că la doar o lună de la achiziţionarea imobilului cu preţul de 135 milioane lei, aceştia l-au vândut cu preţul de 100 milioane lei, timp în care au efectuat îmbunătăţiri au dat la schimb locuinţa în care stăteau şi suma de 50 milioane lei, că reclamanţii au purtat discuţii despre închiriere şi pârâţii au vrut să ascundă faptul încheierii antecontractului de vânzare – cumpărare, aşa cum rezultă din împrejurarea că peste circa două luni de zile aceştia i-au chemat din nou la notar pentru a încheia un nou contract de închiriere denumit comodat cu o altă societate, SC S SRL, iar după circa trei ani, în data de 15.02.2005, au încheiat un nou contract cu SC GC SRL, reclamantul nesemnând acel act.

 Fără faptul inducerii în eroare, au arătat reclamanţii, nicio persoană în deplinătatea facultăţilor mentale nu ar vinde, chiar cu preţul cu care a cumpărat de la stat, cu atât mai mult sub acest preţ, învederându-se faptul că reclamanta VM a fost diagnosticată cu nevroză depresivă, fiind deseori internată la psihiatrie, ceea ce înseamnă că discernământul său fiind afectat, consimţământul nu există, nemulţumirea reclamanţilor rezidând în faptul că preţul din antecontract este vădit disproporţionat faţă de preţul real de la acea dată, avantajele disproporţionate urmărite rezultând din dorinţa pârâţilor de a deveni proprietarii unui imobil a cărui valoare, cu îmbunătăţirile aduse de reclamanţi şi schimbarea destinaţiei în spaţiu comercial ar fi fost de aproximativ 1 miliard 200 milioane lei vechi, deci de 10 ori mai mare decât preţul aşa zis plătit, în aceste condiţii cauza contractului fiind una ilicită.

 Expunerea de motive a intimaţilor VM şi VI, care în cadrul dosarului nr.1817/190/2008 (la o distanţă în timp apreciabilă de la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare şi primirea preţului), solicită instanţei constatarea nulităţii actului respectiv (invocând printre alte temeiuri propriile probleme medicale, existente la data încheierii convenţiei civile), raportat la contractul de împrumut având ca obiect o sumă considerabilă de bani, rambursabilă într-un termen scurt şi cu menţiunea că expresă că sunt de acord să le fie urmărite silit toate bunurile mobile şi imobile (deşi erau conştienţi că nu deţin alte bunuri imobile, iar adresa nr.12658/0.03.2010 emisă de Primăria mun.Bistriţa-f.47 din dosarul nr.331/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud atestă că aceştia nu figurează cu bunuri impozabile) nu face decât să determine suspiciunea că contractul de împrumut a fost încheiat fictiv, pentru a sustrage prin executare silită imobilul tranzacţionat, de la perfectarea antecontractului de vânzare-cumpărare.

În consecinţă, în baza art.278/1 al.8 lit.b Cod procedură penală, va fi admisă plângerea formulată de petenţi împotriva Rezoluţiei procurorului din data de 14.01.2011, dată în dosarul numărul 331/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, menţinută prin Rezoluţia din data de 22.02.2011, dată în dosarul numărul 57/II/2/2011, privind pe intimaţii VI, VM şi PD, pe care le desfiinţează şi trimite cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Cu ocazia începerii urmăririi penale, se va proceda la audierea personalului notarial în vederea obţinerii de date cu privire la desfăşurarea tranzacţiei de împrumut între intimaţii VM şi VI, pe de o parte, şi numitul KNT, pe de altă parte (dacă s-au repurtat discuţii între părţi sau între acestea şi alte persoane, dacă s-au făcut precizări având legătură cu contractul, dacă intimaţii VM şi VI au venit însoţiţi de către o altă persoană, eventual intimatul PD, care a fost rolul eventualilor însoţitori, cine a înmânat suma de bani şi cine a preluat-o), la audierea oricăror persoane  (vecini, rude ale intimaţilor, etc.) care au cunoştinţă despre destinaţia sumei împrumutate, despre schimbări în stilul de viaţă sau în starea materială a intimaţilor (presupunând că suma de 50.000 euro a făcut posibil acest lucru), verificarea împrejurării dacă suma respectivă împrumutată a intrat în patrimoniul altor persoane, inclusiv a intimatului PD, audierea intimaţilor VM, VI şi PD privitor la aceste aspecte, precum şi cu privire la motivul pentru care s-a contractat suma respectivă de bani, audierea numitului KNT, pentru a se releva care este motivul pentru care a tranzacţionat cu intimaţii-persoane în vârstă, foarte bolnave şi fără resurse materiale, fixând un termen de scadenţă atât de scurt, practic asumându-şi riscul ca în aceste condiţii să fie foarte probabil ca împrumutul să nu poată fi restituit, urmând a se administra orice probe din care să rezulte date relevante cu privire la caracterul real sau fictiv al contractului de împrumut.

Domenii speta

Spete similare