Linia despărţitoare se poate configura numai în raport cu proprietarii vecini, în speţă reclamanţii şi pârâta gm nu şi cu pârâţii ş, deoarece prin dezmembrarea şi donaţia mai înainte amintite între terenul reclamanţilor şi al acestor pârâţi s-a creat...

Decizie 68/A/2011 din 07.03.2012


Grăniţuire.

 Linia despărţitoare se poate configura numai în raport cu proprietarii vecini, în speţă reclamanţii şi pârâta GM nu şi cu pârâţii Ş, deoarece prin dezmembrarea şi donaţia mai înainte amintite între terenul reclamanţilor şi al acestor pârâţi s-a creat un spaţiu intermediar, cu proprietar pârâta de rând 3, fapt care i-a făcut să-şi piardă calitatea de vecini direcţi cu reclamanţii.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., decizia nr. 68/A/22 septembrie 2011

 Prin sentinţa civilă nr. 3785/2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa a fost admisă acţiunea principală precizată şi extinsă, formulată de reclamanţii RO şi RA în contradictoriu cu pârâţii ŞD şi ŞV, GM, ca fiind întemeiată şi, în consecinţă:

- a fost stabilită linia de hotar dintre imobilele proprietatea reclamanţilor înscrise în CF 3398/1 Bistriţa nr. top. 5797/2/1 şi 5797/1/1 în suprafaţă de 4.790 mp. şi imobilele proprietatea pârâţilor înscrise în CF 5931 Bistriţa, nr. top. 5796/1/1/1 care împreună cu nr. top. 5796/2/2/2/1 formează în prezent număr cadastral 3857 cu suprafaţa de 2.300 mp. pe aliniamentul determinat de punctele A, B, 142, 131, menţionate în anexa nr. 4 la raportul de contraexpertiză tehnică (refăcut) întocmit în cauză de către experţii MF, TI şi ŢI;

- au fost obligaţi pârâţii să-şi ridice gardul edificat pe proprietatea reclamanţilor;

- au fost obligaţi pârâţii să recunoască reclamanţilor dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 18,8 mp. din terenul mai sus identificat, astfel încât în pct. A să se retragă cu 20 cm., în pct. B cu  44 cm. şi în pct. 142 cu 14 cm.

S-a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţii ŞD şi ŞV, ca fiind neîntemeiată.

Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 3.579 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

 Împotriva sentinţei expuse au declarat recurs pârâţii.

 La termenul de judecată din 9 iunie 2011, tribunalul, din oficiu, a ridicat şi a pus în discuţia contradictorie a părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale pasive parţiale a pârâţilor ŞD şi ŞV şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a acestora în formularea cererii reconvenţionale. Incidentul s-a motivat prin aceea că lucrarea de contraexpertiză completată în apel prevede că ŞD şi ŞV nu sunt proprietari vecini cu reclamanţii, această însuşire având-o numai pârâta GM.

 Examinând sentinţa din punct de vedere al excepţiei invocată din oficiu de tribunal, din perspectiva criticilor aduse de pârâţi şi a probelor noi administrate în calea de atac, se conchide că apelul este fondat în limitele şi pentru argumentele ce se vor reda în continuare.

 Prin acţiunea introductivă precizată, coroborată cu notele de şedinţă din dosarul de fond, reclamanţii RO şi RA în contradictoriu cu pârâţii ŞD şi ŞV, calităţi determinate prin încheierea de la fila 294, au solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa în cauză să se stabilească mejdia dintre proprietăţile reclamanţilor, înscrise în C.F. 3398/1 Bistriţa nr.top.5797/2/1 şi 5797/1/1, şi cele aparţinând pârâţilor, intabulate în c.f. 5931 Bistriţa nr.top.5796/2/2/1 şi 5796/1/1/1; să fie obligaţi pârâţii să-şi ridice gardul de pe proprietatea lor şi să le predea terenul ocupat.

 Acţiunea s-a înregistrat la Judecătoria Bistriţa la data de 6.10.2005. Întrucât în timpul cercetării judecătoreşti a cauzei, la 7.02.2006, proprietatea pârâţilor de sub nr.top.5796/1/1/1, în suprafaţă de 1300 mp, s-a dezmembrat în două loturi (5796/1/1/1/1, nr. cadastral 3857/1, de 1089 mp şi 5796/1/1/1/2, nr. cadastral 3857/2, de 211mp), cel din urmă donându-se numitei GM, la semnalarea împrejurării de către pârâţi, cadrul procesual sub aspectul participanţilor la judecată s-a extins prin introducerea în cauză, ca pârâtă, a noului proprietar GM, prin memoriul de la fila 110 (dosar fond), a cărei citare s-a dispus la termenul din 29 martie 2007.

 Pârâţii ŞD şi ŞV au înţeles să sesizeze instanţa cu cererea reconvenţională, prin care au cerut să fie obligaţi reclamanţii la împrejmuirea restului de teren care se învecinează cu suprafaţa deţinută în proprietate de pârâţii sau, în caz de neexecutare, să fie autorizaţi să-l execute ei, urmând ca, în final, reclamanţii să suporte jumătate din contravaloarea întregii împrejmuiri.

 Prin sentinţa atacată s-a rezolvat litigiul în contradictoriu cu părţile a căror calităţi au fost arătate mai înainte: reclamanţii RO şi A, pârâţii ŞD, ŞV şi GM, reclamanţii reconvenţionali ŞD şi ŞV.

 Din înscrisurile prezentate pentru prima dată în apel şi din identificările făcute de experţi prin completarea expertizei ordonată în calea de atac reiese că terenul reclamanţilor este limitrof numai cu terenul de 211mp, proprietatea lui GM şi acest amplasament a rezultat în urma dezmembrării imobilului de sub nr. cadastral 3857, fost proprietatea pârâţilor ŞD şi ŞV.

 Grăniţuirea este o operaţie de determinare prin semne exterioare a limitei dintre două fonduri vecine care aparţin unor titulari diferiţi. Acesta fiind scopul acţiunii confesorii introdusă de reclamanţi, linia despărţitoare se poate configura numai în raport cu proprietarii vecini, în speţă reclamanţii şi pârâta GM nu şi cu pârâţii Ş, deoarece prin dezmembrarea şi donaţia mai înainte amintite între terenul reclamanţilor şi al acestor pârâţi s-a creat un spaţiu intermediar, cu proprietar pârâta de rând 3, fapt care i-a făcut să-şi piardă calitatea de vecini direcţi cu reclamanţii. Acest argument al inexistenţei raporturilor de drept substanţial între ei, respectiv cel de vecinătate, atrage pe plan procedural admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ş în acţiunea în grăniţuire principală, precum şi a lipsei calităţii procesuale active de a emite pretenţiile din cererea reconvenţională, cu consecinţa respingerea cererii introductive în parte şi a cererii reconvenţionale în întregime pentru acest element al lipsurilor privind exerciţiul dreptului la acţiune.

 Trebuie precizat că din studiul dosarului nu se desprinde însuşirea pârâtei GM de reclamantă reconvenţională, alături de soţii Ş. Nicăieri pe parcursul cauzei la fond nu se regăseşte vreo cerere cu aceste valenţe formulată şi de ea. Trimiterea la atributul de „pârâtă reclamantă reconvenţională” din cererea de redeschidere a dezbaterilor de la fond nu are suport în investirea instanţei conformă cu autointitularea.

 În consecinţă, toate motivele apelului subscrise acestui segment al speţei nu pot fi analizate pe fond prin opunerea soluţiei asupra incidentului tratat până acum.

 Aserţiunile părţilor asupra problemei analizate nu pot aduce modificări dezlegării de drept date de tribunal. Cele ale apelanţilor sunt colaterale şi exced verificărilor ce se impun în speţă, acestea neatribuind pretinsului lor interes caracter legitim, atâta vreme cât construcţiile lor nu sunt amplasate pe terenul vecin faţă de care se impune fixarea hotarului. Aspectul se deduce din cuprinsul actului de parcelare de teren şi contract de donaţie punctul B, unde se prevede că suprafaţa de 211 mp donată lui GM este liberă de construcţii.

 Celelalte, ale intimaţilor, nu pot primi eficienţă de vreme ce chiar în timpul cercetării speţei s-a adus la cunoştinţa instanţei de fond schimbarea titularului dreptului de proprietate vizând terenul faţă de care trebuie să se hotărască mejdia şi s-a extins cadrul procesual cu referire la părţile care-şi justifică dreptul de a sta în judecată în acţiunea cu obiectul ce interesează aici şi cu care s-a investit prima instanţă.

 Necesitatea mejduirii prin intervenţia instanţei judecătoreşti derivă din neintervenirea unei convenţii între proprietarii vecini, văzând condiţiile în care s-a construit gardul din beton a cărui demolare se cere, marcate clar de contestări, duse până la limita învrăjbirii, şi din existenţa îndoielii asupra hotarelor. Revine aşadar judecătorului obligaţia să reconstituie hotarul real dintre cele două fonduri.

 Varianta sentinţei se menţine, cu particularitatea că linia de demarcaţie se trasează între terenul reclamanţilor şi suprafaţa aferentă nr. top. 5796/1/1/1/2, nr. cadastral 3857/2, de 211 mp, în acord cu dezlegările anterioare, porţiunea ultimă nemaifiind un corp funciar unitar împreună cu nr. top 5796/1/1/1/1, nr. cadastral 3857/1, de 1089 mp şi nr. top. 5796/2/2/1.

 Fără a absolutiza forţa probantă a unuia dintre mijloacele de probă admise şi administrate în procese cu această natură, în fixarea hotarului se consideră că proba cea mai relevantă este expertiza topografică de identificare a imobilelor, în cadrul căreia se indică cu grad mare de exactitate elemente de publicitate imobiliară, vecinătăţi, semne distinctive de la faţa locului, geometria locului şi suprafeţele pentru care fiecare parte justifică un drept de proprietate.

 În schimb, cum este şi în cazul prezent, martorii, persoane fără pregătire de specialitate, aduc informaţii cu aproximaţie, după priceperea lor diferită, şi uneori contradictorii. Rămâne astfel ca în baza unei probe tehnice să se elimine orice contradicţie între susţineri.

 În primul rând este de subliniat că nu s-a putut porni în demarcaţie de la o origine nelitigioasă. Atât martorul PSC – fost proprietar al terenului pârâtei, cât şi BCN au relatat că în anul 1993 între reclamanţi şi vecinul lor P nu s-a putut încheia o înţelegere în direcţia analizată şi, prin urmare, în evitarea conflictelor, primul a început să-şi îngrădească terenul prin amplasarea gardurilor pe terenul său propriu.

 Împotriva afirmaţiilor de mai sus vin depoziţiile martorilor SŞS şi SM, care sunt în sensul că pârâţii Ş au ridicat un gard înspre proprietatea lor, fără să le afecteze dreptul de proprietate al reclamanţilor, motiv ce fundamentează poziţia de la fond şi din apel, aceea de a se hotărî linia despărţitoare pe aliniamentul actual.

 Nepotrivirile trebuie înlăturate prin expertiză şi criteriul adoptat se impune să fie cel al respectării mărimii suprafeţelor fiecărui proprietar. Iniţial, expertul PI precizează că terenurile se suprapun, iar prin suplimentul nr. 1 concluzionează că reclamantul foloseşte mai puţin cu 16,8 m decât cel întabulat, şi în aceeaşi măsură pârâţii folosesc mai mult în detrimentul celui dintâi. Mai arată că gradul actual edificat de Ş este pe terenul reclamanţilor, nu s-a amplasat pe vechea fundaţie ridicată de reclamanţi şi nu respectă linia gardului vechi din continuarea grădinii.

 Expertiza lui BL, SC şi VN, în principiu, aduce aceleaşi lămuriri.

 Pârâţii s-au declarat nemulţumiţi de acest raport, situaţie în care judecătoria a încuviinţat efectuarea unei contraexpertize de către trei experţi din cadrul Biroului local de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Mureş. Pe această dovadă şi-a întemeiat sentinţa instanţa de fond. Prin aceasta şi prin completarea dispusă de instanţa de control, în prezenţa a doi experţi desemnaţi de părţi (PV şi PI) se reconfirmă dezlegările experţilor locali ce au fost numiţi să efectueze expertiza în cauză, rezultând ocuparea de către pârâţi a unei suprafeţe de 18,8 mp (20 mp în apel) din terenul reclamanţilor, că fundaţia gardului nou nu este dreaptă, are devieri înspre proprietatea reclamanţilor în punctele A, B, 142, că axul fundaţiei gardului nou nu corespunde cu linia gardului vechi care exista anterior construirii celui actual, gard nou din beton edificat de pârâţii Ş.

 În completarea contraexpertizei din apel, prin răspunsul de la alineatul 3 şi prin anexa C 3.1, se indică iarăşi diferenţele dintre datele cadastrale şi cele găsite prin măsurători, se precizează încă o dată nevoia modificărilor reperelor materiale actuale pentru reîntregirea proprietăţii reclamanţilor cu 20 mp, superioară celei de la fond cu 0,2 mp. Nu se va alege această variantă pentru a nu înrăutăţi apelanţilor situaţia în propria cale de atac.

 Lucrările se bazează pe verificări minuţioase, corecte a înscrisurilor din cartea funciară, a actelor care au consfinţit proprietăţile întabulate, corelate cu datele de fapt găsite în teren, împrejurări faţă de care se apreciază că hotarul poate fi trasat pe limitele invocate de experţii numiţi.

 În cartea demonstraţiilor lor, apelanţii aduc contraargumente art. 25 alin. 2 lit. a din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI. Ordinul, modificat succesiv până în prezent prin Ordinele nr. 134/2009, 415/2009, 528/2010, nu poate fi avut în vedere pentru că textul se referă la imobilele neînscrise în cartea funciară, ori cele din cauză au fost înscrise în aceste registre înaintea apariţiei actului şi se are în vedere principiul neretroactivităţii legii civile ce nu permite afectarea situaţiilor juridice deja create.

 Completarea din apel răspunde pertinent şi celorlalte obiecţiuni obiect al apelului sau celor precizate şi completate la fila 20 din dosar apel.

 O altă susţinere de natură să împiedice demolarea gardului efectuat de ei constă în aceea a obţinerii unei autorizaţii de demolare, simetrică cu autorizaţia de construire. Teza nu este împărtăşită de tribunal. Se observă că în autorizaţia de construire s-a prevăzut cerinţa executării împrejmuirii pe limita de proprietate, dar a fost nesocotită de pârâţi. Apoi, se statuează că în cazurile ca cel de faţă instanţele nu sunt ţinute să soluţioneze dosarele într-un anumit fel, condiţionat de obţinerea actului de demolare emanând de la autoritatea administrativă. Ele sunt legal abilitate să constate dacă lucrarea este în conformitate cu autorizaţia şi, negativ, să ia măsurile de înlăturare a efectelor produse prin neregularităţile dovedite.

 Caracterul măsurii de demolare din punct de vedere economic nu primeşte efectul scontat de apelanţi. Aplicarea ei are regimul juridic de sancţionare a atitudinii culpabile manifestată de pârâţi. Aceeaşi soartă, a neinfluienţării deciziei au şi consideraţiile legate de spiritul gospodăresc al reclamanţilor şi de litigiile purtate cu alte persoane.

 Referitor la dimensiunile frontului terenului de la numărul administrativ 29 (f. 320 dosar fond), ele nu au fost majorate de experţii în cauză de la 24,50 m, la 24,75 m, ci sunt notate ca atare în schiţa raportului de expertiză, parte integrantă din sentinţa civilă nr. 933/2006 a Judecătoriei Bistriţa din dosar nr. 1032/2006, acvirat. Frontul la stradă al terenului de la nr. 35,37 faptic este mai mic cu cifra derizorie de 1 cm faţă de cea din acte, comparativ cu 25 cm cât lipsesc din lăţimea terenului dintâi, lucru ce îndrituieşte ca mejdia începând de la stradă să se stabilească în punctul A.

 La început s-a tranşat că în persoana pârâţilor ŞD şi V nu se dovedeşte calitatea procesuală pasivă decât parţial. Ei o menţin din punctul de vedere al revendicării şi al demolării gardului, prin aceea că au săvârşit acte materiale de deposedare a reclamanţilor de o parte din proprietatea reclamanţilor prin construirea împrejmuirii.

 La fila 148 dosar tribunal, apelanţii aduc în discuţie o circumstanţă de fapt nouă, care, în opinia lor, ar putea schimba sentinţa atacată. Au învederat, în esenţă, că la stabilirea suprafeţei proprietatea reclamanţilor experţii nu au ţinut seama de canalul existent în spatele proprietăţii acestora şi, prin adăugarea lui, întinderea terenului acestora ar fi mai mare şi nu ar mai exista deficitul despre care amintesc specialiştii şi ar atrage efectul fixării mejdiei pe aliniamentul actual.

 Teza nu este împărtăşită de tribunal. În regim de carte funciară, aprecierea valabilităţii şi întinderii drepturilor de proprietate ale părţilor trebuie făcută prin raportare greşită la înscrierile operate în evidenţele de carte funciară. La stabilirea grăniţuirii dintre proprietăţi trebuie să se ţină seama de suprafeţele cu care fiecare dintre litiganţi este înscris în registrele de publicitate imobiliară şi de schiţele care le însoţesc, unde imobilele primesc o anumită configuraţie, caracterizată prin arătarea formei şi a dimensiunilor tuturor laturilor terenurilor, toate trebuind respectate. Reclamanţii figurează în c.f. 3398/1 Bistriţa nr. top 5797/2/1 şi 5797/1/1 cu suprafaţa de 4790 mp, în care nu este inclus şi canalul, după cum se poate observa din toate schiţele întocmite de experţi. Dar, în acelaşi timp se reţine că vecinul pârât, deşi era direct interesat, nu a sesizat instanţa cu o pretenţie de rectificare a cărţii funciare în care este întabulat dreptul reclamanţilor. În lipsa unei atari cereri, de contestare a întinderii reale a proprietăţii reclamanţilor şi de opunere a rectificării cuvenite, în judecata grăniţuirii trebuie late în calcul exclusiv suprafeţele efective cu care fiecare participant în procesul civil este întabulat în cartea funciară.

 Pentru toate considerentele de până acum, critica acordării cheltuielilor de judecată la fond nu mai are sprijin văzând că nu s-a schimbat în apel hotărârea după optica lor. Au căzut în pretenţii, iar consecinţa este menţinerea cheltuielilor la care au fost obligaţi prin sentinţă.

 Cheltuielile cu demolarea gardului nu se pot imputa intimaţilor, verificându-se realitatea conduitei culpabile a apelanţilor în construirea împrejmuirii.

 Cheltuielile de judecată suportate în apel se vor acorda parţial în măsura în care au fost încuviinţate pretenţiile şi însuşite apărările, cu aplicarea art. 276 Cod procedură civilă. Dintre cele efectuate de apelanţi, de 3006,60 lei, familiei Ş i se cuvine parţial, în mică măsură faţă de soluţia adoptată, respectiv 300 lei din onorariul avocaţial de 1000 lei. Restul, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariile experţilor nu li se vor da în ideea soluţiei pe fond decise.

 Pentru intimaţi, din 3600 lei onorar avocaţial, se vor acorda 3300 lei, întrucât pretenţiile li s-au menţinut şi apărările s-au îmbrăţişat de tribunal în mare măsură.

 Sumele se vor compensa până la concurenţa celei mai mici şi, în final, apelanţii vor fi obligaţi să achite intimaţilor 3.000 lei.