Prezentarea materialului de urmărire penală nu semnifică terminarea fazei de urmărire penală şi dezinvestirea organelor de cercetare penală, astfel încât procurorul să fie împiedicat să efectueze orice alte acte în respectiva cauză.

Plângeri prealabile

Prezentarea materialului de urmărire penală nu semnifică terminarea fazei de urmărire penală şi dezinvestirea organelor de cercetare penală, astfel încât procurorul să fie împiedicat să efectueze orice alte acte în respectiva cauză.

Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., înch. nr. 39/R/22 februarie 2011, nepublicată

Prin încheierea penală nr. 6/CC/2011 pronunţată de Judecătoria Năsăud s-a admis plângerea formulată de învinuitul RIL împotriva prelungiri măsurii obligării de a nu părăsi ţara, dispusă prin Ordonanţa pronunţată la data de 10 februarie 2011 în dosarul nr. 30/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi în consecinţă în baza  art.140/2 alin. 7 Cod procedură penală, rap.la art.145/1, alin. 2 şi art. 145 alin. 2 Cod procedură penală s-a revocat măsura obligării învinuitului de a nu  părăsi ţara, pe o durată de 30 zile, respectiv pe perioada de 10.02,2011, orele 13,00 – 12.03.2011, orele 13.00, prelungită prin ordonanţa prim-procurorului pronunţată la data de 10 februarie 2011, în dosar nr. 30/P/2011 al Parchetului de le lângă Judecătoria Năsăud.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud.

Recursul declarat de parchet este întemeiat.

Faza urmăririi penale este cuprinsă între două momente bine marcate în timp, şi anume, între momentul începerii urmăririi penale şi momentul dispunerii uneia dintre soluţiile: trimiterea în judecată, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea.

Prin urmare, terminarea urmăririi penale, aşa cum este reglementată în dispoziţiile art. 255-260 Cod procedură penală, nu semnifică epuizarea urmăririi penale, ca fază a procesului penal, ci doar terminarea efectuării activităţii de urmărire de către organele de cercetare care, înaintează dosarul, împreună cu referatul de terminare a urmăririi penale, procurorului, acesta din urmă urmând a da una dintre soluţiile arătate mai sus şi prin care, în mod practic, organele de urmărire penală se dezinvestesc.

 Instanţa de fond a reţinut în prezenta cauză, printre altele, că după terminarea procedurii prezentării materialului de urmărire penală de către procuror, acesta era obligat să procedeze în conformitate cu dispoziţiile art.262 Cod procedură penală, nemaiputând să se pronunţe cu privire la prelungirea măsurii preventive aplicate învinuitului.

 Ori, din cele arătate mai sus rezultă, fără îndoială că prezentarea materialului de urmărire penală nu semnifică terminarea fazei de urmărire penală şi dezinvestirea organelor de cercetare penală, astfel încât procurorul să fie împiedicat să efectueze orice alte acte în respectiva cauză.

 Dimpotrivă, în cauză urmărirea penală nu era finalizată impunându-se efectuarea şi a altor acte.

 Astfel, prin rezoluţia din 11 ianuarie 2010 s-a dispus începerea urmăririi penală nu doar faţă de petent, ci şi faţă de învinuitul HC pentru comiterea, în aceleaşi împrejurări a infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri prev. de art.321 alin 1 Cod penal, acesta fiind audiat, în calitate de învinuit.

 Totodată, prin referatul de terminare a urmăririi penale emis de organele de poliţie s-a propus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a ambilor învinuiţi.

 În aceste condiţii, este evident că procurorul este obligat, în temeiul art. 257 Cod procedură penală să îl cheme şi pe acest învinuit si să-i prezinte şi acestuia materialul de urmărire penală conform art. 250 şi urm. Cod procedură penală, indiferent de soluţia ce o va adopta cu privire la acesta.

 Mai trebuie menţionat că, faţă de această situaţie, este evident că urmărirea penală nu poate fi considerată ca terminată întrucât aceasta efectuându-se faţa de 2 învinuiţi, doar pronunţarea unei soluţii cu privire la ambii putând avea o astfel de semnificaţie, fiind indiferent faptul că doar unul dintre ei sau amândoi vor fi trimişi în judecată şi, prin urmare ordonanţa atacată este legală.

 Mai mult, această ordonanţă este şi temeinică, motivele care au stat, iniţial, la baza luării faţă de învinuit a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara subzistând şi în prezent, aceasta răspunzând scopurilor prev. de art. 136 Cod penal, cu atât mai mult cu cât petentul mai are în cercetare alte 3 dosare penale.

Aşa fiind, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală tribunalul va admite  recursul declarat de  Parchetul de pe lângă  Judecătoria Năsăud, va casa în  întregime încheierea atacată şi rejudecând va respinge ca neîntemeiată plângerea  formulată de petentul  Ril împotriva Ordonanţei  emise de  procuror la 10 februarie  2011 în dosarul  cu nr. 30/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud prin care  s-a admis prelungirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara.

Domenii speta

Spete similare