Creanţă garantată

Creanţă garantată.

Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanele care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă aceasta este debitorul principal sau terţ garantat faţă de persoanelor beneficiare ale garanţiilor reale.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, s. com., de cont. adm. şi fisc., sent. nr. 1836/18 noiembrie 2010, nepublicată)

Prin cererea înregistrată creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud a formulat contestaţie împotriva tabelului preliminar al creditorilor debitoarei SC S SRL, întocmit de administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi SPRL, tabel în care creditoarea a fost înscrisă cu o creanţă bugetară în cuantum de 855948 lei, dar nu şi garantată, creanţa a fost corect înscrisă în tabelul preliminar.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că creanţele garantate sunt cele pentru care debitorul a constituit, alături de obligaţia principală, o garanţie reală, constând în ipotecă, gaj, garanţie reală mobiliară, drept de retenţie.

Potrivit art. 3 pct. 9 din Legea nr. 85/2006, creanţele garantate sunt creanţele persoanele care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent dacă aceasta este debitorul principal sau terţ garantat faţă de persoanelor beneficiare ale garanţiilor reale. Însă creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud nu a făcut dovada că ar avea o garanţie asupra unui bun din patrimoniul debitoarei.

Codul de procedură fiscală nu cuprinde decât o singură prevedere referitoare la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare şi anume cea prin care se stabileşte autorizarea Ministerului Finanţelor Publice, ca operator, pentru a înscrie în AEGRM creanţele cuprinse în titlurile sale executorii, aspect prev. de art. 230 din OG nr. 92/2003, neprecizându-se direct faptul că înregistrarea în AEGRM conferă creditorilor fiscali un drept de gaj asupra bunurilor debitoarei.

Dispoziţiile cap.V din OG nr. 92/2003 stabilesc că dreptul de gaj, deci dreptul de a i se considera creanţa ca fiind garantată, se dobândeşte de creditorul fiscal numai prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, drept de gaj care îi conferă acestuia faţă de alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun, iar nu prin înscrierea în AEGRM. În ceea ce priveşte bunurile imobile, al. 8 al art. 129 din OG nr. 92/2003 prevede că executorul fiscal care aplică sechestrul încheie un proces-verbal de sechestru.

Mai mult decât atât, disp. din Codul de procedură fiscală sunt susţinute şi de prevederile Legii nr. 99/1999, titlul VI, cap. III, art. 29 al. 1, potrivit căruia prin înscrierea avizului de garanţie reală la AEGRM, garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile îndeplinesc numai condiţia de publicitate, înregistrarea în AEGRM  neconferind însă calitatea de creanţă garantată.

Ca urmare instanţa constată că înscrierea AEGRM a creanţelor fiscale este doar o modalitate de realizare a publicităţii faţă de terţi şi nu îi conferă creditorului fiscal, potrivit disp. Codului de procedură fiscală, un drept de gaj asupra bunurilor mobile ale debitorului, drept pentru care se obţine numai prin instituirea sechestrului în condiţiile legii, astfel că în temeiul disp. art. 73 al. 3 din Legea nr. 85/2006 va respinge contestaţia formulată de creditoarea DGFP Bistriţa-Năsăud

Domenii speta

Spete similare