Competenţă materială

Sentinţă penală 124 din 09.04.2013


Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr.98/P/2010 din 13.08.2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului S.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută şi pedepsită de art.178 alin.1, 2 Cod penal, constând în aceea că  în ziua de 9.03.2010, inculpatul în timp ce conducea autoturismul, pe D.N. 29, pe raza localităţii B., a efectuat o manevră de depăşire a două autovehicule de transport marfă, iar la revenirea pe sensul de mers din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul  asupra direcţiei de deplasare şi în aceste împrejurări, autoturismul a derapat, a impactat o cioată de pe zona de siguranţă a drumului public, fiind apoi proiectat într-un copac.

In urma impactului a rezultat decesul victimei B.L., precum şi vătămarea corporală a persoanei vătămate P.I..

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Botoşani la data de 16.08.2012 sub nr.4906/40/2012, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 18.09.2012.

Prin sentinţa penală nr.76 din 22.01.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.7193/1/20912 s-a admis cererea formulată de petenţii B.D., B.E. şi G.A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr.4906/40/2012 al Tribunalului Botoşani.

S-a strămutat judecarea cauzei la Tribunalul Bacău, instanţă căreia i se trimite dosarul.

S-au menţinut actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Bacău la data de 20.02.2012 primul termen de judecată fiind stabilit la data de 12.03.2013, cauza fiind amânată la cererea inculptului în vederea angajării unui apărător.

La termenul din 9.04.2013, instanţa, din oficiu a ridicat excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului, avându-se în vedere dispoziţiile art.40 din Cod pr.penală.

Astfel,  se constată că inculpatul S.C.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea  infracţiunii prevăzută de art.178 alin.1, 2 din Cod penal, reţinându-se că la data comiterii faptei 9.03.2010, inculpatul S.C.C. făcea parte din structurile poliţiei judiciare, fiind desemnat prin Ordinul I.G.P.R. nr.S/II/4993/06.10.2009, emis în baza avizului Procurorului General al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti nr.1716/C/A/2009 (fila 36 dosar). In baza dispoziţiei nr.428/23.01.2012, emisă în baza avizului Procurorului General nr.200/C/A/2012, susnumitul a fost eliberat din structurile poliţiei judiciare (fila 48 dosar).

Potrivit art.40 din Cod pr.penală, când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate în cazurile când: fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului  sau s-a dat o hotărâre în primă instanţă.

Având în vedere fapta pentru care s-a dispus trimiterea inculpatului în judecată, adresa aflată la fila 48 dosar urmărire penală, din care se reţine  că acesta a fost eliberat din structurile poliţiei judiciare la data de 23.01.2012, precum şi dispoziţiile textului de lege menţionat mai sus urmează a se constata necompetenţa Tribunalului după calitatea persoanei, astfel că în baza art.42 din Cod penal, se va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.