Prin contestaţia formulata s-a solicitat de contestatoarea S.M. in contradictoriu cu C.J.P. Bacău, anularea deciziei de pensionare nr. 156359/2009 întrucât nu s-a luat in considerare dispoz. Art. 48 ind.2 Lg 19/2000 de asemeni nu s-a calculat corect vechimea in câmpul muncii si cuantumul pensiei.
La dosar s-a depus decizia contestata si documentaţia care a stat la baza emiterii deciziei.
Prin întâmpinarea depusă la dosar se solicita de către C.J.P.Bacău respingerea contestaţiei întrucât reclamantei i s-a reţinut un stagiu de cotizare realizat de 33 ani , 8 luni, 16 zile din care 26 ani 7 luni 6 zile - activitate desfăşurata in condiţii normale, 6 ani 8 luni 6 zile , stagiul asimilat(perioada de invaliditate).
Prin calcularea punctajului s-au respectat disp. art. 76,77,,164 Lg 19/2000.
Acţiunea s-a depus in termen, motivata legal scutita de plata taxei de timbru.
In cauza s-a dispus efectuarea unei expertize contabile având ca obiectiv cerificarea modului de calcul funcţie de actele care au stat la baza emiterii deciziei.
Verificând actele dosarului, instanţa constată:
Potrivit cererii depuse de reclamantă la 2.02.2009 pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă s-a emis decizia 156359/15.04.2009 pentru pensie de asigurări sociale in cuantum de 621 lei.
Potrivit documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziei, reclamanta avea la data acordării pensiei pentru limita de vârsta un stagiu de cotizare realizat de 33 ani 8 luni si 6 zile, vârsta 58 ani si 6 luni.
Întrucât reclamanta a născut 4 copii are dreptul la reducerea vârstei standard de pensionare cu 2(doi) ani (având in vedere stagiul complet de cotizare)
Conform dispoz. Art.48(2) al.1 lit.b din Lg 19/2000 si astfel vârsta minima de pensionare in cazul reclamantei este de 55 ani.
Potrivit documentaţiei depuse , intimata nu a luat in considerare la emiterea deciziei aceste dispoziţii.
In ce priveşte celelalte critici, instanţa urmează sa le înlăture întrucât: reclamanta a realizat un punctaj de 24.60073 care raportat la 27 ani stagiul complet de cotizare - rezultă un punctaj de 0.91114 puncte care înmulţit cu valoarea punctului 697,5 ron rezulta o pensie de 636 lei ron.
Calculele punctajului mediu s-a făcut cu respectarea dispoz. Art.76,77 din Lg 19/2000.
La determinarea punctajelor anuale s-au avut in vedere dispoz. art. 164 Lg 19/2000 conform înscrierilor efectuate in carnetul de munca astfel:
perioada 10.08.1967 – 1.04.1992- salariile nete plus sporul de vechime;
perioada 1.04.1992 – 1.04.2001 – salariile brute;
perioada 1.04.2001 – 30.04.2002 – venitul asigurat pentru care s-a calculat si virat contribuţia de asigurări sociale;
perioada 7.06.2002- 13.02.2009 cuantumul pensiei de invaliditate .
Fata de considerentele expuse, instanţa având in vedere dispoz. Art. 48(2),76,77,154,164,Lg 19/2000,va admite contestaţia.
Curtea de Apel Oradea
CONTENCIOS ADMINISTRATIV.Recurs. Anulare decizie de impunere emisa de Casa de Asigurari de Sanatate
Curtea de Apel Craiova
Pensie de serviciu – art. 82 alin. 5 din Legea 303/2004
Tribunalul Brașov
Soluţionarea conflictelor de Muncă şi asigurări sociale
Curtea de Apel Iași
Asistenți sociali din unităţi de asistenţă socială. Spor pentru stres şi muncă în condiţii deosebite solicitat în baza art. 15 alin.1 lit.a din Capitolul II, Anexa III la Legea 284/2010
Curtea de Apel București
Litigiu de asigurări sociale. Pensie militară de serviciu. Baza de calcul. Titlurile de clasificare cu drept de primă lunară. Nelegalitatea ordinelor de salarizare.