Litigiu funcţionari publici

Sentinţă civilă 1037 din 13.06.2012


R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACĂU

SECTIA A II-A CIVILĂ SI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINTA CIVILĂ

Sedinta publică

Completul compus din:

PRESEDINTE

Grefier

La ordine a venit spre solutionare judecarea cauzei de Contencios administrativ si fiscal privind pe reclamantul S.L. în contradictoriu cu pârâtii INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BACĂU, E.I., B.A., INSPECTIA MUNCII, F.E.L., având ca obiect litigiu privind functionarii publici (Legea Nr.188/1999).

Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publică din data de 30.05.2012 fiind consemnate în încheierea de sedintă din aceea dată, parte integrantă din prezenta sentintă când instanta pentru a da posibilitatea părtilor să depună concluzii scrise, a amânat pronuntarea cauzei la data de astăzi  13.06.2012 când în aceeasi compunere a hotărât următoarele.

TRIBUNALUL

-deliberând-

Asupra actiunii de fată retine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău-Sectia Civilă nr. */1*/2007, reclamantul S.L. în contradictoriu cu I.T.M Bacău a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunta să se dispună.

1 Anularea, (revocarea)începând cu 01.09.2000 a următoarelor decizii: nr. 55/02.10.2000, nr.*/15.01.2001, nr.83/20.03.2001, nr.89/30.04.2001, nr.95/06.06.2001, nr. 141/06.09.2001, nr.1*/10.01.2002, nr.233/26.09.2002, nr.245/08.01.2003, nr.249/28.03.2003, nr.277/15.07.2003, nr.339/01.10.2003,  nr. 350/05.01.2004, nr. 398/01.10.2004, nr.404/01.11.2004,  nr.411/27.12.2004, nr.423/24.04.2005, nr.433/08.07.2005, nr.444/30.09.005, nr.469/31.01.2006, nr.484/17.04.2006, nr.515/31.08.2006, nr.558/30.01.2007, nr.582/30.03.2007, nr.622/01.10.2007 corespunzătoare pozitiilor din carnetul de muncă de la nr. crt.51 până la 78.

2. Emiterea de noi decizii care să reflecte schimbarea încadrării începând cu data de 01.09.2000 în consilier A/I/2.

3 Schimbarea încadrării începând cu 01.09.2000 din analist programator I (programator I cum este înscris în prezent, în carnetul de muncă), în consilier A/I/2 conform Legii nr.188/1999 (nr. crt.51 din carnetul de muncă), din expert superior în consilier superior TR 2 începând cu data de 15.07.2003 (nr.crt.61), din expert principal TR1 în consilier superior TR1 începând cu data de 17.04.20068 nr.crt.71).

4.Schimbarea salarizării în conformitate cu schimbările de încadrare.

5.Rectificarea înscrierilor din carnetul de muncă.

6.Rectificarea datelor din dosarul profesional  si din registrul de evidentă al functionarilor publici.

7.Recalcularea si plata diferentelor salariale, conform schimbărilor de încadrare mentionate, indexate cu rata de inflatie sau dobânda de referintă a BNR de la data plătii cu referire la:diferente salariale începând cu data de 01.09.2000, diferentele din stimulente, din salariul de merit, din primele anuale, din sporul de vechime, al treisprezecelea salariu, si ale diferente salariale dacă au existat.

8.Anularea deciziilor care au dus la modificările de la nr. crt.48,49,50,51 din carnetul de muncă si mentinerea înscrierii de analist programator.

9. Anularea deciziei nr. */15.01.2011, începând cu data de 01.01.2001.

Prin încheierea din data de 08.02.2008, Sectia Civilă a Tribunalului Bacău a dispus scoaterea de pe rol a cauzei si înaintarea acesteia spre competentă solutionare Sectiei Comerciale si Contencios Administrativ a Tribunalului Bacău unde cauza a fost înregistrată sub nr. */1*/2008.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este functionar public la I.T.M Bacău, iar în urma consultării dosarului profesional în luna mai 2007 a constatat că înscrierile din carnetul de muncă au fost făcute fără respectarea legislatiei în vigoare, iar deciziile în baza cărora s-au făcut aceste înscrieri nu i-au fost comunicate, fiindu-i afectate drepturile salariale, desi prin Raportul de audit nr. */B/12.06.2007 s-au recomandat măsuri de rectificare a înscrierilor din carnetul de muncă, însă nu s-au luat nici un  fel de măsuri.

Reclamantul a mai arătat că a fost preluat împreună cu întreg personalul Camerei de Muncă Bacău de către I.T.M Bacău prin Contractul individual de muncă nr. */03.01.2000 ca analist programator I conform procesului verbal din 12.05.200, iar pe data de 08.08.2000 a depus jurământul ca functionar public fapt ce trebuia consemnat în carnetul de muncă, cu data respectivă sau cel mai târziu cu data de 01.09.2007, putând fi functionar public conform Anexei 1, III, B, 1- consilier, expert, consultant functii preluat si de OUG nr.82/2000.

La data de 10.12.2007, a constat că au fost modificate nr. crt.48,49,50,51 din carnetul de muncă, prin schimbarea încadrării din analist programator în programator , fără a i se aduce la cunostintă acest lucru, probabil de a fi  pusă de acord cu Ordinul M.M.S.F nr.571/B/2000, comunicat către I.T.M Bacău prin adresa Inspectiei Muncii nr. */RU/03.10.2000 si înregistrată la I.T.M Bacău cu nr. */05.10.2000, astfel că Decizia nr. */10.08.2000(depusă în dosarul nr. */1*/2007 împreună cu tabelul nominal cu functiile publice din I.T.M si Ordinul M.M.S.F 571/B/03.08.2000) nu putea fi întocmită la acea dată.

Deasemeni, I.T.M Bacău nu a putut să-i prezinte avizul de principiu al ANFP nr. */18.09.2000 si nici avizul ANFP favorabil numirii sale în functii ca urmare a deciziei nr. */15.01.2011, prin care a fost numit în functia publică de expert A/II/2 prin echivalarea cu functia detinută anterior de analist programator I (sau programator după cum scrie în cartea de muncă), decizie, ilegală, care nu i-a fost adusă la cunostintă, fiind salarizat la o clasă inferioară celei de care ar fi trebuit să beneficieze conform Legii nr. 188/1999.

Această decizie, prin care a fost trecut de la personal contractual la functionar public, nu este urmată de avizul ANFP, iar echivalarea functiei de analist programator I cu expert A/II/2 s-a făcut în mod gresit fără a fi respectate prevederile legale:art. 4 lit a( din OUG nr.82/2000, anexa la OUG nr.82/2000, unde functia publică de expert nu are în anexă clasa I si deci analist programator gradul I trebuia echivalat cu consilier clasa I/gradul 2 si deci Ordinul MMPS nr. 571/B/2000 (care nu a fost publicat) face gresit echivalarea functiei de analist programator I cu clasa II/gradul 2 prin nerespectarea art.4 lit a) din Legea nr. 188/1999.

În realitate în Ordinul 571/B/2000 echivalarea este:expert A/II/2-cu analist, programator si nu expert A/II/2 cu analist programator cum erau mentiunile din contractul de muncă si carnetul de muncă.

Astfel, desi initial nu i s-au luat drepturile salariale, acestea au fost afectate pe parcurs fiind încadrat la o clasă si la un grad inferior celui avut, motiv pentru care solicită admiterea actiunii asa cum a fost formulată cu cheltuieli de judecată.

În drept au fost invocate dispozitiile art.11 si 8 din Decretul nr.92/1976, art. 72,73 al.a) din Legea nr. 168/1999, art.111, 187 din Legea nr.*/1972 (art.269, art.295 (1) din Legea nr. 53/2003, Legea nr. 188/1999, OUG nr. 82/2000.

În sustinerea actiunii au fost depuse înscrisuri.

La termenul din data de 07.05.2008 reclamantul si-a precizat cererea de chemare în judecată, în sensul că a invocat exceptia de nelegalitate a Ordinului MMPS nr.*/2000, solicitând si anularea deciziilor care au dus la modificările de la nr crt. 48,49,50,51 din carnetul de muncă, precum si a Deciziei nr. */28.03.2008 în baza căreia s-au rectificat înscrisurile din carnetul de muncă respectiv din analist – programator în programator.

Astfel, rectificările efectuate în luna decembrie 2007 constituie o modificare unilaterală a contractului de muncă, sunt nelegale fată de dispozitiile art.11 din Decretul nr.92/1976 si Legii nr. 53/2003, invocând exceptia tardivitătii  acestor rectificări fată de dispozitiile art. 6,8,11 din decretul amintit, rectificările fiind toate în anul 2007 pentru o perioadă din anul 2000.

Pârâta I.T.M Bacău a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia necompetentei materiale apreciind că potrivit art.1 din Legea nr. 554/2004, competenta pentru solutionarea prezentei cauze este instanta de contencios administrativ precum si exceptia tardivitătii introducerii cererii de chemare în judecată fată de dispozitiile art. 7 din Legea nr.54/2004.

La termenul din data de 11.06.2008, instanta a invocat din oficiu exceptia prescriptie dreptului la actiune pentru drepturile salariale solicitate de reclamant pentru perioada 01.09.2000-27.12.2004.

Prin încheierea din data de 03.09.2008 instanta a admis exceptia necompetentei materiale în solutionarea exceptiei de nelegalitate a Ordinului MMPS nr. */03.08.2008, sesizând Curtea de Apel Bacău cu solutionarea  acestei exceptii, suspendând judecarea cauzei până la solutionarea exceptiei de nelegalitate.

Prin sentinta civilă nr. 134/11.11.2008 pronuntată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. */32/2008 s-a respins exceptia inadmisibilitătii si tardivitătii invocată de pârâtii I.T.M Bacău si MMFES precum si exceptia de nelegalitate a Ordinului nr. */03.08.2000.

Prin Decizia nr.*/24.02.2009 pronuntată de Înalta Curte de Casatie si Justitie în dosarul nr. */32/2008 s-a admis recursul formulat de către reclamant, s-a modificat sentinta civilă nr. 134/11.11.2008 în sensul admiterii exceptiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului , Muncii, Familiei si Protectiei Sociale nr. */03.08.52000, cauza fiind repusă pe rol la data de 06.05.2009.

Prin încheierea din data de 10.06.2009, instanta a luat act de renuntarea pârâtei la sustinerea exceptiei necompetentei materiale, s-a respins exceptia tardivitătii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, conform motivelor din încheierea respectivă.

Pârâta a invocat la termenul din data 18.11.2009 exceptia lipsei de obiect a actiunii, fată de Decizia ÎCCJ prin care s-a admis exceptia de nelegalitate a Ordinului MMPS nr.*/2000, exceptie care a fost respinsă de instantă la termenul din data de 20.01.2010.

Reclamantul si-a modificat cererea de chemare în judecată în mod succesiv după cum urmează: la termenul din data de 02.02.2008 prin care a solicitat anularea tuturor actelor ulterioare emiterii deciziei nr. */15.01.2004, modificarea datei de numire în functie din 01.09.2000 în 01.08.2000; la termenul din data de 20.01.2010 prin care a solicitat anularea deciziilor nr. */04.01.2010, nr.*/10.08.2000, obligarea pârâtei la despăgubiri de 50 lei precum si la plata unei amenzi judiciare de minim 200 lei potrivit art. 1081 (1) lit a) si 1081 (2) lit e) Cod procedură civilă; la termenul din data de 24.02.2010, când s-a solicitat chemarea în judecată a numitilor E.I. si B.A. pentru a fi obligati la plata sumei de 50 lei cu titlu de despăgubiri pentru înscrierea de date eronate în carnetul de muncă, obligarea pârâtei să aplice numitului B.A. o sanctiune administrativă si să refacă statele de functii începând cu anul 2000 pe motiv de discriminare; la termenul din data de 03.03.2010 când s-a solicitat a se constata caracterul infractional al faptelor comise de B.A. si E.I.; obligarea ITM Bacău la daune morale de 50.000 lei ; la termenul din data de 31.03.2010 s-a solicitat modificarea cereri privind daunele morale de la 50.000 la 150.000 lei; anularea Notei de Control nr. */21.03.2008 a Inspectiei Muncii si a Raportului de audit nr. */12.06.2007 al ITM Bacău; la termenul din data de 12.05.2010 reclamantul a solicitat amendarea ITM cu suma minimă de 200 lei, conform Codului de procedură civilă precum si a conducătorului ITM Bacău cu amendă judiciară cu 10% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere nejustificată conform art. 13(4) din Legea nr. 554/2004; la termenul din data de 19.05.2010 s-au depus concluzii pentru emiterea unei hotărârii partiale; la termenul din data de 09.06.2010 reclamantul a solicitat introducerea în cauză a numitilor B.I., Z.L., E.I., B.A., F.E.L. pentru a răspunde în solidar cu institutia pârâtă la plata despăgubirilor solicitate.

Pârâta a invocat la termenul din data de 03.03.2010 tardivitatea modificării cererii de chemare în judecată.

La termenul din data de 09.06.2010, instanta a respins cererea reclamantului privind amendarea pârâtei la o amendă judiciară de minim 200 lei potrivit art. 1081 pct.1 lit a) si pct 1081 pct 2 lit e) Cod pr civilă, a respins cererea reclamantului privind amendarea conducătorului ITM Bacău la o amendă judiciară în favoarea statului de 10% din salariul minim brut pe economie, pentru fiecare zi de întârziere nejustificată de a depune avizul nr. */18.09.2000 a ANFP, s-a respins cererea reclamantului privind emiterea unei hotărâri partiale în baza art. 270 Cod pr civilă; s-a admis exceptia tardivitătii modificării cererii de chemare în judecată, constatându-se ca fiind tardive modificările la cererea de chemare în judecată începând cu data de 02.02.2009, instanta rămânând investită cu solutionarea cererii de chemare în judecată formulată în dosarul nr. */1*/2007 al Sectiei Civile a Tribunalului Bacău si modificarea cererii de chemare în judecată formulată la data de 07.05.2008.

La termenul din data de 08.09.2010 reclamantul a formulat cerere de declansare a procedurii de verificare de scripte si de înscrie în fals cu privire la înscrisurile din carnetul de muncă de la nr. crt 48-51 din analist programator în programator, după opt ani de zile si fără a exista o decizie în acest sens, arătând că autorii falsului sunt E.I. , B.A. si F.E.L., instanta dispunând la acest termen introducerea în cauză a acestor persoane.

Tot la termenul din data de 08.09.2010, reclamantul a invocat exceptia de nelegalitate a deciziei nr. */10.08.2000, precum si exceptia de nelegalitate a Notei de control nr. */2000 a Inspectiei Muncii, instanta dispunând si introducerea în cauză a acestei institutii, iar la termenul din data de 17.11.2010 instanta a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale în solutionarea exceptiei de nelegalitate fată de dispozitiile art.4 coroborat cu art.10 din Legea nr. 554/2004 si art. 3 pct.1 Cod pr civilă.

Prin încheierea din data de 23.03.2011, instanta a admis exceptia de nelegalitate a deciziei ITM nr. */10.08.2008, a admis exceptia necompetentei materiale în solutionarea exceptie de nelegalitate a Notei de Control nr. */21.03.2008 întocmită de Inspectia Muncii si a declinat competenta de solutionare a acestei exceptii în favoarea Curtii de Apel Bacău, suspendând cauza până la solutionarea definitivă si irevocabilă a exceptiei de nelegalitate.

La Curtea de Apel Bacău s-a formulat dosarul nr. */32/2011, iar la termenul din data de 18.08.2011 s-a admis exceptia inadmisibilitătii, respingând ca inadmisibilă exceptia de nelegalitate de Notei de Control nr. */21.03.2008, solutie mentinută de Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr.  */02.12.2011, cauza fiind repusă pe rol la termenul din data de 28.03.2012.

La termenul din data de 12.01.2011, reclamantul a depus o cerere de majorare a câtimii cererii, privind încadrarea sa ca functiona public la ITM Bacău, începând cu data de 12.05.2001 din expert A/II/2 în consilier A/I/1, pârâta invocând la termenul din data de 09.03.2011 decăderea reclamantului din dreptul de a solicita modificarea obiectului cererii de chemare în judecată si amendarea reclamantului potrivit art. 1081 al.(1) lit a) Cod pr civilă pentru modul în care întelege să îsi exercite drepturile procedurale.

Pârâtii B.A., F.E.L. au formulat întâmpinare prin  care au solicitat scoaterea din cauză si sanctionarea abuzului de drept săvârsit de către reclamant cu amenda prevăzută de art. 1081 lit a) Cod pr civilă, iar pârâtul E.I. a invocat exceptia lipsei calitătii procesuale pasive.

La termenul din data de 28.03.2012 reclamantul a formulat cerere de declansare a procedurii de verificare de scripte si de înscriere în fals a raportului de audit nr. */12.06.2007 al ITM Bacău, a Deciziei ITM nr. */15.01.2000 si cerere de pronuntare a unei hotărâri partiale conform art. 270 Cod pr civilă, în sensul recunoasterii de către ITM Bacău a nulitătii deciziei nr.*/15.01.2001 de numirea în functia publică de executie de expert principal A/II/2, ca urmare a nerecurări încheierii din data de 23.03.2011 prin care s-a admis exceptia de nelegalitate a Deciziei ITM nr.*/10.08.2008, exceptie invocată pentru a sustine nulitatea deciziei nr.*/15.01.2000.

La termenul din data de 30.05.2012 reclamantul a formulat cerere de declansare a procedurii de verificare de scripte si de înscriere în fals a Deciziei ITM nr. */02.10.2000, fiind falsă constatarea potrivit căreia la rubrica din anexă, în dreptul coloanei „functionar public” este consemnat „NU”, atât timp cât a depus jurământul ca functionar public la data de 08.08.2000, la fel ca si ceilalti functionari publici, precum si cerere de declansare a procedurii de verificare de scripte si înscriere în fals a Deciziei ITM nr. */28.03.2008 prin care au fost refăcute înscrisurile de la nr. crt. 48-51 din carnetul de muncă, în sensul înscrierii functiei de programator în loc de analist-programator, omitându-se a se face referire la art. 14 al.(4) din Regulamentul de Organizare si functionare a Inspectiei Muncii, aprobat prin HG nr. 767/1999 aceeasi cerere fiind făcută si cu privire la statele de functii ale ITM Bacău pentru anii 2000,2001 si 2002, în sensul că sunt mentionate si echivalate functii care nu există în actul normativ în baza căruia au fost întocmite, respectiv OUG nr. 24/2000.

La termenul din data de 30.05.2012, pârâta a invocat exceptia inadmisibilitătii cererilor de verificare de scripte si de înscriere în fals, deoarece nu se încadrează în dispozitiile art. 177-185 Cod pr civilă.

În cauză s-a efectuat proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză fiind depus la dosarul cauzei (filele 279-286- vol III).

Pârâta nu si-a formulat apărări pe fondul cauzei, doar a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea actiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:

Desi reclamantul a semnat contractul de muncă, nu a înteles să-l conteste în conditiile Legii nr.*/1972, si nici promovarea nu a contestat-o , solicitând mentinerea functiei de analist programator asa cum a fost trecut initial în carnetul de muncă, desi această functie nu exista si nu există în C.A.E.N, iar în 1999 activitatea prestată de reclamant nu se încadra în anexele V si VIII/2 din Legea nr. 154/1998.

Potrivit art. 14 din HG nr. 767/1999 „ Personalul Inspectiei Muncii si al inspectoratelor teritoriale de muncă este alcătuit din inspectori de muncă si din alte categorii de personal”, iar aceste alte categorii de personal sunt, tot conform HG nr. 767/1999 „ personalul din activitătile economice, financiare, juridice, administrative, al laboratoarelor toxicologice precum si personalul de deservire.

Faptul că HG nr. 767/1999 face referire numai la anumite categorii de personal la care reclamantul nu se încadra, nu a exclus posibilitatea încadrării acestuia conform altei dispozitii legale si deoarece legea nu interzicea, a fost încadrat si salarizat în anul 2000 potrivit prevederilor anexei VIII/1 din Legea nr. 154/1988, de la care a pornit următoarele înscrieri în carnetul de muncă.

Deoarece nu se poate anula mentiunea din carnetul de muncă de la pozitia 39 (analist programator initial, programator actual) salarizarea si încadrarea necontestată la acel moment, s-a făcut în baza anexei VIII/1 din Legea nr. 154/1998.

Ca urmare, a intrării în vigoare a OUG nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salarizării de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar la 30.03.2000, a fost emisă Decizia nr.9/02.06.200 prin care i s-a majorat salariul reclamantului, conform Anexei nr. V/1 pct.V-unităti de informatică, deoarece salariile prevăzute în această anexă se aplică personalului care a fost salarizat potrivit anexei VIII/1 din Legea nr. 154/1998 (pozitia 49 din carnetul de muncă).

Prin decizia nr. */02.10.2000 (pozitia 50 din carnetul de muncă) reclamantul a fost promovat de la analist programator II (programator II) la analist programator I (programator I).

S-a mai arătat că reclamantului i s-a schimbat statutul din personal contractual în functionar public începând cu data de 01.01.2001 conform art. 2 alin 3 si art. 22 din Legea nr. 188/1999, nesustinând un examen de numire în functie publică (asrt.49 din Legea nr. 188/1999) pentru a fi emisă o decizie într-un anumit termen, iar semnarea unui jurământ la data de 08.08.2000 nu îl încadrează automat în categoria functionarilor publici.

Deasemeni, Decizia nr.*/10.08.2000 nu-l priveste pe reclamant deoarece în anexele sale, acesta nu se regăseste, iar faptul că  a fost numit în functia publică mai târziu, prin Decizia nr.*/15.01.2001 nu s-a încălcat nicio dispozitie legală, inspectorul sef de la acea dată neconsiderând necesar ca reclamantul să fie numit functionar public .

Dar, pentru a nu crea disensiuni între reclamant si ceilalti colegi s-a dispus numirea în functie publică în data de 01.01.2001 echivalând functia detinută cu cea de expert, având de ales între consilier si expert, ori un analist programator (programator) nu putea fi nici un caz consilier deoarece, conform DEX-ului, nu consilierea este activitatea de bază a unui consilier.

Potrivit prevederilor art.4 din OG nr.82/2000, reclamantul a fost încadrat, cu rectificarea de rigoare, ca programator I, iar consilier neputând fi, singura functie rămasă a fost cea de expert, functie prevăzută de anexa la OUG nr.82/2000 în următorul mod:

expert Categoria A clasa a II a Gradul 1,  Gradul 2,  Gradul 3,

clasa a III a gradul 1,  gradul 2, gradul 3

si atunci echivalarea se face în următorul mod:

Primele 4 grade din Legea nr. 188/1999 ( conform art.4 din OUG nr.82/2000) se echivalează cu gradele I A- III din OUG nr.24/2000 astfel:

Programator I A din OUG nr.24/2000 devine expert categoria A, clasa II, gardul I ( A/II/1) programator I (reclamantul)devine expert, categoria A , clasa II, gradul II, adică A/II/2 cum este trecut în carnetul de muncă.

Ca urmare, actiunea reclamantului nu este fondată solicitându-se respingerea acesteia.

Reclamantul a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În solutionarea prezentei cauze, instanta nu va tine seama, conform art.4 al(4) din Legea nr. 554/2004 de Ordinul MMFPS nr. */03.08.2000 si a Deciziei nr. */10.08.2000 ca urmare a admiterii exceptiilor de nelegalitate.

Instanta analizând probatoriile administrate în cauză, retine următoarele:

Conform art. 137 Cod pr civilă , instanta va analiza cu prioritate exceptiile de procedură si de fond care fac de prisos în tot sau în parte solutionarea pe fond a cauzei.

În ce priveste exceptia inadmisibilitătii cererilor formulate de către reclamant privind verificarea de scripte si de înscriere în fals a deciziei nr.*/15.01.2001, a deciziei nr. */02.10.2000, a deciziei nr. */28.03.2008, a Raportului de audit nr. */12.06.2007, a Notei de control nr. */21.03.2008, a Statelor de functii pe anii 2000, 2001 si 2002, instanta urmează a o respinge motivat de faptul că inadmisibilitatea nu este o exceptie în sine ci o anumită modalitate de respingere a unei cereri, iar pe altă parte dacă s-ar admite o astfel de exceptie s-ar îngrădi dreptul reclamantului de a-si exercita drepturile procedurale în cadrul unui proces, în sensul de a nu putea apela la toate mijloacele legale în sustinerea actiunii sale, încălcându-se astfel dreptul la un proces echitabil.

Din analiza motivelor invocate în sustinerea cererilor de verificare de scripte si de înscriere în fals, instanta constată că acestea sunt apărări de fond care vor fi avute în vedere la solutionarea pe fond a cauzei, astfel că urmează a se respinge ca nefondate cererile de verificare de scripte si înscris în fals a deciziei nr. */15.01.2001, a deciziei nr.*/02.10.200, a deciziei nr.*/28.03.2008, a Raportului de audit nr. */12.06.2007, a Notei de control nr. */21.03.2008 a Statelor de functii pe anul 2000,2001 si 2002.

Referitor la exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a numitilor B.A., F.E.L. si E.I. care au fost introdusi în cauză la data de 08.09.2010 cu referire la cererea de declansare a procedurii de verificare de scripte si de înscriere în fals cu privire la înscrierile din carnetul de muncă de la pozitiile 48-51 ca urmare a emiterii deciziei nr. */28.03.2008, instanta ca si în cazul celorlalte cererii, urmează a analiza legalitatea deciziei si motivele invocate în sustinerea cererii, pe fondul cauzei unde numitii B.A., F.E.L. si E.I. nu au calitate procesuală pasivă, motiv pentru care exceptia va fi admisă si cererea respinsă ca atare.

În ce priveste cererea prin care reclamantul solicită pronuntarea unei hotărâri partiale, conform art. 270 Cod pr civilă, în sensul recunoasterii de către pârâtă a nulitătii deciziei nr. */15.01.2001 de numirea în functia publică de executie de expert principal A/II/2 ca urmare a nerecurării încheierii pronuntată în data de 23.03.2011 prin care s-a admis exceptia de nelegalitate a deciziei nr. */10.08.2000, exceptie formulată în sustinerea nulitătii deciziei nr.*/15.01.2001, instanta urmează a o respinge ca nefondată pentru următoarele considerente:

Conform art. 270 Cod pr civilă „Dacă pârâtul recunoaste o parte din pretentiile reclamantului, instanta la cererea acestuia, va da o hotărâre partială în măsura recunoasterii”.

Ori, o asemenea hotărâre se poate pronunta numai în situatia în care pârâtul a făcut o mărturisire simplă si expresă, astfel că nerecurarea încheierii din data de 03.03.2011 prin care s-a admis exceptia de nelegalitate a deciziei nr. */10.08.2000 nu se încadrează în notiunea de „mărturisire simplă si expresă”.

Referitor la exceptia tardivitătii modificării actiunii (majorare câtime cerere) invocată de către pârâtă, instanta urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

La termenul din data de 12.01.2011 reclamantul a formulat o cerere prin care a solicitat majorarea câtimii cererii privind încadrarea sa ca functionar public, începând cu data de 12.05.2001 din expert A/II/2 în consilier A/I1, având în vedere procesul verbal nr. 4/12.05.2001 prin care a fost avansat ca analist programator gradul 1 si art. 64 din Legea nr.188/1999, asa cum au fost avansati si de alti functionari publici.

Conform art. 132 al.(2) Cod pr civilă cererea nu se socoteste modificată, atunci când reclamantul măreste sau micsorează câtimea obiectului cererii, ori cererea reclamantului se încadrează în aceste dispozitii legale, deoarece nu ne aflăm în prezenta modificării obiectului cererii de chemare în judecată, acesta solicitând o altă încadrare care presupune si o salarizare corespunzătoare.

În ce priveste exceptia tardivitătii rectificărilor din carnetul de muncă al reclamantului , pozitiile 48,,49,50,51, exceptie invocată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, modificată la data de 07.05.2008, instanta o găseste întemeiată, motivat de faptul că reclamantul a fost transferat în interesul serviciului la ITM Bacău la data de 01.01.2000 ca analist programator, iar pozitiile de la nr. crt 48,49,50,51 care priveste anul 2000 au fost rectificate în anul 2008 prin Decizia nr. */28.03.2008, în sensul că mentiunea „ analist programator” se va citi „ programator”.

Ori, conform art. 6 al (1) din Decretul nr. 92/1976 „ Modificările intervenite în executarea contractului de muncă, după întocmirea carnetului de muncă, se înscrie în acesta în termen de 15 zile de la data producerii lor”.

Cum termenul de 15 zile nu a fost respectat, ci dimpotrivă a fost depăsit cu circa opt ani, instanta va admite exceptia tardivitătii rectificărilor pozitiilor cu nr. crt. 48,49,50,51 din carnetul de muncă al reclamantului.

Pe fondul cauzei instanta retine următoarele:

Reclamantul a fost angajat prin transfer în interesul serviciului la ITM Bacău, pe functia de analist programator II începând cu data de 01.01.2000, ca urmare a preluării personalului  de la camera de Muncă Bacău, întocmindu-se contractul individual de muncă nr. */03.01.2000.

Conform mentiunilor din contractul de muncă prin decizia nr. 9/02.06.2000, s-a majorat salariul reclamantului începând cu data de 01.04.200, iar începând cu data de 12.05.2000 a fost promovat în functia de analist programator I, conform procesului verbal nr.4, majorându-se si salariul, iar prin Decizia nr. 55/02.10.2000 s-a majorat salariul începând cu data de 01.09.2000. tot cu aceeasi dată schimbându-se denumirea functiilor prin echivalare, conform OUG nr. 82/2000, în anexa la această decizie mentionându-se că reclamantul nu are calitatea de functionar public. Desi acesta a depus jurământul la data de 08.08.2000.

Prin Decizia nr. */15.01.2001, reclamantul a fost numit în functie publică de expert A/II/2, conform Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici si OUG nr.82/2000 privind modificarea si completarea Legii nr.188/1999.

Prin Decizia nr.*/28.03.2008 s-a dispus rectificarea înscrisurilor „analist programator” de la pozitiile 48,49,50 si 51 în „programator” din carnetul de muncă al reclamantului, conform prevederilor Legii nr. 154/1998, anexa 8.1, pct V, lit a) , la baza emiterii acestei decizii stând Nota de control nr. */21.03-2008 a Inspectiei Muncii coroborată cu Raportul de audit nr. 7173/B/12.06.2007.

Potrivit art. 97 din Legea nr. 188/1999 asa cum a fost modificat prin OUG nr.82/2000 „Functionarii încadrati pe perioada  nedeterminată în cadrul autoritătii sau institutiilor publice vor fi numiti în functii publice corespunzătoare posturilor pe care le ocupă, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi, până la data de 31.07.2000”.

Ca urmare, numirea reclamantului în functia publică la data de 01.01.2001 prin decizia nr.*/15.01.2001 este nelegală, deoarece s-a efectuat cu încălcarea dispozitiilor legale mentionate, cu atât mai mult cu cât acesta a depus jurământul ca functionar public la data de 08.08.2000, iar conform art. 55 din Legea nr.188/1999 „ Functionarul public definitiv depune jurământul de credintă în fata conducătorului autoritătii sau institutiei publice …”, deci la data depunerii jurământului reclamantului a devenit functionar public, data numirii în functia publică nefiind lăsată la latitudinea conducătorului institutiei.

Potrivit art. 14 al.(4) din HG nr. 767/1999 privind aprobarea regulamentului de organizare si functionare a Inspectiei Muncii „ Salarizarea personalului încadrat la Inspectia Muncii  si în inspectoratele teritoriale de muncă se stabilite prin lege. Până la adoptarea unei legii proprii de salarizare, personalului Inspectiei Muncii va fi asimilat ca salarizare functiilor de executie pe grade si functii profesionale, conform anexelor nr. V si VIII/2 din Legea nr. 154/1998”.

Din analiza celor două anexe (V si VIII/2 din Legea nr. 154/1998) rezultă în mod indubitabil că anexa VIII/2 „ Alte functii comune din sectorul bugetar. Coeficientul de multiplicare pentru personalul din activitatea secretariat-administrativ, gospodărire, initiere-reparatii si de deservire) nu putea fi aplicată reclamantului, fapt recunoscut si de către pârâtă, deoarece priveste doar functii cu studii medii si generale, situatie în care pârâta era obligată să-l încadreze pe reclamant si să-l salarizeze potrivit anexei V pct .3 lit a) asa cum se mentionează expres în HG nr.767/1999, si nu conform Anexei VIII/1 pct. V, lit a) prin asimilarea functiei de executie a reclamantului cu cele din „ Unitătile de informatică” respectiv „ analist programator” (desi în cartea de muncă s-a mentionat analist programator) fără a se tine cont de faptul că activitatea ITM nu este identică cu cea din unitătile de informatică, iar prin extrapolare nu putea fi aplicată reclamantului .

Prin  OUG nr. 24/2000 au fost abrogate printre alte anexele V, VIII/1 si VIII/2, astfel că anexa VIII/1 din Legea nr. 154/1998 aplicată reclamantului a devenit anexa 5/1, iar anexa V din lege care asa cum s-a mentionat trebuia aplicată reclamantului a devenit anexa 1, în care la finalul cap. I lit B, se utilizează pentru salarizarea functiilor de altă specialitate decât cele specifice din cadrul altor institutii centrale, potrivit legii”.

Ca urmare, anexa I din OUG nr.24/2000 enumeră la cap I lit B a) următoarele functii de executie pe grade profesionale:

1 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul I A;

2 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul I,

3 consilier, expert, inspector de specialitate, revizor contabil, gradul II

iar OUG nr.82/2000 enumeră în anexa 1 lista functiilor publice de executie:

1 consilier, categoria A, clasa I, gradul 1,2,3;

2  expert,  categoria A,  clasa II, gradul 1,2,3;

  clasa III, gradul 1,2,3, iar echivalarea functiilor de specialitate cu functiile publice se face potrivit art 22  al.(2) teza a doua din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, se va realiza si echivalarea dintre functiile  publice respective pe grade si clase si functiile de specialitate pe grade si trepte profesionale prevăzute în anexele la Ordonanta de urgentă a Guvernului nr.24/2000, după cum urmează:

a) primele 4 grade, respectiv clasa I-gradul 1-3 si clasa II gradul 1 ale functiilor publice prevăzute la cap II lit B, cap III lit B si cap. IV lit B din anexa la Legea nr. 188/1999 se echivalează cu gradele I A-III, respectiv treptele IA/ - III, după caz, prevăzute în anexa nr.I si la cap. I din anexa nr.II la Ordonanta de Urgentă a Guvernului nr.24/2000”.

Astfel, pentru gradul I detinut de către reclamant, trebuia să fie echivalat cu gradul A/I/2, deoarece la categoria A, clasa I, gradul 2 singura functie mentionată este cea de consilier si n u de expert.

Pe de altă parte echivalarea functiilor de specialitate cu functiile publice se face astfel:

  Categoria A

Functia de specialitate  Functia publică

- I A clasa I, gradul I

- I clasa I, gradul II

- II clasa I, gradul III

-III clasa II, gradul I

-IV clasa II, gradul 2

respectiv:

-analist programator I Aclasa I, gradul 1

-analist programator Iclasa I, gradul 2

-analist programator IIclasa I, gradul 3

-analist programator IIIclasa II,gradul 1

-analist programator IVclasa II, gardul 2.

Cum din cele prezentate rezultă că la Categoria A grad profesional I se echivalează cu clasa I gradul 2 si în lista cuprinzând functiile publice enumerate în anexa I din OUG 82/2000, singura functie disponibilă pentru categoria A, clasa I gradul 2 este cea de consilier, rezultă că, gradul I al functiei de specialitate (pentru denumiri ale functiilor de specialitate care nu sunt cuprinse în OUG 82/2000  pentru alte categorii de personal) se echivalează cu functia publică de consilier, categoria A, clasa I gradul 2 (consilier A/I/2).

Ca urmare, echivalarea functiei de analist programator I cu functie de expert nu are suport legal si deci Decizia nr. */15.01.2001 este nelegală.

În ce priveste Decizia nr.55/02.10.2000 instanta retine că prin această decizie s-au majorat salariile tarifare ale personalului ITM Bacău începând cu data de 01.09.2000 si tot cu această dată s-a schimbat denumirea functiilor prin echivalare, conform OUG nr.82/2000, în anexa la această decizie mentionându-se că reclamantul nu are calitatea de functionar public, ori asa cum s-a mentionat anterior, numirea în functia publică trebuia să se fată până la data de 31.07.200, conform art.97 din Legea nr. 188/1999, modificată prin OUG nr. 82/2000, iar reclamantul a depus jurământul de credintă la data de 08.08.2000, neputându-se retine sustinerile pârâtei că s-ar fi comis o eroare în acest sens, deoarece dispozitiile legale sunt clare în acest sens, neputând fi pusă în sarcina reclamantului, culpa institutiei prin neemiterea actului de numire în functie publică a reclamantului.

Referitor la Decizia nr.*/28.03.2008, instanta retine că prin această decizie s-a dispus rectificarea înscrisurilor „analist programator, efectuate la pozitiile 48,49,50 si 51 în „programator” din carnetul de muncă al reclamantului, conform anexei VIII/1 pct.V lit a) din Legea nr. 154/1998.

Ori, asa cum s-a mentionat anterior, reclamantului nu i se aplică prevederile anexei VIII/1 pct.V lit a) din Legea nr. 154/1998, iar pe de altă parte această rectificare este în fapt o modificare unilaterală a contractului de muncă nr.36/03.01.2000 în care s-a specificat functia de analist programator II, contrar dispozitiilor art.11 din Decretul nr.92/1976 în vigoare la data respectivă care prevede că „ Datele privind activitatea depusă pe baza unui contract de muncă se înscriu în activitatea depusă în carnetul de muncă, asa cum acestea rezultă din contract sau din actele originale eliberate de unităti pe baza scriptelor pe care le detin”.

Pe de altă parte, această decizie a fost emisă după opt ani de zile cu încălcarea dispozitiilor art.6 din Decretul nr.92/1976, astfel că această decizie este nelegală si suspusă anulării, pozitiile de nr. crt.48,49,50 si 51 urmând a fi aduse la starea initială.

În ce priveste cererea reclamantului de majorare a câtimi cererii în sensul încadrării ca functionar public începând cu data de 12.05.2001 din expert A/II/2 în consilier A/I/1, instanta apreciază întemeiată cererea, având în vedere motivele de fapt si de drept retinute anterior, precum si aspectul conform căruia reclamantul a fost promovat ca analist programator gradul I, începând cu data de 12.05.2001 conform procesului verbal nr.4, mentiune aflată la pozitia 50 din carnetul de muncă dar si dispozitiile art.64 din Legea nr.188/1999, conform cărora avansarea în treapta următoare se face în cadrul aceluiasi grad si al aceleiasi clase, această avansare făcându-se anual si producând efecte pentru toti functionari publici care au obtinut la evaluarea anuală a performantelor profesionale cel putin calificativul „bun”.

Ca urmare, având în vedere cele retinute instanta urmează a admite în parte actiunea si a dispune : anularea deciziilor nr. */15.01.2001, nr.55/02.10.2000, nr.*/28.03.2008 si a celorlalte decizii ulterioare datei de 01.08.2000; va obliga pârâta să emită decizia de numire în functia publică a reclamantului de consilier A/I/2 începând cu data de 01.08.2000, cu stabilirea corespunzătoare a salarizării conform Legii nr. 188/1999 asa cum a fost modificată prin OUG nr.82/2000, precum si emiterea celorlalte decizii care să reflecte majorările salariale, promovările si reîncadrările reclamantului; va obliga pârâta să emită o nouă decizie de schimbarea încadrării reclamantului în functia publică din consilier categoria A/clasa I/gradatia I, începând cu data de 12.05.2001, conform HG nr. 767/1999; va dispune rectificarea înscrisurilor de la pozitiile cu nr. 48,49,50,51 din carnetul de muncă al reclamantului, în sensul aducerii lor la situatia initială; va dispune efectuarea rectificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în dosarul profesional si în registrul de evidentă al functionarilor publici, ca urmare a schimbării încadrării reclamantului; va dispune recalcularea si plata către reclamant a diferentelor salariale, indexate cu rata inflatiei până la data plătii efective, precum si a stimulentelor lunare, salariile de merit pentru perioadele în care a beneficiat de acest salariu de merit, premiile anuale, sporul de vechime, al XIII-lea salariu, concediile de odihnă de asemeni indexat cu rata inflatiei până la data plătii efective.

În baza art. 274 Cod pr civilă, instanta va obliga pârâta să achite reclamantului suma de 2040 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE

Respinge exceptia inadmisibilitătii cererilor de verificare de scripte si de înscriere în fals invocată de pârâta ITM Bacău.

Respinge ca nefondate cererile de verificare de scripte si de înscriere în fals a Deciziei nr.*/15.01.2001, a Deciziei nr.*/02.10.2000, a Deciziei nr.*/28.03.2008, a Raportului de audit nr. */12.06.2007 si a Notei de control */21.03.2008.

Admite exceptia lipsei calitătii procesuale pasive a pârâtilor B.A., domiciliat în Bacău, E.I.  domiciliat în Bacău, si F.E.L. domiciliată în Bacău, si respinge ca atare actiunea formulată împotriva acestora.

Respinge ca nefondată cererea privind pronuntarea unei hotărâri partiale.

Respinge exceptia tardivitătii modificării actiunii (majorare câtime cerere) formulată la data de 12.01.2011.

Admite exceptia tardivitătii rectificărilor din carnetul de muncă al reclamantului pozitiile 48,49,50,51.

Admite în parte actiunea formulată de reclamantul S.L. domiciliat în Bacău, în contradictoriu cu pârâta INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ BACĂU, cu sediul în Bacău.

Dispune anularea Deciziilor nr.*/15.01.2001, nr.55/02.10.2000, nr. */28.03.2008 si a celorlalte decizii ulterioare datei de 01.08.2000.

Obligă pârâta să emită decizia de numire în functia publică a reclamantului de consilier A/I/2, începând cu data de 01.08.2000, cu stabilirea corespunzătoare a salarizării, conform Legii nr. 188/1999 asa cum a fost modificată prin OUG 82/2000, precum si emiterea celorlalte decizii  care să reflecte majorările salariale promovările si reîncadrările reclamantului.

Obligă pârâta să emită o nouă decizie de schimbare a încadrării reclamantului în functia publică de consilier categoria A/clasa I/gradatia I începând cu data de 12.05.2001 conform HG nr. 767/1999.

Dispune rectificarea pozitiilor cu nr. 48,49,50,51 din carnetul de muncă al reclamantului.

Dispune efectuarea rectificărilor corespunzătoare în carnetul de muncă, în dosarul profesional si în registrul de evidentă al functionarilor publici ca urmare a schimbării încadrării reclamantului.

Dispune recalcularea si plata către reclamant a diferentelor salariale indexate cu rata inflatiei până la data plătii efective, precum si a stimulentelor lunare, salariile de merit pentru perioadele în care a beneficiat de acest salariu de merit, premiile anuale, sporul de vechime, al XIII-lea salariu, concediile de odihnă, deasemeni indexate cu rata inflatiei, până la data plătii efective.

Obligă pârâta la plata sumei de 2040 lei  cu cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

 Pronuntată în sedinta publică

1