Acţiune admisă în contradictoriu cu unul dintre moştenitorii pârâtului decedat.

Prin sentinţa nr. 3162/7.11.2011, pronunţată în dosarul nr. 3162/7.11.2011, Judecătoria Moineşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâta C.C., a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta T.A. în contradictoriu cu pârâţii P.T., P.G., P.C.,  P.F., AITOP A.M., P.A.M., a obligat pârâta C.C. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 1112 mp teren, situată în intravilanul jud. Bacău, pe punctele de contur 1-2-3-16-17-1 din raportul de expertiză A. cu vecinii: N - C.I. şi C.C.,  U.C., E - moşt def U.I., S - pârâul C. V – restul proprietăţii T.A. şi a obligat pârâta C.C. la plata către reclamantă a sumei de 2210 lei cheltuieli de judecată, reprezentând 1000 lei onorariu avocat, 950 lei onorariu expert şi 260 lei taxă de timbru.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:

” Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 10733/14.08.1995 reclamanta cumpără de la B.G. suprafaţa de 4254 mp teren, situată în intravilanul  jud.Bacău.

Vânzătoarea era proprietară, astfel cum rezultă din copia TP 113877/28.07.1993.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 1301/20.06.2006 pârâta moştenitoare a pârâtului P.D., respectiv C.C. şi soţul acesteia, C.I., cumpără  suprafaţa de 1730 mp  teren arabil situat în , jud.Bacău. 

Reclamanta arată prin precizările de la fila 22, că terenul pentru care s-a depus actul autentic de vânzare cumpărare este un alt teren, faţă de cel revendicat de ea.

Din depoziţia martorului T.V. (fila 40), rezultă că  reclamanta are în proprietate 20 prăjini teren, cu haturi vizibile, care au fost lucrate de soţul său. 5 prăjini din acest teren au fost luate de către P.D., care a construit o casă pentru fiica sa, C..

J.G. (fila 41), relatează că părţile se ceartă de la teren şi că în prezent reclamanta se învecinează cu fiica pârâtului, C..

C.D. (fila 42), arată că a lucrat la reclamantă şi nu a fost lăsat să intre de soţia pârâtului.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă că terenurile proprietatea reclamantei şi pârâtei C.C. sunt distincte şi nu se suprapun, însă se  mărginesc parţial. Se mai arată că la data efectuării expertizei pârâţii ocupau o suprafaţă de 1112 mp din terenul reclamantei, care este haşurat şi identificat pe anexa nr.1 din poligonul punctelor 1-2-3-16-17-1 cu următoarele vecinătăţi: N - C.I. şi C.C., U.C., E - moşt def U.I. C., S - pârâul  C., V - T.A., restul proprietăţii.

Potrivit, art.1 alin.1) din Primul Protocol la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional”.

Acţiunea în revendicare este acea acţiune reală - petitorie prin care proprietarul, care a pierdut posesia bunului său, cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar.

Reclamanta s-a conformat prevederilor art.1169 Cod civil în sensul „că cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, respectiv faptul că a făcut dovada proprietăţii exclusive asupra imobilelor revendicate şi că pârâtul le folosesc fără drept.

Art.480 Cod civil arată că proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele prevăzute de lege iar art.481 Cod civil statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Faţă de considerentele sus expuse urmează să admită acţiunea formulată de  reclamanta T.A. cu domiciliul în jud.Bacău, în contradictoriu cu pârâta C.C., domiciliată în jud.Bacău.

Va respinge acţiunea formulată de reclamanta T.A. cu domiciliul în jud.Bacău, în contradictoriu cu  pârâţii P.T., P.G., P.C.,  P.F., AITOP A.M., P.A.M., domiciliaţi în jud.Bacău, ca nefondată.

Va obliga pârâta C.C. să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie  suprafaţa de 1112  mp teren, situată în  intravilanul  jud.Bacău, pe punctele de contur 1-2-3-16-17-1 din raportul de expertiză A. cu vecinii:  N - C.I. şi C.C.,  U.C., E - moşt def U.I., S - pârâul C. V - restul proprietăţii T.A..

Faţă de faptul că pârâta a căzut în pretenţii, urmează ca în baza art.274  Cod procedură  civilă, acesta să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată.”

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.C., solicitând casarea acesteia şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

În motivare, recurenta  a arătat că instanţa de fond a analizat în mod defectuos probele administrate în cauză. Din acestea rezultă că, dacă ar exista o deposedare de teren proprietatea reclamantei, cu certitudine nu recurenta ar fi în culpă, întrucât pârâtul a construit o casă pe acest teren, soţia pârâtului a interzis accesul pe acest teren, recurenta fiind vinovată de simplul fapt că se învecinează cu reclamanta pe o latură a terenului. Mai mult, recurenta a fost introdusă în cauză  ca urmare a decesului pârâtului, în calitate de moştenitoare.

Pe de altă parte, deşi a reţinut că pârâţii îi ocupă reclamantei o suprafaţă de 1112 mp, instanţa a admis doar acţiunea formulată în contradictoriu cu recurenta, pe care a obligat-o să plătească şi toate cheltuielile de judecată, în condiţiile în care acţiunea  fost admisă doar în parte.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 şi urm. C. pr.civ.

Intimata a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata a arătat că atât din declaraţiile martorilor cât şi din raportul de expertiză rezultă că terenurile proprietatea reclamantei şi a pârâtei se învecinează, se mărginesc parţial şi nu se suprapun, iar recurenta stăpânesc fără drept terenul în litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.115-118 c. pr.civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa apreciază recursul ca fiind întemeiat, pentru considerentele ce urmează:

Prin raportul de expertiză A. efectuat în cauză s-a stabilit clar că terenul proprietatea recurentei şi a soţului său (în suprafaţă de 1730 mp) doar se învecinează cu terenul intimatei-reclamante, acestea sunt distincte şi nu se suprapun. În plus, pe o altă latură a imobilului reclamantei, pârâţii stăpânesc o suprafaţă de 1112 mp, identificată în schiţa anexă după punctele  1-2-3-16-17-1, acesta fiind de fapt terenul în litigiu.

De asemenea, şi raportul de expertiză efectuat de exp M. în cauză a concluzionat că terenul stăpânit de familia C. nu are legătură cu  terenul în litigiu, situându-se în partea de N a proprietăţii reclamantei.

Pe de altă parte, martorii audiaţi în cauză au declarat că pârâtul P.D. a ocupat o parte din terenul reclamantei (T.V.), că acesta şi soţia sa i-au împiedicat reclamantei accesul şi că soţia pârâtului a construit o poartă pe care anterior reclamanta intra la teren (C.D.).

De asemenea, la interogatoriul administrat din oficiu, reclamanta a arătat că terenul îi este ocupat de pârât şi soţia acestuia.

În aceste condiţii, tribunalul reţine că  nici una din probele administrate în cauză nu atestă că  recurenta este cea care stăpâneşte terenul în litigiu.  Din contră, din coroborarea tuturor,  rezultă că tatăl recurentei (în timpul vieţii) şi mama acesteia (P.T.) au ocupat terenul reclamantei şi i-ai interzis acesteia accesul la imobil, deşi nu au prezentat nici un act de proprietate pentru teren.

Simplul fapt că recurenta este moştenitoarea pârâtului P.D., nu presupune automat şi că recurenta stăpâneşte terenul ocupat abuziv de acesta. De altfel, şi ceilalţi pârâţi sunt moştenitori ai aceluiaşi defunct, iar instanţa de fond a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu aceştia.

Mai mult, prin memoriul depus în recurs, chiar reclamanta arată că  după decesul pârâtului, ea a înţeles  să se judece doar cu P.T., şi nu cu C.C., aspect de natură a  întâri convingerea instanţei că nu recurenta este cea care ocupă fără drept terenul în litigiu.

Având în vedere că acţiunea în revendicare este acea acţiune prin care proprietarul neposesor pretinde restituirea bunului său de la posesorul neproprietar, instanţa apreciază că, în speţă, în mod greşit a fost admisă acţiunea formulată în contradictoriu cu recurenta.

Pe de altă parte,  întrucât din probele administrate în cauză rezultă clar că, la un anumit moment, posesori nepropietari au fost doar P.T. şi defunctul P.D.,  iar  în speţă nu s-a făcut dovada că pârâta P.T.  a pierdut între timp această posesie, instanţa apreciază că, la momentul actual, aceasta este singurul  posesor neproprietar.

Prin urmare, acţiunea în revedincare trebuia admisă doar în contradictoriu cu aceasta. De asemenea, ea fiind singura în culpă procesuală, în baza art. 174 c. pr.civ, trebuie să suporte cheltuielile de judecată făcute de reclamantă.

Pentru toate aceste motive, considerând că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a probelor administrate în cauză, în baza art. 312 rap la art. 3041 C. pr.civ, instanţa va admite recursul şi va modifica în tot sentinţa recurată în sensul că:

obligă pârâta P.T. să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 112 mp, situată în intravilan, identificată în schiţa rap. expertiză A. în punctele 1-2-3-16-17-1;

 respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi ca nefondată;

obligă pârta P.T. să-i plătească reclamantei suma de 2210 lei, cheltuieli de judecată.

Constatând culpa sa procesuală, în baza art. 274 c. pr.civ, instanţa va obliga intimata P.T.  să plătească recurentei suma de 1090 lei, cheltuieli de judecată în recurs.

Domenii speta

Spete similare