Legea 10/2001.Refuzul societăţii comerciale deţinătoare de a soluţiona notificarea de restituire a imobilului
Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii, in calitate de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului compus din construcţie-fostă moară ţărănească şi teren aferent au solicitat obligarea societăţii comerciale deţinătoare la restituirea imobilului în natură, motivând că prin hotărâre judecătorească anterioară a fost obligat AVAS Bucureşti să transmită notificarea spre competentă soluţionare deţinătorului care, interval de 6 luni de zile, a refuzat să emită decizie de restituire.
Prin sentinţa civilă nr. 265/01.11.2007 Tribunalul Giurgiu a admis acţiunea formulată şi a obligat societatea comercială deţinătoare la restituirea imobilului în natură.
A reţinut instanţa din dovezile administrate că imobilul a cărui restituire s-a solicitat a fost trecut în proprietatea statului prin naţionalizare, ulterior în administrarea fostei Întreprinderi de Prestări Servicii şi Producţie Giurgiu, supusă reorganizării în condiţiile Legii 15/1990 în anul 1991 a fost predat în locaţie de gestiune SC Romsip SA, provenită din reorganizare.
Cum în cauză nu s-a făcut dovada evidenţierii în patrimoniu prin privatizare în conformitate cu dispoziţiile art. 28 din Legea 10/2001, în sensul privatizării integrale sau în proporţia care nu ar permite restituirea, aşa încât valoarea imobilului restituibil să fie mai mică ori egală cu valoarea cotei neprivatizate şi cu respectarea dispoziţiilor Legii 83/1997 şi O.U.G. 88/1997, pârâta deţinător intrând în anul 2005 în procedură de faliment, cu consecinţa că imobilul nu este afectat unei activităţi economice, refuzul de a răspunde notificării echivalează unui refuz nejustificat de restituire.
Judecătoria Strehaia
Revedincare
Judecătoria Vălenii de Munte
REVENDICARE
Curtea de Apel Suceava
Recuperarea cheltuielilor în maniera impusă de Ordinul M.A.I. nr. 1122/2006, aferent datei de încetare a raporturilor de serviciu ale polițistului
Tribunalul Brașov
Revendicare. Acţiunea în revendicare imobiliară şi acţiunea în pretenţii având ca obiect plata de despăgubiri pentru un imobil ce face subiectul Legii 10/2001, formulate pe calea contestaţiei împotriva deciziei emise în baza acestui act normativ
Curtea de Apel Timișoara
Acţiune în revendicare pe calea dreptului comun a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Inadmisibilitate. Prescripţia dreptului la acţiune pentru constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare