Revendicare imobiliară

Sentinţă civilă 517 din 21.05.2009


Pe rol solutionarea cauzei civile având ca obiect revendicare, actiune formulata de reclamanta AN APELE ROMÂNE, împotriva pârâtului CLF.

Dezbaterile au avut loc în sedinta publica din data de 14.05.2009 si au fost consemnate în încheierea de sedinta din acea zi, ce face parte integranta din prezenta, când instanta, având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitatea reclamantei sa depuna concluzii scrise, a amânat pronuntarea la data de 21.05.2009.

 

 I N S T A N T A

Deliberând asupra actiunii civile de fata:

Prin cererea formulata la data de 23.10.2006, reclamanta ANAR-DAB-I, cu sediul în mun. B, str. Bi, nr.20 Bis, jud. B, a chemat în judecata pe pârâtul CL AL OR. F, cu sediul în or. F, str. M K, nr.18, jud. C, solicitând obligarea pârâtului sa-i lase reclamantei în deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat în or. F, str. M K, nr.18, jud. Ci, compus din teren în suprafata de 6726 m.p. si constructii, având ca vecinatati: .N-drum, S-strada A, E-strada M K, strada A V- drum, B Al si Ne G, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea actiunii reclamanta a aratat ca, prin adresa Primariei or. F nr.1043 din 07.02.2003 se aduce la cunostinta reclamantei ca în mod abuziv si fara consultarea reclamantei bunurile pe care aceasta le detine conform actelor de proprietate sunt trecute prin act administrativ în domeniul public al or. F.

De la data sus aratatei adrese reclamantei i s-a refuzat plata taxelor si impozitelor pe imobilul în litigiu, imobil pe care reclamanta îl detine din anul 1985 si asupra caruia i se tulbura posesia si implicit dreptul sau de proprietate pe baza unor acte administrative care nu pot constitui titlu de proprietate.

A mai aratat ca, desi este proprietara de buna-credinta primind imobilul în litigiu sub forma de donatie, respectiv prin procesul-verbal din 11.03.1985 de la proprietarul de drept în baza acordurilor si legislatiei în vigore la momentul încheierii actului si este proprietara constructiei conform actelor de promovare a investitiei si de realizare a receptiei finale, respectiv procesul-verbal din 16.08.1989 i se contesta nejustificat aceste drepturi de catre pârât.

În drept, actiunea a fost întemeiata pe dispozitiile art.480 si urmatoarele din Cod Civil.

Pentru dovedirea actiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, înscrisuri si expertiza.

Actiunea a fost timbrata cu taxa judiciara de timbru în cuantum de 19 lei prin ordinul de plata nr. 957 emis de reclamanta la data de 13.10.2006 catre Trezoreria mun. Bucuresti si cu timbre judiciare mobile în valoare de 0,30 lei.

La cererea de chemare în judecata reclamanta a  atasat:procesele-verbale de receptie preliminara nr. 4137 din 27.04.1989 si nr.7074 din 17.08.1989, prin care s-au receptionat lucrari de constructie la obiectivul Lacuri de Acumulare pe M în localitatile Fundulea si Mariuta din jud. Calarasi; procesul-verbal de receptie privind valoarea fondului fix reprezentat de Barajul F, Golire de Fund Baraj F, Linie CF F, Canton Acumulare F, Sediu de Sistem F (Cladire Sediu);procesul-verbal de predare-primire încheiat la 31.07.1989 prin care Consiliul National al Apelor preda catre Oficiul de Gospodarire al Apelor B lucrarile aferente obiectivului de investitii Lacul de Acumulare pe M, obiectul Acumulare F din judetul C; adresa nr. 16583 emsia la 16.11.1995 prin care reclamanta înstiinteaza Regia Apele Române despre faptul ca la Obiectivul Lacul de Acumulare pe M nu s-a definitivat predarea-primirea investitiei; un tabel din care rezulta ca la pozitia 551 exista obiectivul 81 numit Canton Exploatare F.

Prin întâmpinarea depusa la 09.11.2006 pârâtul a solicitat respingerea actiunii.

Pe cale de exceptie a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei întemeiata pe faptul ca reclamanta nu detine un titlu de proprietate, înscrisurile prezentate de aceasta întocmite înainte de finalul anului 1989 nefiind titlu de proprietate pentru ca, potrivit HG nr.834/1991, entitatile economice din categoria din care face parte si reclamanta primesc certificate de proprietate pentru imobil.

A mai aratat pârâtul ca el detine titlul de proprietate asupra imobilului în litigiu reprezentat prin HG nr. 1349/2001 unde la Anexa nr.5 pozitia 22 este indicat acest imobil si prin încheierea nr. 1731 din 16.10.2003 de Biroul de Carte Funciara de pe lânga Judecatoria Lehliu-Gara s-a întabulat dreptul de proprietate al pârâtului în cartea funciara.

Totodata pârâtul a învederat ca Hotarârea de Guvern nr.1349/2001 a fost atacata de catre reclamanta pe calea contenciosului administrativ, dar actiunea acesteia a fost respinsa prin sentinta civila nr. 201/2004 a Curtii de Apel Pdevenita irevocabila prin decizia civila nr. 3284/2005 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie. Se arata ca HG nr.1349/2001 este temeinica si legala în ceea ce priveste anexa nr.5 din componenta acesteia, fiind adoptata cu respectarea prevederilor Constitutiei Româniri si ale Legii nr.213/1998, privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia,  cu completarile ulterioare.

Arata ca, atât în Legea nr.213/1998, cât si în Normele de aplicare a acestei legi, sunt prezentate liste orientative cuprinzând bunuri care alcatuiesc domeniul public al unitatilor administrativ teritoriale fara sa aiba nici o importanta faptul ca acestea au fost înainte de 1989 proprietate de stat (domeniul public sau privat al statului).

Consiliul Judetean Calarasi a centralizat la nivelul întregului judet inventarele însusite de fiecare Consiliu local în parte si le-a transmis împreuna cu  hotarârile consiliilor locale  catre Ministerul Finantelor Publice (fostul Departament pentru Administratie Publica  Locala) care împreuna cu inventarele pe care le-au considerat corect întocmite si le-au supus aprobarii  Guvernului. Dupa analizare si dezbatere Guvernul României  a atestat apartenenta la domeniu public al localitatilor din judetul Calarasi prin adoptarea Hotarârii de Guvern nr.1349/2001.Precizeaza ca Hotarârea nr.35/1999 a Consiliului Local  Fundulea a fost si ea atacata de reclamanta, pe calea contenciosului administrativ, la Tribunalul Buzau care a respins actiunea reclamantei prin sentinta nr.376/ 27.11.2005(dosar nr.1410/2004).

Consiliul local Fundulea a realizat operatiunile de publicitate imobiliara pentru imobilul situat în orasul Fundulea, str. M K, nr.18, judetul Calarasi, dupa trecerea unei perioade de 8 luni de la comunicarea nr.1043/07.02.2003 adresata Directiei Apelor B – I  si dupa trecerea unei perioade de peste un an de la publicarea H.G.R. 1349/2001 în Monitorul Oficial, perioada în care reclamanta avea destul timp la dispozitie pentru a ataca actul  administrativ. Mai mult decât atât arata ca a comunicat reclamantei prin adresa nr.472/15.01.2004 toate datele referitoare la intabularea dreptului acestora de proprietate  asupra imobilului respectiv. Pâna în prezent reclamanta nu a contestat înscrierea dreptului acestora de proprietate asupra imobilului în Cartea Funciara conform Legii nr.7/1996 probabil datorita faptului ca nu poate face dovada unei astfel de proprietati si nu detine nici un titlu de proprietate.

În cazul în care imobilul respectiv  s-ar fi aflat  în proprietate reclamantei A.N Apele Române R.A. ar fi trebuit ca antecesoarea sa, Compania Nationala Apele Române S.A. sa fi detinut Certificat de proprietate emis în conformitate cu prevederile HG.nr.834/1991 si HG. 451/1996, deoarece o parte din patrimoniului A.N Apele Române R.A. îl constituie  patrimoniul preluat de la C.N.Apele Române S.A.

Potrivit art.5 din H.G.R. 834/1991 aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliara iar art.24 din Criteriile elaborate în baza art.2 din H.G.R. nr.834/1991 prevad ca societatile cu capital de stat, în termen de 5 zile de la obtinerea Certificatului  de atestare a dreptului de proprietate (…) au obligatia înregistrarii acestuia în documentele de publicitate imobiliara prevazute de lege.

Considerând ca nu se justifica mentinerea bunului în proprietatea statului Guvernul  a atestat apartenenta  bunului la domeniul public local. Tocmai din acest motiv  la reorganizarea  Companiei Nationale Apele Române din  Societate pe Actiuni în Regie Autonoma prin O.U.G. nr.107/2002, precum si la inventarierea patrimoniului public de interes  national prin H.G.R.1.326/2001(anexa 5) Guvernul a avut grija ca imobilul ce fusese denumit sediu sistem Fundulea  sa nu fie inclus în lista bunurilor apartinând patrimoniului de interes national.

Pe fondul cauzei, pârâtul a aratat ca în situatia în care înscrisurile prezentate de reclamanta vor fi apreciate ca si titlu de proprietate pentru imobilul în litigiu, instanta sa constate ca titlul pârâtului este mai bine caracterizat.

La întâmpinare pârâtul a depus în copie: încheierea prin care s-a înscris în cartea funciara dreptul sau de proprietate asupra imobilului în litigiu si documentatia cadastrala aferenta acestui imobil; Hotarârea de Guvern nr.630/2001 din care rezulta ca în Anexa nr.5 pozitia 22 este înscris imobilul în litigiu ca fiind un bun ce apartine domeniului public al or. F; sentinta civila nr. 201/2004 a Curtii de Apel P si sentinta civila nr. 376/2005 a Tribunalului B, procesul-verbal nr. 6055 din 24.07.2002 înregistrat la pârât prin care s-au stabilit limitele sediului pe care reclamanta îl detine în or. Fundulea si schita acestui sediu; actiunea formulata de reclamanta solutionata prin sentinta civila nr. 201/2004 a Curtii de Apel P si întâmpinarea depusa la aceasta actiune de Guvernul României.

Prin raspunsul la întâmpinarea formulata de pârât, reclamanta a precizat ca exceptia lipsei calitatii procesuale active este neîntemeiata pentru ca are acte doveditoare privitoare la modul de dobândire al terenului si de edificare al constructiilor si ca într-adevar nu detine titlu de proprietate pe teren, dar a platit taxe si impozite pe acesta, fapt pentru care invoca prescriptia achizitiva de scurta durata pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Totodata reclamanta a aratat ca HG nr.1349/2001 nu constituie titlu de proprietate si nici un mod de dobândire a proprietatii potrivit Legii nr.213/1998 si invoca exceptia de ilegalitate a acestei hotarâri, fapt ce atrage inopozabilitatea fata de solutionarea corecta a cauzei si compararea drepturilor reale ale partilor supra imobilului în litigiu.

De asemenea, reclamanta a învederat ca nici ea si nici pârâtul nu detin titlu de proprietate, dar dreptul de proprietate al reclamatei este mai bine caracterizat, întrucât reclamanta a îndeplinit prima cerintele de publicitate imobiliara si ca ea nu a putut sa fructifice dispozitiile HG 834/1991, din lipsa de personal si datorita faptului ca au existat multe terenuri.

Prin sentinta civila nr. 673/13.12.2006 instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale active, a respins exceptia de nelegalitate si a respins actiunea.

Împotriva acestei hotarâri a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civila nr.215R/27.03.2007 Tribunalul Calarasi a admis recursul, a casat hotarârea si a trimis cauza spre rejudecare, retinând ca instanta de fond nu avea competenta a se pronunta asupra exceptiei de nelegalitate, indicând a se suspenda cauza si a se trimite la Curtea de Apel Bucuresti spre solutionarea acesteia, urmând a se pronunta apoi si asupra celorlalte exceptii si eventual asupra fondului cauzei.

Dupa casare cauza a fost înregistrata sub nr. 928/249/2007 iar prin încheierea din 13.11.2007 instanta a suspendat cauza si a trimis-o Curtii de Apel Bucuresti pentru solutionarea exceptiei de nelegalitate si a unit exceptia lipsei calitatii procesuale active cu fondul.

Dupa solutionarea exceptiei de nelegalitate, cauza si-a continuat cursul sub nr. 533/249/2009.

În cauza s-a administrat proba cu înscrisuri la propunerea ambelor parti, fiind respinse probele cu interogatoriu, martori si expertiza propuse de reclamanta întrucât aceasta nu a indicat faptul de dovedit, iar în privinta expertizei s-a retinut ca la dosar exista documentatia cadastrala a imobilului.

Analizând probatoriul administrat instanta retine urmatoarele:

Prin HG 196/1991 a luat fiinta Regia Autonoma Apele Române, care în 1998 prin HG 981/1998 s-a transformat în Compania Nationala Apele Române – societate pe actiuni, aceasta din urma ulterior în 2002 prin OUG 107/2002 s-a transformat în Administratia Nationala Apele Române – regie autonoma de interes public national.

Înca de la înfiintare reclamanta a exercitat activitati de interes public national având în administrare bunuri dintre cele înscrise în art. 135 al.3,4 din Constitutie (potrivit art. 2 al.2 din OUG 107/2002).

Prin Lg.15/1990 societatile cu capital de stat s-au transformat în regii autonome, în art. 5 prevazându-se ca odata cu înfiintarea acestora vor prelua si patrimoniul fostelor unitati de stat. Totodata prin HG 834/1991 pentru terenurile aflate în patrimoniul societatilor comerciale cu capital de stat se eliberau certificate de atestare a dreptului de proprietate, care constituie titlu de proprietate, însa reclamanta nu a urmat o astfel de procedura pentru obtinerea unui atare certificat, fapt ce rezulta din lipsa unei dovezi contrare.

Actiunea în revendicare, este actiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar, o actiune reala deci, prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si pe cale de consecinta sa-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului (art. 480 C.civ.)

Desi reclamanta sustine prin actiune ca a dobândit imobilul din litigiu prin act de donatie, instanta apreciaza ca înscrisurile depuse la dosar respectiv (procesele-verbale de receptie preliminara nr. 4137 din 27.04.1989 si nr.7074 din 17.08.1989, prin care s-au receptionat lucrari de constructie la obiectivul Lacuri de Acumulare pe M în localitatile Fundulea si Mariuta din jud. Calarasi, procesul-verbal de receptie privind valoarea fondului fix reprezentat de Barajul F, Golire de Fund Baraj F, Linie CF F, Canton Acumulare F, Sediu de Sistem F Cladire Sediu, procesul-verbal de predare-primire încheiat la 31.07.1989 prin care Consiliul National al Apelor preda catre Oficiul de Gospodarire al Apelor B lucrarile aferente obiectivului de investitii Lacul de Acumulare pe M, obiectul Acumulare F din judetul Calarasi) nu constituie acte de donatie nefiind încheiate cu formalitatile cerute de lege, respectiv forma autentica, conditii în care sunt nule ca si donatie (art. 813C.civ.), astfel ca nu constituie nici titlu de proprietate în baza carora reclamanta sa poata promova actiunea în revendicarea terenului .

De altfel se retine ca prin raspunsul la întâmpinarea formulata de pârât, reclamanta si-a reiterat pozitia sustinând ca nu detine titlu de proprietate. În calificarea notiunii de titlu, contrar sustinerii pârâtului instanta apreciaza ca nici acesta nu detine titlu de proprietate care sa poata fi invocat în actiunea în revendicare, întrucât HG 1349/2001 prin care s-a atestat domeniul public al orasului Fundulea (în care se gaseste si imobilul din litigiu) nu constituie titlu de proprietate în sensul celor prev. de art. 8 din Lg.213/1998 prin care se transmit în proprietatea publica anumite bunuri (având caracter translativ), ci are doar efect constatator, respectiv de inventariere a bunurilor din domeniul unitatii administrative teritoriale, temeiul includerii fiind prev. art. III pct.5 din anexa la Lg.213/1998, potrivit caruia constituie domeniu public al comunelor, oraselor si municipiilor ,,terenurile si cladirile în care îsi desfasoara activitatea consiliul local si primaria…”.

În consecinta partile se gasesc în situatia în care nici una dintre ele nu detine titlu de proprietate. În aceste conditii practica judecatoreasca este unanima considerând ca prin compararea posesiilor va castiga partea care invoca uzucapiunea ori are o posesie mai caracterizata. Prima dintre ipoteze a invocat-o si reclamanta prin raspunsul la întâmpinarea formulata de pârât, invocând prescriptia achizitiva de scurta durata (art. 1895 C.civ.)

În conditiile art. 1895 C.civ. pentru a uzucapa sunt necesare a fi îndeplinite mai multe conditii, respectiv sa existe o posesie utila (adica neatinsa de nici unul dintre viciile acesteia conform art. 1847 C.civ.) care sa se întemeieze pe un just titlu, posesia sa fie de buna credinta si sa fie îndeplinit termenul uzucapiunii.

Prin prisma conditiilor enuntate instanta apreciaza ca reclamanta nu a exercitat o posesie asupra imobilului, aceasta fiind un detentor precar care a detinut imobilul exercitând un drept de administrare asupra acestuia. În acest sens se retine ca reclamanta cât si antecesoarele ei (Compania Nationala Apele Române si anterior Regia Autonoma Apele Române) au avut în administrare doar bunuri de interes national din categoria celor prev. de art. 135 al.3,4 din Constitutia în vigoare la data înfiintarii lor, potrivit art. 2 al.2 din OUG 107/2002. În plus se retine ca prin art. 2 al.4 din OUG 107/2002 bunurile din domeniul public local au trecut prin hotarâre de guvern în administrarea beneficiarilor care sunt deserviti de acestea. Ori tocmai prin HG 1349/2001 s-a atestat ca imobilul în litigiu a trecut în domeniul public al orasului Fundulea, (având la baza hotarârea nr. 35/26.08.1999 a Consiliului Local Fundulea fila 21 din dos CAB), hotarâre a carei legalitate a fost constatata prin sentinta civila nr. 1631/28.05.2008 a Curtii de Apel B ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 4398/28.11.2008 a ICCJ, fapt ce a intrat în puterea lucrului judecat (art. 1200 pct. 4 C.civ.).

Prin urmare reclamanta exercitând o detentie precara asupra imobilului din litigiu, oricât ar dura aceasta în timp nu poate duce niciodata la uzucapiune.

Fata de neândeplinirea conditiei de existenta a posesiei nu se poate realiza nici efectul dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune astfel ca analizarea celorlalte doua conditii este de prisos. Cu toate acestea se retine ca înscrisurile depuse de reclamanta (procesele verbale susenuntate) nu constituie just titlu, care este definit în aceasta materie ca fiind orice titlu translativ de proprietate (precum vânzare, schimb, donatie etc.) care trebuie sa aibe data certa si sa existe în realitate si nu numai în imaginatia celui care invoca uzucapiunea, nefiind suficient un titlu putativ.

În concluzie neexercitând o posesie asupra imobilului în litigiu care sa conduca la efectul dobândirii acestuia prin uzucapiune, reclamanta nu are calitatea procesuala activa care sa-i confere acesteia calitatea de titular al dreptului subiectiv civil ce-l urmareste a realiza. Drept urmare instanta va admite exceptia lipsei calitatii procesuale active ce a fost unita cu fondul si va respinge actiunea ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale active ce a fost unita cu fondul.

Respinge actiunea formulata de reclamanta AN APELE ROMÂNE-DIRECTIA APELOR B-I, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local AL OR. Fundulea, ca  fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa.

Cu recurs în 15 zile de la  comunicare.

(La data de 01.07.2009 a declarat recurs reclamanta, sentinta ramânând irevocabila prin Decizia civila nr. 1138/R/12.11.2009 fiind respins recursul de catre Tribunalul Calarasi, dosarul fiind înaintat la instanta în data de 26.01.2010)