Principiul prezumţiei de nevinovăţie, aplicabil în cazul judecării plângerilor contravenţionale. Eroarea tolerată a vitezei de circulaţie, prevăzută de Norma de Metodologie Legală nml 021 – 05

Principiul prezumţiei de nevinovăţie, aplicabil în cazul judecării plângerilor contravenţionale. Eroarea tolerată a vitezei de circulaţie, prevăzută de Norma de Metodologie Legală NML 021 – 05

Conform practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Anghel împotriva României) procedura de judecată a procesului verbal contravenţional este asimilată unei proceduri de judecată penale, având în vedere că sancţiunea aplicată are atât un scop educativ cât şi unul de reprimare.

Prin sentinţa civilă nr. 2636/24.04.2007 Judecătoria Giurgiu a respins plângerea formulată de petentul G.S.P, în contradictoriu cu intimatul IPJ Giurgiu.

S-a reţinut că prin procesul verbal de contravenţie încheiat la data de 30.01.2007, petentul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 351 lei şi reţinerea permisului de conducere în vederea suspendării, întrucât a condus autoturismul marca Mercedes cu o viteză de 152 km/h, procesul verbal contravenţional făcând dovada deplină cu privire la situaţia de fapt reţinută, bucurându-se de prezumţia de legalitate şi veridicitate, până la proba contrară, probă pe care petentul nu a făcut-o.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs petentul G.S.P.

Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

S-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind aplicabil în cauzele contravenţionale, principiul prezumţiei de vinovăţie, instanţa naţională având obligaţia de a analiza cauza în raport de toate probele administrate, neputând respinge probele favorabile reclamantului.

Când ca urmare a administrării tuturor probelor necesare soluţionării cauzei, se ajunge la îndoială asupra vinovăţiei şi această îndoială nu este înlăturată, prezumţia de vinovăţie nu este răsturnată, orice îndoială fiind în favoarea făptuitorului.

În speţă, existenţa unei îndoieli cu privire la viteza de circulaţie a autoturismului este determinată de dispoziţiile art. 3 pct. 3.1.1 litera c din Norma de Metodologie Legală N.M.L. 021 – 05, conform căreia aparatele pentru măsurarea vitezei de circulaţie a autovehiculelor au în regim de deplasare o eroare tolerată de 4% din valoarea convenţional adevărată pentru viteze legale sau mai mari de 100 km/h.

Aplicarea acestor norme creează în favoarea contestatorului dubiul de a fi circulat cu o viteză de 146 km/h.

Dubiul existent este subliniat şi prin declaraţiile martorilor R.R.V. şi C.M. care au arătat că petentul a circulat cu o viteză de 130 - 135 km/h.

Prezumţia de veridicitate a procesului verbal contravenţional este astfel răsturnată.

Este adevărat că eroarea de 4% tolerată de măsurătorile efectuate cu aparatele radar, poate conduce şi la existenţa unei viteze mai mari decât cea efectiv înregistrată, însă dispoziţiile legale existente în sistemul de drept românesc nu permit interpretarea dubiului decât în favoarea făptuitorului.

Contravenţia săvârşită de petent, este ca atare cea prevăzută de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, însă sancţiunea aplicabilă nu este cea reglementată în art. 102 alin. 3 lit. e din OUG 195/2002 care prevede sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce, pentru depăşirea de către conducătorul auto cu mai mult de 50 km/h a vitezei maximă admise, ci cea prevăzută de art. 102 alin. 2 din OUG 195/2002 rap. la art. 108 alin. 1, lit. d din acelaşi act normativ, care nu cuprinde sancţiunea complementară a suspendării permisului de conducere.

Aşa fiind recursul a fost admis, dispunându-se înlăturarea măsurii complementare a suspendării permisului de conducere şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale procesului verbal contravenţional.

Domenii speta

Spete similare