Individualizare

Prin sentinţa penală nr. 40 din 15.01.2010 pronunţată de Judecătoria Oneşti în dosarul nr. 5837/270/2008, s-a dispus în baza art. 184 alin. 2, 4 Cod penal condamnarea inculpatului V.C. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal.

În baza art. 86 indice 1 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o durată de 3 (trei) ani reprezentând termen de încercare, potrivit art. 86 indice 2 Cod penal.

În baza art. 86 indice 3 Cod penal s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte lunar la sediul Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău la termenele  fixate de consilierii de probaţiune;

- să anunţe, în prealabil, Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bacău informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării  executării pedepsei sub supraveghere i s-a suspendat inculpatului şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art.86 indice 4 Cod penal i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 indice 4 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. 

În baza art. 50, 51 din Legea nr. 136/1995 modificată prin Legea nr. 304/2007coroborate cu art. 49 din Ordinul Comisiei de Supravegherea asigurărilor nr. 8  din  16.06.2008 asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. S.A. Sucursala  Bacău a fost obligată să achite despăgubiri civile după cum urmează : 

- părţii civile B.P.B. 

-- 80.000 lei( RON) cu titlu de daune morale ;

-- 29. 918  lei (RON) cu titlu de daune materiale.

- SPITALULUI  MUNICIPAL ONESTI, suma de 635,06 lei actualizată până la data executării reprezentând cheltuieli de spitalizare;

- SPITALULUI  CLINIC DE URGENŢĂ TÂRGU-MUREŞ  suma de 1.065,74 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare;

- SERVICIULUI  DE AMBULANŢĂ BACĂU suma de 294,8 lei  reactualizată la data executării;

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de către avocat ales.

În temeiul art. 190 alin 4 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 389,84 lei reprezentând onorariu de expert (diferenţă) către expert N.D.

S-a dispus efectuarea plăţii onorariului provizoriu în cuantum de 500 lei pentru expertul N.D. de către Biroul Local de Expertize Tehnice Bacău. 

În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1080 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, constatând că în ambele etape ale procesului penal acesta a fost asistat de către apărător ales.

În temeiul art. 193 alin 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1187 lei către partea civilă, reprezentând cheltuieli judiciare (onorariu avocat şi taxă de expertiză medico-legală).

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.1960/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul V.C., cercetat pentru comiterea infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal.

În esenţă, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut că în noaptea de 25/26.07.2008, in jurul orei 03,40 a condus autoturismul , pe calea Mărăşeşti din Oneşti şi datorită neatenţiei la volan a pierdut controlul autovehiculului izbindu-se de un copac, in afara părţii carosabile, fapt ce adus la vătămarea corporală  din culpă a numitei B.P.B., cauzându-i acesteia leziuni corporale vindecabile in 75-80 zile de îngrijiri medicale.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză în ambele faze ale procesului penal, prima instanţă a  reţinut  următoarea situaţie de fapt:

În  noaptea de 25/26.07.2008, in jurul orei 04,3ş, inculpatul a condus autoturismul pe calea Mărăşeşti din Oneşti şi ajungând in dreptul imobilului nr. 202 a pierdut controlul volanului, ieşind in decor unde s-a lovit violent de un copac, fapt ce a dus la vătămarea corporală din culpă a numitei B.P.B. care era pasageră in autoturism, pe bancheta dreapta faţă.

Inculpatul a susţinut că in timp ce se deplasa pe str. Calea Mărăşeşti, a încercat să depăşească o căruţă care era in faţa sa, având acelaşi sens de mers, moment in care a derapat, pierzând controlul volanului.

In urma impactului autoturismul a fost avariat in proporţie de 88 %.

La data de 20.08.2008 partea vătămată B.P.B. a formulat o plângere penală directă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti , împotriva inculpatului,  solicitând a se efectua cercetări cu privire la fapta comisă de acesta.

Conform Certificatului medico-legal 1400 din 30.07.2008 partea vătămată, in vârstă de 19 ani, a suferit leziuni corporale vindecabile  in 35-40 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, prin Certificatul medico-legal  1715 din 17.09.2008 i-au mai fost acordate încă 40 de zile de îngrijiri medicale, totalizând în final 75-80 zile de îngrijiri medicale, prezentând diagnosticul de fractură corp vertebral T12, L1, in curs de consolidare, pentru care s-a recomandat menţinerea unei orteze, fractură maleolă internă stânga şi epifiză distală radială stânga in consolidare.

De asemenea, partea vătămată a susţinută că a fost transportată la spital de două  ori cu ambulanţa şi a fost internată în Spitalul Clinic Târgu Mureş la secţia “ ortopedie”.

Ca urmare a accidentului, inculpatul V.C. a fost internat în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru traumatism cranio-facial, cu pierderea cunoştinţei.

Din buletinul de examinare clinică rezultă că, inculpatul nu prezenta halenă alcoolică, fiind deosebit de agitat, neputându-i-se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, concluzionându-se totuşi “că era sub influenţa alcoolului”.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut faptul că a pierdut controlul volanului, însă după impact nu-şi mai aminteşte nici un aspect, devenind conştient  abia după 2 zile când era deja internat in Spitalul Judeţean Bacău.

Cu ocazia audierii inculpatul a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale in cauză, pe acte şi pe persoana părţii vătămate, susţinând că leziunile acesteia au fost anterioare accidentului, precum şi o expertiză  auto care să concluzioneze dacă reclamanta in situaţia in care ar fi purtat centură  de siguranţă ar mai fi suferit aceste leziuni, cereri ce i-au fost respinse prin ordonanţă.

Identificat şi interogat în conformitate cu dispoziţiile art. 323 Cod procedură penală, inculpatul V.C. s-a prevalat de dreptul la tăcere prev. de dispoz. art.71 alin. 2 Cod proced. Penală şi s-a dat citire declaraţiei dată de acesta în faza de urmărire penală.

 Situaţia de fapt reţinută a fost confirmată prin probele administrate nemijlocit în faţa instanţei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu vinovăţie, sub forma culpei.

Astfel, fiind administrate probe concludente şi pertinente în cauză din care rezultă vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, instanţa va dispune condamnarea acestuia.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, prima instanţă a apreciat în  drept, că fapta inculpatului V.C. care datorită neatenţiei la volan a pierdut controlul autovehiculului  izbindu-se de un copac , în afara părţii carosabile , fapt ce a dus la vătămarea din culpă a  părţii vătămate B.P.B. , provocându-i acesteia din urmă leziuni care au necesitat pentru vindecare cca. 140-150 zile de îngrijiri medicale, leziuni ce  i-au pus viaţa în pericol, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de „ vătămare corporală din culpă”,prevăzută şi pedepsită de art.184 alin.2 ,4 Cod penal atât din punct de vedere obiectiv, cât şi din punct de vedere subiectiv.

Din probele administrate în cauză a rezultat culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.  Astfel, prin comportamentul său imprudent în trafic inculpatul a încălcat prevederile art.35 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 195/2002 modif. prin Legea nr. 49/2006.

Instanţa a eliminat din ansamblul probelor raportul de expertiză tehnică-judiciară auto ( fila 90 dosar instanţă) efectuat în cauză datorită faptului că a fost efectuată la circa 1 an de la producerea accidentului şi nu este relevantă pentru stabilirea culpei  părţilor.

Având în vedere cele expuse, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii, care să corespundă scopului acesteia, definit prin art.52 C.p., prin observarea criteriilor generale de individualizare prevăzute de art.72 C.p.

Sub acest aspect, instanţa reţine pericolul social al infracţiunii, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, urmarea faptei – vătămarea integrităţii corporale şi a sănătăţii victimei, reflectată în numărul mare de zile de îngrijiri medicale de care a fost nevoie pentru vindecare, precum şi conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii, relevantă în acest sens fiind lipsa antecedentelor penale, totodată instanţa reţinând şi atitudinea parţial sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal, constând în recunoaşterea faptei săvârşite în faza de urmărire penală dar încercând a se disculpa şi a-şi motiva acţiunea neglijentă, precum şi atitudinea faţă de urmările produse, acesta nefiind interesat în vreun fel a acoperi cheltuielile făcute de către partea vătămată pentru restabilirea sănătăţii sale.

Vătămarea corporală din culpă este o faptă cu un pericol social generic ridicat, valoarea socială căreia i s-a adus o atingere  fiind integritatea corporală a individului.

 Lezarea acestei valori a fost extrem de drastică, având în vedere consecinţele , vătămarea corporală gravă a părţii vătămate.

Cât priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate, în raport de criteriile anterior menţionate şi apreciind că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia, a dispus, conform art.86 indice 1 din Codul penal, suspendarea  executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit în condiţiile art.86 indice 2 din Codul penal.

În baza art. 86 indice 4 Cod  penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.86 indice 4 din Codul penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit.a teza a II-a şi b C.p., iar în temeiul art. 71alin.5  C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe perioada suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată B.P.B. s-a constituit iniţial parte civilă în cauză cu suma de 40.000 lei daune materiale şi 80.000 lei daune morale, iar la termenul de judecată din data de 12.10.2009 şi-a majorat pretenţiile cu încă 70.000 lei daune morale şi 4. 105 lei daune materiale.

Instanţa a reţinut ca fiind întrunite în speţă condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale prevăzute de art.998 şi urm. din Codul civil, respectiv existenţa prejudiciului suferit de partea civilă, a faptei ilicite săvârşite de inculpat, a  legăturii de cauzalitate între această faptă şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei inculpatului în săvârşirea faptei, vinovăţie care îmbracă forma culpei.

Apreciindu-se că partea civilă a dovedit în cauză existenţa unui prejudiciu material, dar şi moral, demonstrată fiind şi legătura de cauzalitate între pagubele suferite şi fapta inculpatului, instanţa va reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale ce obligă pe cel vinovat de producerea acestuia, de a-l repara.

Relativ la prejudiciul material şi moral care s-a demonstrat a-i fi fost produs părţii civile, instanţa a reţinut însă că întinderea acestuia este mai redusă în raport cu sumele pretinse şi urmează să acorde victimei despăgubiri într-un cuantum ce va fi apreciat drept o satisfacţie echitabilă.

Astfel, instanţa a apreciat că în cauză se justifică acordarea daunelor materiale în cuantum de 29.918 lei, partea vătămată făcând dovada cheltuielilor cu procurarea medicamentelor necesitate de îngrijirea leziunilor suferite de pe urma accidentului provocat de către inculpat , instanţa neţinând cont decât de contravaloarea medicamentelor procurate ca urmare a recomandărilor medicale ce le-au însoţit, şi parte din cheltuielile de transport ce s-au putut corobora cu actele medicale de examinare, care justifică aceste deplasări. Instanţa nu a putut ţine cont însă de toate actele –bonuri fiscale depuse de către partea vătămată, acestea privind cheltuieli ce nu pot fi încadrate în noţiunea de utile pentru îngrijirea leziunilor produse prin accidentarea sa: chiloţi bărbaţi, papuci plajă, aparate de ras, elemente de îngrijire corporală estetică, etc. De asemenea, instanţa nu a putut ţine cont în totalitate de declaraţiile martorilor audiaţi pe latura civilă a cauzei , martori care au arătat că au primit sume de bani pentru transportul părţii civile la diverse spitale , sumele fiind vădit exagerate.

Astfel, instanţa a reţinut în parte declaraţia martorului V.D. ( fila 84 dosar) care a declarat că a primit suma de 1.700 lei pentru transportul  părinţilor părţii civile de la domiciliu la Spitalul Oneşti, pe o distanţă de circa 20 km ,suma fiind exagerată şi nereală. De asemenea, instanţa va reţine  în parte şi declaraţiile martorilor V.N. (fila 103 dosar) şi S.R.(fila 104 dosar),pe aceleaşi considerente.

În ceea ce priveşte solicitarea părţii civile de obligare a inculpatului la plata daunelor morale instanţa apreciază că această cerere este pe deplin justificată.

În cursul judecăţii s-a efectuat de către I.M.L. Iaşi  raportul de expertiză medico-legală nr.18253/19.08.2009, prin care s-a constatat că partea vătămată prezintă reducerea amplitudinii mişcărilor coloanei vertebrale după fractură corp vertebral T 12 şi L 1 consolidată cu tasare minimală asimetrică , fractură veche maleolă internă stângă şi fractură veche epifiză distală radius stang consolidate , leziuni ce îi conferă deficienţe globale uşoare cu incapacitate adaptativă de 30% neîncadrabilă în grade de invaliditate .  S-a concluzionat , de asemenea, că leziunile traumatice au necesitat 140-150 zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii acestora, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

Prejudiciu fiziologic încercat de partea vătămată, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării, condiţii pe care poate le va recăpăta în timp, pretinde acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care, coroborată cu sancţiunea de drept penal aplicată, să ofere părţii vătămate o necesară satisfacţie.

Pe lângă prejudiciul corporal (funcţional, de agrement),de lungă durată, urmăririle subzistând chiar şi în prezent, partea vătămată necesitând încă intervenţii chirurgicale, cauzat prin vătămarea adusă integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, instanţa reţine şi faptul că partea vătămată este o persoană foarte tânără . Instanţa va reţine că accidentul ce i-a provocat leziunile fizice părţii vătămate a determinat o altă atitudine psihică a acesteia, complet diferită de cea  avută anterior producerii acestuia, schimbare determinată de necesitatea restabilirii integrităţii sale corporale iar eforturile depuse în acest sens au angrenat o suprasolicitare psihică şi un efort fizic suplimentar .

Instanţa a  apreciat că în cauză se justifică acordarea daunelor morale în cuantum de 80.000 lei ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice şi fizice suferite de partea vătămată ca urmare a faptei ilicite a inculpatului, sumă care, în opinia instanţei procură părţii o justă şi integrală dezdăunare.

Referitor la modul de achitare a acestor despăgubiri, instanţa a obligat asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. S.A. Sucursala  Bacău la plata sumelor datorate de către asiguratul V.C. cu titlu de despăgubiri materiale şi morale relevate anterior către partea civilă B.P.B. şi către parţile civile  Spitalul  Municipal Onesti, Spitalul  Clinic de Urgenţă Târgu-Mureş şi  Serviciul  de Ambulanţă Bacău în limita stabilită de Ordinul Nr. 8 din 16.06.2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Astfel, la data producerii accidentului, maşina condusă de inculpat era asigurată la societatea de asigurare sus-menţionată, fiind vorba de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

Potrivit art.49, 50 din Legea nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asiguraţii răspund, în baza legii, faţă de terţe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum şi pentru cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil.

Rezultă deci că răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală,  angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul şi nu o formă a răspunderii civile delictuale.

În consecinţă, asigurătorul nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul şi cu inculpatul la plata despăgubirilor către victima accidentului.

Conform art.57 din Legea nr.136/1995, drepturile persoanelor păgubite prin producerea accidentelor de autovehicule se exercită împotriva celor răspunzători de producerea pagubei. Aceste drepturi se pot exercita şi direct împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia.

Aceasta înseamnă că asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă.

În cazul daunelor produse prin accidente de autovehicule survenite în anul 2008 potrivit art.10 al.1 lit.b din Normele privind aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, asiguraţii sunt despăgubiţi în limita stabilită de Ordinul  Nr. 8 din 16.06.2008 emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor .

Potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat.

Faţă de aceste prevederi,  prima instanţă a apreciat că răspunderea asigurătorului nu poate fi o răspundere solidară cu cea a inculpatului .De altfel, potrivit art.1041 din Codul civil, obligaţia solidară nu se prezumă, trebuie să fie stipulată expres; această regulă nu încetează decât numai când obligaţia solidară are loc de drept, în virtutea legii, solidaritatea pasivă izvorând din lege sau din voinţa părţilor.Ori, în cauză, nici Legea nr.136/1995 şi nici contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă nu prevăd ca faţă de persoanele prejudiciate prin accidente de autovehicule asiguratul şi asigurătorul răspund în solidar. Dacă răspunderea părţilor ar fi o răspundere solidară, ar însemna că, potrivit art. 1042 din Codul civil, creditorul obligaţiei civile s-ar putea adresa la acela care va voi dintre debitori, deci că acesta ar avea dreptul să urmărească pe acel debitor pe care şi l-a ales întrucât toţi debitorii sunt debitori principali, contrar prevederilor art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, redat mai sus.

De asemenea, trebuie menţionat însă că prin O.U.G. nr. 61/2005, intrată în vigoare la data de 10.08.2005, Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România a fost modificată şi completată substanţial, inclusiv cu privire la cele expuse anterior.

Astfel, potrivit art.55 al.1 din Legea nr.136/1995, astfel cum a fost modificat prin Art.I pct.22 din O.U.G. nr. 61/2005, despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite. Prin urmare, s-a renunţat la condiţia potrivit căreia asigurătorul plătea numai în măsura în care persoanele fizice sau juridice păgubite nu fuseseră despăgubite de asigurat.

De asemenea, art.57 din Lege a fost şi el abrogat prin art. I pct. 24 din O.U.G. nr. 61/2005.

În consecinţă, faţă de noile prevederi legale în materie, nu se mai poate susţine că răspunderea asigurătorului are un caracter subsidiar faţă de cea a asiguratului, cel dintâi putând fi obligat direct la repararea prejudiciului, ca urmare a producerii riscului asigurat.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de către avocat ales.

Fiind în culpă procesuală, inculpatul a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ambele faze ale procesului penal .

Acelaşi criteriu al culpei procesuale a stat la baza obligării inculpatului la achitarea cheltuielilor judiciare efectuate de către partea civilă şi de către expertul N.D. (diferenţă onorariu).

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat apel inculpatul V.C., partea vătămată B.P.B. şi asigurătorul SC A. SA.

Oral în faţa instanţei, prin apărător, apelantul inculpat a criticat soluţia primei instanţe atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

Pe latură penală inculpatul a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul individualizării executării pedepsei, considerând că modalitatea aleasă de instanţă, suspendare sub supraveghere este prea gravă în raport de pericolul social concret, urmările produse, persoana şi conduita inculpatului şi care ar atrage  suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe temeiul art. 81, 82.

Pe latură civilă inculpatul a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumului daunelor materiale şi morale care sunt mult prea ridicate, echivalând practic cu o „pedeapsă civilă”.

Societatea de asigurare reasigurarea A. SA– a criticat soluţia primei instanţe atât sub aspectul laturii penale cât şi sub aspectul laturii civile.

Pe latură penală a solicitat a se reţine culpa comună a inculpatului şi a victimei  în producerea accidentului rutier, după cu rezultă din expertiza tehnică.

Pe latură civilă a criticat solicitat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumului prea ridicat de daune acordat atât cu titlu de despăgubiri materiale cât şi cu titlu de despăgubiri morale .

Apelanta parte civilă B.P.B. prin motivele scrise a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul netemeiniciei, motivat de faptul că prin atât în latura penală cât şi în latura civilă a cauzei.

Pe latură penală partea vătămată a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumul prea mic al pedepsei aplicate inculpatului dar şi modalitatea de executare solicitând majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie.

Pe latură civilă a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul cuantumului redus al despăgubirilor materiale şi morale acordate solicitând admiterea apelului şi majorarea despăgubirilor  aşa cum au fost formulate în faţa primei instanţe

Tribunalul examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi din oficiu constată că apelurile declarate de inculpat şi asigurător sunt fondate pentru următoarele considerente:

Astfel instanţa de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză pe baza cărora în mod corect a stabilit situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului reţinând că în  noaptea de 25/26.07.2008, in jurul orei 04,3ş, inculpatul a condus autoturismul pe calea Mărăşeşti din Oneşti şi ajungând in dreptul imobilului nr. 202 a pierdut controlul volanului, ieşind in decor unde s-a lovit violent de un copac, fapt ce a dus la vătămarea corporală din culpă a numitei B.P.B. care era pasageră in autoturism, pe bancheta dreapta faţă.

Inculpatul a susţinut că in timp ce se deplasa pe str. Calea Mărăşeşti, a încercat să depăşească o căruţă care era in faţa sa, având acelaşi sens de mers, moment in care a derapat, pierzând controlul volanului.

In urma impactului autoturismul a fost avariat in proporţie de 88 %.

Conform Certificatului medico-legal 1400 din 30.07.2008 partea vătămată, in vârstă de 19 ani, a suferit leziuni corporale vindecabile  in 35-40 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior, prin Certificatul medico-legal  1715 din 17.09.2008 i-au mai fost acordate încă 40 de zile de îngrijiri medicale, totalizând în final 75-80 zile de îngrijiri medicale, prezentând diagnosticul de fractură corp vertebral T12, L1, in curs de consolidare, pentru care s-a recomandat menţinerea unei orteze, fractură maleolă internă stânga şi epifiză distală radială stânga in consolidare.

Examinând cauza s-a constatat că fapta săvârşită de inculpat este prevăzută de legea penală, a fost săvârşită cu vinovăţie sub forma culpei exclusive şi prezintă pericolul social al unei infracţiuni.

Astfel fapta inculpatului V.C. care datorită neatenţiei la volan a pierdut controlul autovehiculului  izbindu-se de un copac, în afara părţii carosabile, fapt ce a dus la vătămarea corporală din culpă a părţii vătămate B.P.B., provocându-i leziuni vindecabile în 140-150 de zile de îngrijiri medicale , leziuni ce i-au pus viaţa în pericol constituie infracţiune, fapta având urmări  dintre cele mai grave pentru viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a altei persoane, cât şi pentru integritatea unor bunuri, ceea ce îi conferă un caracter grav.

Pentru ca o pedeapsă să îşi atingă scopul preventiv, ea trebuie să fie astfel aleasă şi dozată încât, prin fiecare din funcţiile ei să motiveze un efect preventiv maxim.

Individualizarea legală se face prin stabilirea pedepsei pentru fiecare infracţiune în parte în raport de gradul de pericol social abstract al faptei, ţinând cont de importanţa valorii lezate şi de gravitatea vătămării  la care e supusă aceasta, dar individualizarea judecătorească se face post delictum de instanţa judiciară şi constă în adecvarea pedepsei la o anumită faptă concretă şi la un infractor care trebuie reeducat.

În cauza de faţă referitor la cuantumul pedepsei aplicate se constată că instanţa de fond a făcut o apreciere temeinică a dispoziţiilor art.72 din Codul penal, aplicând inculpatului o pedeapsă severă în raport de fapta comisă şi datele ce caracterizează persoana inculpatului.

Astfel avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei comisă, condiţiile şi împrejurările concrete în care s-a săvârşit infracţiunea, lipsa antecedentelor penale, poziţia sinceră pe parcursul procesului penal, vârsta inculpatului, faptul că are un copil minor dar şi loc de muncă în străinătate , respectiv în Italia, se  apreciază că scopul educativ al pedepsei poate fi atins şi fără executarea sub supravegherea a pedepsei, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prev.de art.81 din Cod penal privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Privitor la criticile formulate de inculpat ce vizează şi reţinerea culpei concurente a victimei constând în nepurtarea centurii de siguranţă, tribunalul apreciază că acesta este nefondată pentru următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art.36 din OUG. 195/2002 republicată „ Conducătorii de autovehicule şi persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcţie cu centuri sau dispozitive de siguranţă omologate trebuie să le poarte în timpul circulaţiei pe drumurile publice, cu excepţia cazurilor prevăzute în regulament.”. În art. 99 al aceleiaşi ordonanţe se prevede că „(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:

8. nerespectarea obligaţiei pasagerilor aflaţi într-un autovehicul de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate;

(2) Amenda contravenţională prevăzută la alin. (1) se aplică şi conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârşeşte o faptă pentru care se aplică 2 puncte de penalizare..”

Rezultă aşadar că sunt sancţionaţi contravenţional atât conducătorul auto cât şi pasagerul în cazul în care pasagerul nu poartă centura de siguranţă în timpul deplasării pe un drum public.

Revenea inculpatului obligaţia de a-i atrage atenţia părţii vătămate de a se asigura cu centura de siguranţă.

În raportul de expertiză tehnică auto efectuat la mai bine de un an de la data producerii accidentului, care în mod corect nu a fost avut în vedere de prima instanţă la pronunţarea soluţie se reţine totuşi că partea vătămată „B.P.B. nu purta centura de siguranţă în momentul producerii accidentului”, centura nerămânând blocată după accident.

Chiar şi aşa dacă ar fi, între faptul nepurtării centurii de siguranţă şi prejudiciul suferit respectiv vătămarea corporală trebuie să existe raport de cauzalitate pentru a se putea reţine culpa concurentă a victimei.

Ori analizând probele administrate în cauză, tribunalul constată că nu există raport de cauzalitate între fapta victimei de a nu purta centura de siguranţă şi urmarea socialmente periculoasă produsă constând în vătămarea sa corporală.

Accidentul s-a produs ca urmare a neadaptării vitezei la condiţiile de trafic (acul vitezometrului s-a blocat în dreptul valorii de 130 de km/h), autoturismul condus de inculpat a ieşit în decor şi a intrat în coliziune dreapta spate cu un copac.

În condiţiile în care victima a suferit următoarele leziuni: traumatism cranio-cerebral şi facial cu plăgi şi escoriaţii, contuzii şi echimoze membru superior drept şi hemitorace drept, fractură Pouteau-Calles stângă, tratată ortopedic, fractură incompletă corp maleolă internă stânga, entorsă metatarso-falangiană III-IV-V dreapta, fractură corp vertebral T12 şi L1 cu tasare minimă, amielică., este greu de crezut că purtând centura de siguranţă acestea nu s-ar mai fi produs., în condiţiile în care aşa cum am arătat anterior autoturismul rula cu o viteză excesivă , cca. 130 km/h şi s-a izbit violent de un copac, contorsionându-se în jurul acestuia, şi în condiţiile în care victima a suferit leziuni în zone care oricum nu erau protejate de eventuala purtare a centurii de siguranţă.( entorsă metatarso-falangiană III-IV-V dreapta, fractură incompletă corp maleolă internă stânga, contuzii şi echimoze membru superior drept,s.a).

În consecinţă, având în vedere cele reţinute anterior, urmările accidentului ar fi fost tot grave dacă victima ar fi purtat centura de siguranţă, în condiţiile în care este de notorietate că la viteze excesive şi impacturi violente eficienţa utilizării centurii de siguranţă este mult redusă, uneori chiar anihilată.

Privitor la culpa victimei contând în faptul de a accepta să se urce într-un autoturism condus de un conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, din materialul probator aflat la dosarul cauzei nu rezultă cert că inculpatul ar fi consumat băuturi alcoolice, partea vătămată fiind singura care susţine acest aspect în plângerea penală şi în declaraţiile date ulterior în cauză. Inculpaţii şi martorii audiaţi în cauză au declarat fie că inculpatul nu a consumat băuturi alcoolice, fie că nu emana halenă alcoolică.

Din buletinul de examinare clinică rezultă că, inculpatul nu prezenta halenă alcoolică, fiind deosebit de agitat, neputându-i-se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, concluzionându-se totuşi “ că era sub influenţa alcoolului”.

Nefiind dovedit faptul că inculpatul a condus sub influenţa băuturilor alcoolice, culpa victimei privind acceptarea de a se urca în autoturismul acestuia este inexistentă.

Pentru considerentele expuse anterior, tribunalul constată că prima instanţă în mod corect a reţinut culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului.

În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel invocat atât de inculpat cât şi de asigurătorul Societatea de Asigurare - Reasigurare A. SA cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul constată că în mod corect instanţa de fond a obligat a direct asigurătorul, având în vedere dispoziţiile  art. 50, 51 din Legea 136/1995 potrivit cărora „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare si cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum si prin avarierea sau distrugerea de bunuri. În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu deţinătorul autovehiculului respectiv, precum si dacă nu aparţineau deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de producerea accidentului.”

Din probele administrate rezultă că partea vătămată B.P.B., a suferit prejudicii materiale certe, actuale si inca neacoperite, constand in contravaloarea efectuarii tratamentelor medicale, medicamentelor, deplasărilor la unutăţile spitaliceşti.

În ceea ce priveşte valoarea totală a acestor cheltuieli, tribunalul  constatată că există probe în acest sens ( înscrisurile de la fl. 69-83 şi declaraţiile martorilor V.D. – fl. 84,  V.N. – fl. 103, S.R. –fl.104) din care rezultă fără dubiu că partea vătămată a cheltuit aproximativ 15 000 lei pentru a achita tratamente medicale, terapeutice, medicamente şi pentru a se deplasa la unităţi sanitare.

Având în vedere că instanţa de fond a stabilit existenţa cuantumului şi întinderii prejudiciului material pe baza unor calcule matematice depuse la dosar de către partea vătămată, se impune cu prisosinţă ca daunele materiale să fie reduse la cuantumul stabilit de tribunal  pe bază de probe certe, respectiv 15000 lei. 

Astfel din documentele justificative aflate la filele  69-83 dosar fond rezultă că partea vătămată a cheltuit suma de 4050 lei, din chitanţele şi facturile de la filele 59-60 rezultă cheltuieli în cuantum de 444 lei.

Din declaraţiile martorilor V.D. – fl. 84,  V.N. – fl. 103, S.R. –fl.104 tribunalul reţine că s-au cheltuit următoarele sume : 1700 lei pentru transportul parinţilor victimei la spital, aproximativ 1000 lei pentru hrana necesară victimei pe durata spitalizării, cinci drumuri la Bacău la Spitalul Judeţean şi la Serviciul de Medicină Legală a 300 lei fiecare , rezultând un total de 1500 lei, un prim transport la Târgu Mureş cu cazare pentru 4-5 zile în valoare de 4000 lei şi un al doilea transport la Târgu Mureş în valoare de 1000 lei, la care se adugă cel cinci deplasări de la Timişoara la Oneşti, un drum constând cca. 300 lei. Totalul prejudiciului material se ridică în mod cert la suma de 15000 lei. 

Susţinerea apelantului asigurător că nu există înscrisuri doveditoare pentru toate aceste pretenţii materiale nu poate fi reţinută întrucât ar fi absurd şi total inechitabil să se pretindă victimei ca, după producerea unui accident grav de circulaţie, să se îngrijească, în principal, de preconstituirea de probe pentru procesul penal, să prezinte chitanţe fiscale pentru toate cheltuielile care se fac cu ocazia spitalizării şi a tuturor tratamantelor urmate.

De asemenea, prejudiciile morale suferite de către partea vatamată  civilă sunt evidente. Practic, accidentul a cărei victimă a fost partea vătămată  reprezintă o adevărată tragedie care a marcat-o, lăsându-i sechele pentru tot restul vieţii.

Leziunile traumatice suferite de partea vătămată  au necesitat 140-150 zile îngrijiri medicale pentru vindecare din momentul producerii acestora, cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

În mod corect prima instanţă a apreciat cp prejudiciul fiziologic încercat de partea vătămată, constând în privarea acesteia de avantajele unei vieţi normale, inclusiv prejudiciul de agrement, dat de efortul suplimentar pe care aceasta trebuie să-l facă pentru a-şi păstra condiţiile de viaţă pe care le-a avut anterior vătămării, condiţii pe care poate le va recăpăta în timp, pretinde acordarea unei compensaţii băneşti corespunzătoare care, coroborată cu sancţiunea de drept penal aplicată, să ofere părţii vătămate o necesară satisfacţie.

Pe lângă prejudiciul corporal (funcţional, de agrement),de lungă durată, urmăririle subzistând chiar şi în prezent, partea vătămată necesitând încă intervenţii chirurgicale, cauzat prin vătămarea adusă integrităţii corporale şi sănătăţii părţii vătămate, instanţa reţine şi faptul că partea vătămată este o persoană foarte tânără . Instanţa va reţine că accidentul ce i-a provocat leziunile fizice părţii vătămate a determinat o altă atitudine psihică a acesteia, complet diferită de cea  avută anterior producerii acestuia, schimbare determinată de necesitatea restabilirii integrităţii sale corporale iar eforturile depuse în acest sens au angrenat o suprasolicitare psihică şi un efort fizic suplimentar

Deşi, spre deosebire de alte legislaţii, nu există criterii absolute pentru cuantificarea prejudiciului moral suferit de către partea vătămată, tribunalul apreciază că  un criteriu orientativ este gravitatea prejudiciului moral. Acesta este cu atât mai grav cu cât valoarea lezată are o importanţă mai mare pentru partea vătămată.

Procesul de comensurare a daunelor morale este guvernat de criteriul echităţii care exprimă cerinţa ca indemnizaţia să reprezinte o justă şi integrală  dezdăunare a părţii vătămate şi nu o îmbogăţire a acesteia.

În termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudicial moral suferit. În acest sens, văzând şi principiul echităţii , tribunalul apreciază că se impune reducerea acestora la suma de 30000 lei, suma apreciată de tribunal ca fiind suficientă alături de condamnarea inculpatului pentru repararea integrală a prejudiciului moral suferit.

Contrar solicitărilor părţii vătămate, tribuanlul apreciază că nu se impune majorarea acestor despăgubiri întrucât nu există o dovadă certă a cuantumului prejudiciului material solicitat, nefiind astfel îndeplinită condiţia existenţei şi întinderii diferenţei de prejudiciu material solicitată pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Faţă de considerentele mai sus expuse urmează ca în baza art.379 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală să se admită apelurile formulate de apelantul inculpat V.C. şi apelantul asigurător Societatea de Asigurare – reasigurare A. SA împotriva sentinţei penale nr. 4015.01.2010 pronunţată de Judecătoria  Oneşti în ceea ce priveşte:

- modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpatului.

- cuantumul daunelor materiale şi morale cuvenite victimei.

Va desfiinţa sentinţa apelată sub aspectele arătate;

Va reţine cauza spre rejudecare şi în fond:

În  baza  art. 1 Cod penal va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1(un) an închisoare aplicată inculpatului V.C. pentru art. 184 alin 2,4 Cpen.

În baza art.82 Cod penal va stabili durata  termenului de încercare  de 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza  art.359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării dispoziţiilor art.83 Cod penal.

Va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 861 , 863 , 864 Cpen.

Va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii  potrivit art.71 alin.  Cod penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Va reduce cuantumul daunelor materiale şi morale la care este obligat asigurătorul către partea civilă B.P.B., astfel: 15 000 leu daune materiale şi 30000 lei daune morale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

În baza art. 379 pct.1 lit. b Cprpen va respinge ca nefondat apelul părţii civile B.P.B. declarat împotriva aceleiaşi sentinţe.

În baza art. 192 alin 2 Cprpen va obliga  apelanta parte civilă B.P.B. la plata sumei de 80 lei cu titlul de cheltuieli judiciare,

În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul inculpatului şi al asigurătorului  vor rămâne în sarcina acestuia.

Instanţa admite apelul inculpatului V.C. cât şi apelul asiguratorului S.C. SOCIETATE DE ASIGURARE – REASIGURARE A. S.A. – Sucursala Bacău formulate împotriva sentinţei penale 40/15 ianuarie 2010 a Judecătoriei Oneşti .

Domenii speta

Spete similare