Drept civil. Drepturi reale. Uzucapiune formulată de către unul dintre moştenitori în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială şi toţi ceilalţi moştenitori. Modalitatea de intervertire a coposesiei în posesie exclusivă.

Prin sentinţa civilă nr.2877/6.11.2012, Judecătoria Mangalia a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâţii Comuna Tuzla prin primar, SR, CI, RM, RŞ şi DP, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta SR şi a constatat că reclamantul şi pârâţii persoane fizice au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat în com. Tuzla, jud. Constanţa, în suprafaţă de 2.583,3 mp, ca efect al uzucapiunii.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr.2351/254/2009, reclamantul CP a chemat în judecată pe pârâta Comuna Tuzla, jud. Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate dobândirea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în intravilanul comunei Tuzla, jud. Constanţa, în suprafaţă de 2585 mp, ca efect al prescripţiei achizitive de 30 de ani şi joncţiunea posesiilor.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada anilor 1956 - 1985 terenul în suprafaţă de 2585 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, a fost deţinut de tatăl său CI, decedat la data de 4.03.1985, fiind înregistrat în registrul agricol al comunei Tuzla din perioada anilor 1956- 1963 cu teren intravilan în suprafaţă de 5000 mp, din care: teren intravilan în suprafaţă de 3400 mp, 600 mp vii, curte şi clădiri 1000 mp. În baza titlului de proprietate nr. 18569/1327 eliberat la data de 7.06.1999, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 2415 mp cu vecinătăţile: N-Lot 1541, E-Ds 1323, S-Lot 1543, V-190/21, iar după anul 1985 reclamantul a continuat să aibă posesia terenului în suprafaţă de 2585 mp, situat în continuarea terenului reconstituit în baza Legii nr.18/1991, fiind îngrădit începând cu anul 1956, iar semnele de hotar nu s-au modificat pe parcursul anilor.

A arătat reclamantul că pe parcursul anilor s-au achitat taxele şi impozitele aferente terenului, iar după anul 1985 s-a comportat ca un adevărat proprietar, fiind cunoscut în comunitate ca proprietarul de drept al terenului în suprafaţă de 2585 mp. Din anul 1956 tatăl său a stăpânit imobilul în litigiu, iar după anul 1985 a exercitat exclusiv asupra bunului o posesie continuă, publică, netulburată, neîntreruptă şi sub nume de proprietar.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art.1846, 1847, 1860, 1890 Cod civil.

Pârâta Comuna Tuzla prin Primar, legal citată, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant, având în vedere că imobilul teren în suprafaţă de 2.585 mp a fost ocupat, dar nu au fost achitate taxele şi impozitele aferente pentru defunctul CPI, aşa cum rezultă din evidenţele Primăriei comunei Tuzla. S-a mai arătat că în anul 1986, în urma lucrărilor de cadastru general, în tarlaua 118 parcela 1541 figurează numitul CP cu teren intravilan în suprafaţă de 2.533 mp, iar în tarlaua 118 parcela 1542 figurează numitul CPI cu suprafaţa de 2.415 mp teren intravilan pe care au fost edificate construcţii. În lucrarea de cadastru, tarlaua 118, figurează înregistrată parcela 1543 ca teren CAP, teren dat în folosinţă autorului CPI, teren solicitat de CP în prezenta cauză. Întrucât acţiunea a fost introdusă de un singur moştenitor, iar în realitate sunt 4 moştenitori, respectiv CP, CI, RO şi SR, a solicitat respingerea acţiunii formulată de reclamant.

Pârâta nu a indicat nici un temei de drept.

La data de 15.09.2009 reclamantul a solicitat citarea în cauză, în calitate de pârâţi, a numiţilor R.O., S. R. şi C.I.

În şedinţa publică din data de 16.03.2010, la solicitarea apărătorului pârâtei S.R., instanţa a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a moştenitorilor defunctei R.O., respectiv R.M., R.Ş. şi D.P.

Pârâta S.R., legal citată, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat admiterea în parte a acţiunii formulată de reclamant şi constatarea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2585 mp situat în intravilanul comunei Tuzla în patrimoniul atât al reclamantului, cât şi al pârâtei S.R. şi a celorlalţi pârâţi, persoane fizice.

Prin sentinţa civilă nr.930 din 29.03.2011 a Judecătoriei Mangalia, s-a admis acţiunea şi s-a constatat că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.583,3 mp situat în comuna Tuzla, jud. Constanţa, având ca vecinătăţi la nord – C.P. şi teren proprietate privată a comunei Tuzla, la est – strada Recoltei, la sud – Giurgiucanu şi la vest – drum de exploatare.

Prin decizia civilă nr.92 din 24.01.2012 a Tribunalului Constanţa – Secţia I civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta S.R.împotriva acestei hotărâri, s-a casat sentinţa atacată, pe considerentul că prima instanţă nu a  analizat cererea reconvenţională formulată de pârâta S.R. şi nu s-a pronunţat asupra acesteia, şi s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe, dosarul fiind înregistrat, ca urmare a admiterii cererii de abţinere formulată de preşedintele completului iniţial învestit, sub nr. 2351/254/2009*.

Din oficiu, în baza rolului activ reglementat de art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă, instanţa a dispus ataşarea dosarului civil nr.808/2006 (având număr unic ECRIS 217/251/2006) al Judecătoriei Mangalia; totodată, în şedinţa publică din 18.10.2012 a apreciat că, faţă de dispoziţiile art.315 alin.2 din Codul de procedură civilă şi de motivul pentru care s-a dispus casarea sentinţei pronunţate la prima judecată în fond a cauzei, probele administrate în primul ciclu procesual rămân câştigate şi nu se impune readministrarea acestora.

În rejudecare, instanţa de fond a reţinut că în perioada anilor 1956 – 1985, autorul părţilor, Caragea P. Ion, a deţinut un teren în suprafaţă de 5.000 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, fiind înregistrat în registrul agricol al localităţii cu această suprafaţă, însă, peste drum de acest teren, autorul părţilor a mai deţinut un teren în suprafaţă de 1.800 mp, aşa cum rezultă din răspunsul reclamantului la întrebarea nr.5 din interogatoriul propus de pârâta S.R. şi din răspunsul pârâţilor C.I., R.Ş., D.P şi R.M. la întrebarea nr.4 din interogatoriul propus de pârâta S.R.

La data de 04.03.1985, a decedat autorul C.P.I., moştenitorii acestuia fiind reclamantul C.P., în calitate de fiu, pârâta S.R, în calitate de nepoată de fiu predecedat şi C.M., în calitate de fiu postdecedat, alţi doi copii, respectiv C.I. I. şi R.O. renunţând la succesiunea defunctului potrivit certificatului de moştenitor nr.1 din 14.01.2005 emis de BNP Ionaşcu Aurelia.

Cu toate acestea, prin titlul proprietate nr.18569/1327 din 07.06.1999 eliberat de Comisia judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe numele moştenitorilor defunctului C.P.I., respectiv C.P., C.I., R.O. şi S.R., acestora din urmă li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 2.415 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, având ca vecinătăţi la nord – Lot 1541, la est – Ds 1323, la sud – Lot 1543 şi la vest – De 190/21, ceea ce demonstrează că, deşi au renunţat la succesiunea defunctului, pârâţii C.I. şi R.O. şi-au manifestat din nou dreptul de opţiune succesorală în modalitatea reglementată de legea specială.

Ulterior, în urma partajului voluntar realizat între cei patru beneficiari ai dreptului de proprietate, prin contractul de partaj autentificat sub nr.114 din data de 12.04.2001 de BNP Ionaşcu Aurelia, terenul în suprafaţă de 2.415 mp i-a revenit reclamantului C.P.

La data de 08.12.2003 a decedat şi R.O., moştenitorii acesteia fiind pârâţii R.Ş., D.P. şi R.M., în calitate de copii, aşa cum reiese din certificatul de moştenitor nr.14 din 08.05.2004 emis de BNP Spînu Florica Elena.

Prin întâmpinare, comuna Tuzla a precizat că, începând cu anul 1986, terenul care face obiectul cauzei este înscris în evidenţe pe numele reclamantului C.P., fără a fi achitate taxele şi impozitele pentru acesta, iar din examinarea raportului de expertiză tehnică imobiliară întocmit de expert Beşcucă Dumitru (filele 68 – 71 din dosarul civil nr.2351/254/2009), instanţa a reţinut că terenul este situat în comuna Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanţa şi are ca vecinătăţi la nord – C.P. şi teren proprietate privată a comunei Tuzla pe o lungime de 73,62 m, la est – strada Recoltei pe o lungime de 35 m, la sud – Giurgiucanu Elena pe o lungime de 74 m şi la vest – drum de exploatare pe o lungime de 35 m, martorii audiaţi în cauză declarând că acest teren se află în continuarea celui deţinut de reclamantul C.P., care este aferent casei bătrâneşti.

Deşi martorii Stoica Ion şi Stoica Ilie au afirmat că, după decesul părinţilor reclamantului, acesta din urmă a folosit în mod exclusiv terenul menţionat anterior, martorii au susţinut că, dimpotrivă, terenul a fost lucrat de pârâţii C.I. şi R.Ş. până în urmă cu circa 2 – 3 ani şi că, abia de atunci, a fost folosit de către reclamant; totodată, martorii au mai declarat că, pe acest teren se află mai mulţi pomi fructiferi, care au fost plantaţi însă de către autorul comun al părţilor, iar T.I. a precizat că pe teren se află o cultură de viţă de vie, care este întreţinută de către pârâtul R.Ş.

Prin declaraţiile autentificate sub nr.574 din 21.09.2010 şi, respectiv, sub nr.587, nr.588 şi nr.589 din 23.09.2010, toate de BNP Diana Manea – Vechiu, pârâţii C.I., R.Ş., D.P. şi R.M. au declarat în faţa notarului public că, încă din anul 1970, reclamantul a muncit şi folosit în exclusivitate terenul, întrucât a locuit şi a gospodărit împreună cu părinţii şi că, după decesul acestora, a continuat să folosească terenul în litigiu, însă instanţa a apreciat că declaraţiile acestora nu corespund realităţii din moment ce martorii au afirmat că, până la decesul autorului comun, C.P.I., terenul a fost folosit de acesta şi, după acea dată, de către pârâţii C.I. şi R.Ş., iar aceştia din urmă au promovat o acţiune care a făcut obiectul dosarului civil nr.808/2006 şi care a fost respinsă în mod irevocabil, prin care au solicitat instanţei să constate că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren.

Dimpotrivă, deşi au negat existenţa unei înţelegeri exprese cu privire la împărţirea terenului în suprafaţă de 2.583,3 mp situat în com. Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanţa, aşa cum procedaseră şi cu privire la terenul în suprafaţă de 2.415 mp dobândit în temeiul titlului proprietate nr.18569/1327 din 07.06.1999 eliberat de Comisia judeţeană Constanţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, reclamantul C.P. (prin răspunsul la întrebarea nr.6) şi pârâţii C.I., R.Ş. şi R.M. (prin răspunsurile la întrebarea nr.5) au recunoscut, la interogatoriul propus de pârâta S.R., că au hotărât să împartă frăţeşte bunurile care au aparţinut defunctului C.P.I; or, este indiscutabil că terenul în suprafaţă de 2.583,3 mp situat în com. Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanţa, a aparţinut tot defunctului autor comun, iar imposibilitatea împărţirii până în prezent poate fi explicată prin lipsa unui titlu de proprietate cu privire la acesta, aşa cum a recunoscut de altfel şi pârâtul Rezeanu Ştefan la întrebarea nr.6 din interogatoriu.

Art.  1837 din Codul civil, în vigoare la momentul învestirii instanţei şi aplicabil în temeiul art.82 din Legea nr.71/2011, prevede că „prescripţia este un mijloc de a dobândi proprietatea (…) sub condiţiile determinate prin această lege”, iar potrivit art.1847 din acelaşi act normativ, „ca să se poată prescrie, se cere o posesiune continuă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar (…)”.

Potrivit dispoziţiilor art.1890 din Codul civil, „toate acţiunile atât reale, cât şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani fără ca cel ce invocă această prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă”.

Dispoziţiile legale susmenţionate reglementează prescripţia achizitivă sau uzucapiunea ca mod de dobândire a dreptului de proprietate, prin exercitarea unei posesii utile asupra unui imobil în timpul fixat de lege. Posesia, ca şi condiţie esenţială a uzucapiunii, este definită ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiţii încât, din punct de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar pentru a-şi produce efectele prevăzute de lege este necesară nu numai existenţa elementelor sale constitutive, ci şi întrunirea anumitor calităţi de natură să o caracterizeze ca fiind o posesie utilă.

Din interpretarea per a contrario a disp. art.1847 din Codul civil, se pot desprinde viciile posesiei, a căror incidenţă ar împiedica intervenirea uzucapiunii, şi anume: discontinuitatea, violenţa, clandestinitatea şi echivocul. Posesia este discontinuă când posesorul o exercită neregulat, adică cu intermitenţe anormale; este tulburată atunci când posesorul actual a dobândit-o prin violenţă; este clandestină când posesorul actual o exercită pe ascuns de adversarul său, astfel încât acesta nu este în măsură să o cunoască şi este echivocă în situaţia în care nu este sigură nici existenţa, dar nici lipsa elementului psihologic, respectiv voinţa posesorului de a se comporta cu privire la bun ca un proprietar.

Totodată, art.1860 din Codul civil, care reglementează joncţiunea posesiilor, prevede că „orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripţia, să unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său”.

În cauză, instanţa a constatat că, până la decesul său, survenit la data de 04.03.1985, autorul comun al părţilor C.P.I., a exercitat o posesie utilă asupra terenului în suprafaţă de 5.000 mp situat în intravilanul comunei Tuzla, care includea şi terenul în suprafaţă de 2.585,3 mp ce face obiectul prezentei cereri, iar după decesul său, acest din urmă teren a fost folosit, potrivit destinaţiei sale, fie de către pârâţii C.I. şi R.Ş., aşa cum au afirmat martorii şi cei doi pârâţi înşişi în cuprinsul cererii introductive care a făcut obiectul dosarului civil nr.808/2006 al Judecătoriei Mangalia, fie de către reclamantul C.P., după cum reiese din declaraţiile aceloraşi doi martori, care au precizat însă că reclamantul a folosit terenul doar de circa 2 – 3 ani, dar şi din declaraţiile martorilor Stoica Ion şi Stoica Ilie, fără ca vreunul dintre posesori să fi achitat taxele şi impozitele aferente.

În acest context, instanţa a apreciat că, faţă de susţinerile pârâtei comuna Tuzla, în sensul că moştenitorii defunctului C.P.I. nu au achitat taxele şi impozitele pentru teren, nu se poate reţine cu certitudine că sumele achitate de pârâta S.R. şi menţionate în chitanţele depuse de aceasta la dosar (filele 108 – 114 din dosarul civil nr.2351/254/2009) ar reprezenta impozite aferente tocmai terenului în litigiu. Pe de altă parte, însă, împrejurarea că nu ar fi fost achitate taxele şi impozitele nu prezintă relevanţă şi nu poate conduce, prin ea însăşi, la respingerea acţiunii, câtă vreme prescripţia achizitivă, ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra unui imobil, se fundamentează pe faptul posesiei, definită, aşa cum instanţa a arătat anterior, ca fiind stăpânirea de fapt a unui bun în astfel de condiţii încât, din punctul de vedere al conduitei posesorului, apare ca o exteriorizare a atributelor unui drept real, iar caracterul public al posesiei rezultă nu numai din faptul înscrierii în evidenţele agricole şi al achitării impozitelor, ci şi din stăpânirea efectivă a bunului şi folosirea acestuia potrivit destinaţiei sale; or, autorul comun al părţilor, C.P.I. şi, ulterior, moştenitorii acestuia au fost înscrişi în evidenţe cu terenul în suprafaţă de 2.583,3 mp şi l-au folosit potrivit destinaţiei sale, fără nicio oprelişte din partea vreunei persoane, inclusiv din partea vreunui reprezentant al autorităţii publice locale.

Din altă perspectivă, susţinerile reclamantului în sensul că a înlăturat viciul echivocităţii posesiei, care caracterizează situaţia moştenitorilor unei persoane, prin acte din care rezultă intenţia sa fermă de a se comporta ca un proprietar exclusiv, respectiv a stăpânit terenul în suprafaţă de 2.585,3 mp prin joncţiunea posesiilor şi a plantat pe acest teren pomi fructiferi, pe care i-a folosit în interesul său propriu, producându-se astfel o intervertire a posesiei comune în posesie exclusivă, nu au fost reţinute din moment ce, potrivit martorilor, pomii fructiferi care se află pe acest teren au fost plantaţi de autorul comun al părţilor, defunctul C.P.I., terenul a fost folosit atât de către reclamant cât şi de către pârâţii C.I. şi R.Ş., care au şi promovat o acţiune distinctă prin care au solicitat instanţei să constate că ei au dobândit dreptul de proprietate asupra aceluiaşi teren, iar, la interogatoriul propus de pârâta S.R., reclamantul C.P. şi pârâţii au recunoscut că au hotărât să împartă frăţeşte bunurile care au aparţinut defunctului, confirmând existenţa unei înţelegeri între moştenitori sub acest aspect.

Prin urmare, instanţa a apreciat că atât reclamantul, cât şi pârâţii, în calitatea lor de moştenitori ai defunctului C.P.I., sunt îndreptăţi să solicite constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.583,3 mp situat în comuna Tuzla, str. Recoltei, jud. Constanţa, ca efect al uzucapiunii de lungă durată şi prin joncţiunea posesiilor, cererea reconvenţională formulată de pârâta S.R fiind întemeiată din acest punct de vedere.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a declarat în termen legal recurs.

În motivarea cererii de recurs, a susţinut că soluţia instanţei de fond este în totală contradicţie cu ansamblul probator administrat în cauză.

Răspunsurile date de pârâţii C.I., R.Ş., R.M., D.P. şi reclamantul C.P. la interogatoriu, nu au legătură cu viciul echivocităţii posesiei, întrucât vizează aspectul partajului voluntar intervenit între părţi la data de 12.04.2001, iar în ceea ce priveşte terenul în cauză răspunsurile au evidenţiat inexistenţa unei înţelegeri scrise sau verbale cu privire la posesie, C.I. şi R.Ş. declarând că veneau mai mult în vizită şi ajutau când aveau timp. Chiar şi pârâta S.R. a recunoscut la întrebarea nr.2 la interogatoriu, că începând cu anul 1985 nu a exercitat nicio posesie asupra terenului de 2.585 mp.

În mod greşit prima instanţă a înlăturat declaraţiile notariale ale pârâţilor R.Ş., C.I., R.M. şi D.P., în care au arătat că, începând cu anul 1970, reclamantul a folosit şi muncit terenul în suprafaţă de 2.585 mp, întrucât acesta s-a gospodărit cu părinţii săi, locuind în acelaşi imobil.

La aceeaşi concluzie conduc şi conţinutul adeverinţelor emise de Primăria comunei Tuzla, dar şi declaraţiile de martori.

Când unul dintre moştenitori stăpâneşte exclusiv, sub nume de proprietar, un bun succesoral, în condiţiile unei posesii utile, el poate dobândi prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra acelui bun. Reclamantul a posedat suprafaţa de 2.585 mp prin joncţiunea posesiilor, producându-se o intervertire a posesiei comune în posesie exclusivă.

În drept, a invocat disp. art.3041 C.proc.civ.

Prin decizia civilă nr. 1009/01.10.2013, Tribunalul Constanţa a admis recursul, a modificat în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că a admis acţiunea principală; a constatat că reclamantul Caragea Panfil a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 2.583,3 mp, situat în Comuna Tuzla, str. Recoltei, judeţul Constanţa, având următoarele vecinătăţi: Nord-Caragea Panfil, teren proprietate privată, pe lungime 73,62 m; la Est-str. Recoltei, pe o lungime de 35 m; la Sud-proprietatea Giurgiucanu Elena, pe lungimea de 74 m şi la Vest-drum de exploatare pe lungimea de 35 m, ca efect al uzucapiunii; a respins cererea reconvenţională ca nefondată.

Analizând sentinţa civilă recurată în raport de criticile formulate, tribunalul a reţinut următoarele:

Prescripţia achizitivă (uzucapiunea) este modul de dobândire a proprietăţii sau a altor drepturi reale prin exercitarea posesiei asupra unui bun în condiţiile prevăzute de lege. Pentru a i se recunoaşte posesiei efectul său constitutiv de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani, legea cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

- termenul neîntrerupt de cel puţin 30 de ani în care posesia să fi fost exercitată;

-caracterul util al posesiei, în sensul ca aceasta să nu fi fost afectată de vreunul din viciile discontinuităţii, violenţei, clandestinităţii sau echivocului.

Aceste condiţii se desprind din dispoziţiile legale care reglementează prescripţia achizitivă, respectiv :

Art.1846 C. civ. – Orice prescripţie este fondată pe faptul posesiunii. Posesiunea este deţinerea unui lucru sau folosirea de un drept, exercitată, una sau alta, de noi înşine sau de altul in numele nostru.

Art.1847 C. civ. – Ca să se poate prescrie, se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică şi sub nume de proprietar, după cum se explică în următoarele articole.

Art.1890 C. civ. – Toate acţiunile atât reale cat şi personale, pe care legea nu le-a declarat neprescriptibile şi pentru care n-a defipt un termen de prescripţie, se vor prescrie prin treizeci de ani, fără ca cel ce invocă aceasta prescripţie să fie obligat a produce vreun titlu şi fără să i se poată opune reaua-credinţă.

De asemenea, în ceea ce priveşte posesia, existenţa acesteia se constată prin întrunirea de către aceeaşi persoană a celor două elemente care o compun: elementul material – corpus (care presupune contactul direct cu lucrul posedat, concretizat în acte materiale de stăpânire) şi elementul intenţional sau psihologic – animus rem sibi habendi (care constă în intenţia de a stăpâni lucrul pentru sine, ca un adevărat titular al dreptului de proprietate sau al altui drept real).

Legea recunoaşte dreptul actualului posesor de a uni posesia sa cu cea a autorului său, putând astfel să solicite recunoaşterea dreptului său de proprietate prin efectul joncţiunii posesiilor, dacă perioadele cumulate ale celor două posesii ating termenul de 30 de ani. În acest sens, art.1860 C. civ. prevede că orice posesor posterior are facultatea, spre a putea opune prescripţia, sa unească posesiunea sa cu posesiunea autorului său, fiind necesar aşadar a fi îndeplinite următoarele condiţii:

- în discuţie să fie o posesie propriu-zisă, iar nu o detenţie precară;

- posesorul actual să fi dobândit bunul în temeiul unui raport juridic de la autorul cu a cărui posesie vrea să-şi unească propria-i posesie, iar nu pe căi de fapt.

De asemenea, posesia utilă poate rezulta şi din intervertirea precarităţii în sensul art.1858 C.civ., atunci când un moştenitor, stăpânind un bun succesoral aflat în indiviziune, deci în coproprietate, printr-o manifestare exterioară a sa a demonstrat că a înţeles să transforme posesia din comună în exclusivă, adică s-a produs o intervertire în fapt a posesiei.

În speţă, trebuie observat că, în ceea ce priveşte regimul juridic al terenului ce face obiectul cauzei de faţă şi aptitudinea de a face obiectul unei uzucapiuni, într-o altă cauză similară ce a făcut obiectul dosarului nr.217/254/2006, părţi fiind reclamanţi – C.I.I. şi R.Ş. şi pârâţi-Comuna Tuzla şi Consiliul local Tuzla, prin sentinţa civilă 620/C/2006 a Judecătoriei Mangalia, irevocabilă prin decizia Tribunalului Constanţa nr.872/27.09.2007, acţiunea în uzucapiune a fost respinsă reţinându-se că terenul ce a aparţinut lui C.P.I. a fost preluat de CAP, iar reclamanţii şi autorul lor au efectuat acte materiale de stăpânire a bunului cu îngăduinţa proprietarului, respectiv a statului, care după preluare le-a permis să-l folosească în continuare, pentru el.

În cauza de faţă însă, instanţa de fond a admis acţiunea reţinând că autorul C.P.I. şi moştenitorii săi, persoanele fizice din prezenta cauză, au exercitat o posesie utilă asupra aceluiaşi teren, în termenul de 30 de ani prescris de lege, iar pârâta Comuna Tuzla prin primar nu a declarat recurs. În cauză, a declarat recurs doar reclamantul, faţă de care acţiunea fusese admisă, care a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul constatării dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii pentru toţi moştenitorii autorului C.P.I., pretinzând că posesia autorului a fost continuată numai de el, în mod exclusiv.

Potrivit disp. art.315 alin.3 rap. la art.296 C.proc.civ., la judecarea recursului, recurentului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

În consecinţă, acestea fiind limitele investirii, tribunalul trebuie să cerceteze doar dacă posesia reclamantului a fost una exclusivă sau, dimpotrivă, toţi moştenitorii au posedat împreună, astfel cum a hotărât instanţa de fond.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor persoane fizice şi declaraţiile notariale depuse la dosar, confirmă susţinerile reclamantului. Astfel, pârâta S.R. a declarat că ea nu a exercitat nicio posesie asupra terenului în suprafaţă de 2.585 mp, pretinzând că terenul a fost muncit de C.I. şi R.O., apoi de R.Ş. Aceste susţineri au fost însă contrazise de răspunsurile la interogatoriu ale pârâţilor R.M. şi D.P., care au declarat că R.Ş. şi R.O. veneau doar ca să-l ajute din când în când pe reclamant şi că nu a existat nicio convenţie privind împărţirea între părţi a terenului în litigiu. Înşişi R.Ş. şi C.I. au arătat că nu s-a discutat împărţirea acestui teren între părţi, iar ei veneau la reclamant în vizită, uneori să-l ajute şi pentru a lua iarbă.

Aceste afirmaţii au fost precedate de declaraţiile notariale autentificate sub nr.574/21.09.2020, nr.588/23.9.2010, nr.589/23.09.2010 şi nr.587/ 23.09.2010, prin care C.I., R.Ş., R.M. şi D.P., prin care au susţinut că, începând cu anul 1970, C.P.  a folosit şi muncit terenul de 2.585 mp împreună cu părinţii săi, cu care a gospodărit, iar după decesul tatălui în anul 1985, a folosit în exclusivitate acest teren.

Martorii, persoane în vârstă şi locuitori ai comunei din anii 1964-1970, au relatat că lângă casa bătrânească se află un teren de aproximativ 2.500 mp, pe care se află viţă-de-vie, pomi fructiferi şi care este cultivat. După decesul părinţilor, reclamantul a fost singurul care s-a ocupat constant de îngrijirea şi cultivarea acestui teren. Martorii au declarat că îi cunosc şi pe ceilalţi pârâţi persoane fizice, însă aceştia nu s-au ocupat de terenul în litigiu, ci de alte suprafeţe de teren pe care le deţin în localitate.

Şi din adresa emisă de Primăria comunei Tuzla nr.29/25.01.2011, rezultă că terenul în litigiu a fost deţinut şi folosit ca lot de grădină numai de către numitul C.P..

Simpla formulare a unei cereri de chemare în judecată în anul 2006 de către C.I. şi R.Ş., prin care au pretins că au îngrădit şi folosit în mod exclusiv terenul în suprafaţă de 2.500 mp, nu poate avea decât valoarea unei simple susţineri, neprobate, cu atât mai mult cu cât acea acţiune a fost respinsă ca nefondată, iar în prezenta cauză aceşti pârâţi au avut o atitudine procesuală contrară, recunoscând că nu au exercitat nicio posesie asupra terenului în cauză.

În consecinţă, pentru considerentele de fapt şi de drept expuse, constatând că în mod greşit prima instanţă a reţinut, din coroborarea probelor administrate, că reclamantul şi pârâţii persoane fizice au exercitat împreună o posesie utilă, aptă să conducă la dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, în temeiul art.312 rap. la art.3041 C.proc.civ. 1865 tribunalul a admis recursul şi a modificat în parte sentinţa civilă recurată, în sensul că a admis cererea principală şi va respinge ca nefondată cererea reconvenţională.

Domenii speta

Spete similare