Asupra conflictului negativ de competenţă:
Potrivit art.962 din ROI ” Dacă se constată că pe rolul instanţei există sau au existat cel puţin două cereri formulate de aceeaşi parte, având acelaşi obiect principal şi aceeaşi cauză, toate cererile vor fi judecate de către primul complet învestit, dacă cererile nu au fost soluţionate încă, precum şi dacă primul complet învestit a luat act de renunţarea la judecarea cererii sau a anulat cererea ca netimbrată, ca nesemnată ori pentru neîndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de art. 194-197 din Cod de procedură civilă, adoptat prin Legea nr.134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
În mod corect, completul de judecată C17 a apreciat, în raport de dispoziţiile legale enunţate, că nu îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.
Astfel, din interpretarea istorico-teleologică a textului de lege enunţat, rezultă că ipoteza acestuia se referă la acţiunile supuse, în mod evident, aceloraşi dispoziţii procedurale, respectiv supuse noii reglementări, Noul Cod de procedură civilă.
În acest sens, trimiterea din partea finală a dispoziţiilor art. 962 din ROI nu lasă loc de interpretare contrarie.
A aprecia că indiferent de legea procesuală care a guvernat litigiul, judecătorul care a soluţionat cauza, bunăoară în anul 2000, rămâne legat illo tempore de soarta litigiilor ulterioare, încălca nu doar principiul predictibilităţii legii la momentul aplicării sale, ci şi pe acela al neretroactivităţii legii aplicabile proceselor, consacrat de art. 24 din Noul Cod de procedură civilă.
Apreciind, prin urmare, că pentru a ne regăsi în ipoteza enunţată de art. 962 din ROI este imperios necesar ca ambele acţiuni să fie cârmuite de aceleaşi dispoziţii procesuale, respectiv să se regăsească sun imperiul Noului Cod de procedură civilă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin.1 N.C.P.C. stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului de judecată învestit iniţial în mod aleatoriu, în temeiul dispoziţiilor art. 95 alin.2 din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor.
Tribunalul Dolj
Necompetenta teritoriala a Tribunalului Dolj-Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale în raport de art. 210 din Legea Dialogului Social nr.62/2011,art.127 CPC si decizia nr. 7/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justitie.Conflict negativ d
Curtea de Apel Craiova
Conflict de competenta. Reabilitare.
Curtea de Apel Craiova
Conflict negativ de competenţă. Organe de cercetare ale poliţiei judiciare.
Curtea de Apel Craiova
Conflict negativ de competenţă. Decizia de angajare a răspunderii solidare emisă în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 207/2015 este actul care produce efecte juridice. În stabilirea competenței soluționării cauzei nu are relevanță autoritatea competen
Judecătoria Buhuși
somatie de plata