Stabilire program vizită minori. Prevalenţa principiului interesului superior a copilului.

Interpretarea eronată şi importanţa exagerată pe care instanţa de fond a atribuit-o actelor medicale prezentate de către reclamantă, au condus la conturarea unui criteriu cvasiexclusiv al acestei probe, în raport de ansamblul restul materialului probator, în prefigurarea soluţiei pronunţate. Astfel, din actele medicale a rezultat că minorii suferă de rinită alergică, afecţiune medicală care nu poate fi inclusă în categoria noţiunii de „boală”, în sensul stabilit de către instanţa de fond, deoarece nu este de natură a imobiliza copiii în desfăşurarea vreunei activităţi specifice vârstei. Împrejurarea că o atare afecţiune presupune, este adevărat, aplicarea unei medicaţii corespunzătoare, nu împiedică stabilirea unui program de vizită mai extins al minorilor, câtă vreme s-a dovedit că tatăl este conştient de starea acestora şi cu siguranţă le poate administra tratamentul necesar. Minorii au dreptul şi interesul de a menţine legături personale cu tatăl lor, deoarece numai astfel între părţi se poate dezvolta o viaţă de familie, cu consecinţa dezvoltării unei personalităţi echilibrate emoţional şi afectiv.

Prin urmare, nu există nici un motiv obiectiv sau temeinic care să justifice o limitare a exercitării dreptului superior al minorilor de a petrece un timp suficient cu tatăl lor.

Prin sentinţa civilă nr.19735/08.04.2010 pronunţată de Judecătoria Constanţa, instanţa a admis acţiunea formulată de reclamanta – pârâtă  M.A. în contradictoriu cu pârâtul – reclamant M.R., în sensul că a dispus încredinţarea spre creştere ?i educare a minorilor M.I., născut la data de 17.08.2005 ?i M.M., născută la data de 31.08.2005, către reclamanta – pârâtă  până la soluţionarea definitiva ?i irevocabilă a hotărârii de divorţ; a luat act de renunţarea formulată de pârâtul – reclamant cu privire la capătul de cerere privind încredinţarea spre creştere ?i educare a minorilor; a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtul – reclamant M.R., în sensul că a încuviinţat ca, până la rămânerea definitiva şi irevocabilă a hotărârii de divorţ, pârâtul – reclamant să aibă legături personale cu minorii o dată pe lună, în ziua de sâmbătă, între orele 10–18, la domiciliul reclamantei – pârâte. A respins cererea pârâtului – reclamant de obligare a reclamantei – pârâte la plata pensiei de întreţinere pentru minori şi a obligat pârâtul – reclamant către reclamanta – pârâtă la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut instanţa de fond că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecatoriei Constan?a, reclamanta M.A. a chemat în judecată pe pârâtul M.R., pentru ca pe cale de ordonanta presedintiala sa se dispuna incredintarea minorilor M.M. in varsta de 1 an si 10 luni si M.I. in varsta de 4 ani si 10 luni, pana la solutionarea actiunii de divort.

In motivare, s-a arătat că sunt întrunite condiţiile urgenţei şi vremelniciei, din cauza pârâtului, care are o atitudine colerica fata de copii, dar si faţă de reclamanta, prin exercitarea de agresiuni fizice. S-a mai arătat că se impune luarea masurii provizorii si de urgenta, avand in vedere interesul superior al minorilor care, asistand la astfel de scene de violenta si neglijati total de parat, pot fi afectati profund in dezvoltarea lor psihica pentru viitor.

In drept, reclamanta si–a intemeiat cererea pe dispozitiile art.613 c. proc .civ.

Paratul a formulat intampinare si cerere reconventionala, prin care a solicitat incredintarea minorilor provizoriu pana la solutionarea divortului, stabilirea pensiei de intretinere pentru minori in cuantum de 33 % din venitul lunar obtinut de reclmanta, stabilirea unui program de vizitare a minorilor in favoarea sa pana la solutionarea actiunii de divort.

Paratul – reclamant a învederat instanţei că, dacă initial a fost de acord cu incredintarea minorilor mamei reclamante – parate, in prezent nu isi mai manifesta acordul motivat de faptul ca, de la despartirea in fapt, minorii se afla la mama acesteia in Tulcea, fiindu–i refuzata posibilitatea de a–si vizita copiii si petrecerea unui timp mai indelungat cu acestia, in conditiile in care  pana la despartirea partilor s–a implicat in cresterea si educarea lor.

A considerat că in conditiile in care reclamanta nu sta cu copiii intrucat lucreaza si nu se poate ocupa personal de acestia, se impune ca in mod provizoriu sa–i fie incredintati spre crestere si educare, putand fi ajutat de mama sa in supravegherea permanenta a copiilor.

Ca o consecinta a capatului de cerere privind incredintarea minorilor spre crestere si educare, paratul – reclamant a solicitat stabilirea in sarcina reclamantei – parate a obligatiei de plata a pensiei de intretinere in cuantum de 33% din venitul lunar obtinut.

In subsidiar, paratul – reclamanat a solicitat stabilirea unui program de vizitare minori in sarcina sa, in urmatoarea modalitate: in cursul anului, in fiecare saptamana din luna, in fiecare week–end din luna, de vineri de la ora 18 pana duminica ora 18 si o saptamana in vacanta de vara.

In drept, paratul – reclamant si–a intemeiat cererea pe dispozitiile art.607, art.613 si art.6142 cod proc. civ. si art.43, art.86 si art.94 c. fam.

Printr-o alta cerere inregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta, reclamantul M.R. a solicitat in contradictoariu cu parata M.A. ca, pe cale de ordonanta presedintiala, sa se stabileasca un program de vizitare a minorilor in favoarea sa, fara trecerea vreunui termen sau conditie pana la solutionarea actiunii de divort.

In temeiul art.164 c. proc. civ., cele două cereri au fost conexate, avandu-se in vedere ca au aceleasi parti, iar obiectul si cauza au o stransa legatura intre ele.

In temeiul art.168 c. proc. civ. au fost administrate urmatoarele probe : ancheta sociala la domiciliul partilor, referatul de evaluare psihilogica a minorului M.I. realizat de Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta, inscrisurile aflate la  dosar si proba testimoniala cu 4 martori.

La ultimul termen, paratul – reclamant a precizat ca renunta la capatul de cerere privind incredintarea minorilor, mentinandu–si pozitia exprimata prin cererea reconventionala cu privire la stabilirea unui program de vizita minori o data pe luna, la sfarsitul primei saptamani, la domiciliul sau.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă men?ionată, a reţinut instanţa de fond că, faţă de acordul părţilor, cei doi minori vor fi încredinţaţi, până la rămânerea irevocabilă a sentinţei de divorţ, spre creştere şi educare mamei. S-a avut în vedere faptul ca, desi partile se afla in proces de divort, fiind incidente in aceasta situatie prevederile art.613 ind.2 cod proc. civ., minorii aflandu–se in supravegherea mamei, situatia acestora data de varsta frageda si problemele de sanatate de care acestia sufera necesita stabilirea unei situatii certe si posibilitatea ca la orice ora si zi, siguranta acestora sa fie asigurata de unul din parinti, care si prin pregatirea profesionala poate sa le asigure un climat  de liniste si siguranta.

Problemele de sanatate ale minorilor au fost reliefate de toti martorii audiati in cauza, confirmate de actele medicale depuse la dosar, dar si grija manifestata de ambii parinti in oprirea acestora de la consumul de alimente interzise si alergenii daunatori.

In ceea ce priveste cererea reconventionala formulata de paratul – reclamant privind obligarea reclamantei – parate la plata pensiei de intretinere in cuantum de 33 % din salariul lunar obtinut, instanta a respins-o ca fiind ramasa fara obiect, data fiind pozitia exprimata de paratul – reclamant privind renuntarea la capatul de cerere privind incredintarea minorilor.

In ceea ce priveste capatul din cererea reconventionala formulata de paratul – reclamant privind stabilirea de legaturi personale cu minorii, instanta a dispus admiterea in parte, urmand ca in mod provizoriu, pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii de divort, acesta sa aiba legaturi cu minorii o data pe luna, in ziua de sambata, intre orele 10–18, la domiciliul reclamantei – parate.

La luarea acestei decizii, instanta a avut in vedere problemele de sanatate ale minorilor, varsta frageda, distanta dintre cele doua localitati si, nu in ultimul rand, stabilirea unei legaturi de comunicare intre cei doi parinti care, de comun acord, trebuie sa stabileasca care dintre cele patru zile de sambata din luna, in functie de programul fiecaruia, sa–i permita acestuia vizitarea minorilor.

Mai mult, instanta a avut in vedere la luarea acestei decizii faptul ca minorii trebuie sa aiba in constiinta lor (chiar daca sunt inca mici) reprezentarea ca ambii parinti se preocupa de ei, incredintarea spre crestere si educare unuia dintre parinti nu trebuie sa se faca prin excluderea celuilalt parinte din viata lor.

Asa cum rezulta din fisa de evaluare psihologica, s–a apreciat ca minorul I. este atasat de ambii parinti, vorbind cu egala afectiune de amandoi, cu deosebirea ca fiecare dintre acestia ii satisface un anumit tip de nevoi.

Tot din referatul de evaluare, rezulta ca minorul se adreseaza mamei atunci cand este bolnav, avand cu siguranta ca punct de plecare afectiunea manifestata de mama in asemenea situatii, aratand totodata ca tatal este cel care ii ofera momente de joaca si activitati „ca intre baieti”.

Toate acestea demonstreaza ca minorii isi apreciaza in egala masura ambii parinti, modele in viata si de comportament, cresterea si educarea acestora urmand a fi facuta intr –un climat normal si de comunicare.

Audiate in cauza, martorele A.O. si C.S. au incercat a arata ca paratul – reclamant a exercitat asupra minorilor acte de violenta fizca si verbala, insa instanta a avut in vedere faptul ca atentionarea minorilor nu s–a facut cu intentia de corectie, ci a fost cu intentia acestuia de atentionare ca modalitatea aleasa de minor de manifestare, nu este in conformitate cu locul unde se aflau.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul-reclamant, criticând-o pentru nelegalitate, numai în ceea ce priveşte programul de vizită a minorilor, stabilit de către instanţa de fond. A apreciat recurentul că programul de vizită stabilit este foarte redus, în raport de necesitatea ca minorii să stabilească o relaţie normală cu tatăl lor. Interesul minorilor trebuie să fie primordial în pronunţarea hotărârii în prezenta cauză, iar în cauză este în interesul superior al acestora de a avea un program de relaţii personale cu tatăl, stabilit în mod adecvat.

Deşi nu a depus întâmpinare, intimata a depus în apărare acte medicale ale copiilor şi a solicitat, cu ocazia concluziilor orale adresate instanţei de judecată, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând legalitatea sentinţei civile recurate, prin prisma criticilor ce i se aduc, tribunalul a reţinut următoarele :

Potrivit art.5 alin.2 din Legea nr.272/21.06.2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, „răspunderea pentru creşterea şi asigurarea  dezvoltării copilului revin în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a–şi exercita drepturile şi a–şi îndeplini obligaţiile faţă de copil, ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”.

Astfel, dispoziţiile art.14 teza I din Legea nr.272/2004 privind protecţia si promovarea drepturilor copilului consacra dreptul copilului de a avea legături personale cu ambii părinţi, urmând a fi avute in vedere si prevederile art.15 din acelaşi act normativ privind modalităţile de exercitare a relaţiilor personale.

În ceea ce priveşte programul de vizită al minorei, din dispoziţiile art.43 şi 97 din Codul familiei şi art.14 şi 15 din Legea nr.272/2004, rezultă că reclamantul, în calitate de părinte, are dreptul de a menţine legături personale cu minorii pentru a putea contribui la creşterea şi educarea acestora, iar minorii au dreptul de a se bucura de creşterea şi îngrijirea tatălui lor.

Este adevărat că atâta timp cât reclamantul nu este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a menţine legături personale cu copiii săi.

Pe de altă parte, şi minorii au dreptul şi interesul de a menţine legături personale cu tatăl său, deoarece numai astfel între părţi se poate dezvolta o viaţă de familie, cu consecinţa dezvoltării unei personalităţi echilibrate emoţional şi afectiv.

Dezvoltarea unei vieţi de familie de către minori şi tatăl lor, reclamantul  în cauză, presupune ca aceştia să se bucure cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt.

Dar, în circumstanţele speţei, instanţa trebuie să stabilească programul de relaţii personale de maniera în care acesta să fie în interesul superior al acestora.

Interpretarea eronată şi importanţa exagerată pe care instanţa de fond a atribuit-o actelor medicale prezentate de către reclamantă, au condus la conturarea unui criteriu cvasiexclusiv al acestei probe, în raport de ansamblul restul materialului probator, în prefigurarea soluţiei pronunţate. Astfel, din actele medicale a rezultat că minorii suferă de rinită alergică, afecţiune medicală care nu poate fi inclusă în categoria noţiunii de „boală”, în sensul stabilit de către instanţa de fond, deoarece nu este de natură a imobiliza copiii în desfăşurarea vreunei activităţi specifice vârstei. Împrejurarea că o atare afecţiune presupune, este adevărat, aplicarea unei medicaţii corespunzătoare, nu împiedică stabilirea unui program de vizită mai extins al minorilor, câtă vreme s-a dovedit că tatăl este conştient de starea acestora şi cu siguranţă le poate administra tratamentul necesar (conform înscrisului medical depus în faţa instanţei de apel, tratamentul constă într-o linguriţă de Aerius, dată seara înainte de culcare şi într-o tabletă de Singulaire, administrată o dată pe zi).

Pe de altă parte, din declaraţia martorilor audiaţi în faţa instanţei de fond a rezultat că pârâtul s-a preocupat îndeaproape de respectarea tratamentului medical şi de regimul alimentar strict al minorilor, astfel încât nu se poate reţine că aceştia s-ar afla într-un oarecare pericol, pe timpul cât ar sta la tată.

De asemenea, tribunalul a avut în vedere aplicarea dispoziţiilor Convenţiei asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 17 iulie 2003, ratificată de România prin Legea nr.87/2007, în special art.7, ce impune autorităţilor judiciare luarea măsurilor adecvate în stabilirea programului de relaţii personale.

În speţă, s-a făcut dovada că recurentul este preocupat de bunăstarea fizică şi materială a copiilor, chiar martorii audiaţi la cererea reclamantei au relevat faptul că între minori şi tată există puternice relaţii de afecţiune, că afecţiunea de care suferă minorii nu este de natură a le limita acestora posibilitatea de a petrece un timp mai îndelungat cu tatăl lor, chiar în afara domiciliului mamei, că nu există nici un motiv obiectiv sau temeinic care să justifice o limitare a exercitării dreptului superior al minorilor de a petrece un timp suficient cu tatăl lor, considerente pentru care, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.1 c.pr.civ. recursul a fost admis, iar sentinţa civilă recurată a fost modificată în parte, în ceea ce priveşte stabilirea unui program de vizită al minorilor, fără a se pierde din vedere, bineînţeles, caracterul provizoriu al unui atare program, în modalitatea solicitată de recurent. Astfel, s-a încuviinţat ca până la rămânerea irevocabilă a hotărârii de divorţ pârâtul reclamant să aibă legături personale cu minorii în prima şi a treia săptămână din lună, de sâmbătă, orele 10:00, până duminică la orele 16:00, cu posibilitatea luării minorilor la domiciliul tatălui şi cu obligaţia pentru aceasta de a-i aduce înapoi la mamă la expirarea perioadei.

Domenii speta

Spete similare