Recurs menţinere stare de arest

Decizie 236 din 02.07.2012


Prin încheierea din 28.06.2012 a Judecătoriei Bacău s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea  si în temeiul art. 160 b şi art. 300 indice 2 din C.p.p. raportat la art.148 lit. f din C.p.p. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului B.A.C. ca fiind legală şi temeinică măsură dispusă prin încheierea nr. 47 din 23.04.2012 şi menţinută prin încheierea de şedinţă din 07.06.2012.

 Pentru pronunţarea încheierii, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 3512/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău inculpaţii B.A.C. şi P.F.V. ,  au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea a două  infracţiuni de furt calificat prev. de  art. 208 – art.209 al.1 lit.a,e,g,i din C.p. cu aplic. art.33 lit.a  din C.p.  constând în aceea că în noaptea de 22/23.04.2012 au sustras , prin efracţie, un radiocasetofon din autoturismul O.C. parcat pe str. M. , iar în aceeaşi noapte au sustras autoturismul marca F.F. parcat pe str. A.P. din mun. Bacău .

Prin încheierea nr. 37/23.04.2012 a Judecătoriei Bacău, conform art. 148 lit. f din C.p.p., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor  pe o perioadă de 25 de zile.

Prin încheierea din 15.05.2012, când instanţa a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi conform art. 300 ind. 1 Cpp, s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive faţă de ambii inculpaţi.

Verificând la termenul din 7.06.2012 legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luate faţă de inculpaţi, conform dispoziţiilor art. 300 ind. 2 Cpp, în privinţa inculpatului B.A.C. s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive până la termenul de astăzi, iar faţă de inculpatul P.F.V. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Verificând din nou la termenul din 28.06.2012 legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luata faţă de inculpatul B.A.C., conform dispoziţiilor art. 300 ind. 2 Cpp, instanţa  a reţinut următoarele :

1. Sub aspectul legalităţii, instanţa a constatat că luarea acestei măsuri faţă de inculpat  a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond cât şi a condiţiilor de procedură şi a întinderii în timp a măsurii.

2.  Sub aspectul temeiurilor care au determinat privarea de libertate a inculpatului,  s-a reţinut că  acestea  nu au suferit modificări , iar probele administrate reflectă existenţa unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpatul ar putea fi autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Sunt  îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art.148 lit. f , temeiul de drept pentru luarea măsurii arestării preventive: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani (3 la 15 ani închisoare), iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol determinat de gravitatea faptelor săvârşite, modalitatea şi împrejurările concrete de săvârşire – în timpul nopţii, prin efracţie, de două persoane împreună, în loc public – prejudiciul material relativ ridicat, faptul că inculpatul nu are un loc de muncă stabil.

Instanţa a reţinut şi faptul că  inculpatul B.A.C. a suferit anterior şi alte condamnări , prezentele fapte fiind comise în termenul de încercare stabilit de instanţă (sentinţa penală nr. 927/17.05.2011 a Judecătoriei Bacău), ceea ce denotă perseverenţă infracţională din partea inculpatului şi creează convingerea instanţei că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. 

Cu privire la aplicarea faţă de inculpat a unei alte măsuri preventive, doar restrictive de libertate, cum ar fi luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, instanţa apreciază că în acest moment procesual subzistă în continuare temeiurile avute în vedere de către judecător la luarea măsurii arestării preventive, motiv pentru care nu devin aplicabile prevederile art.139 C.p.p.

Astfel, instanţa consideră că lăsarea în libertate a inculpatului şi potenţiala impunere a obligaţiilor prevăzute de art. 145 alin.1/1, alin.1/2 C.p.p. nu ar fi suficiente pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal. Dacă s-ar proceda într-o atare manieră, instanţa apreciază că există riscul rezonabil de tulburare a ordinii şi liniştii publice prin crearea unui sentiment de insecuritate în rândul comunităţii locale care ar putea percepe că organele judiciare îndrituite nu acţionează cu fermitate şi promptitudine la asemenea încălcări grave ale normelor penale. 

În consecinţă, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în temeiul art. 160 ind. b şi  art. 300 ind. 2 Cpp rap. la art. 148 lit. f Cpp a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului B.A.C. ca fiind legală şi temeinică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul B.A.C., care solicită să fie judecat în stare de libertate, mai ales că va solicita soluţionarea cauzei conform procedurii simplificate prev. de art. 320/1 cod pr. penală.

Tribunalul, analizând hotărârea atacată cu privire la motivele invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, consideră că recursul inculpaţilor sunt neîntemeiate.

Faţă de împrejurările concrete în care se presupune că a comis faptele, modalitatea de operare, gravitatea faptelor, valorile sociale ocrotite de lege şi care au fost încălcate prin activitatea infracţională a inculpatului, limitele de pedeapsă prevăzute de lege – închisoarea mai mare de 4 ani, tribunalul apreciază că periculozitatea inculpatului este ridicată şi că lăsarea lui în liberate reprezintă un pericol real şi efectiv pentru ordinea publică, având in vedere si perseverenta infracţionala dovedita prin faptul ca  inculpatul B.A.C. a suferit anterior şi alte condamnări, prezentele fapte fiind comise în termenul de încercare stabilit de instanţă (sentinţa penală nr. 927/17.05.2011 a Judecătoriei Bacău ).

Întrucât temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat şi nu au încetat, în mod legal şi concret instanţa de fond a menţinut starea de arest a fiecărui inculpat.

Fata de probatoriul administrat in cauză pană la acest moment procesual, ca temeiurile de care s-a ţinut seama la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, subzistând un pericol concret pentru ordinea publica prin punerea in libertate a inculpatului , faţă de natura si gravitatea faptelor de care este acuzat acesta ,rezonanta sociala deosebita a acestora persistând in contextul in care părţile vătămate sunt in continuare lipsite de dreptul lor de proprietate,prejudiciul cauzat părţilor vătămate, prin mijloace frauduloase, fiind însemnat si cu repercursiuni nu doar materiale dar si morale,  confirma pericolul concret al acestuia si generează temerea rezonabila,ca, aflat in stare de libertate,ar putea  comite fapte similare.

In ceea ce priveşte durata stării de arest preventiv a inculpatului, instanţa apreciază ca aceasta nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil in sensul dispoziţiilor art.5,alin.3 din CEDO astfel încât sa legitimeze înlocuirea măsurii arestării preventive. Asa cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului, celeritatea particulară la care un acuzat are drept în examinarea cauzei sale nu trebuie să dăuneze eforturilor magistraţilor pentru a îndeplini sarcinile lor cu grija dorită ( a se vedea, mai ales mutatis mutandis, hotărârea Toth c. Austriei din 12 decembrie 1991).

Faţă de toate acestea, tribunalul în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b cod pr. penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.A.C. împotriva încheierii din 28.06.2012 a Judecătoriei Bacău.

Constatând culpa procesuală a inculpatului, acesta va fi obligat conform art. 192 al. 2 cod pr. penală să plătească 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile M.J.L.C.