Exigenţa motivării măsurii luate printr-un act administrativ este necesară pentru verificarea legalităţii acestuia.

Prin sentinţa civilă nr. 4647/CA/07 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov - secţia a II civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 13918/62/2011 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta H L în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale B şi în consecinţă:

S-au dispus anularea Deciziei nr. 8638/11.05.2010 şi a Procesului verbal nr. 212/12.05.2010 emise de pârâtă.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1279,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se dispună anularea deciziei nr. 8638/11.05.2010, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului - verbal nr. 212/12.04.2011 prin care s-au calculat accesorii aferente obligaţiilor suplimentare stabilite prin decizia pentru regularizare a situaţiei nr. 19941 din 30.11.2010 şi anularea procesului - verbal nr. 212 din 12.04.2010, prin care s-au calculat accesorii aferente obligaţiilor fiscale suplimentare stabili te prin decizia pentru regularizare a situaţiei nr. 19941 din 30.11.2010.

În decizia de regularizare sus indicată s-a menţionat suma totală de plată de 24.581 lei, sumă achitată integral de reclamantă aşa cum se menţionează în adresa nr. 4615/15.03.2011 emisă de pârâtă (fila 41 la dosar).

Cu toate acestea, la data de 12.04.2011 pârâta a emis procesul-verbal nr. 212, prin care a calculat dobânzi şi penalităti aferente sumelor stabilite în titlul executori (decizia pentru regularizare a situaţiei nr. 19941/30.11.2010, privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal) în cuantum total de 4.334 lei.

Împotriva acestui proces - verbal s-a formulat contestaţie, care a fost soluţionată prin decizia nr. 8638/11.05.2010, contestaţia fiind respinsă (filele 8 şi 29 la dosar).

În procesul verbal sus indicat s-a menţionat că accesoriile din acest proces verbal s-au calculat „Pentru neachitarea la scadenţă/termen de plată a obligaţiilor fiscale în sarcina debitorului H L din localitatea V, B-dul M…  menţionate în titlul executonu emis de D.R.A.O.V.B”.

Aşa cum s-a menţionat în Decizia nr. 8638/11.05.2011 emisă de pârâtă (fila 5 la dosar) „Decizia de regularizare a situaţiei nr.19941/3011.2010 i-a fost comunicată la

data de 03.12.2010, iar în baza prevederilor art. 111 din O.G. 92/2003 republicată, data scadenţei la plată a drepturilor bugetare a fost 05.01.2011” şi că „Accesoriile (dobânzile) au fost actualizate deoarece acestea se datorează inclusiv pentru perioada cuprinsă între data încheierii titlului de creanţă şi data achitării efective a creanţei principale”.

În susţinerea afirmaţiilor pârâtei s-a indicat dispoziţiile art. 120 alin. 2 din OG nr. 92/2003 care prevăd că „Pentru diferenţele suplimentare de creanţe fiscale rezultate din corectarea declaraţiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenţei creanţei fiscale pentru care s-a stabilit diferenţa şi până la data  stingerii acesteia inclusiv”.

Textul legal sus indicat a avut în vedere doar cazurile în care se calculează diferenţe de plată pentru o creanţă iniţială, iar în cauză deşi s-a emis o astfel de decizie de regularizare – DRS nr. 19941/30.11.2010 (fila 10 la dosar) nu se ştie care este „creanţa iniţială” şi care este scadenţa acesteia,  în lipsa unor astfel de menţiuni,  instanţa neputând cenzura actul administrativ fiscal în litigiu, respectiv Procesul verbal nr. 212/12.04.2010 emis de pârâtă.

Procesul verbal sus indicat nefiind motivat în fapt, iar motivarea în drept fiind una extrem de generală - dispoziţiile art. 120 fiind indicate doar Decizia nr. 8638/2011 de soluţionare a contestaţiei reclamantei -, acest act administrativ fiscal a fost anulabil.

Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a constatat că actul supus controlului său nu

este motivat, iar motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act

administrativ şi fiscal.

Motivarea reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul

unei aprecieri, in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său

este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a

actului.

S-a apreciat în literatura şi practica de specialitate că motivarea urmăreşte o dublă

finalitate. Ea a îndeplinit în primul rând o funcţie de transparenţă în profitul

beneficiarilor actului, care vor putea, astfel, să verifice dacă actul este sau nu întemeiat.

A permis, de asemenea, instanţei să îndeplinească controlul său jurisdicţional.

Obligaţia de motivare joacă un rol deosebit de important, în special în cadrul

controlului puterii discreţionare.

Exigenţa motivării permite reconstituirea raţionamentului efectuat de autorul

actului pentru a ajunge la adoptarea acestuia. Ea trebuie să figureze chiar în cuprinsul

actului şi să fie realizată de autorul său.

A motiva implică a face cunoscute cu claritate elementele de fapt şi de drept care

permit înţelegerea deciziei şi aprecierea legalităţii sale. Importanţa acestei exigenţe

depinde în mod considerabil de natura actului, de contextul juridic în care el intervine,

precum şi de interesele pe care destinatarii ar putea sa le aibă în primirea acestor

explicaţii.

În speţă, motivarea actului administrativ contestat trebuia realizată în mod

detaliat, întrucât numai în acest mod instanţa putea realiza un control al legalităţii şi

temeiniciei acestuia.

Cum pârâta nu a îndeplinit aceste cerinţe în procesul verbal în litigiu, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta H L şi au fost anulate procesul verbal nr. 212/12.05.2010 şi Decizia nr. 8638/11.05.2010 de soluţionare a contestaţiei reclamantei, acte emise de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale B.

Instanţa de fond a ţinut cont şi de dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale B, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii.

În motivare recurenta a arătat că motivarea hotărârii nu corespunde cerinţelor art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod  procedură civilă, instanţa de fond reţinând doar motivele expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

Recurenta a susţinut că prevederile legislaţiei vamale sunt clare cu privire la momentul naşterii datoriei vamale şi cu privire la calculul accesoriilor.

Recurenta a precizat că procesul verbal de calcul accesorii este un formular tipizat, emis în condiţiile legii, în speţă OMF nr. 585/2005, care are rubrici referitoare la titlu executoriu, la perioada pentru care se calculează accesorii, etc.

Totodată, se conturează faptul că orice act, indiferent de denumirea acestuia, prin care sunt individualizate accesoriile aferente neachitării în termenul de scadenţă a titlului de creanţă principală nu constituie şi nu are caracterul unui act de executare silită ci a unui act administrativ fiscal. S-a subliniat că accesoriile se calculează de drept pentru fiecare zi de întârziere la plata creanţei bugetare, conform art. 120 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Accesoriile (dobânzile) au fost actualizate deoarece acestea se datorează inclusiv pentru perioada cuprinsă între data încheierii titlului de creanţă şi data achitării efective a creanţei principale. Este o situaţie cu caracter special, derogatorie de la principiul neretroactivităţii accesoriilor faţă de comunicarea titlului de creanţă, situaţie reglementată limitativ şi expres de art. 120 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003. Astfel, în cazurile în care sunt constatate diferenţe de plată pentru o creanţă iniţială, momentul de la care se calculează dobânzile este reprezentat de data scadenţei creanţei iniţiale, urmând ca acestea să curgă până la data achitării efective, indiferent de momentul comunicării titlului prin care au fost constatate diferenţele şi indiferent de termenul de plată aferent acestuia.

Intimata H L a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Aceasta a arătat că sentinţa recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 261 alin. 1 Cod  procedură civilă.

Intimata a susţinut că în mod corect au fost anulate procesul verbal nr. 212/12.04.2010 prin care s-au calculat accesorii aferente obligaţiilor fiscale suplimentare şi decizia nr. 8638/11.05.2010 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva acestui proces verbal.

Intimata a precizat că aceste acte sunt lovite de nulitate absolută deoarece nu conţin elementele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice, fiind totodată întocmite şi cu încălcarea normelor legale în materie, astfel:

- nu a fost menţionată data scadenţei la plată, stabilită conform dispoziţiilor art. 111 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în funcţie de data comunicării titlului executoriu;

- nu a fost menţionat numărul de zile întârziere, calculate în funcţie de data scadenţei la plată şi data plăţii efective, atât pentru calculul dobânzilor, cât şi pentru calculul penalităţilor de întârziere;

- nu a fost menţionat procentul aplicat pentru calculul dobânzilor şi nici cel aplicat pentru calculul penalităţilor de întârziere, cu atât mai mult cu cât procentul pentru calculul penalităţilor de întârziere este diferit în funcţie de numărul de zile întârziere (5% sau 15%);

- nu a fost motivată în fapt şi drept calcularea accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere) în condiţiile în care, prin adresa nr. 4615/15.03.2011 recurenta a comunicat intimatei faptul că a achitat suma de 24.581 lei, din care taxe vamale 3.7119 lei; TVA 5.919 lei; accize 14.507 lei şi accesorii 444 lei, precizând că suma reprezintă plata integrală a obligaţiilor stabilite prin decizia pentru regularizare a situaţiei nr. 19941/30.11.2010. Mai mult, intimata a achitat chiar în plus suma de 267 lei, faţă de titlu executoriu, aspect care rezultă din chitanţele depuse în copie certificată la dosar.

- nu au fost respectate dispoziţiile legale privind termenele de la care se pot calcula accesorii în cazul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar, dacă acestea nu ar fi fost achitate în termenul legal, şi anume:

Dispoziţiile art. 111 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată/ prevăd următoarele:

„(2) Pentru diferenţele de obligaţii fiscale principale şi pentru obligaţiile - fiscale accesorii,

stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabileşte în funcţie de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16 - 31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare".

Din examinarea actului atacat (coloana reprezentând perioada pentru care s-a calculat

accesoriu), rezultă că data de la care recurenta a început calculul accesoriilor este data de

01.12.2010 iar din dovada de primire rezultă că titlul executoriu a fost primit în data de

02.12.2010, ceea ce demonstrează că actul este anulabil, întrucât a fost întocmit cu

nerespectarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, obligaţiile fiscale calculate (dobânzi şi

penalităţi de întârziere) fiind nelegale.

Referitor la calculul penalităţilor de întârziere, dispoziţiile art. 1201 din O.G. nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd următoarele:

„(1) Plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale se sancţionează cu o penalitate de întârziere

datorată pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale principale.

(2) Nivelul penalităţii de întârziere se stabileşte astfel:

a) dacă stingerea se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă, nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere pentru obligaţiile fiscale principale stinse;

b) dacă stingerea se realizează în următoarele 60 de zile, nivelul penalităţii de întârziere

este de 5% din obligaţiile fiscale principale stinse;

c) după împlinirea termenului prevăzut la lit. b), nivelul penalităţii de întârziere este de

15% din obligaţiile fiscale principale rămase nestinse".

Din analiza datelor menţionate în coloana reprezentând perioada pentru care s-a calculat accesoriu, din actul atacat, rezultă că penalităţile de întârziere au fost calculate pentru perioada 15.10.2010 - 20.01.2011 ori, aşa cum intimata a demonstrat prin probele şi temeiurile de drept sus-menţionate şi cum a confirmat chiar recurenta în decizia de soluţionare a contestaţiei, data scadenţei la plată a obligaţiilor principale a fost 05.01.2011, rezultând astfel că actul atacat a fost încheiat cu încălcarea normelor legale, ceea ce duce la anularea acestuia, întrucât au fost stabilite obligaţii fiscale (dobânzi şi penalităţi de întârziere) neconforme cu dispoziţiile legale.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinţei civile nr. 4647/CA/7 septembrie 2012 a Tribunalului Braşov este nefondat.

Curtea constată că sentinţa recurată cuprinde toate elementele prevăzute de art. 261 alin. 1 Cod  procedură civilă, dezvoltând pe larg motivele de fapt şi de drept care au determinat pronunţarea soluţiei atacate.

Cu privire la fondul litigiului, Curtea constată că în mod corect instanţa de fond a dispus anularea procesului verbal nr. 212/12.04.2010 prin care s-au calculat accesorii aferente obligaţiilor fiscale suplimentare şi deciziei nr. 8638/11.05.2010.

Procesul verbal nr. 212/12.04.2010 privind calculul accesoriilor (dobânzi şi penalităţi de întârziere) aferente obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina intimatei nu a fost motivat, fiind în fapt completat un formular tipizat, ce nu permite analizarea raţionamentului avut în vedere de emitentul acestui act administrativ fiscal.

Ori, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond exigenţa motivării măsurii luate printr-un act administrativ este necesară pentru a verifica legalitatea acestuia.

În speţă se impunea indicarea debitului principal, a datei la care acesta a devenit scadent, a perioadei de întârziere în achitarea creanţei principale, a modului de calcul al accesoriilor şi a temeiului legal.

Mai mult, decizia de regularizare a situaţiei nr. 19941/30.11.2010, invocată în procesul verbal contestat, i-a fost comunicată intimatei la data de 3.12.2010, termenul scadent pentru plata obligaţiilor fiscale cuprinse în acest act administrativ fiscal fiind 5.01.2011, potrivit art. 111 din OG nr. 92/2003.

Susţinerile recurentei potrivit cărora accesoriile se calculează de drept sunt neîntemeiate, contribuabilul având dreptul de a cunoaşte debitul fiscal stabilit în sarcina sa şi de a contesta acest debit în situaţia în care nu este de acord cu suma calculată.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod  procedură civilă, va respinge recursul promovat de recurenta Autoritatea Naţională a Vămilor, reprezentată de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale B împotriva sentinţei civile nr. 4647/CA/7 septembrie 2012 a Tribunalului Braşov.

Decizia nr. 1718/R/4 aprilie 2013,  Dosar nr. 13918/62/2011, redactat judecător CEC

Domenii speta

Spete similare