Anulare decizie concediere

Prin cererea înregistrată cu nr.2224/22.04.2008 contestatoarea G.A.M. a solicitata anularea deciziei de concediere nr.16/21.03.2008 emisă de intimata SC „D.”SA şi să fie obligată aceasta să-i schimbe temeiul legal al încetării raporturilor de muncă în art.79 din Codul muncii prin demisie şi să-i plătească următoarele drepturi băneşti: salariul pe luna ianuarie 2008, indemnizaţia pentru concediul de odihnă neacordat pe anii 2007-2008 , tichete de masă pentru luna ianuarie 2008, reţinerile nelegale din salariu, orele de noapte, ore suplimentare, spor pentru lucrul în zilele de sărbătoare legală şi repaus săptămânal .

În susţinere acţiunii solicită probele cu înscrisuri , martori, expertiză contabilă şi interogatoriul pârâtei.

Iniţial acţiunea nu a fost motivată.

La termenul din 03.09.2008 contestatoarea şi-a motivat acţiunea astfel:

Sancţiunea a fost tardiv aplicată prin decizia de concediere deoarece  prin referatul din 27 din 28.01.2008 conducerea intimatei a stabilit că în data de 22-23.01.2008 ar fi cazat un client fără a întocmi formele legale pentru cazare . Termenul de 30 de zile prevăzut de art.268 din Codul muncii a fost depăşit, deoarece decizia de sancţionare a fost emisă la 21.03.2008.

Pe de altă parte , în urma acuzaţiilor patroanei hotelului că ar fi furat-o şi care i-a spus că va fi concediată a formulat şi depus cererea de demisie pe care a trimis-o prin fax conducerii hotelului. Nu i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile formulate prin referatul de cercetare disciplinară 27 din 28.01.2008 c, nici regulamentul de ordine interioară invocat în decizia de concediere pe care îl consideră întocmit ulterior, procesul –verbal 60/22.02.2008 are antetul societăţii S. SA Bacău iar ea nu a fost salariata acestei societăţi  şi a fost întocmit unilateral în lipsa sa şi nefiind semnat de ea nu-i poate fi opozabil. Mai arată că în mod nelegal i s-a suspendat contractul individual de muncă conform art.52 lit.a din Codul muncii fără să-i fie comunicată decizia.

Prin aceeaşi cerere reclamanta îşi precizează şi completează acţiunea în sensul vă solicită salariile pe lunile 01-03.2008, indemnizatia de concediu de odihnă pentru 15 zile pe anul 2007şi pe anul 2008, daune morale pentru că a fost denigrată pe nedrept şi pentru că a fost făcută hoaţă şi infractoare.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii şi respingere acţiunii ca nefondată.

În apărare intimata a depus înscrisuri şi a solicitat proba cu martori.

Instanţa a administrat probele cu acte, martori şi interogatoriul pârâtei.

La termenul din 08.12.2010 reclamanta şi-a precizat cuantumul pretenţiilor astfel: 700 lei salariul pe luna ianuarie 2008, 650 indemnizaţia de concediu de odihnă pe anul 2007, 200 lei pe anul 2008, sporul de noapte în perioada sept.2007-ianuarie 2008( 5 luni x 350 lei = 1650 lei), sporul pentru sărbătorile legale ( 5 luni x 100 lei =500 lei) pentru perioada sept 2007-ianuarie 2008, tichetele de masă pe luna ianuarie  2008 -20 lei.

Analizând probele administrate în cauză şi susţinerile părţilor instanţa reţine următoarele:

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară instanţa reţine că potrivit art.268 al.2 din Codul muncii angajatorul este obligat să aplice sancţiunea disciplinară în 30 de zile de la data la care a luat la cunoştinţă despre abaterea disciplinară dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

În cazul de faţă angajatorul a luat la cunoştinţă despre fapta de natură disciplinară a contestatoarei  la data de 28.01.2008 când prin referatul întocmit cu ocazia controlului efectuat la 26.01.2008 a stabilit că reclamanta se face vinovată de fapta de a fi cazat un client fără să-i întocmească formele legale pentru cazare.

Aplicarea sancţiunii disciplinare s-a făcut la data de 21.03.2008 prin decizia nr.16 ( fila 5) cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Prin urmare, instanţa va constata prescris dreptul intimatei de a  aplica sancţiunea disciplinară şi va anula decizia de concediere.

Din cererea depusă la dosar de către contestatoare la fila 4 rezultă că la data de 28.01.2008 ora 8.57 aceasta a transmis prin fax pârâtei cererea sa de demisie. Acest aspect este recunoscut de către pârâtă chiar prin întâmpinare(fila 12).

În consecinţă, având în vedere că demisia reprezintă actul unilateral de voinţă al salariatului care duce la încetarea contractului individual de muncă potrivit dispoziţiilor art.79 din Codul muncii, instanţa va constata că raporturile de muncă au încetat prin demisie la data de 28.01.2008.

În ceea ce priveşte drepturile băneşti solicitate instanţa reţine că reclamanta şi-a păstrat calitatea de salariat până la 28.01.2011, când raporturile de muncă au încetat prin demisie motiv pentru care i se cuvine dosar salariul pe luna ianuarie 2008 nu şi pe lunile februarie şi martie când nu a mai avut calitatea de salariat. La fel pentru luna ianuarie i se cuvine şi sporul de noapte , din centralizatorul privind câştigurile brute lunare( fila 198)  şi fişa de prezenţă (fila 199) depuse la dosar de către pârâtă rezultând că în luna ianuarie reclamanta ar fi trebui să beneficieze de 50 de lei spor de noapte. Având în vedere că deşi pârâta susţine că sporul de noapte i-a fost plătiţi nu face nici o dovadă în acest sens, statul de plată pe luna ianuarie ( fila 197) nu cuprinde mentiunea acestui spor şi oricum nu este semnat de salariată pentru a face dovada plăţii banilor conform art.163 al.1 din Codul muncii.

Potrvit art. 1 al.1 din legea 148/1998 privind acordarea tichetelor de masă, Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.

În contractul individual de muncă al reclamantei s-a prevăzut faptul că salariatei i se cuvin tichete de masă proporţional cu zilele lucrate.

Pârâta a arătat că pentru luna ianuarie i s-ar fi cuvenit 17 tichete a câte 7,56 lei fiecare, deci 128 lei, însă nu i le-a plătit deoarece în actul adiţional la contractul individual de muncă se stipulează că salariatului care demisionează fără respectarea termenului de preaviz nu i se mai cuvin. Această clauză nu este aplicabilă în speţă deoarece ,chiar dacă prevederile art.79 al.1 din legea 53/2003 impun respectarea unui termen de preaviz în caz de demisie, în situaţia de faţă nu se mai poate respecta această dispoziţie atât timp cât angajatorul a refuzat să ia act de demisie şi a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă, nerespectarea termenului de preaviz fiind determinată de atitudinea sa culpabilă în această privinţă şi nu a reclamantei.

În consecinţă, instanţa va admite cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata tichetelor de masă în cuantumul arătat de pârâtă.

În ceea ce priveşte indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat instanţa reţine că potrivit statului de plată de la fila 200 şi cererii de la fila 201 i s-au aprobat şi plătit în anul 2007 de către pârâtă un număr de 13 zile de concediu de odihnă din cele 22 cuvenite potrivit contractului individual de muncă iar în anul 2008, proporţional cu perioada lucrată i se cuvin 2 zile.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art.141 al.4 care permite compensarea în bani a concediului de odihnă numai la încetarea raporturilor de muncă va admite şi această cerere şi va obliga pârâta să-i plătească indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă a 11 zile .

Analizând foile de prezenţă şi pontajul pe perioada sept.2007- ianuarie 2008 în care reclamanta a solicitat plata sporului la salariu pentru zilele de sărbători legale , instanţa reţine că din acestea rezultă că reclamanta a lucrat doar pe 26.12.2007 , a doua zi de Crăciun  care este zi liberă ,de sărbătoare legală potrivit art.134 al.1 din legea 53/2003 şi i se cuvine un spor la salariu de 100 %  potrivit art137 al.2 din Codul muncii.

Faţă de cele mai sus arătate şi având în vedere că potrivit art.287 din Codul muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului şi că acesta nu a făcut dovada că i-ar fi plătit reclamantei drepturile băneşti mai sus arătate instanţa urmează să admită în parte acţiunea .În ceea ce priveşte cuantumul drepturilor băneşti solicitate , având în vedere poziţia pârâtei de necooperare la efectuarea expertizei contabile dispuse în cauză instanţa va reţine susţinerile reclamantei şi înscrisurile depuse la dosar.

În ceea ce priveşte drepturile băneşti solicitate pentru lunile februarie şi martie 2008 inclusiv sporul de noapte instanţa le va respinge deoarece, după cum s-a arătat mai sus reclamanta nu a mai fost salariata pârâtei în această perioadă. La fel orele suplimentare a căror efectuare nu rezultă din probele administrate în cauză.

Referitor la cererea de plată a daunelor morale , instanţa reţine că un prejudiciu de această natură nu a fost dovedit în speţă.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă pârâta va fi obligată să-i plătească reclamantei suma de 500 de lei, reprezentând: 400 lei onorariul avocatului ( chit. fila 174) şi 100 lei onorariu expert contabil, urmând ca suma de 300 lei, reprezentând onorariul achitat de către reclamantă pentru expertiza contabilă, care nu s-a mai efectuat ulterior ,să fie recuperat de la expert. Diferenţa de 100 de lei din onorariul achitat pentru expertiză va acoperi cheltuielile expertului cu deplasarea la sediul pârâtei şi convocarea prin scrisoare recomandată a părţilor.

Domenii speta

Spete similare