Liberare provizorie

Prin cererea formulată la data de 25.05.2011, inculpatul A.E. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar motivând că este nevinovat de comiterea infracţiunilor pentru care este cercetat şi nu i pare normal ca pentru 3 palme pe care i le-a dat victimei Ş.S. şi care nu i-au pus viaţa în pericol să fie privat de libertate de aproape 6 luni.

De asemenea, apreciază că termenul rezonabil al detenţiei sale a fost depăşit, iar încadrarea juridică a faptelor nu e corectă, leziunile cauzate părţii vătămate C.A. nu i-au pus viaţa în primejdie.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi dosarul de urmărire penală, constată următoarele:

Prin încheierea din 18.12.2010 a Tribunalului Bacău s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.E. pe o perioadă de 29 zile, măsură prelungită ulterior succesiv până la 12.06.2011.

Instanţa a avut în vedere la luarea acestei măsuri existenţa unor indicii temeinice că inculpatul a comis infracţiunea de tentativă la omor calificat, lovire şi lipsire de libertate prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174-175 lit.f Cod penal, art.180 al.1 Cod penal şi art.189 al.1,2 Cod penal.

S-a reţinut că în ziua de 17.12.2010, inculpatul împreună cu inculpatul I.M. le-au lipsit în mod ilegal de libertate timp de mai multe ore pe părţile vătămate Ş.S. şi C.A. şi le-au aplicat mai multe lovituri cu mijloace contondente, cu o sticlă şi le-a forţat să consume băuturi alcoolice, intenţionând să ucidă pe una dintre victime, căruia i-au cauzat o fractură de bază de craniu.

Potrivit art.1602 al.1 Cod pr.pen.

liberarea provizorie sub control judiciare se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.

La judecarea cererii de liberare sub control judiciar, instanţa are în vedere nu numai condiţiile prevăzute de art.160 ind.2 alin.1 ci în mod obligatoriu şi dispoziţiile art.160 ind.2 alin.2 ale aceluiaşi articol. Potrivit art.160 ind.2 alin.2 Cod pr.penală, liberarea provizorie sub control judiciare nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârşească alte infracţiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea părţilor, alterarea ori distrugerea unor probe. În cazul în care această condiţie nu este îndeplinită, liberarea sub control judiciar nu poate fi considerată admisibilă, deoarece atât admisibilitatea în principiu a cererii cât şi fondul presupun în mod obligatoriu şi îndeplinirea acesteia.

Analizând aceste texte de lege şi prim prisma drepturilor CEDO, Tribunalul apreciază că cererea inculpatul este neîntemeiată.

Una din infracţiunile pentru care inculpatul I.M. este cercetat este tentativă la omor calificat prev. de art.20 rap.la art.174-175 din Codul penal, infracţiune pentru care se prevede pedeapsa închisorii până la 25 ani, avându-se în vedere dispoziţiile deciziei nr.XXVIII/2006 a Î.C.C.J. în recursul în interesul legii prin care se arată că „… prin pedeapsa prevăzută de lege…se înţelege pedeapsa prevăzută în textul care încriminează fapta săvârşită în formă consumată”, situaţie care atrage neîndeplinirea condiţiei de liberare prev. de art.160/2 alin.1 din Codul de procedură penală.

În speţă infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul aduc atingere unor valori importante ocrotite de legea penală, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorului impresia că poate persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia şi la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi protecţie a statului.

În ceea ce priveşte pericolul social al faptelor, se reţine că prin faptele comise au fost periclitate relaţii sociale deosebit de importante, în buna desfăşurare a cărora este interesată întreaga societate, fiind esenţiale pentru o convieţuire normală a membrilor acesteia. Prin faptele comise de inculpat a fost lezată însăşi ordinea publică în înţelesul de caracteristică a societăţii în care trebuie să domine siguranţa, securitatea, respectul faţă de drepturile cetăţenilor. Ordinea publică este echivalentul păcii şi liniştii interne, permite cetăţenilor să trăiască normal în societate în price loc din lume şi de aceea infracţiunile comise de inculpat au pus în pericol evident ordinea publică în toate elementele caracteristice arătate mai sus.

De asemenea potrivit dispoziţiilor art. 5 din CEDO şi art. 23 din Constituţie măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o anumită infracţiune fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO detenţia este justificata doar daca se face dovada ca asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unor noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului  sau pericolul de a fi tulburata liniştea publică.

 Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei prevede, la pct. 3, că detenţia provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârşit o infracţiune şi sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fuga, cel de obstrucţionare a justiţiei ori acela că acuzatul să nu comită o nouă infracţiune gravă. Pct.4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenţa nici unuia dintre pericolele enunţate nu a putut fi stabilită, detenţia provizorie s-ar putea, totuşi, justifica, în mod excepţional, în anumite cazuri în care se comite o infracţiune deosebit de gravă.

Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului instanţa constată că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existenţa unuia dintre pericolele apreciate, atât de  Codul de procedura penala, Constituţia României, CEDO, cat şi de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei ca fiind justificative pentru menţinerea  măsurii arestului preventiv şi anume  comiterea unor infracţiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societăţii civile.

Pe de alta parte, având in vedere stadiul cercetării penale ( nefiind finalizată urmărirea penală ), pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal,instanţa apreciază ca se impune menţinerea măsurii arestării preventive,in detrimentul regulii judecării în stare de libertate. In acest sens  s-a pronunţat şi CEDO (cauza Tomassi c.Franţa),statuând ca „protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie sa stânjeneasca eforturile instanţelor in administrarea probelor,desfăşurarea procesului penal în bune condiţii”.

Cu privire la durata rezonabilă a măsurii preventive, instanţa constată că aceasta nu a fost depăşită în raport cu complexitatea cauzei, probatoriul administrat, precum şi culpei exclusive a inculpatului care a formulat numeroase cereri de liberare provizorie sub control judiciar şi care au impus pasivitatea autorităţilor pentru soluţionarea acestora.

Aprecierea „limitelor rezonabile” ale unei detenţii provizorii se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a se vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, or, în speţă, fapta inculpatului care aduce atingere bunei desfăşurări a ordinii sociale şi siguranţei raporturilor juridice reclamă menţinerea stării de arest preventiv a acestuia.

Referitor la susţinerile inculpatului privind încadrarea juridică a faptei pentru care este cercetat, lipsa antecedentelor penale, reprezintă aspecte ce vizează în exclusivitate soluţionarea fondului cauzei şi individualizarea sancţiunilor penale asupra cărora instanţa se poate pronunţa numai după finalizarea cercetării judecătoreşti.

Faţă de toate acestea, instanţa în baza art.1608a al.6 Cod pr.pen. va respinge ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul A.E..

Constatând culpa procesuală a acestuia, în baza art.192 al.2 Cod pr.penală va fi obligat să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare