Drept civil

1.Dispozitivul hotărârii nu conţine pretenţia admisă. Nulitatea hotărârii astfel pronunţate – decizia civilă nr.2/11.01.2010 / dosar nr.2272/254/2008.

Prin sentinţa civilă nr.2219/C/15.10.2009 Judecătoria Mangalia a admis cererea modificată, formulată de reclamantul S.C.C. în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA şi a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată

Prin cererea de investire a instanţei, reclamantul a solicitat instanţei obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare pentru imobilul apartament nr.303, situat în Blocul Grup Gospodăresc Nord, scara 5, etaj 3, localitatea Costineşti, judeţul Constanţa, în condiţiile Legii nr.85/1992 şi Decretul–Lege nr.61/1990 şi obligarea pârâtei la vânzarea suprafeţei de teren aferent apartamentului conform raportului de expertiză.

În considerentele sentinţei, prima instanţă a reţinut că reclamantul  îndeplineşte condiţiile impuse de lege, respectiv :

- este titularul, la data cererii, a unui contract de închiriere valabil încheiat ;

- apartamentul solicitat nu face parte din categoria celor exceptate de la vânzare şi prevăzute la art.1 alin.2 şi 3 din Legea nr.82/1995 ;

- reclamantul chiriaş a formulat cerere de cumpărare către societate, care potrivit legii are obligaţia, iar nu posibilitatea, să perfecteze contractele de vânzare cumpărare şi să încaseze contravaloarea imobilului de la cumpărător ;

- preţul imobilului nu poate fi stabilit în condiţiile pieţii libere, acesta fiind calculat în condiţiile art.7 alin.4 din Legea nr.85/1992/R ;

-  imobilul nu face parte din categoria locuinţelor de intervenţie.

Astfel, deşi reclamantul a solicitat cumpărarea imobilului, pârâta a refuzat încheierea contractului de vânzare cumpărare, fiind totuşi de acord cu înstrăinarea acestuia, dar numai în condiţiile stabilirii valorii apartamentului la valoarea de circulaţie, preţul pieţii prin licitaţie publică, deşi dispoziţiile Legii nr.85/1992/R raportat la Decretul-Lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuinţe din fondurile statului către populaţie stabilesc şi modalitatea de calculare a  preţului cu trimitere la art.7 alin.4 din acelaşi act normativ.

În această modalitate a fost stabilit şi preţul imobilului prin expertiza tehnică imobiliară Bălan Dumitru, varianta cerută de pârâtă neavând o  justificare legală.

Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat în termen legal apel, susţinând în esenţă că prima instanţă a nesocotit rolul activ pe care ar fi trebuit să-l manifeste în temeiul art.129 alin.5 din Codul de procedură civilă. Practic, prin neanalizarea contractului de închiriere invocat de reclamant, instanţa nu a stabilit în mod corect regimul juridic al imobilului şi a aplicat texte de lege străine cauzei. Suprafaţa locativă având altă destinaţie decât cea de locuinţă, nu există obligaţia apelantei de vânzare, ci doar faculatatea de a înstrăina, în condiţiile stabilirii valorii apartamentului prin licitaţie publică.

Analizând sentinţa apelată, tribunalul a pus în discuţie din oficiu incidenţa disp. art.297 alin.1 din Codul de procedură civilă, cu privire la care reţine următoarele :

Hotărârea judecătorească reprezintă actul final al judecăţii, actul de dispoziţie al instanţei cu privire la litigiul dintre părţi, iar dispozitivul cuprinde soluţia la care s-a oprit instanţa, concretizată în minuta redactată cu prilejul deliberării. Prin dispozitiv trebuie rezolvate toate cererile părţilor.

El trebuie să aibă un conţinut cât mai complet, să arate în mod concret în ce constă şi care sunt limitele „condamnării” pentru a putea fi pus în executare.

În speţă, atât prin minută, cât şi prin dispozitivul hotărârii, prima instanţă a arătat doar că „admite cererea modificată”, fără să menţioneze în mod detaliat în ce constă admiterea cererii modificate.

Imperfecţiunea formulării dispozitivului sub aspectul arătat, nu poate fi înlăturată pe calea îndreptării de eroare materiale şi nici a contestaţiei la titlu sau a contestaţiei la executare, împrejurare ce atrage nulitatea hotărârii apelate.

Această omisiune nu poate fi corectată în apel, instanţa de control judiciar fiind în imposibilitate de a verifica competenţa generală, materială şi teritorială a instanţei care a soluţionat pricina, dacă aceasta a respectat obiectul pricinii deduse judecăţii, limitele stabilite de reclamant, după cum nu poate să analizeze nici criticile formulate de apelantă cu privire la fondul litigiului.

Aşadar, deşi aparent prima instanţă a rezolvat procesul prin „admiterea cererii”, în realitate nu se poate considera că aceasta a intrat în cercetarea fondului, în condiţiile în care nu a arătat în dispozitiv în ce constă admiterea cererii.

În consecinţă, în temeiul art.297 alin.1 din Codul de procedură civilă a fost admis apelul, desfiinţată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţe.

Domenii speta

Spete similare