Drept civil

Decizie 167 din 23.03.2010


20.Opţiunea de cumpărare a spaţiilor cu destinaţia de locuinţe ce nu au fost restituite în baza Legii nr.10/2001 este condiţionată de calitatea de chiriaş a petentului la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995 –dec.civilă nr.167/23.03.2010 – dosar nr.1475/212/2009.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 1475/212/2009, reclamanta M.N. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local Constanta şi RAEDPP Constanţa, solicitând obligarea acestora la vânzarea apartamentului situat în Constanta, arătând că deţine, în calitate de chiriaş, imobilul, în baza contarctului de închiriere nr.1775/20.09.2004, că nu deţine nici un imobil în proprietate, iar imobilul de la adresa menţionată nu a  fost revendicat.

Prin sentinţa civilă nr.16890/29.10.2009 Judecătoria Constanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei RAEDPP Constanţa şi a pârâtului Consiliul Constanţa  ca neîntemeiate.

Totodată, a admis acţiunea şi a obligat pârâţii să vândă reclamantei apartamentul situat în Constanţa, deţinut în baza contractului de închiriere nr.1775/20.09.2004.

În considerentele hotărârii pronunţate, pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta este chiriaşa  imobilului situat în Constanţa în baza contractului de închiriere nr.1775/2000, încheiat ca urmare a repartiţiei şi prelungit în temeiul OG 40/1999 şi al OUG 8/2004 din data de 20.09.2004 până la data de  28.04.2009, că imobilul constituie  domeniu privat al municipiului Constanţa conform HCLM nr.296/2001 şi HCLM 420/2001 şi că reclamanta  nu deţine în proprietate vreo locuinţă  pe raza municipiului Constanţa,  conform certificatului de atestare fiscala nr.A 25196/21.07.2009

Faţă de cele expuse, instanţa a apreciat că în cauza sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art.9 din Legea nr.112/1995 pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare între părţi cu privire la imobil, întrucât reclamanta avea contract de închiriere  la momentul apariţiei legii şi nu a dobândit sau înstrăinat vreun imobil –locuinţă.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus au declarat apel pârâta RAEDPP Constanţa, pe de o parte, şi pârâţii Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar, pe de altă parte.

Examinând legalitatea şi temeinicia hotararii primei instanţe prin prisma criticilor formulate de pârâţi, tribunalul reţine următoarele:

Pe fondul cauzei, se constată că reclamanta deţine spaţiul de locuit situat în Constanţa, în baza contractului de închiriere nr.1775/17.05.2000,  prelungit succesiv în temeiul OUG nr.40/1999 şi al OUG nr.8/2004, până la data de  28.04.2009.

Potrivit adresei nr.108459/31.07.2009 emise de Primăria Municipiului Constanţa-Direcţia Patrimoniu, imobilul din care face parte şi spaţiul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin Decizia nr.857/1961, în baza Decretului nr.111/1951.

În raport de această situaţie juridică a imobilului şi de expunerea de motive a cererii de chemare în judecată, în speţă sunt incidente prevederile alin.1 al art.42 din Legea nr.10/2001, potrivit cărora imobilele care în urma procedurilor prevăzute la cap.III nu se restituie persoanelor îndreptăţite, rămân în administrarea deţinătorilor actuali. În alin.3 al aceluiasi articol se arată că imobilele cu destinaţia de locuinţe, prevăzute la alin.1, pot fi înstrăinate potrivit legislaţiei în vigoare, chiriaşii având drept de preemţiune.

 Trimiterea la legislaţia în vigoare din textul 42 alin.3 din Legea nr.10/2001 are în vedere, fără nici un echivoc, Legea nr.112/1995, această concluzie fiind impusă chiar de alin.4 al art.42 din Legea nr.10/2001, care menţionează expres că sumele obţinute din vânzarea acestor imobile vor alimenta fondul prevăzut de art.13 alin.6 din acest act normativ.

 Aceeastă semnificaţie a sintagmei "legislaţia în vigoare” se regăseşte şi în conţinutul art.42.1 pct.B din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr.10/2001, în care se arată că „Pentru imobilele cu destinaţia de locuinţe, care nu s-au restituit în natură, deţinătorul actual dobândeşte vocaţia de a le înstrăina către chiriaşi, însă această înstrăinare se va face potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv potrivit prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările ulterioare, cu menţiunea că preţul de vânzare al locuinţelor se va stabili potrivit Criteriilor nr. 2.665/1C/311 din 28 februarie 1992 privind stabilirea şi evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat, elaborate de Ministerul Finanţelor şi Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare (act normativ la care se face trimitere în Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, republicate), care se va indexa la zi cu indicele de inflaţie (soluţia se impune prin similitudine cu modalitatea de despăgubire a proprietarilor în condiţiile legii, aceasta fiind semnificaţia sintagmei "legislaţia în vigoare")”.

Aşadar, pentru a se putea prevala de dreptul de preemţiune reglementat de de art.42 alin.3 din Legea nr.10/2001, chiriaşii trebuie să facă dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor prevăzute de art.9 din Legea nr.112/1995, la care s-a raportat de altfel şi instanţa de fond atunci când a analizat cererea formulată de reclamant.

Potrivit acestui text, „chiriaşii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii prevăzut la art.14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a preţului” (alin.1).

Din interpretarea acestui text, care nu a suferit nici o modificare în sensul pretins în apărare de intimata-reclamantă, rezultă fără echivoc faptul că opţiunea de cumpărare a spaţiilor cu destinaţia de locuinţe, ce nu au fost restituite în baza Legii nr.10/2001, este condiţionată de calitatea de chiriaş a petentului la data intrării în vigoare a Legii nr.112/1995.

Cum în speţă această cerinţă nu este întrunită, reclamanta devenind titulara unui contract de închiriere abia în anul 2000, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că demersul judiciar al acesteia este întemeiat.