Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţă bugetară

Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţă bugetară.

Legea nr. 85/2006 – art. 3 pct. 7, art. 11, art. 73, art. 123

Prin creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile legii.

Creanţele bugetare reprezintă creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 397 din 24 aprilie 2008

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 30 ianuarie 2008 pronunţată în dosarul nr. 8257/108/2006 Tribunalului Arad a respins contestaţia formulată de C.N.V.M. Bucureşti împotriva tabelului preliminar al creanţelor întocmit de lichidatorul judiciar al debitoarei S.C. A S.A. Chişineu Criş.

Instituţia creditoare a solicitat înregistrarea în tabelul creditorilor a creanţei sale în valoare totală de 3.905 lei, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. 2 şi art. 123 şi urm. din Legea nr. 85/2006, precum şi repunerea în termenul de depunere a cererii conform art. 7 pct. 4 din acelaşi act normativ, text care statuează că judecătorul-sindic comunică hotărârea de deschidere a procedurii către Comisie dacă debitorul este o societate tranzacţionată pe o piaţă reglementată. La data de 6 iunie 2007 creditoarea a formulat o contestaţie prin care a solicitat înscrierea sa în tabelul creditorilor bugetari cu suma menţionată. Deşi iniţial contestaţia i-a fost respinsă ca tardivă, prin decizia civilă nr. 1127/R din 8 octombrie 2007 Curtea de Apel Timişoara a casat hotărârea tribunalului, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că cererea a fost introdusă în termenul legal. Prin sentinţa civilă nr. 131 din 30 ianuarie 2008 contestaţia a fost respinsă ca fiind neîntemeiată întrucât procedura a fost deschisă la cererea debitorului, iar în lista care a însoţit-o, cu numele şi adresele creditorilor, nu se regăsea şi creanţa C.N.V.M. Bucureşti, practicianul desemnat, în urma examinării activităţii debitorului, neconstatând ca în contabilitate să apară şi această creanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs contestatoarea, solicitând modificarea hotărârii în sensul înscrierii creanţei sale în tabelul creditorilor bugetari în conformitate cu art. 123 şi urm. din Legea nr. 85/2006.

Prin decizia civilă nr. 397 din 24 aprilie 2008 Curtea de Apel Timişoara, admiţând recursul creditoarei, a modificat în tot sentinţa civilă nr. 131 din 30 ianuarie 2008 a Tribunalului Arad în sensul că a admis contestaţia creditoarei C.N.V.M. Bucureşti la tabelul preliminar al creanţelor împotriva debitoarei S.C. A S.A. Chişineu Criş întocmit de lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. Arad şi a dispus practicianului să înscrie instituţia creditoare în acest tabel cu o creanţă bugetară de 3.905 lei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că sentinţa judecătorului-sindic a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Conform art. 3 pct. 7 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin creditor se înţelege persoana fizică sau juridică ce deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat în mod expres instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului în condiţiile legii. Articolul 3 pct. 11 din aceeaşi lege statuează că creanţele bugetare reprezintă creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora.

Prin urmare, în speţă contestatoarea trebuia să îndeplinească condiţiile cerute de aceste prevederi, respectiv că a solicitat înscrierea creanţei, că a dovedit-o cu orice mijloc de probă admis de lege şi că aceasta are caracter bugetar.

Analizând în concret cerinţele menţionate, Curtea a constatat că, în raport cu recurenta, ele sunt îndeplinite întrucât aceasta a solicitat expres, prin cererea din 4 aprilie 2007, înscrierea în tabelul creditorilor, a dovedit existenţa şi cuantumul creanţei care, de altfel, nu a fost contestat, atâta timp cât debitoarea a fost o societate comercială ale cărei acţiuni sunt admise la tranzacţionare, pe o piaţă reglementată şi astfel după înregistrarea la Comisie, în raport de capitalul social, datorează conform legii taxe de menţinere a valorilor mobiliare în schimbul serviciului prestat.

Aceste taxe au caracter bugetar şi trebuie achitate anual, iar societatea debitoare nu a virat sumele aferente anilor 2005-2007, la care s-au adăugat majorări de întârziere, rezultând în final o creanţă de 3.905 lei.

Nici debitoarea prin lichidator şi nici judecătorul-sindic nu aduc nici un argument legal pentru neplata tarifului de menţinere a valorilor mobiliare sau de scutire de la plată, iar afirmaţia din sentinţă potrivit căreia Comisia trebuia să prezinte dovada neplăţii acestei taxe este eronată, contrară principiilor care guvernează sarcina probei într-un proces civil.

Practicianul s-a oprit nejustificat, punct de vedere însuşit şi de judecătorul-sindic, la analiza doar a listei creditorilor sau a actelor contabile, nesocotind art. 64, art. 66 şi art. 67 din Legea insolvenţei, care, de altfel, nu limitează dreptul de a dobândi calitatea de creditor doar la aceste înscrisuri.

Nu sunt argumente pentru a reţine motivul invocat în drept de recurentă din art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, iar punctul de vedere al lichidatorului judiciar din întâmpinare este de înlăturat conform considerentelor de mai sus.

Cu privire la problema nulităţii sentinţei ca urmare a încălcării art. 24 din Codul de procedură civilă, motivul recurentei este nefondat întrucât, pe de o parte, datorită caracterului special al procedurilor de insolvenţă, art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 arată că dispoziţiile art. 24 alin. (1) din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după casarea hotărârii în recurs, şi acesta ar fi putut fi temeiul de drept de invocat de către recurentă.

Pe de altă parte, deşi în cauză prin decizia civilă nr. 1127/R din 8 octombrie 2007 Curtea de Apel Timişoara a dispus casarea hotărârii tribunalului şi trimiterea dosarului pentru rejudecare, se observă că la prima judecată judecătorul-sindic s-a limitat a soluţiona cauza doar pe excepţia tardivităţii contestaţiei, fără a exprima vreo opinie sub altă formă. În decizia de casare s-a trimis cauza tocmai pentru a se soluţiona fondul, care în prima fază nu a fost atins, iar chestiunea tardivităţii a fost tranşată irevocabil în recurs. De altfel, tribunalul reiterează în sentinţa atacată şi prevederile art. 315 din Codul de procedură civilă, şi astfel partea nu poate considera că din acest punct de vedere nu beneficiază de un proces echitabil.

Recurenta nu aduce nici un argument sau indiciu din care să reiasă că la judecarea cauzei pe excepţie, judecătorul-sindic şi-ar fi format o opinie şi asupra fondului, pe care să o expună expres în hotărârea sa, sau să dea posibilitatea deducerii sale în vreun fel, ceea ce a permis să judece ulterior contestaţia acestei creditoare.

Domenii speta

Spete similare