Procedura insolventei

Raţiunea instituirii de către legiuitor a modalităţii de închidere a procedurii insolvenţei în baza dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 este aceea că scopul legii – acoperirea pasivului debitorului  falit – nu mai poate fi realizat, în condiţiile în care în averea debitorului nu există nici măcar valori patrimoniale care să acopere cheltuielile administrative generate de desfăşurarea procedurii; există, astfel, toate premizele pentru a considera că efectuarea unor alte cheltuieli pentru continuarea procedurii  - din fondul special de lichidare, constituit în condiţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 - nu ar conduce, în mod rezonabil, la rezultate pozitive, nefăcând altceva decât să  mărească nejustificat cheltuielile administrative ale procedurii.

Prin decizia nr. 344/25.02.2013 a fost respins recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 3042/27.11.2012, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr.4713/108/2012.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control judiciar a avut în vedere că, prin sentinţa recurată judecătorul sindic a respins cererea formulată de C-Ar ML IPURL şi a închis procedura insolvenţei debitorului SC C. Co Ltd SRL, dispunând radierea acestuia din evidenţele Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad; a descărcat pe lichidatorul judiciar C.I.I. N.E.V. şi toate persoanele care l-au asistat de orice îndatoriri sau de responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, asociaţi; a aprobat cheltuielile de procedură, în sumă de 83,84 lei, şi onorariul, în sumă de 3.000 lei, şi dispus eliberarea acestor sume din fondul de lichidare;  a notificat hotărârea DGFP a judeţului Arad şi Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Arad - pentru efectuarea menţiunii de radiere şi pentru  publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Pentru a hotărî astfel, cu referire la cererea practicianului în insolvenţă  C-Ar ML IPURL - de numire în calitate de lichidator judiciar al debitoarei, ca urmare a Deciziei de Selecţie a practicienilor în insolvenţă din cadrul DGFP Arad - judecătorul sindic a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât, pe de-o parte, Decizia invocată este ulterioară încheierii civile nr.1920/18.09.2012 - prin care s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei şi s-a numit în calitate de lichidator judiciar C.I.I. N.E.V., iar, pe de altă parte, pentru că pe parcursul desfăşurării procedurii creditorul majoritar nu a făcut aplicarea art.19 al.2 indice 1 din  Legea nr.85/2006 privind desemnarea acestui practician în insolvenţă şi nici nu au fost incidente prevederile art.22 al.2 din Legea nr. 85/2006.

Cu referire la închiderea procedurii, judecătorul sindic a reţinut că, în ciuda eforturilor depuse de lichidatorul judiciar, în patrimoniul debitoarei nu au fost identificate bunuri sau alte resurse, care să permită acoperirea datoriilor societăţii.

În atare situaţie, văzând că niciunul dintre creditorii debitoarei nu a contestat raportul final şi nici nu a înţeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, judecătorul sindic  a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 131 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care a dispus închiderea procedurii.

Împotriva sentinţei menţionate, în termen legal, a declarat recurs creditoarea A.F.P. a Municipiului Arad, solicitând, în principal, casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond; în subsidiar,  a solicitat modificarea sentinţei atacate, în sensul obligării lichidatorului  să procedeze la continuarea procedurii de lichidare judiciară şi formularea unei formularea unei acţiuni în antrenarea răspunderii patrimoniale a fostului administrator al societăţii, conform art. 138 din Legea 85/2006, republicată.

În susţinerea recursului, creditoarea arată că, potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul declarat al legii îl reprezintă instituirea unei proceduri pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, situaţie care impune lichidatorului judiciar un ansamblu de măsuri şi diligenţe specifice; că numai dacă, în pofida acestor iniţiative, nu se pot identifica bunuri urmăribile care să acopere pasivul debitoarei, dacă din evidenţele contabile rezultă că nu au rămas bunuri în inventar, precum şi dacă se constată cu certitudine că nu sunt persoane cărora le poate fi imputată vina de a fi provocat starea de insolvenţă, abia atunci se poate propune judecătorului sindic închiderea procedurii, potrivit art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Este considerată inacceptabilă soluţia de închidere a procedurii falimentului, cât timp lichidatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile de mai sus.

Recurenta susţine că, potrivit doctrinei în materie, răspunderea administratorului pentru ajungerea societăţii comerciale în insolvenţă este reglementată de dispoziţiile referitoare la mandat, astfel că, în considerarea retribuţiei primite, lichidatorul judiciar are datoria de a întocmi şi depune un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, şi de a cere atragerea răspunderii materiale a foştilor administratori pentru lipsa lor de diligenţă în conducerea activităţii societăţii; totodată, că antrenarea răspunderii are eficienţă numai înainte de închiderea procedurii.

Se mai învederează faptul că lichidatorul judiciar avea la dispoziţie fondul de lichidare, constituit în condiţiile art. 4 alin.4 din Legea nr. 85/2006, pentru acoperirea cheltuielilor de procedură; totodată, că acesta nu a asigurat desemnarea de către adunarea generală a acţionarilor a administratorului special, care să poată primi raportul final şi situaţiile financiare finale ale procedurii.

În fine, recurenta mai învederează că judecătorul sindic avea obligaţia convocării Adunării creditorilor, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea nr. 85/2006, pentru a le asigura acestora posibilitatea de a formula obiecţiuni la raportul final, neîndeplinirea unei atare obligaţii constituind motiv de casare a hotărârii pronunţate.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 2, 5, 18, 131, 138 din Legea nr. 85/2006, art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă. 

Examinând recursul declarat în cauză, atât prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 304 şi art. 3041 din Codul de procedură civilă, cât şi din oficiu - în baza art. 306 alin. 2 din acelaşi cod, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit prevederilor art. 131 din Legea nr. 85/2006 - privind procedura insolvenţei, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va da o sentinţă de închidere a procedurii insolvenţei şi va dispune radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

Prin raportul de activitate depus la dosar la termenul de judecată din data de 27.11.2012, lichidatorul judiciar C.I.I. N.E.V. a arătat că societatea falită - SC C. Co Ltd SRL - nu dispune de bunuri sau alte resurse  financiare pentru acoperirea pasivului, motiv pentru care a propus închiderea procedurii insolvenţei faţă de  aceasta - în temeiul art. 131 din Legea nr. 85/2006.

Faţă de cele de mai sus, şi întrucât niciunul dintre creditorii debitoarei nu a înţeles să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, deşi au fost notificaţi în acest sens, în mod legal prima instanţă a procedat la închiderea procedurii insolvenţei, criticile recurentei  dovedindu-se a fi neîntemeiate.

Raţiunea instituirii de către legiuitor a acestui caz de închidere a procedurii insolvenţei este aceea că scopul legii – acoperirea pasivului debitorului  falit – nu mai poate fi realizat, în condiţiile în care în averea debitorului nu există nici măcar valori patrimoniale care să acopere cheltuielile administrative generate de desfăşurarea procedurii.

Există, astfel, toate premizele pentru a considera că efectuarea unor alte cheltuieli pentru continuarea procedurii  - din fondul special de lichidare, constituit în condiţiile art. 4 din Legea nr. 85/2006 - nu ar conduce, în mod rezonabil, la rezultate pozitive, nefăcând altceva decât să  mărească nejustificat cheltuielile administrative ale procedurii.

Tocmai de aceea creditorii sunt chemaţi să-şi asume acest risc (avansând sumele necesare), dacă, în dezacord cu poziţia lichidatorului, consideră că există şanse reale pentru recuperarea creanţelor  lor prin continuarea procedurii.

Cu privire la critica recurentelor, referitoare la demersurile pe care ar fi trebuit să le efectueze administratorul judiciar în vederea identificării eventualelor bunuri sau valori deţinute de societatea debitoare, Curtea constată că şi aceasta este nefondată, în condiţiile în care debitoarea nu figurează înregistrată în evidenţele fiscale cu bunuri impozabile (astfel cum rezultă din adresa nr. 392485/29.10.2012 a Primăriei Municipiului Arad – fila nr. 169 dosar fond). Ori, în absenţa unor minime informaţii referitoare la posibila existenţă a unor astfel de bunuri în averea debitoarei, orice demers efectuat în acest sens ar rămâne fără  rezultat şi nu ar face decât să mărească totalul cheltuielilor administrative ale procedurii, ştiut fiind că judeţul Arad se află într-o zonă de carte funciară (având la bază identitatea topografică a imobilelor - potrivit art. 17 şi următoarele din Legea nr. 7/1996) iar nu într-o zonă în care evidenţa imobilelor se ţine pe persoană (respectiv, sistemul registrelor de transcripţiuni şi inscripţiuni).

Referitor la incidenţa prevederilor art. 129 din Legea nr. 85/2006, Curtea constată că susţinerile recurentei sunt nefondate, întrucât dispoziţile legale menţionate vizează ipoteza închiderii procedurii după ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate; ori, în cauză, astfel de bunuri sau valori nu au fost identificate.

De altfel, aliniatul 2 al art. 131 arată în mod expres faptul că în cazul prevăzut de aliniatul 1 nu sunt aplicabile prevederile art. 129.

În ce priveşte critica referitoare la antrenarea răspunderii persoanelor vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei, Curtea constată că prevederile art. 138 pun la dispoziţia creditorilor mijloace şi instrumente specifice, în scopul satisfacerii creanţelor lor.

Astfel, în condiţiile expres prevăzute de art. 138 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, „Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală”.

Ori, în atare situaţie, nu a existat niciun impediment pentru recurentă ca, văzând poziţia lichidatorului judiciar – din raportul final - cu privire la promovarea acţiunii în antrenarea răspunderii administratorilor, să uzeze de dispoziţiile legale menţionate şi să efectueze demersurile necesare pentru introducerea acestei acţiuni în condiţiile prevederilor legale sus-citate.

În considerarea celor ce preced, recursul creditoarei apare ca nefondat,  urmând a fi respins, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare