Ocrotirea minorului. Dreptul la relaţii personale. Exercitare. Criterii de stabilire

Ocrotirea minorului. Dreptul la relaţii personale. Exercitare. Criterii de stabilire

C.fam., art. 43 alin. (3)

Legea nr. 272/2004, art. 14

Programul de relaţii personale se impune a fi stabilit de o aşa manieră încât să fie în interesul superior al copilului în cauză, dar în acelaşi timp să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de familie a copilului cu ambii părinţi în mod egal. Or, viaţa de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, complet specializat pentru cauze de familie şi minori, decizia civilă 64 F din 29 ianuarie 2008

Prin decizia civilă nr. 64 F din 29 ianuarie 2008 Curtea a admis recursul declarat de pârâta M.I. împotriva deciziei civile nr. 646 din 7 septembrie 2007 pronunţată de  Tribunalul Timiş, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a stabilit programul de vizită  al copilului de la orele 15 până la orele 20.

Curtea a reţinut că prin decizia civilă nr. 646/A din 7 septembrie 2007 Tribunalul Timiş  a admis apelul declarat de reclamantul M.V. împotriva sentinţei civile nr. 2423 din 8 martie 2007 pronunţată de Judecătoria Timişoara, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei M.I., a desfăcut din vina ambilor soţi căsătoria încheiată de aceştia la 3.07.1998, a dispus ca pârâta să reia numele avut anterior căsătoriei, a încredinţat pârâtei spre creştere şi educare pe minora A. S. Ş, născută la 4.12.2005, a obligat pe reclamant să plătească pe seama  minorei ? din veniturile nete realizate lunar, începând cu data intentării acţiunii, 12.10.2006, şi până la majoratul minorei şi a stabilit programul de vizită al minorei în sensul că reclamantul o va lua de două ori pe lună în prima şi a treia sâmbătă de la ora 12,00 până la ora 20,00 şi o va readuce la domiciliul mamei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că prima instanţă prin sentinţa apelată a respins acţiunea de divorţ formulată de reclamant contra pârâtei, motivând că reclamantul nu a probat motivele temeinice, care fac imposibilă continuarea căsătoriei.

Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat apel, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii acţiunii.

În apel au fost administrate probe cu martori, iar pârâta în continuare s-a opus desfacerii căsătoriei.

Analizând apelul în raport de toate probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că se impune schimbarea în tot a sentinţei primei instanţe.

A reţinut astfel din declaraţiile martorilor audiaţi că neînţelegerile dintre părţi fac imposibilă continuarea căsătoriei, aşa încât conform art. 38 din Codul familiei se impune desfacerea căsătoriei din vina ambilor soţi.

Tribunalul a făcut aplicarea art. 40 alin. (3) din Codul familiei cu referire la reluarea numelui de familie de către pârâtă, iar în ce priveşte pe minora părţilor a apreciat că este în interesul acesteia să fie încredinţată spre creştere şi educare mamei, iar reclamantul să fie obligat la întreţinere pe seama acesteia.

Faţă de cererea reclamantului de stabilire a programului de relaţii personale cu minora, în temeiul art. 43 alin. (3) din Codul familiei şi ţinând seama de vârsta acesteia, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată în parte, în sensul ca minora să fie luată de tată de două ori pe lună în prima şi a treia sâmbătă de la ora 12,00 la ora 20,00, iar nu aşa cum s-a solicitat de sâmbăta de la ora 12,00 până duminica la ora 20,00.

Împotriva acestei decizii pârâta M. I. a declarat recurs în termen, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C.proc.civ. modificarea ei în parte, în sensul că vizitarea minorei să aibă loc numai la domiciliul ei în zilele stabilite de instanţa de apel, însă între orele 12,00-18,00.

În motivarea recursului arată că pârâtul nu a manifestat interes şi preocupare în ce priveşte îngrijirea minorei, că aceasta are o vârstă fragedă, ce presupune acordarea unei îngrijiri deosebite şi respectarea orelor de masă şi odihnă, fără părăsirea mediului familial în care a crescut şi cu care este obişnuită.

Analizând recursul declarat de pârâtă în raport de motivul invocat, de probele dosarului şi de dispoziţiile art. 299-312 C.proc.civ., Curtea a apreciat că este întemeiat.

Minora în cauză s-a născut la 4.12.2005, aşa încât vârsta fragedă a acesteia obligă să se ţină seama de îngrijirea specială de care are nevoie şi în concret de respectarea programului de masă şi de somn.

Programul de relaţii personale se impune a fi stabilit de o aşa manieră încât să fie în interesul superior al copilului în cauză, dar în acelaşi timp să favorizeze dezvoltarea unei vieţi de familie a copilului cu ambii părinţi în mod egal. Or, viaţa de familie presupune în primul rând posibilitatea celor în cauză de a se bucura cât mai mult timp posibil unul de prezenţa celuilalt.

Pe de altă parte, copilul nu poate fi împiedicat să menţină relaţii personale cu ambii părinţi şi cu rudele sale, aşa cum proclamă art. 14 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Se presupune însă că părţile cooperează, această atitudine a lor fiind absolut necesară pentru ca programul de relaţii personale să poată fi realizat.

Curtea apreciază că dat fiind divorţul părţilor şi dreptul reclamantului, consacrat de art. 43 alin. (3) din Codul familiei, de a menţine în continuare relaţii personale cu minora şi de a se implica în creşterea şi educarea acesteia, dreptul minorei de a menţine relaţii personale cu tatăl său, reclamantul în cauză, drept consacrat de art. 14 din Legea nr. 272/2004, dar şi relaţiile tensionate dintre părţi, este în interesul superior al minorei ca programul de relaţii personale să se desfăşoare prin luarea acesteia de la domiciliul pârâtei în zilele stabilite de tribunal însă între orele 15,00-20,00, cu readucerea la domiciliul mamei.

Curtea reaminteşte caracterul relativ al acestei măsuri, în sensul că acest program de relaţii personale poate fi ulterior lărgit, în funcţie de vârsta minorei şi de evoluţia relaţiilor dintre aceasta şi tatăl reclamant.

În baza acestor considerente, Curtea apreciază că în temeiul art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C.proc.civ. se impune admiterea recursului cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate.

Domenii speta

Spete similare