Acţiune în revendicare imobiliară. Apariţia Legii nr. 10/2001. Efecte

Drepturi reale. Acţiune în revendicare imobiliară. Apariţia Legii nr. 10/2001. Efecte

C.civ., art. 480

Decretul nr. 167/1958

Legea nr. 10/2001, art. 45

Apariţia Legii nr. 10/2001 nu este de natură a atrage inadmisibilitatea acţiunii în revendicarea imobilului preluat abuziv de stat.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia civilă nr. 392 din 16 aprilie 2008, F.Ş.

Prin sentinţa civilă nr. 2866/02.04.2006 pronunţată de Judecătoria Arad în dosarul nr. 6783/2006 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta R.F. împotriva pârâţilor Municipiul Arad prin Primar, S.C. „R.” S.A. şi J.M.F. şi J.I.

În consecinţă, instanţa a constatat că imobilul situat în Arad, înscris în C.F. 1604 a fost preluat fără titlu de Statul Român; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2213/1997 încheiat de pârâţii , S.C. „R.” S.A. şi J.M.F. şi J.I.; a obligat pârâţii la predarea în natură a imobilului către reclamantă.

Prin aceeaşi hotărâre a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. „R.” S.A. şi au fost respinse excepţiile lipsei de interes a reclamantei şi, respectiv, a prescripţiei dreptului la acţiune.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere că reclamanta a solicitat să se constate preluarea fără titlu de către Statul Român a imobilului situat în Arad, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2213/1997 încheiat de pârâţii S.C. „R.” S.A. şi J.M.F. şi J.I.; să fie obligaţi pârâţii la predarea în natură a imobilului reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare a invocat, în esenţă, nevalabilitatea preluării de către stat a imobilului al cărei proprietar a fost reclamanta şi încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului prin care dreptul de proprietate a fost transmis pârâţilor J.M.F. şi J.I..

Din probele administrate instanţa a reţinut că imobilul în litigiu ce a constituit proprietatea reclamantei a trecut în proprietatea Statului Român în baza Decretului nr. 223/1974 – fără plată – şi, ulterior, în baza contractului de vânzare-cumpărare a fost cumpărat de pârâţii persoane fizice.

Pronunţându-se asupra excepţiilor invocate, prima instanţă a respins susţinerile vizând prescripţia dreptului la acţiune invocată de pârâtul Municipiul Arad prin Primar, având în vedere că în cauză au fost invocate dispoziţiile art. 480 C.civ., nefiind incidente dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

La fel, a fost respinsă excepţia lipsei interesului reclamantei în promovarea prezentei acţiuni invocată  de pârâţii persoane fizice, câtă vreme reclamanta a atacat dispoziţia prin care Primarul Municipiului Arad s-a pronunţat asupra notificării reclamantei.

În fine, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. „R.” S.A. a fost admisă, dată fiind rezilierea contractului de concesiune încheiat între Consiliul Local al Municipiului Arad şi S.C. „R.” S.A. Arad.

Cu privire la fondul pricinii, instanţa a reţinut că preluarea imobilului în baza Decretului 223/1974, fără plata vreunei despăgubiri contravenea atât Constituţiei din anul 1965 cât şi dispoziţiilor art. 480, art. 481 C.civ.; cum imobilul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanta nu şi-a pierdut niciodată calitatea de proprietar al imobilului.

În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare, instanţa l-a considerat a fi nul pentru cauză ilicită faţă de nevalabilitatea titlului statului, imobilul neintrând sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 112/1995.

Totodată, a mai reţinut instanţa, din probele testimoniale administrate, a rezultat reaua credinţă a pârâţilor la încheierea contractului, ei preluând imobilul de la copiii reclamantei rămaşi în România cărora nu le-au permis să rămână în imobilul proprietate a mamei lor până la momentul când urmau să plece în Germania, fiind nevoiţi să găsească găzduire la unul dintre martorii audiaţi.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri pârâţii.

Prin decizia civilă nr. 436/A/29.11.2006 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 6460/55/A/2006 apelurile au fost admise, iar sentinţa schimbată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a avut în vedere că imobilul a fost preluat de stat în baza unui titlu valabil, dispoziţiile Decretului nr. 223/1974 fiind respectate; a mai reţinut că pârâţii au fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare; mai mult, cererea reclamantei în constatarea nulităţii absolute a contractului este prescrisă faţă de dispoziţiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâţi.

În motivare a invocat greşita reţinere a valabilităţii titlului statului, câtă vreme imobilul a fost preluat fără plata vreunei despăgubiri, iar Decretul nr. 223/1974 venea în contradicţie cu Constituţia din 1965 şi cu prevederile art. 480, art. 481 C.civ.

A mai invocat faptul că, fiind preluat fără titlu valabil, imobilul nu putea fi înstrăinat  în baza Legii nr. 112/1995, contractul fiind nul pentru cauză ilicită.

În drept a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

Pârâţii nu au formulat întâmpinare în condiţiile art. 308 alin. (2 C.proc.civ.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi în baza art. 306 alin. (2) C.proc.civ., faţă de  dispoziţiile art. 299 şi urm. C.proc.civ. şi de dispoziţiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanţa a reţinut următoarele:

Imobilul în litigiu, proprietatea reclamantei, a trecut în proprietatea Statului fără plată în baza Decretului nr. 223/1974, conform deciziei nr. 311/10.05.1989 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Arad; acest aspect nu a fost contestat în cauză.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 valabilitatea titlului statului presupune constituirea acestuia în concordanţă cu prevederile Constituţiei, a tratatelor internaţionale la care România era parte şi a legilor în vigoare la data preluării de către stat.

Or, după cum în mod corect a reţinut prima instanţă, la data emiterii dispoziţiei de preluare (10.05.1989) erau în vigoare  atât dispoziţiile art. 36 din Constituţia României din 1965, dispoziţii care ocroteau dreptul de proprietate asupra casei de locuit, cât şi dispoziţiile art.481 din Codul civil care statuează că nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, decât pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

Mai mult, dispoziţiile art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (la care România era şi atunci parte) interzic lipsirea în mod arbitrar de proprietate a oricărei persoane.

În consecinţă, imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de Statul Român, contrar celor reţinute de instanţa de apel.

A mai reţinut tribunalul prescripţia dreptului de a cere a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţi, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 45 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 republicată.

Aceste dispoziţii nu pot fi reţinute ca fiind aplicabile, câtă vreme în mod explicit reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C.civ., formulând o cerere în revendicare de drept comun, imprescriptibilă extinctiv.

În continuare, se va avea în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1), (2), (4) din H.G. nr. 20/1996 republicată (hotărâre prin care s-au adoptat Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995) doar imobilele preluate cu titlu valabil pot fi înstrăinate către chiriaşi în baza art. 9 din lege şi că aceste dispoziţii erau în vigoare la data încheierii contractului a cărui nulitate absolută s-a cerut a fi constatată (02.09.1997), astfel că în mod corect a reţinut prima instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 948 pct. 4, art. 966, art. 968 C.civ. referitoare la cauza ilicită a susmenţionatului contract.

Pe de altă parte, lipsirea reclamantei de bunul său inclusiv după ce s-a reţinut nevalabilitatea titlului statului-vânzător ar echivala cu o încălcare a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul 1 la C.E.D.O., convenţie la care România este parte şi de a cărei respectare este ţinută de dispoziţiile art. 20 din Constituţia României.

În fine, faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare statul era înscris ca proprietar asupra imobilului nu face ca prezumţia de bună credinţă instituită de dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C.civ. să opereze în favoarea cumpărătorilor câtă vreme prima instanţă a reţinut că aceştia din urmă au avut cunoştinţă despre modalitatea în care proprietara a fost deposedată de bunul său încă de la data preluării imobilului de către stat.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) C.proc.civ. raportat la art. 304 pct. 9 C.proc.civ., instanţa a admis recursul declarat de reclamantă.

Domenii speta

Spete similare