Cererea de antrenare a răspunderii organelor de conducere. Legitimare procesuală activă

Cererea de antrenare a răspunderii organelor de conducere. Legitimare procesuală activă

Legea nr. 85/2006, art. 138

Potrivit Dacă adunarea creditorilor este un organ colectiv cu caracter esenţialmente deliberativ, comitetul creditorilor este, în concepţia Legii nr. 85/2006, un organ executiv al adunării creditorilor, un organ operativ de lucru, caracter subliniat de prevederile art. 17 din acest act normativ referitoare la atribuţiile comitetului.

Ca atare, se poate observa că în procedura de atragere a răspunderii calitate procesuală are, în condiţiile alin. 3 al art. 138, numai comitetul creditorilor şi nu adunarea creditorilor ori creditorii priviţi individual, comitetul reprezentând una dintre modalităţile prevăzute de lege de apărare a intereselor comune ale tuturor creditorilor înscrişi la masa credală.

Cu alte cuvinte, chiar dacă recurenta face parte din comitetul creditorilor, astfel cum a fost el desemnat în conformitate cu art. 16 din Legea insolvenţei, aceasta nu înseamnă că respectiva instituţie creditoare are şi calitate procesuală activă pentru a putea formula o acţiune în atragerea răspunderii personale a foştilor administratori.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 614 din  9 septembrie 2008

Prin sentinţa comercială nr. 387/J.S. din 17 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2009/115/2007 Tribunalul Caraş-Severin a respins acţiunea formulată de creditoarea A Bucureşti împotriva pârâţilor B.C., R.D. şi J.S. având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 957/J.S. din 14 iunie 2007 au fost admise în parte obiecţiunile formulate de creditoarea A Bucureşti la raportul final şi, în baza alin. (3) art. 138 din Legea insolvenţei, comitetul creditorilor debitoarei S.C. I S.A. Reşiţa a fost autorizat să promoveze acţiunea în răspundere împotriva persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a societăţii falite. Deşi judecătorul-sindic, prin încheierea de şedinţă din 30 noiembrie 2006, a desemnat ca făcând parte din comitetul creditorilor trei instituţii, respectiv: D Caraş-Severin, I Caraş-Severin şi A Bucureşti, şi a dat în sarcina acestui organism exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, dispunând lichidatorului, prin încheierea din 12 iulie 2007, convocarea comitetului creditorilor pentru a se pronunţa asupra oportunităţii formulării unei cereri în condiţiile art. 138, reclamanta creditoare a promovat acţiunea de atragere a răspunderii pârâţilor B.C., R.D. şi J.S. contrar textului menţionat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs creditoarea A Bucureşti solicitând, în principal, în temeiul art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât sentinţa atacată conţine motive contradictorii, iar în subsidiar, în condiţiile art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 3041 din acelaşi cod, modificarea hotărârii întrucât ea are calitate procesuală activă să formuleze cerere de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din fosta conducere a debitoarei şi, pe cale de consecinţă, să se trimită dosarul Tribunalului Caraş-Severin în vederea soluţionării fondului.

În motivarea recursului a arătat că tribunalul a respins acţiunea fără a intra în soluţionarea fondului cauzei, din motive care, astfel cum sunt expuse în conţinutul sentinţei atacate, sunt contradictorii. Această contradictorialitate este relevată de faptul că în considerente se vorbeşte de o lipsă a calităţii procesuale active a A Bucureşti de a formula cererea de chemare în judecată având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a persoanelor care au făcut parte din conducerea societăţii debitoare deşi, în aceeaşi motivare, se reţine că judecătorul-sindic a autorizat comitetul creditorilor să promoveze această acţiune, ceea ce face incident cazul prevăzut la pct. 7 al art. 304 C.proc.civ.

Recurenta consideră că are calitate procesuală activă de a formula o asemenea acţiune deoarece însuşi judecătorul-sindic a autorizat-o în acest sens prin sentinţa comercială nr. 957/J.S./2007, astfel cum se reţine, de altfel, şi în motivarea soluţiei tribunalului, hotărâre prin care s-a dispus în mod irevocabil autorizarea comitetului creditorilor debitoarei, precum şi a lichidatorului judiciar să formuleze cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006. Având în vedere dispoziţiile acestei sentinţe, precum şi faptul că A Bucureşti face parte din comitetul creditorilor este evident că recurenta are legitimare procesuală în formularea acestei cereri şi având în vedere că prima instanţă nu a evocat în nici un fel fondul cauzei se impune trimiterea dosarului spre rejudecare.

Prin decizia civilă nr. 614 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul declarat de creditoarea A Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 387/J.S. din 17 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. 2009/115/ 2005 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. I S.A. Reşiţa, reprezentată prin lichidatorul judiciar S.C.P. I S.P.R.L. Timişoara, şi pârâţii intimaţi B.C., R.D. şi J.S.

În considerente s-a arătat că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006, doar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane; b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi; d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea; e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi; g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui creditor, în dauna celorlalţi creditori.

În conformitate cu alin. (3) al acestui text, comitetul creditorilor poate cere judecătorului-sindic să fie autorizat să introducă acţiunea prevăzută la alin. 1, dacă administratorul judiciar sau lichidatorul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea în răspundere împotriva persoanelor la care se referă alin. (1) şi aceasta ameninţă să se prescrie.

Într-adevăr, prin sentinţa comercială nr. 957/J.S. din 14 iunie 2007 Tribunalul Caraş-Severin a admis obiecţiunile formulate de creditoarea A Bucureşti împotriva raportului final întocmit de lichidatorul judiciar S.C.P. I S.P.R.L. Timişoara, desemnat să administreze procedura insolvenţei faţă de debitoarea S.C. I S.A. Reşiţa, şi a autorizat, în temeiul alin. (3) al art. 138 din Legea nr. 85/2006, comitetul creditorilor să introducă acţiunea în răspundere prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat împotriva persoanelor care au făcut parte din organul de conducere al societăţii debitoare, hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare.

Anterior pronunţării acestei sentinţe, tot judecătorul-sindic, prin încheierea de şedinţă de la termenul din 30 noiembrie 2006 a constituit comitetul creditorilor societăţii debitoare, din acest organism făcând parte următoarele trei instituţii: D Caraş-Severin, I Caraş-Severin şi A Bucureşti, în calitate de preşedinte fiind desemnat primul creditor, dând, totodată, în sarcina acestui comitet exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

Totuşi, cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a membrilor fostei conduceri a debitoarei S.C. I S.A. Reşiţa, în persoana pârâţilor intimaţi B.C., R.D. şi J.S. a fost formulată numai de către creditoarea A Bucureşti, în nume propriu, la dosar neexistând nici o împuternicire în acest sens din partea comitetului creditorilor, cum în mod corect au învederat şi pârâţii intimaţi.

În aceste condiţii, în mod judicios prima instanţă a reţinut că noua Lege a insolvenţei, în art. 138, enumeră limitativ persoanele care au calitate procesuală activă de a promova acţiune pentru antrenarea răspunderii patrimoniale a celor care se fac vinovaţi de insolvenţa debitorului, având o asemenea legitimare procesuală, în principal, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, şi numai pe cale de excepţie comitetul creditorilor, alin. (3) al acestui text permiţând judecătorului-sindic să autorizeze introducerea acţiunii în răspundere de către comitet, dacă practicianul a omis să indice, în raportul său asupra cauzelor insolvenţei, persoanele culpabile de starea de insolvenţă a patrimoniului debitorului persoană juridică ori dacă acesta a omis să formuleze acţiunea şi răspunderea persoanelor vinovate ameninţă să se prescrie.

Dacă adunarea creditorilor este un organ colectiv cu caracter esenţialmente deliberativ, comitetul creditorilor este, în concepţia Legii nr. 85/2006, un organ executiv al adunării creditorilor, un organ operativ de lucru, caracter subliniat de prevederile art. 17 din acest act normativ referitoare la atribuţiile comitetului. Ca atare, se poate observa că în procedura de atragere a răspunderii calitate procesuală are, în condiţiile alin. (3) al art. 138, numai comitetul creditorilor şi nu adunarea creditorilor ori creditorii priviţi individual, comitetul reprezentând una dintre modalităţile prevăzute de lege de apărare a intereselor comune ale tuturor creditorilor înscrişi la masa credală. Cu alte cuvinte, chiar dacă recurenta face parte din comitetul creditorilor, astfel cum a fost el desemnat în conformitate cu art. 16 din Legea insolvenţei, aceasta nu înseamnă că respectiva instituţie creditoare are şi calitate procesuală activă pentru a putea formula o acţiune în atragerea răspunderii personale a foştilor administratori.

De aceea, criticile recurentei în sensul că hotărârea tribunalului ar conţine motive contradictorii întrucât, pe de o parte, judecătorul-sindic a reţinut că în speţă comitetul creditorilor a fost autorizat să introducă acţiunea reglementată de art. 138 din Legea insolvenţei, dar pe de altă parte, a constatat în mod greşit că A Bucureşti nu ar avea calitate procesuală activă de a formula o astfel de cerere de chemare în judecată nu sunt întemeiate, nefiind incident pct. 7 al art. 304 din Codul de procedură civilă.

În speţă nu este prezent nici cazul de recurs prevăzut la pct. 9 al acestui articol, neputându-se susţine cu temei că sentinţa atacată ar fi lipsită de temei legal ori că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, instituţia creditoare aflându-se în eroare în ceea ce priveşte condiţiile cerute de legiuitor pentru a se putea promova o acţiune în temeiul normei susmenţionate.

Deşi hotărârea atacată nu poate fi atacată cu apel, ceea ce face ca în cauză să fie incidente şi prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa de recurs având posibilitatea să examineze cauza sub toate aspectele, aceasta nu înseamnă că un recurs omisio medio devine în mod automat admisibil. Aceasta, pentru că instanţa de control judiciar, soluţionând calea de atac a recursului, nu trebuie să procedeze la o judecată din nou a procesului, ci numai să verifice dacă hotărârea primei instanţe a fost sau nu pronunţată cu respectarea legii, acest examen urmând să fie făcut numai în raport cu motivele invocate de recurent sau cele care ar putea fi ridicate din oficiu. Însă, din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, instanţa poate ridica numai motive de ordine publică, asemenea motive nefiind identificate în speţă.

Faţă de cele reţinute, sentinţa tribunalului fiind temeinică şi legală, iar recursul instituţiei creditoare nefondat, văzând şi prevederile art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea a dispus respingerea căii de atac.

Domenii speta

Spete similare