Drept de proprietate înscris în cartea funciară. Efecte

Drept de proprietate înscris în cartea funciară. Efecte

Legea nr. 7/1996, art. 30 alin. (1)

C.civ., art. 480

Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane se prezumă că dreptul există în folosul  ei cât timp nu se dovedeşte contrariul iar, în lipsa unei cereri formulate în acest sens, instanţa nu poate să reţină nevalabilitatea titlului în baza căruia dreptul a fost înscris.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 524 din 18 mai 2009

Prin sentinţa civilă  nr. 11196/13.11.2007, pronunţată în dosarul nr. 6880/325/2007, Judecătoria Timişoara  a respins acţiunea civilă formulată de reclamantul T.V. împotriva pârâtului Statul Român, prin Municipiul Timişoara.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamantul Ţ.V. a solicitat în contradictoriu cu Statul Român sistarea indiviziunii asupra imobilului teren din Timişoara, înscris în C.F nr. 137243, prin atribuirea întregului imobil, cu stabilirea sultei pentru pârât; în subsidiar,  a solicitat dezmembrarea în două loturi, iar lui să-i fie atribuit lotul fără construcţii.

Reclamantul este coproprietarul cotei de 3581/7161 din terenul construit si neconstruit în suprafaţa totala de 7161 mp reprezentând curtea si gradina casei, cealaltă cota de 3580/7161 din acelaşi teren aparţinând paratului Statul Roman.

Reclamantul a dobândit cota sa de proprietate asupra terenului prin cumpărare de la foştii proprietari tabulari K.M. şi K.L. care, la rândul lor, au dobândit dreptul asupra terenului în baza ordinului nr. 251 emis de către Prefectul Judeţului Timiş ca urmare a sentinţei civile definitive nr. 9052/2003 a Judecătoriei Timişoara.

Prin H.C.L.M.T. nr. 145/18.05.2004 s-a hotărât completarea anexei H.C.L.M.T. nr. 245/1999 privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Timişoara, la poziţiile nr. 3569 şi nr. 3452 din H.G. nr. 1016/2005 fiind inclus terenul în litigiu.

Din interpretarea logica a art. 3 şi 4 din Legea nr. 213/1998, art. 26 alin. 1şi 3 şi art. 30 alin. (1) din Legea nr.7/1996 rezultă că până la dovada contrară pârâtul este proprietarul exclusiv al întregului teren, imobil care se află formal în proprietatea Municipiului Timişoara, dreptul de proprietate al unităţii administrativ - teritoriale fiind opozabil terţilor (între care se află şi reclamantul) fără înscrierea în cartea funciară, întrucât a fost dobândit în baza legii.

În aceste condiţii, a reţinut prima instanţă, până în momentul eventualei desfiinţări a titlului de proprietate al Municipiului Timişoara asupra terenului în litigiu pe calea unei acţiuni în contencios administrativ, titlul de proprietate al autorilor reclamantului şi implicit al acestuia din urma, emise ulterior dobândirii dreptului de către pârât, sunt afectate de o cauză de nulitate absolută, iar în speţa nu se regăseşte starea de coproprietate a părţilor asupra imobilului ca o premisă obligatorie de admisibilitate a unei acţiuni de ieşire din indiviziune, în mod formal întregul drept de proprietate asupra terenului aparţinând paratului cu titlu de proprietate publica.

Împotriva sentinţei civile nr. 11196/13.11.2007 a Judecătoriei Timişoara a declarat apel reclamantul Ţ.V., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 26/21.01.2009, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 6880/325/2007.

Tribunalul Timiş a respins apelul reclamantului şi a menţinut sentinţa primei instanţe, însă cu substituirea integrală a motivării.

Astfel, a reţinut că prin decizia civilă nr.2916/17.09.2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a menţinut sentinţa Curţii de Apel Timişoara prin care s-a constatat nelegalitatea punctului nr. 3452 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş. Prin aceeaşi hotărâre, rămasă irevocabilă, s-a constatat nelegalitatea punctului nr. 3569 din Anexa nr. 2 a Hotărârii nr. 145/2004 a Consiliului Local al Municipiului Timişoara; prin  urmare, s-a revenit la situaţia juridică anterioară a terenului în discuţie, ce a revenit în domeniul prival al municipiului Timişoara.

Reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 3581/7161 m.p. din teren prin cumpărare de la foştii proprietari ai imobilului dobândit în condiţiile Legii nr. 112/1995, K.M. şi K.L. Cei din urmă au recurs la procedura de atribuire în proprietate a terenului aferent reglementată de art.36 din Legea nr. 18/1991, fără a observa însă că aceasta nu avea aptitudinea de  a le aduce în patrimoniu şi terenul aferent locuinţei achiziţionată în condiţiile Legii nr. 112/1995.

În consecinţă, modalitatea de dobândire a terenului în suprafaţă de 3581/7161 este una nelegală. În ceea ce priveşte sentinţa civilă nr. 9052/3.11.2003 dată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 8149/7.07.2003, în baza căreia a fost emis Ordinul Prefectului, tribunalul a reţinut că aceasta nu se poate opune cu putere de lucru judecat litigiului de faţă, pentru că prin hotărârea menţionată s-a dispus numai obligarea autorităţilor „să efectueze demersurile necesare atribuirii în proprietate a terenului aferent”, fără însă a se statua asupra modalităţii de atribuire şi nici asupra întinderii terenului aferent. De altfel, instanţei nici nu îi era îngăduit a verifica vocaţia petiţionarilor K.M. şi K.L. de a li se atribui în proprietate terenul aferent în cadrul unui litigiu declanşat contra tergiversării procedurii administrative reglementate de art. 36 alin. (6) din Legea nr. 18/1991, fără  a comite un exces de putere, depăşindu-şi atribuţiile judecătoreşti şi trecând în domeniul puterii executive. De vreme ce  procedura pe care au urmat-o dobânditorii locuinţei nu este cea legală, pe cale de consecinţă, nici titlul dat în finalul ei nu este legal; succesorul cu titlu particular (reclamantul) nu este de asemenea în posesia unui titlu apt  a-i conferi calitatea de  proprietar asupra terenului în discuţie. 

 În concluzie, în speţă nu se verifică starea de coproprietate între pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara (pentru stat) şi reclamantul T.V.

Împotriva deciziei civile  nr. 26/21.01.2009 a Tribunalului Timiş a declarat recurs în termenul legal reclamantul.

În motivarea recursului, reclamantul a arătat că în mod greşit i s-au respins acţiunea şi apelul, considerându-se că nu există starea de indiviziune şi nu sunt îndeplinite condiţiile art. 728 C.civ., instanţele bazându-se pe dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213 /1998 şi pe cele ale art. 26 alin. (1) – (3) şi art. 30 alin. (1) din Legea nr. 7/1996.

A mai arătat că un proces de ieşire din indiviziune nu se poate converti într-o acţiune în revendicare, când reclamantul este obligat să facă dovada dobândirii dreptului său de proprietate.

A susţinut, de asemenea, că instanţele anterioare s-au pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut atunci când au analizat valabilitatea titlului autorilor săi şi al său, deşi pârâtul nu a contestat aceste titluri.

S-au încălcat astfel şi principiul disponibilităţii părţilor, precum şi dispoziţiile art.  129 alin. (4) C.proc.civ., întrucât instanţa nu a pus în dezbaterea părţilor toate împrejurările de fapt şi de drept asupra cărora s-a pronunţat.

În plus, a susţinut pârâtul, în propriul apel i s-a creat o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C.proc.civ. şi a solicitat în principal admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, prin admiterea apelului şi a acţiunii, iar în subsidiar a solicitat casarea şi rejudecarea cauzei.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum şi din oficiu conform art. 306 alin. (2) C.proc.civ., faţă de actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că recursul reclamantului este întemeiat şi a fost admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Aşa cum rezultă din C.F col. nr. 2185 asupra terenului de 7161 mp. sunt coproprietari reclamantul Ţ.V., asupra a 3581/7161 mp. şi Statul Român asupra restului terenului.

Terenul ce se află în proprietatea reclamantului este terenul aferent apartamentului nr. 2 din imobil, teren pe care l-a cumpărat în 2007 de la foştii proprietari, numiţii K.M. şi K.L., care, la rândul lor l-au dobândit în baza ordinului nr. 251/2007 al Prefectului Judeţului Timiş, ordin emis în urma unui proces finalizat prin sentinţa civilă nr. 9052/2.11.2003 a Judecătoriei Timişoara.

Contrar evidenţelor de carte funciară, prima instanţă a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, reţinând că nu există o stare de coproprietate asupra terenului între reclamant şi pârât pentru a se face aplicarea art. 728 C.civ., întrucât întregul teren înscris în cartea funciară aparţine domeniului public al Municipiului Timişoara,  conform H.C.L. M.T nr. 145/2004 şi H.G nr. 1016/2005, fără a fi necesară întabularea, iar în această situaţie titlul autorilor reclamantului şi implicit al reclamantului „sunt afectate de o cauză de nulitate absolută”.

Instanţa de apel a menţinut excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, bazată pe inexistenţa stării de coproprietate, cu substituirea motivării, reţinând că, deşi în urma unei acţiuni a reclamantului în contencios administrativ terenul înscris în C.F nr. 2185 T. a revenit în proprietatea privată a Municipiului Timişoara, titlul numiţilor K.M. şi K.L., constând în ordinul prefectului, nu este valabil, cu motivarea că aceştia puteau dobândi dreptul de proprietate asupra terenului în aceeaşi modalitate în care l-au obţinut şi asupra apartamentului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995, adică prin vânzare-cumpărare; nefiind valabil titlul acestora, nu a fost considerat valabil nici titlul reclamantului pentru a-i conferi calitatea de coproprietar asupra terenului.

Astfel, fără a se contesta valabilitatea titlului reclamantului de către pârât printr-o cerere reconvenţională, dar şi fără a se pune în discuţia părţilor aceste aspecte, instanţa a analizat titlul pârâtului, a constatat practic nevalabilitatea acestuia, ca şi a titlului numiţilor K., de la care pârâtul a cumpărat terenul şi a respins acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, constatând eronat că nu există stare de coproprietate, contrar evidenţelor de carte funciară.

Reţinând în mod greşit excepţia inadmisibilităţii, acţiunea reclamantului nu a fost cercetată pe fond, fapt ce atrage aplicabilitatea art. 312 alin. (5) C.proc.civ., astfel că hotărârile au fost casate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanţă.

Domenii speta

Spete similare