Calitate procesuală activă reţinută prin decizie irevocabilă. Obligaţia instanţei de trimitere

Calitate procesuală activă reţinută prin decizie irevocabilă. Obligaţia instanţei de trimitere

C.proc.civ., art. 315 alin. (1)

Câtă vreme instanţa de recurs a stabilit că reclamantul-recurent are calitate procesuală activă, instanţele de rejudecare sunt ţinute de această dezlegare a problemei de drept, dezlegarea având caracter obligatoriu.

(Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă,

Decizia civilă nr. 465  din 10 mai 2010, F.Ş.)

Prin acţiunea civilă înregistrată in data de 10.01.2007 la Judecătoria Timişoara sub nr. 281/325/2007,  reclamantul V.N. a chemat in judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş, Banca Naţională a României  prin B.N.R. - Sucursala Timişoara si G.I. , solicitând ca aceştia să fie obligaţi să-i restituie echivalentul în lei a sumei de 85.000 mărci germane, confiscată de fosta Miliţie a Judeţului Timiş cu inventarul din 05.04.1989.

Prin sentinţa civilă nr. 5356/23.05.2007, Judecătoria Timişoara a admis excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a B.N.R., precum şi excepţia lipsei de calitate procesuală activă a  reclamantului si a respins acţiunea ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, reţinând că nu există identitate intre persoana arătată în actul de confiscare (G.I.) şi persoana reclamantului (V.N.).

Hotărârea Judecătoriei Timişoara a fost menţinută prin decizia civila nr. 2/A/10.01.2008 a Tribunalului Timiş.

Prin Decizia civila nr. 566/09.06.2008, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul reclamantului, a casat decizia civilă şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond – Judecătoria Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de control (cu opinie separata)  a reţinut că, „in mod nelegal, instanţele de judecată au apreciat proba testimonială că inadmisibilă şi au respins acţiunea civilă, reţinând excepţia lipsei de calitate procesuală  activă a reclamantului.

Sub acest aspect, trebuie subliniat că împrejurările concrete in care a avut loc confiscarea sumei de bani solicitată prin prezenta acţiune reprezintă stări de fapt ce pot fi dovedite prin orice mijloace de probă, inclusiv prin probe testimoniale. În speţă, martorii audiaţi au dovedit faptul că cel de la care s-a ridicat suma de 85.000 DM este reclamantul V.N. insă, pentru a se evita angajarea răspunderii penale a acestuia, s-a convenit cu organele de politie ca procesul-verbal de confiscare să fie întocmit pe numele unei alte persoane, respectiv G.I. Această persoană a şi fost chemată in judecată si citată pe tot parcursul procesului, însă nu s-a prezentat în instanţă.

Prin urmare, Curtea a  apreciat că probele administrate în cauză dovedesc că, în realitate, suma de bani de 85.000 DM a fost ridicată de la reclamant, astfel încât acesta justifică calitate procesuală activă în promovarea prezentei acţiuni civile”.

După casarea cu trimitere spre rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 281.1/325/2007.

 Prin sentinţa civilă nr. 5831/16.04.2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 281.1/325/2007, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul V.N. în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Timiş  şi cu pârâtul  G.I.,  având ca obiect restituire valută.

A fost obligat Statul Român să restituie reclamantului echivalentul în euro (respectiv, în lei) al sumei de 85.000 mărci germane preluată fără titlu şi să plătească  aceluiaşi reclamant suma de 4123,78 lei cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.

A fost respinsă acţiunea faţă de Banca Naţională a Românei – prin B.N.R. Sucursala Timiş, pentru lipsa de calitate procesuală pasivă.

Instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin preluarea sumei, fără nici un titlu, fără ca reclamantul să fi săvârşit vreo infracţiune sau vreo contravenţie şi fără ca privarea reclamantului de bunurile sale să fie impusă de vreo cauză de utilitate publică, Statul Român i-a încălcat dreptul de proprietate apărat atât de normele dreptului intern, cât si de cele ale dreptului internaţional.

Susţinerea pârâtului potrivit cu care în momentul preluării valutei erau în vigoare dispoziţiile Decretului nr. 210/1960 care prevedeau că mijloacele de plata străine si metalele preţioase, precum şi operaţiunile de orice fel cu acestea constituiau monopol de stat, nu a putut fi reţinută de instanţă ca argument pentru respingerea acţiunii, deoarece prin Legea nr. 591/2004 preluarea bunurilor în temeiul Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase si pietrelor preţioase a fost declarată preluare abuzivă.

De aceea, constatând că, prin preluarea celor 85.000 mărci germane, fără nici un titlu si fără justificarea unui interes public, fără acordarea vreunei despăgubiri Statul Român a încălcat prerogativele dreptului de proprietate, instanţa a admis acţiunea şi a dispus restituirea acestor bunuri.

Întrucât, de la data preluării, până in prezent, marca germană a dispărut ca monedă, fiind înlocuită de moneda unică europeană „euro”, restituirea sumelor preluate în mod abuziv se va face în echivalentul actual al sumei de 85.000 mărci germane.

Împotriva sentinţei civile a declarat apel pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, solicitând modificarea in tot a hotărârii şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, criticând soluţia pentru netemeinicie şi nelegalitate cu motivul că acţiunea nu este motivată în drept, iar o eventuală restituire a bunurilor confiscate poate fi dispusă numai în condiţiile în care se dovedeşte de reclamant că sumele în valută au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare, de după anul 1946 şi până în anul 1990.

Prin decizia civilă nr. 912/14.12.2009, Tribunalul Timiş a admis apelul şi a schimbat  în tot  sentinţa civilă nr. 5831/2009 a Judecătoriei Timişoara, în sensul că  a respins acţiunea reclamantului.

Tribunalul a reţinut în esenţă că suma de bani nu a fost ridicată de la reclamant în condiţiile invocate de acesta, declaraţia martorului audiat contrazicând susţinerile sale.

Împotriva deciziei civile nr.912 din 14.12.2009 a Tribunalului Timiş a declarat recurs în termenul legal reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate.

În motivare a susţinut că instanţa de apel  a apreciat în mod greşit  starea de fapt şi de drept dedusă judecăţii şi în mod cu totul netemeinic şi nelegal a soluţionat pricina prin admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 5831/16.04.2009.

A învederat că prima instanţă, respectiv Judecătoria Timişoara, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică pe baza probatoriului administrat în cauză, iar instanţa de apel a reanalizat o excepţie ce a fost soluţionată irevocabil.

Curtea, analizând recursul prin prisma motivelor invocate cu aplicarea dispoziţiilor art. 299 şi urm. C.proc.civ. raportat la art. 312  alin. (1) C.proc.civ. a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

Astfel, prin decizia civilă nr.566 din 9.06.2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 281/325/2007, s-a stabilit irevocabil că suma de 85.000 DM a fost ridicată de la reclamant, astfel încât acesta justifică legitimarea procesuală activă în promovarea acţiunii civile, iar potrivit dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C.proc.civ. „în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţi administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Soluţionând problema calităţii procesuale active a reclamantului, Curtea de Apel Timişoara a stabilit  implicit starea de fapt potrivit căreia, în data de 5.04.1989 Miliţia Judeţului Timiş a ridicat de la reclamant (nu de la pârâtul G.I.) suma de bani evidenţiată în inventarul nr. 714/5.04.1989 înregistrat la Miliţia Judeţului Timiş sub nr. 220466/5.04.1989.

În consecinţă, prima instanţă în mod corect a reţinut incidenţa dispoziţiile art. 480 – 481 C.civ. conform cărora „proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi de a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire” şi concordanţa acestora cu dreptul internaţional, respectiv cu art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale şi nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de dreptul internaţional.

 Instanţa de apel, cu ignorarea dispoziţiile art. 315 alin. (1) C.proc.civ. a reanalizat excepţia dezlegată prin decizia civilă nr. 566/9.06.2008 a Curţii de Apel Timişoara.

Procedând astfel, soluţia pronunţată este nelegală, motiv pentru care Curtea a admis recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr. 912/14.12.2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 281.1/325/2007 în contradictoriu cu pârâţii intimaţi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, Banca Naţională a României – prin B.N.R. - Sucursala Timiş şi G.I. şi a modificat în tot decizia civilă menţionată mai sus, în sensul că a respins apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş împotriva sentinţei civile nr. 5831/16.04.2009, pronunţată de Judecătoria Timişoara.

Domenii speta

Spete similare