Conflict culte religioase

Conflict culte religioase.

Prin decizia civilă nr.294 din 17.12.2009 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 1594/289/2007 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română H. împotriva sentinţei civile nr.1205 din 22.10.2008, pronunţată de Judecătoria Reghin, în dosarul nr.1594/289/2007 şi s-a dispus obligarea apelantei la plata în favoarea intimatei Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică H., a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul a reţinut că sunt nefondate susţinerile  apelantei vizând faptul că Judecătoria Reghin ar fi fost necompetentă material să soluţioneze cauza, competentă fiind comisia mixtă constituită potrivit art.3 din Legea nr.126/1990. Chestiunea competenţei materiale a fost tranşată irevocabil prin decizia civilă nr.392/R/06.04.2007 a Curţii de Apel Tg-Mureş din dosarul nr.137/43/2007 prin care au fost casate integral decizia civilă nr.397/2006 şi sentinţa civilă nr.1378/2004 a Judecătoriei Reghin, cauza fiind  trimisă Judecătoriei Reghin pentru rejudecare.

De asemenea, tribunalul a constatat nefondate  susţinerile apelantei referitoare la incidenţa O.U.G. nr.94/2000, deoarece  procedura de retrocedare prevăzută de acest act normativ se aplică imobilelor care se află în prezent în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept publice sau în patrimoniul unei regii autonome, al unei societăţi sau companii naţionale, al unei societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar. Ca atare, imobilul în litigiu nu face obiectul OUG nr.94/2000, fiind deţinut în prezent de o persoană juridică de drept privat, Parohia Ortodoxă H.

Tribunalul a constatat şi că, legal şi temeinic, prima instanţă a dispus rectificarea înscrierii sub B3 din CF 80 Hodac şi a încheierii nr.2058/10.05.1971 prin care imobilul în litigiu a fost înscris în favoarea Parohiei Ortodoxe H. şi revenirea la situaţia anterioară de carte funciară în favoarea vechiului proprietar Parohia Greco-catolică H., întrucât dincolo de faptul că desfiinţarea Bisericii Catolice  a fost un act ce contravenea chiar Constituţiei în vigoare în 1948 care garanta libertatea religioasă, preluarea imobilului în litigiu s-a făcut şi fără respectarea prevederilor art.37 alin.3 şi 4 din Decretul nr.177/1948, care prevedea că dacă cei trecuţi  de la un cult la altul reprezintă cel puţin 75% din numărul credincioşilor  comunităţii locale cultului părăsit, întreaga avere se strămută de drept în patrimoniul comunităţii locale a cultului adoptat, cu despăgubire, aceste împrejurări trebuiau să fie constatate şi soluţionate de judecătoria populară conform art.37 alin.4.

Aşadar, în cauză s-au aplicat prevederile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, apreciindu-se că  înscrierea rectificată nu este  valabilă. 

Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat recurs, prin care a solicitat, în principal casarea deciziei atacate, ca urmare a constatării necompetenţei materiale a Judecătoriei Reghin, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că există prevederi legale speciale care reglementează modalitatea de soluţionare a conflictelor ivite între cultele religioase raportat la averea deţinută, conform dispoziţiilor Decretului –Lege nr. 126/1990.

De asemenea, s-a invocat incidenţa prevederilor speciale ale OUG nr.94/2000, astfel că acţiunea reclamantei nu putea fi analizată prin raportare la dispoziţiile generale.

Recurenta a mai arătat că reclamnata nu a făcut dovada dreptului său de prorpietate, întrucât înscrierile din CF nr. 80 Hodac, nr. top.125, 129 din foaia B nu fac nicio referire la reclamantă. Totodată, construcţia descrisă în foaia A, respectiv casă de lemn cu 2 camere, care se susţine că a fost preluată de Statul Român de la reclamantă, nu mai există, fiind edificată o nouă construcţie şi evidenţiată ca atare.

În drept,recuremnta a invocat dispoziţiile art.304 pct. 4, art. 304 pct. 9, art. 312 din C.pr.civ.

Intimata Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că excepţia necompetenţei materiale nu mai poate fi analizată la acest moment, întrucât instanţa de control judiciar  a analizat această excepţia anterior şi a trimis cauza pentru rejudecare la Judecătoria Reghin.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale active, întemeiată pe susţinerea că intimata nu ar fi fost proprietar tabular al imobilului în litigiu, s-a arătat că  este neîntemeiată, dreptul de proprietate al intimatei fiind probat atât cu extrasul de carte funciară cât şi cu probele testimoniale administrate.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată de reclamanta Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică H. în contradictoriu cu pârâţii Parohia Ortodoxă Română din H. şi Statul Român, prin Consiliul local al comunei H., s-a solicitat a se constata că imobilul casă şi grădină înscris în CF Hodac nr. 80 A+1 nr. top. 128, 129, este întabulat în favoarea pârâtei fără titlu legal şi anularea încheierii CF nr.2058/1971, restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară în sensul înscrieri imobilului pe vechiul proprietar Parohia Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică H. şi obligarea pârâţilor la predarea în deplină proprietate şi folosinţă a imobilului menţionat , preluată de la reclamantă de Statul Român, în baza Decretului nr. 177/1948, respectiv art. 2 din Decretul nr. 358/1948.

Prin sentinţa civilă nr.1378/05.10.2004 a Judecătoriei Reghin s-a respins cererea reclamantei, ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii lucrului judecat.

Prin decizia nr.392/R din 06.04.2007 a Curţii de Apel Tg.-Mureş s-a casat integral hotărârea menţionată, precum şi decizia nr.397/2006 a Tribunalului Mureş, prin care se respinsese ca nefondat apelul, şi s-a trimis cauza pentru rejudecare instanţei de fond.

Instanţa de control judiciar a reţinut că în mod greşit instanţele au admis excepţia autorităţii lucrului judecat, impunându-se analizarea pe fond a cererii reclamantei.

În rejudecare, în faţa Judecătoriei Reghin, pârâta a invocat necompetenţa materială a Judecătoriei Reghin, din perspectiva prevederilor Decretului-lege nr. 126/1990. Prima instanţă nu a analizat argumentele pârâtei pe acest aspect, astfel că excepţia a fost reiterată în apel.

Instanţa de apel a respins argumentele apelantei, reţinând că problema necompetenţei materiale a fost tranşată irevocabil prin decizia nr. 392/R din 06.04.2007 a Curţii de Apel Tg-Mureş, care a trimis cauza pentru rejudecare Judecătoriei Reghin.

Curtea constată că prin decizia menţionată nu s-a analizat sub nicio formă chestiunea necompetenţei materiale, ci strict excepţia autorităţii lucrului judecat, astfel că prima instanţă putea şi trebuia să-şi verifice competenţa, cu atât mai mult cu cât s-a invocat în faţa acesteia.

Potrivit dispoziţiilor art.3 din Decretul-lege nr. 129/1990, situaţia juridică a lăcaşurilor de cult şi a caselor parohiale care au aparţinut Bisericii Române Unite cu Roma (greco-catolică) şi au fost preluate de Biserica Ortodoxă Română se va stabili de către o comisie mixtă, formată din reprezentanţi clericali ai celor două culte religioase, ţinând seama de dorinţa credincioşilor din comunităţile care deţin aceste bunuri.

În dosarul nr.1255/1995 al Curţii de Apel Tg.-Mureş, ataşat la dosarul cauzei, la fila 12, se află un înscris intitulat „convenţie”  încheiat între reprezentanţi ai autorităţilor locale şi reprezentanţi clericali ai celor două culte, la data de 25.10.1995, înscris care conţine înţelegerea părţilor cu privire la casa parohială în litigiu.

Decretul-lege nr.129/1990 a fost modificat prin OG nr.64/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2005, introducându-se trei alineate, unde s-a prevăzut că partea interesată va convoca cealaltă parte, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi punându-i la dispoziţie dovezile pe care se sprijină aceste pretenţii. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire sau prin înmânarea scrisorilor sub semnătură de primire. Data convocării comisiei mixte nu se va fixa mai devreme de 30 de zile de la data primirii actelor. Comisia va fi constituită din câte trei reprezentanţi ai fiecărui cult. Dacă la termenul stabilit pentru convocarea comisiei aceasta nu se întruneşte sau dacă nu se ajunge la niciun rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulţumeşte una dintre părţi, partea interesată are deschisă calea acţiunii în justiţie, potrivit dreptului comun.

Soluţionarea acestor acţiuni este de competenţa tribunalelor.

Aceste din urmă prevederi legale erau în vigoare la momentul pronunţării deciziei nr.392/R din 06.04.2007 a Curţii de Apel Tg.-Mureş.

Potrivit dispoziţiilor art.725 alin.2 din C.pr.civ. procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite continuă să fie judecate de acele instanţe.

În caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispoziţiile legii noi privitoare la competenţă sunt pe deplin aplicabile.

Prin urmare, instanţa de casare nu a observat modificarea Decretului-lege nr.126/1990 în ceea ce priveşte noile dispoziţii referitoare la competenţa materială, însă în contextul în care nu a analizat sub nicio formă chestiunea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, Judecătoria Reghin trebuia să-şi verifice competenţa, cu atât mai mult cu cât s-a invocat excepţia necompetenţei materiale în faţa acesteia.

Faţă de cele reţinute mai sus, rezultă că soluţionarea litigiului dintre cele două parohii, în primă instanţă, era, începând cu anul 2005, în competenţa materială a tribunalului.

Din această perspectivă, Tribunalul Mureş a soluţionat în mod greşit motivul de apel referitor la necompetenţa materială a judecătoriei, invocat de apelantă.

În consecinţă, Curtea constată că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 1 din C.pr.civ., fiind de prisos a mai analiza celelalte motive de recurs invocate de pârâta recurentă.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art.312 alin.3 din C.pr.civ., va casa decizia nr.294 din 17.12.2009 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 1594/289/2007, va admite apelul declarat de pârâta Parohia Ortodoxă Română H. împotriva sentinţei civile nr.1205 din 22.10.2008 pronunţată de Judecătoria Reghin în dosarul nr. 1594/289/2007, va anula sentinţa pronunţată de prima instanţă şi va trimite cauza la Tribunalul Mureş pentru soluţionare în primă instanţă.

Domenii speta

Spete similare