Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţă bugetară garantată. Condiţii

Procedura insolvenţei. Contestaţie la tabelul de creanţe. Creanţă bugetară garantată. Condiţii

 Legea nr. 85/2006, art. 3 pct. 9, art. 73, art. 121

 C. proc. fisc., art. 151

Având în vedere că instituţia creditoare are înfiinţat un sechestru asupra bunurilor mobile ale debitoarei în condiţiile unei executări silite reglementată de Codul de procedură fiscală, devin aplicabile prevederile art. 151 alin. (8) din acest cod, potrivit cărora prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun.

Articolul 149 din Legea nr. 85/2006, modificată, nu exclude evaluarea şi aprecierea unor noţiuni şi instituţii în baza unor coduri şi legi, care constituie dreptul comun pentru acestea şi care sunt singurele ce pot lămuri respectivele instituţii, mai ales că legea-cadru se limitează să precizeze că sunt creanţe garantate acele creanţe ale persoanelor, care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului. Dacă avem de a face sau nu cu o garanţie reală în beneficiul unui creditor nu se poate desprinde din conţinutul legii speciale a insolvenţei, ci se impune aprecierea în raport de alte norme, cum este, în cazul de faţă, Codul de procedură fiscală, fiind vorba de o creanţă bugetară.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,

Decizia civilă nr. 810 din 22 iunie 2010, dr. C.B.N.

Prin sentinţa comercială nr. 661 din 23 martie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4960/108/2009 Tribunalul Arad a respins contestaţia la tabelul preliminar formulată de creditoarea D.G.F.P. Arad, reţinând că Legea insolvenţei suspendă toate acţiunile pentru realizarea creanţelor contra debitorului, atât cele judiciare propriu-zise şi executările silite asupra bunurilor din averea debitorului, cât şi acţiunile extrajudiciare. De asemenea, sunt suspendate sau oprite şi măsurile de indisponibilizare, fie cele asigurătorii, fie cele executorii. Dispoziţiile art. 36 din lege, care reglementează efectul suspensiv, au prioritate la aplicare, întrucât sunt norme speciale în raport cu normele din Codul de procedură fiscală, care reprezintă norme generale în materie de executare silită a creanţelor fiscale. Măsurile de indisponibilizare a bunurilor urmărite în vederea vânzării silite devin caduce la data deschiderii procedurii insolvenţei câtă vreme executarea silită pe care o pregătesc nu mai poate fi continuată. Din moment ce efectul de garantare se naşte ca urmare a instituirii măsurilor de indisponibilizare, fiind un accesoriu al acestora, înseamnă că lipsirea de efecte a măsurilor de indisponibilizare duce la dispariţia garanţiei în virtutea principiului accesorium sequitur principale. Prin urmare, sechestrul instituit prin proces-verbal de către executorul bugetar poate supravieţui după deschiderea procedurii concursuale doar în cazul în care, la cererea instituţiei creditoare, judecătorul-sindic ar ridica efectul suspensiv de urmărire individuală, permiţându-i acesteia să continue sau să înceapă o urmărire individuală, în condiţiile art. 39 din Legea nr. 85/2006. Cum o asemenea cerere nu a fost formulată, înscrierea creditoarei în tabelul preliminar s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale şi, în consecinţă, în aplicarea art. 73 alin. (3), contestaţia a fost respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea D.G.F.P. Arad, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii contestaţiei sale şi înscrierea acestei instituţii în tabelul preliminar cu creanţa garantată, astfel cum a cerut prin declaraţia de creanţă.

Prin decizia civilă nr. 810 din 22 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 4960/108/2009 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul creditoarei şi a modificat sentinţa comercială nr. 661 din 23 martie 2010 a Tribunalului Arad, în sensul că a admis contestaţia formulată de instituţia creditoare împotriva tabelului preliminar întocmit de lichidatorul judiciar E S.P.R.L. Arad privind pe debitoarea S.C. K S.R.L. Ineu, dispunând practicianului să înscrie această creditoare în tabel cu suma de 133.138 lei ca şi creanţă garantată [art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată].

Pentru a decide astfel instanţa de control judiciar a reţinut că D.G.F.P. Arad are, în baza declaraţiei de creanţă depusă la dosarul de sindic pentru suma de 133.138 lei, calitatea de creditor necontestat în cadrul procedurii de insolvenţă declanşată împotriva debitoarei S.C. K S.R.L. Ineu, sens în care ea a fost înscrisă în tabelul preliminar de către lichidatorul judiciar cu o creanţă bugetară, conform art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, modificată. Dat fiind faptul că recurenta are întocmite două procese-verbale de sechestru pentru bunuri mobile având nr. 23610/29.09.2008 şi nr. 1181/16.01.2009, aceasta a solicitat şi susţinut că este deţinătoarea unei creanţe garantate în cuantumul arătat, ceea ce ar impune înscrierea sa în tabel sub această formă, în condiţiile art. 121 alin. (1) pct. 2 din acelaşi act normativ.

Potrivit acestui din urmă text, fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24; 2. creanţele creditorilor garantaţi, cuprinzând tot capitalul, dobânzile, majorările şi penalităţile de orice fel, precum şi cheltuielile. În schimb, art. 123 statuează că, în cazul falimentului, creanţele vor fi plătite în următoarea ordine: 1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, art. 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4); 2. creanţele izvorâte din raportul de muncă; 3. creanţele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii; 4. creanţele bugetare; 5. creanţele reprezentând sumele datorate de către debitor unor terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă; 6. creanţele reprezentând sumele stabilite de judecătorul-sindic pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană fizică; 7. creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii; 8. alte creanţe chirografare; 9. creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă: a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar deţinând cel puţin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot în adunarea generală a asociaţilor, ori, după caz, de către un membru al grupului de interes economic; b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Se poate observa, aşadar, că este extrem de importantă, nu numai din punct de vedere teoretic, dar mai ales practic, determinarea corectă a faptului dacă o anumită creanţă este sau nu garantată, indiferent dacă aceasta este una bugetară, care are, şi în conformitate cu art. 123 din legea-cadru, o anumită prioritate faţă de alte categorii de creanţe (precum cele chirografare, spre exemplu), dar este devansată de altele, cum ar fi cele privind taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor din averea debitorului, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23, art. 24 şi ale art. 98 alin. (3), sub rezerva celor prevăzute la art. 102 alin. (4), cele izvorâte din raportul de muncă ori cele reprezentând creditele, cu dobânzile şi cheltuielile aferente, acordate de instituţii de credit după deschiderea procedurii, precum şi creanţele rezultând din continuarea activităţii debitorului după deschiderea procedurii.

Curtea reţine că argumentele din cuprinsul contestaţiei la tabelul de creanţe formulată de către instituţia bugetară sunt întemeiate şi numai în urma interpretării şi aplicării greşite a legii judecătorul-sindic a apreciat că se impune respingerea acesteia, întrucât el nu a ţinut seama de faptul că D.G.F.P. Arad are înfiinţat un sechestru asupra bunurilor mobile ale debitoarei în condiţiile unei executări silite reglementată de Codul de procedură fiscală. Ca atare, devin aplicabile prevederile art. 151 alin. (8) din acest cod, potrivit cărora prin sechestrul înfiinţat asupra bunurilor mobile, creditorul fiscal dobândeşte un drept de gaj care conferă acestuia în raport cu alţi creditori aceleaşi drepturi ca şi dreptul de gaj în sensul prevederilor dreptului comun. Nu există niciun temei pentru a nu se face aplicarea acestui text de lege, urmând a se înlătura considerentele primei instanţe, în sensul că măsurile de indisponibilizare a bunurilor urmărite în vederea vânzării silite devin caduce la data deschiderii procedurii insolvenţei câtă vreme executarea silită pe care o pregătesc nu mai poate fi continuată, iar din moment ce efectul de garantare se naşte ca urmare a instituirii măsurilor de indisponibilizare, fiind un accesoriu al acestora, înseamnă că lipsirea de efecte a măsurilor de indisponibilizare duce la dispariţia garanţiei în virtutea principiului accesorium sequitur principale.

Într-adevăr, Legea insolvenţei stabileşte, în art. 36, că de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia căilor de atac declanşate de debitor. Însă, în speţă este supusă analizei evaluarea unei creanţe ca fiind garantată sau nu, iar îndeplinirea cerinţelor cu privire la valabilitatea unei garanţii nu este reglementată de acest act normativ, ci potrivit dreptului comun. Ca atare, normele Codului de procedură fiscală nu sunt de înlăturat în această situaţie şi, astfel, nu se încalcă nici Decizia nr. XII/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care acordă prioritate într-o procedură de insolvenţă dispoziţiilor din legea specială, întrucât, în cazul de faţă, aceste dispoziţii nu există şi analiza creanţei garantate se face aşa cum s-a precizat mai sus. Articolul 149 din Legea nr. 85/2006, modificată, se referă la completarea normelor de insolvenţă, în măsura compatibilităţii, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000, însă el nu exclude evaluarea şi aprecierea unor noţiuni şi instituţii în baza unor coduri şi legi, care constituie dreptul comun pentru acestea şi care sunt singurele ce pot lămuri respectivele instituţii, mai ales că legea-cadru se limitează să precizeze, în art. 3 pct. 9, că sunt creanţe garantate acele creanţe ale persoanelor, care beneficiază de o garanţie reală asupra bunurilor din patrimoniul debitorului. Dacă avem de a face sau nu cu o garanţie reală în beneficiul unui creditor nu se poate desprinde din conţinutul legii speciale a insolvenţei, ci se impune aprecierea în raport de alte norme, cum este, în cazul de faţă, Codul de procedură fiscală, fiind vorba de o creanţă bugetară, cu atât mai mult cu cât recurenta şi-a înscris creanţa şi la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, existând în acest sens Avizul de Garanţie Iniţial nr. 2008 - 00009166222985 - WYG.

Nu în ultimul rând, în mod eronat a reţinut tribunalul că sechestrul instituit prin proces-verbal de către executorul bugetar poate supravieţui după deschiderea procedurii concursuale doar în cazul în care, la cererea instituţiei creditoare, judecătorul-sindic ar fi ridicat efectul suspensiv de urmărire individuală, permiţându-i acesteia să continue sau să înceapă o urmărire individuală, în condiţiile art. 39 din Legea nr. 85/2006. Aceasta, întrucât prevederile textului de lege arătat reprezintă o limitare a regulii suspendării legale instituite la art. 36 din lege, în favoarea anumitor creditori, respectiv a titularilor de creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară, ori drept de retenţie, de orice fel, baza teoretică a acestei posibilităţi acordate creditorilor garantaţi, consacrată – în alte condiţii – şi la art. 121 alin. (3) din lege, reprezentând-o posibilitatea acordată acestora de  a-şi satisface creanţele cu prioritate din vânzarea bunurilor afectate garanţiei lor. Dar, nici într-un caz, norma invocată nu determină, cum greşit a înţeles prima instanţă, pierderea garanţiei pe care o conferă creditorului bugetar instituirea unei sechestru asupra bunurilor mobile în condiţiile art. 151 alin. (8) din Codul de procedură fiscală.

Faţă de cele arătate, Curtea a constatat că creanţa instituţiei recurente este una garantată, astfel că se impunea înscrierea acesteia cu suma declarată în conformitate cu art. 121 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 85/2006, modificată.

Domenii speta

Spete similare