Excepţia de nelegalitate. h.g. nr. 849/2009, poziţia nr. 4621 domeniu privat

Sentinţă civilă 314 din 14.07.2011


Excepţia de nelegalitate. H.G. nr. 849/2009, poziţia nr. 4621 domeniu privat

Constituţia României, art. 135 alin. (4)

Legea nr. 213/1998, art. 3 alin. (1) (4), art. 7, art. 8

Hotărârea Guvernului nr. 849/2009, poziţia 4621

Este nelegală trecerea în domeniu public, prin H.G. nr. 849/2009, dacă bunul nu intră în categoria celor din domeniul public conform Legii nr. 213/1998.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,

Sentinţa civilă nr. 314 din 14 iulie 2011, R.O.

Prin acţiunea civilă introdusă la Judecătoria Timişoara în dosarul nr. 14939/325/2008 reclamanţii B.M. şi B.M.-E. i-au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara, solicitând instanţei de judecată ca, în urma probelor administrate în cauză, să stabilească limita terenului aferent imobilului apartamentul nr.1 situat în corpul de la stradă, compus din 4 camere, 1 baie, 2 cămări, 3 pasaje, 1 bucătărie, 2 antree, 1 WC, 1 terasă deschisă, 1 pivniţă şi 2 magazii în curte, cu 70,51 părţi comune indivize; să constate că reclamanţii au dobândit şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului evidenţiat în C.F. 142295/Timişoara, nr. cad. 16638/I, apartament nr. 1 situat în corpul de la stradă, compus din 4 camere, 1 baie, 2 cămări, 3 pasaje, 1 bucătărie, 2 antree, 1 WC, 1 terasă deschisă, 1 pivniţă şi 2 magazii în curte, cu 70,51 părţi comune indivize şi cu  461/654 m.p. teren cu drept de folosinţă; să dispună ieşirea din indiviziune faţă de Statul Român – proprietarul terenului, prin constatarea unui drept de servitute de trecere pe care consimt să-l acorde în vederea accesului la apartamentul nr. 2, cu condiţia compensării suprafeţelor de teren pe care le cedează în acest sens; să dispună rectificarea cărţii funciare indicate în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului aferent construcţiilor şi intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor asupra terenului.

Prin sentinţa civilă nr. 10412/2009, Judecătoria Timişoara a admis acţiunea civilă formulată de reclamanţii B.M. şi B.M.-E. împotriva pârâţilor Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi Primarul Municipiului Timişoara.

A constatat că reclamanţii au dobândit şi dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului evidenţiat în C.F. -142295/Timişoara, nr. cad. 16638/I, apartamentul nr. 1 situat în corpul de la stradă, compus din 4 camere, 1 baie, 2 cămări, 3 pasaje, 1 bucătărie, 2 antree, 1 WC, 1 terasă deschisă, 1 pivniţă şi 2 magazii în curte, cu 70,51% părţi comune indivize şi cu 461/654 mp. teren cu drept de folosinţă.

A constatat că terenul aferent imobilului are o suprafaţă de 461 m.p., conform raportului de expertiză topografică ce face parte integrantă din sentinţă.

A luat act  de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune şi constatarea unui drept de servitute de trecere.

A dispus rectificarea cărţii funciare indicate în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului aferent construcţiilor şi intabularea dreptului de proprietatea al reclamanţilor asupra terenului.

Împotriva sentinţei au declarat apel pârâţii Consiliul Local Timişoara şi Primarul municipiului Timişoara care a fost admis prin decizia civilă nr. 140/15.II.2010 pronunţată în dosarul nr. 14929/325/2008 de Tribunalul Timiş, modificându-se în tot hotărârea prin respingerea acţiunii.

Decizia pronunţată în apel a fost recurată de reclamanţi şi prin decizia civilă nr. 577/9.VI.2010 pronunţată în dosarul nr. 14929/325/2008, Curtea de Apel Timişoara a admis recursul, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş, unde s-a reînregistrat sub nr. 14929.2/325/2008 şi în care reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate ce face obiectul prezentei cauze.

Potrivit probelor dosarului nr. 14929/325/2008 al Judecătoriei Timişoara, reclamanţii au dobândit în condiţiile Legii nr. 112/1995, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. O.J.C.V.L. TIM S.A. Timişoara, apartamentul nr. 1 situat în imobilul din Timişoara, str. Aleea Vlahuţă nr.4.

Dreptul de proprietate asupra construcţiei este evidenţiat în extrasul de C.F. nr. 142.295 Timişoara.

Potrivit expertizei dispuse în acelaşi dosar, terenul aferent imobilului deţinut de reclamanţi în proprietate este de 461 m.p., suprafaţă înscrisă cu titlu de drept de folosinţă şi în extrasul de C.F. nr.415368-C1-U2 din 15.IX.2010, depus la fila 19 din dosar nr. 14929.2/325/2008 al Tribunalului Timiş.

Art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995, a prevăzut că suprafeţele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie în posesia acestora şi care depăşeşte suprafaţa aferentă construcţiilor, rămân în proprietatea statului, iar potrivit art. 33 din Hotărârea Guvernului nr. 11/1997, care modifică şi completează Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 112/1995, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 20/1996 „în situaţiile de vânzare către chiriaşi a apartamentelor şi, când este cazul, a anexelor gospodăreşti şi a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândeşte şi asupra terenului aferent, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 alineat ultim din lege”, respectiv Legea nr. 112/1995.

Deci, conform Legii nr. 112/1995 cei care au cumpărat construcţiile în condiţiile acestei legi, au devenit şi proprietarii terenurilor aferente acestora, prin efectul legii.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 1016/2005, modificată prin H.G. nr. 849/2009 s-a atestat domeniul public al Municipiului Timişoara, în temeiul Legii nr. 213/1998.

Potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul său juridic, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa legii şi din alte bunuri de uz sau de interes local. Terenul aferent locuinţei cumpărate de reclamanţi nu se include în categoria celor cuprinse în Anexa la Legea nr. 213/1998, deci nu este, prin efectul acestei legi, în domeniul public.

Potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau unităţilor administrativ teritoriale în domeniul public al acestora, în baza art. 7 lit. e), se face numai pentru cauze de utilitate publică.

Conform art. 3 alin. (1) din Legea 213/1998, domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în Anexa care face parte din lege şi din orice alte bunuri, care potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau unităţile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege, adică acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.

Reţinând aceste considerente, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea reclamanţilor şi a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 4621 din Hotărârea Guvernului nr. 849/2009 privind terenul în suprafaţă de 461 mp, înscris în C.F. nr. 142295 Timişoara, nr. cad. 16638/I, prin sentinţa civilă nr. 314/14.07.2011 pronunţată în dosarul nr. 14939.2/325/2008.