Control vamal ulterior. Lipsa unor informaţii inexacte sau incomplete din partea reclamantei

Control vamal ulterior. Lipsa unor informaţii inexacte sau incomplete din partea reclamantei

- Codul vamal – art. 100

Impunerea vamală calculată conform art. 100 din Codul vamal este legală doar dacă titularul importului a furnizat informaţii incomplete sau inexacte autorităţii vamale.

Decizia civilă nr. 327din 14 februarie 2012,

Secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 221/22.02.2011 pronunţată în dosarul nr. 8595/30/2010 Tribunalul Timiş a admis acţiunea formulată de reclamanta societate comercială în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Timiş - Biroul Soluţionare Contestaţii, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara, având ca obiect anulare act administrativ, a dispus anularea deciziei nr. 1011/141 din data de 10.05.2010 emisă de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş, privind soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă şi înregistrată la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş sub nr. 15688/29.04.2010, anularea deciziei nr. 63 din data de 22.04.2010 privind soluţionarea plângerii prealabile formulată de către reclamantă împotriva procesului-verbal de control nr. 1783/26.02.2010 emisă de către parata DJAOV Bihor, anularea deciziei nr.100 din data de 26.02.2010 pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal emisa de către DJAOV Bihor, anularea procesului-verbal de control nr.1783 din data de 26.02.2010 întocmit de către inspectori vamali din cadrul paratei DJAOV Bihor, exonerarea reclamantei de obligaţia de plata a sumei de 165.626 lei, reprezentând TVA in cuantum de 76.069 lei si majorări de întârziere in cuantum de 86.530 lei, restituirea către reclamanta a sumei de 176.185 lei şi a obligat pârâţii la plata cheltuielilor de judecata in suma de 51,3 lei.

În cauză au declarat recurs pârâtele şi prin decizia civilă nr. 327/14.02.2011 pronunţată în dosarul nr. 8595/30/2010 Curtea de Apel Timişoara a respins cererile conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. reţinându-se că potrivit dosarului, prin Procesul-verbal de control nr. 1783/26.II.2010 pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor a efectuat un control vamal privind modalitatea de încheiere a operaţiunilor vamale suspensive deschise înainte de aderarea României la UE şi care se încheie după aderare, prin reverificarea declaraţiei vamale de punere în liberă circulaţie înregistrate la D.J.O.A.V. Bihor cu nr. I 14000750/28.02.2007, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 a Consiliului privind instituirea Codului vamal Comunitar, a Regulamentului (CEE) nr. 2454/93 a Comisiei privind dispoziţiile de aplicare a reglementării (CEE) nr. 2913/92 a Consiliului de stabilire a Codului vamal Comunitar, în baza Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României, a Regulamentului de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1114/2001, a Legii nr. 86/2006 privind regulamentul de aplicare a Codului vamal al României şi a Ordinului nr.7521/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind realizarea supravegherii şi a controlului vamal ulterior.

Titularul operaţiunilor vamale reverificate a fost reclamanta, reprezentată fiscal prin societatea comercială I, cu domiciliul fiscal în localitatea Timişoara […],fiind reprezentată la îndeplinirea formalităţilor vamale de către societatea comercială II în calitate de comisionar în vamă autorizat pe lângă Biroul Vamal Oradea (actualmente DJAOV Bihor) în baza autorizaţiei nr. 1/2002.

Urmare a controlului, pârâta a constatat că societatea susmenţionată a încheiat în mod eronat operaţiunile vamale suspensive plasate în regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import iniţiate înainte de aderare şi care s-au încheiat după aderare, prin punere în liberă circulaţie, nerespectând astfel prevederile cuprinse în Tratatul de aderarea Bulgariei şi României la Uniunea Europeană, Litera B „Protocolul privind condiţiile şi aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria şi a României în Uniunea Europeană”, Anexa V, punctul 4 „Uniunea vamală”, aliniatele 13, 16 şi 19 , precum şi de cele din Documentul D.G.TAXUD nr. 1661/2006 privind Măsurile tranzitorii în domeniul vamal al Actului de Aderare, neţinându-se cont de elementele de taxare în vigoare de la data plasării mărfurilor sub regim suspensiv, astfel că s-a stabilit în mod eronat cuantumul datoriei vamale, ca urmare a transformării în lei a valorii în vamă în mod greşit la cursul de schimb în vigoare la data înregistrării declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie, faţă de cursul de schimb în vigoare la data deplasării mărfurilor sub regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import.

În baza procesului verbal de control vamal ulterior, pârâta a emis decizia pentru regularizarea situaţiei privind obligaţiile suplimentare stabilite de controlul vamal cu nr. 100/26.II.2010 prin care a impus-o pe reclamantă la o datorie vamală de 165.626 lei, în temeiul Regulamentului 2913/1992, art. 4 alin. (16) lit. b) – h) şi art. 114 alin. (1) şi Regulamentul nr. 2454/1993, precum şi art. 78, art. 201, art. 232, art. 143, art. 144, art. 519 din Regulamentul (CEE) 2913/92 şi art. 110, art. 111, art. 115 din O.G. nr. 92/2003 art. 119-122, art. 141, art. 148 din Legea nr. 141/1997 şi art. 254, art. 271, art.278 din H.G. nr. 1114/2001 şi art. 100 din Legea nr. 86/2006.

Controlul vamal ulterior, în temeiul că căruia au fost emise actele de impunere vamală atacate de reclamantă este reglementat de art. 100 din Legea nr. 84/2006 privind Codul vamal al României şi care prevede la alin. (1) că autoritatea vamală are dreptul ca, din oficiu sau la solicitarea declarantului, într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să modifice declaraţia vamală, iar art. 100 alin. (3) din Cod dispune că , „atunci când după reverificarea declaraţiei sau după controlul ulterior rezultă că dispoziţiile care reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate în baza unor informaţii inexacte sau incomplete, autoritatea vamală ia măsuri pentru regularizarea situaţiei, ţinând seama de noile elemente de care dispune”. Art. 36 lit. c) din Normele Metodologice pentru realizarea supravegherii şi controlului vamal ulterior aprobate prin Ordinul nr. 7521/2006 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală arată că: „Birourile vamale vor desfăşura activităţi de control, vamal ulterior în următoarele situaţii: c) reverificarea declaraţilor depuse la biroul vamal pentru care se apreciază că dispoziţiile legale au fost aplicate pe baza unor informaţii inexistente sau incomplete”.

Deci, potrivit legii, controlul vamal ulterior poate avea loc doar în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de prevederile legale suscitate şi anume dacă dispoziţiile care reglementează regimul vamal aplicate de organul vamal unei operaţiuni de import anterioare, fiind rezultatul unor informaţii inexacte sau incomplete.

În cauza dedusă judecăţii, pârâtele nu au demonstrat constatarea existenţei unor asemenea informaţii, impunerea realizându-se urmare la faptul că pârâtele, autorităţi vamale, au stabilit că valoarea în vamă a fost calculată în mod eronat, ca urmare a transformării în lei a valorii în vamă în mod greşit, la cursul de schimb în vigoare la data înregistrării declaraţiilor vamale de punere în liberă circulaţie, faţă de cursul de schimb în vigoare la data plasării mărfurilor sub regim de admitere temporară cu exonerare parţială de drepturi de import, aşa cum se consemnează în procesul verbal de control.

Deci, impunerea vamală nu s-a calculat de pârâtă urmare la furnizarea unor informaţii inexacte sau incomplete de către reclamantă, ci datorită culpei organului vamal care nu a calculat datoria vamală potrivit legii aplicabile în momentul acordării liberului de vamă.

Aşa fiind, actele vamale încheiate de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Bihor sunt nelegale, în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele imperative prevăzute de art. 100 din Codul vamal pentru exercitarea unui control vamal ulterior, motiv pentru care în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) Cod procedură civilă, Curtea a respins ca nefondate recursurile pârâtelor, constatând că în mod corect a fost admisă acţiunea de instanţa de fond.

Domenii speta

Spete similare