Comercial - competenta teritoriala

Dosar nr. 3049/88/2008

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

Secţia Civilă, Comercială  şi de Contencios Administrativ

SENTINŢA CIVILĂ NR.340

Şedinţa publică din 2 martie 2009

Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată la nr. 5582/327/2008, Cabinet de Avocat JAN IVĂNESCU a chemat în judecată S.C. "..." S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta din urmă să fie obligată să îi comunice factura telefonică  detaliată pentru apelurile primite în perioada 19 septembrie 2008 - 18 octombrie 2008, sub sancţiunea plăţii de penalităţi - daune cominatorii în sumă de 300 lei pentru fiecare zi de întârziere.

In motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtei eliberarea unei facturi detaliate pentru apelurile primite în perioada 19 septembrie - 18 octombrie, însă pârâta a refuzat acest lucru, fără a invoca vreun temei legal care să stea la baza acestuia de eliberare.

In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1077 Cod civil.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar, în copie, adresa nr. CS/SC/8625714/ACB/3 noiembrie 2008.

In apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială.

Prin Sentinţa civilă nr. 3541/17 decembrie 2008 a Judecătoriei  Tulcea s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată şi s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, unde s-a format dosarul nr. 3049/88/29.12.2008.

La termenul de judecată din 27 februarie 2009, instanţa a luat în discuţie excepţia de necompetenţă teritorială invocată de către pârâtă, prin întâmpinare.

Relativ la excepţia menţionată, este de subliniat că instanţa a fost investită cu o cauză comercială, neevaluabilă în bani.

Regula de drept comun, în materie de competenţă teritorială, cuprinsă în art. 5 Cod proc. civilă, stabileşte că cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului, însă sunt reglementate şi cazuri în care, pe lângă instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului mai sunt competente şi alte instanţe, unul dintre acestea fiind prevăzut în art. 10 ce instituie opt situaţii de competenţă alternativă, la pct. 4 fiind menţionate şi cererile privitoare la obligaţii comerciale, la care mai sunt competente a soluţiona şi instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.

In toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă de competente revine, potrivit art. 12 Cod proc. civilă, reclamantului.

Numai că, există şi situaţii când instanţa judecătorească devine competentă să rezolve şi cereri care, în mod obişnuit, nu intră în competenţa sa, în această categorie intrând şi prorogarea convenţională ce intervine în temeiul unei înţelegeri a părţilor, în acele cazuri în care legea procesuală permite părţilor, să deroge de la regulile de competenţă pe care le stabileşte respectiv atunci când această competenţă nu este reglementată de norme imperative, cum este situaţia şi în speţă.

In cauză, părţile au convenit, prin contractul încheiat, ce este un contract tip, de adeziune, în care, practic, clientul nu poate interveni, ca orice litigiu rezultat din aplicarea, interpretarea  sau derularea contractului, care nu poate fi soluţionat amiabil, să revină în competenţa instanţelor de judecată din Bucureşti.

Cum competenţa în discuţie este una relativă, iar pârâta s-a prevalat de acest aspect până la prima zi de înfăţişare, se constată că nu se impunea declinarea competenţei la Tribunalul Tulcea, ci la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin aplicarea regulilor de prorogare convenţională a competenţei.

Aşa fiind, instanţa urmează a admite excepţia şi, în temeiul art. 158 alin. 3 Cod proc. civ., a declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti - Secţia Comercială.

1

Domenii speta

Spete similare