Revocare donatie

Prin cererea adresată Judecătoriei Roşiorii de Vede la nr. 2218/292/2012, reclamanta TC în calitate de donator l-a chemat în judecată pe pârâtul TR în calitate de donatar pentru revocarea contractului de donaţie încheiat între părţi, pentru motivul neexecutării de către acesta din urmă a obligaţiei de întreţinere a autorilor celor 2 părţi.

S-a reţinut că la data contractului de donaţie, donatarul-pârât era căsătorit.

Soţia donatarului, TA a formulat cerere de intervenţie opunându-se la revocarea donaţiei, susţinând că aceasta i-a întreţinut pe defuncţi, că acest contract poate fi reziliat numai de beneficiarii întreţinerii, reclamanta neputând cere acest lucru.

În proces au mai formulat cereri de intervenţie tatăl intervenientei, CI precum şi fiicele minore ale celor 2 soţi, TM şi TV.

Intervenientul CI a motivat cererea pe contribuţia sa cu materiale de construcţie la lucrările de îmbunătăţire a imobilului care a făcut obiectul donaţiei.

Intervenientele minore reprezentate de mama lor, au susţinut în cerere că prin cererea de revocare a donaţiei şi prin recunoaşterea făcută de pârâtul-tată că nu şi-a onorat obligaţia de întreţinere a autorilor săi, se recunoaşte de fapt ca acestea, intervenientele, să nu mai beneficieze de drepturile succesorale de pe urma tatălui lor.

La 21.11.2012 cererile de intervenţie au fost respinse ca inadmisibile iar prin sentinţa civilă nr. 2930/28.11.2012, instanţa a revocat contractul de donaţie supus judecăţii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară acestui contract.

Instanţa a reţinut că din răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului, coroborate cu declaraţia martorului audiat, a rezultat că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţia de întreţinere asumată prin contract, revocarea în acest caz, intervenind ca urmare a disp. art. 829 şi 830 Cod civil anterior.

S-a mai constatat că donaţia s-a făcut exclusiv pârâtului conform art. 31 lit. b din Codul familiei, că deşi era căsătorit, reclamanta nu a înţeles ca bunul donat să fie bun comun, caz în care, aşa cum a stabilit şi jurisprudenţa, bunul este propriu al soţului gratificat, întrucât nu este posibil ca obligaţia din contract să fie proprie acestuia din urmă iar bunul donat să fie comun.

Recursurile declarate de intervenienţi au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că în raport de disp. art. 49 alin. 2 Cod procedură civilă, intervenientul în interes propriu trebuie să invoce un drept al său, adică el tinde să câştige pentru sine bunul procesual.

Astfel, soţia pârâtului, nu justifică un drept decurgând din comunitatea de bunuri pentru a interveni în cauză, întrucât bunul ce a făcut obiectul donaţiei face parte din categoria de bun propriu al pârâtului-intimat.

Nici invocarea unui drept de creanţă în legătură cu bunul donat nu justifică un drept propriu strict în legătură cu contractul de donaţie şi executarea sarcinilor acestuia, dreptul de creanţă având autonomie în raport cu acesta şi putând fi realizat şi pe calea acţiunii separate, lucru pe care intervenienţii l-au făcut deja.

Cât priveşte recursul intervenientelor minore, tribunalul a reţinut că ele nu îşi pot justifica dreptul de a interveni în cauză pe baza dreptului la o eventuală succesiune întrucât, potrivit disp. art. 956 Cod civil, actele asupra unei moşteniri viitoare sunt nule absolut, moştenitorii neputând să invoce nici un drept asupra bunurilor autorului lor decât în momentul deschiderii succesiunii.

Cât priveşte fondul cauzei, în condiţiile în care cererile de intervenţie nu au fost încuviinţate în principiu, recursul nu poate viza decât motive ce se referă la modalitatea de soluţionare a acestor cereri, neputându-se critica pe fond soluţia pronunţată în acţiunea de revocare a donaţiei.

Domenii speta

Spete similare