Mandat de arestare emis de către Curtea de Apel Braşov, în baza unui mandat european de arestare, a cărui executare a fost amânată, deoarece persoana solicitată se afla în executarea unor pedepse pe teritoriul României şi avea cauze pe rolul instanţelor r

Hotărâre 220/R din 22.09.2013


La data de 6 august 2013, persoana solicitată S.M.C. a solicitat revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara luată prin încheierea din data de 22 august 2011, în dosarul nr. 220/64/2011.

În motivarea cererii de revocare a măsurii preventive, persoana solicitată a adus următoarele argumente: de la data luării acestei măsuri au trecut 2 ani de zile, iar motivele avute în vedere, la luarea acestei măsuri nu mai subzistă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma cererii formulate de către persoana solicitată, Curtea constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 25/F/MEA din data de 8 martie 2013, Curtea de Apel Braşov a hotărât următoarele :

 În baza art. 90 alin. 5 şi 6 raportat la art. 94 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus  în baza mandatului european de arestare  din data de 18.07.2009 emis de către Tribunalul Campobasso, Italia, arestarea persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 8 martie 2011 până la data de 6 aprilie 2011 inclusiv şi predarea amânată acestei persoane autorităţii judiciare emitente, respectiv, Tribunalul Campobasso Italia.

A constatat că persoana solicitată S.M.C.  nu a renunţat la regula specialităţii şi a consimţit la predare.

A dispus ca predarea persoanei solicitate să se efectueze cu respectarea art. 96 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008.

În baza art. 97 alin 1 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 222/2008 a dispus amânarea predării persoanei solicitate  până la terminarea judecăţii următoarelor cauze aflate pe rolul instanţelor din România: dosarele nr. 12020/118/2010; nr. 1526/256/2010; nr. 6924/256/2009; nr. 5010/256/2009; nr. 7736/256/2010; nr. 5443/256/2010; nr. 2648/256/2010 aflate pe rolul Judecătoriei Medgidia; dosarul nr. 1972/118/2010 al Curţii de Apel Constanţa; dosarul nr. 87/62/2010 al Curţii de Apel Braşov.

După ce a fost dispusă această măsură preventivă, a fost menţinută până la data de 22 august 2011, când s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi ţara.

Această din urmă măsură preventivă s-a dispus, deoarece potrivit prevederilor art. 103 alin. 10 din Legea nr. 302/2004, durata iniţială a arestării preventive nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Aşadar, înlocuirea măsurii arestării preventive s-a produs cu 12 zile înainte de expirarea termenului maxim prevăzut de lege, persoana solicitată aflându-se la acea vreme în executarea unei pedepse privative de libertate, pronunţată de către instanţele din România şi având, în continuare pe rolul instanţelor din România mai multe afaceri judiciare.

Curtea constată că, potrivit verificărilor efectuate de către instanţa de judecată, persoana solicitată şi-a terminat toate afacerile judiciare care au determinat amânarea predării acesteia către autorităţile judiciare din Italia, afaceri enumerate, în sentinţa prin care s-a dispus iniţial arestarea (filele 2- 80, 82, volumul II, dosar nr. 220/64/2011 ).

Mai mult, potrivit înscrisului de la fila 82 vol. II dosar instanţă, persoana solicitată a fost eliberată din executarea pedepselor privative de libertate şi care au atras amânarea predării, la data de 16 iulie 2013.

Având în vedere cererea formulată, în cauză, instanţa de judecată, în conformitate cu prevederile art. 103 alin. 12 din Legea nr. 302/2004 republicată a cerut informaţii suplimentare de la autorităţile judiciare din Italia, respectiv Tribunalul Campobasso, care au emis mandatul european de arestare, în baza căruia s-a dispus iniţial arestarea preventivă a persoanei solicitate.

Potrivit informaţiilor comunicate de către autorităţile italiene, fila 93 vol. II dosar instanţă şi următoarele rezultă următoarele:

Persoana solicitată S.M.C., a fost condamnat definitiv prin sentinţa nr. 294/2012 ( fila 96 vol. II dosar instanţă ) la o pedeapsă de 3 ani închisoare, această sentinţă rămânând definitivă la data de 22 februarie 2013.

Prin ordinul nr. 27/2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Campobasso a dispus suspendarea ordinului de executare, urmând ca persoana solicitată, în calitate de condamnat în acea cauză să opteze într-o perioadă de 30 de zile, pentru o modalitate alternativă de detenţie: încredinţare în probă la serviciul social, detenţie la domiciliu, libertate parţială, suspendarea executării pedepsei de detenţie, încredinţarea în probă, toate aceste măsuri alternative, fiind prevăzute de legislaţia italiană.

În faţa instanţei de judecată, persoana solicitată a arătat, fiindu-i adus la cunoştinţă acest ordin, că va lua legătura cu autorităţile italiene.

Se constată că motivele care au stat la baza arestării preventive a persoanei solicitate, iar ulterior la înlocuirea măsurii arestării preventive, nu mai subzistă la acest moment, impunându-se revocarea măsurii  preventive, a obligării de a nu părăsi ţara, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din datele mandatului european de arestare, ataşat la dosarul cauzei şi în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă, acesta  a fost emis în faza de urmărire penală, în vederea finalizării acesteia şi a judecăţii. În cauza, în care s-a emis respectivul mandat european de arestare, s-a pronunţat deja o hotărâre definitivă de condamnare.

Curtea constată că în cauză ne aflăm într-o altă fază a procedurii judiciare, respectiv cea a executării unei pedepse.

Mai mult, aşa cum am arătat anterior, la acest moment executarea pedepsei a fost suspendată, persoana solicitată având posibilitatea de a-şi manifesta opţiunea pentru una din variantele alternative expuse în ordinul de mai sus.

Un alt argument, pentru care se impune revocarea măsurii preventive, este şi cel al duratei de timp ce s-a scurs de la data luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, respectiv 2 ani de zile.

Cu privire la solicitarea subsidiară formulată de către Parchet, în sensul încetării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, invocând în acest sens prevederile art. 145 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată, pe de o parte faptul că aceste dispoziţii se referă la durata măsurii preventive în fază de urmărire penală, iar pe de altă parte faptul că dispoziţiile procedurale penale române şi italiene, nu sunt identice, în ceea ce priveşte fazele procesului penal şi procedura de judecare a unei persoane, în legislaţia italiană existând faza de cameră preliminară, iar mandatul european de arestare emis de către autorităţile italiene se referă la faza de urmărire penală şi judecată (aşa cum sunt prevăzute de legislaţia românească). Potrivit dispoziţiilor procedurale naţionale, în cursul judecăţii nu este prevăzut un termen până la care se poate lua măsura arestării preventive.

Având în vedere toate aceste aspecte, termenul ce a trecut de la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, nu va fi privit ca un element ce conduce la încetarea măsurii arestării preventive, ci ca un aspect care alături de cele expuse a condus la dispariţia temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.

Revocarea măsurii arestării preventive se impune pentru a da posibilitatea persoanei solicitate de a se prezenta sau de a lua legătura cu autorităţile judiciare din Italia, pentru a alege una dintre modalităţile alternative de executare a pedepsei, astfel cum au fost stabilite prin ordinul procurorului de la Parchetul Campobasso.

Cu privire la obligaţia de predare stabilită iniţial prin sentinţa penală nr. 25/2011 a Curţii de Apel Braşov, se constată că nu se mai impune o astfel de predare având în vedere că ordinul prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei de către procuratura din Campobasso este din data de 3 iulie 2013, anterior punerii în libertate a persoanei solicitate S.M.C. (16 iulie 2013) din executarea pedepselor care au generat, printre altele, amânarea predării.

Având în vedere faptul că, predarea persoanei solicitate către autorităţile din Italia ar presupune o privare de libertate a persoanei solicitate, Curtea constată că nu se mai impune executarea obligaţiei de predare stabilită prin sentinţa penală nr. 25/2011 a Curţii de Apel Braşov, atâta vreme cât executarea pedepsei de 3 ani aplicată de Tribunalul din Campobasso a fost suspendată.

Autorităţile din Italia, în cazul în care vor dispune în cele din urmă executarea pedepsei de 3 ani închisoare, în regim de detenţie au posibilitatea de a emite un nou mandat european de arestare, de data aceasta în baza hotărârii de condamnare definitivă, în ipoteza în care se dispune executarea în regim de detenţie a pedepsei.

Având în vedere pe de o parte că raţiunea pentru care a fost emis mandatul european de arestare a fost aceea de a se finaliza urmărirea penală şi judecata, iar aceste două etape au fost finalizate, prin pronunţarea unei hotărâri definitive, iar pe de altă parte, faptul că, executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată de către autorităţile italiene a fost suspendată, Curtea constată că nu mai se impune predarea persoanei solicitate.

Drepturile şi garanţiile reglementate de către Legea nr. 302/2004 astfel cum a fost republicată, sunt diferite, în funcţie de etapa în care s-a emis mandatul european de arestare de către autorităţile judiciare emitente.

La momentul dispunerii măsurii arestării preventive a persoanei solicitate S.M.C., i s-a adus acestuia la cunoştinţă scopul pentru care se solicită predarea sa către autorităţile judiciare din Italia, respectiv acela de a se finaliza urmărirea penală şi judecata în respectiva cauză în care a fost cercetat. Persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa doar în aceste din urmă scopuri.

Legea nr. 302/2004, republicată, prevede garanţii suplimentare pentru persoanele faţă de care s-a emis un mandat european de arestare, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, de condamnare.

Potrivit dispoziţiilor art. 98 alin. 3 din acest din urmă act normativ, în cazul unui mandat european de arestare emis în baza unei hotărâri de condamnare, persoana solicitată are dreptul de a solicita pe cale incidentală recunoaşterea hotărârii de condamnare şi poate solicita ca executarea pedepsei să se execute pe teritoriul României.

La momentul dispunerii iniţiale a predării în această cauză, persoanei solicitate nu i s-au adus la cunoştinţă aceste drepturi, deoarece nu ne aflam în această din urmă ipoteză, ci în situaţia unui mandat european emis în scopul finalizării urmăririi penale respectiv al judecăţii.

În consecinţă, finalizându-se urmărirea penală, judecarea cauzei prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitive, instanţa constată că au dispărut temeiurile care au justificat iniţial emiterea mandatului de arestare preventivă, iar ulterior luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara.

Mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 100 şi următoarele din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare, în sensul predării persoanei solicitate presupune reţinerea acesteia, iar ulterior arestarea preventivă, deci privarea de libertate (în acest sens sunt dispoziţiile art. 111 alin. 1 din Legea nr. 302/2004).

La acest moment nu este oportună privarea de libertate a persoanei solicitate, având în vedere că autorităţile din Italia au suspendat executarea pedepsei de 3 ani închisoare.

Persoana solicitată are posibilitatea de a lua legătura cu autorităţile judiciare din Italia sau chiar de a se prezenta în faţa acestora, fiindu-i aduse la cunoştinţă de către instanţa de judecată, atât la termenul din 12 august 2013, dar şi la data de 22 august 2013, atât ordinul de suspendare a executării, dar şi consecinţele neexprimării în termen de 30 de zile a manifestării de voinţă, în sensul alegerii unei variante alternative la executare, variante enumerate în ordin.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 139 alin. 2 Cod procedură penală, va revoca măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara dispusă de Curtea de Apel Braşov, prin încheierea din data de 22 august 2011, în acest dosar.

În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 145 alin. 2 ind. 1 Cod procedură penală  va dispune comunicarea prezentei încheieri către organele de poliţie în a cărei rază teritorială locuieşte persoana solicitată, jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente  să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, Tribunalului Campobasso (după traducere în limba italiană), Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională.

Va constata că nu se mai impune predarea persoanei solicitate S.M.C., către autorităţile judiciare din Italia, respectiv, Tribunalul Campobasso, astfel cum s-a dispus prin sentinţa penală nr. 25/F/MEA, din data de 8 martie 2011, a Curţii de Apel Braşov.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, respectiv onorariul avocatului din oficiu şi contravaloarea serviciilor de traducere.