Şantaj. Elemente constitutive.

Şantaj. Elemente constitutive.

 Ameninţarea cu formularea plângerii penale şi toate consecinţele care decurg din această ameninţare, nu constituie o ameninţare în sensul art.193 Cod penal. Ameninţarea cu formularea unei plângeri penale nu reprezintă altceva decât realizarea unui drept împotriva celui ameninţat, prin folosirea unei căi legale, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare.

 Asupra propunerii de faţă:

 La data de 16.03.2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA – Serviciul Teritorial Braşov, a sesizat Curtea de Apel Braşov cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor M.N şi F.C. pe o durata de 29 de zile, apreciind că sunt întrunite condiţiile prevăzute  de art.143 Cod procedură penală  şi cazul reglementat prin dispoziţiile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală 

 I. Motivele de fapt şi de drept care au condus procurorul la formularea prezentei propuneri.

- urmărirea penală în dosarul nr.21/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA - Serviciul Teritorial Braşov, s-a dispus prin rezoluţia din data de 14.03.2011, ora 11.00 (filele 259-260 d.u.p.);

- începerea urmăririi penale s-a dispus sub aspectul comiterii de către învinuiţii  M.N. – avocat în cadrul Baroului B. şi F.C. a infracţiunii  de şantaj, prevăzute de art.194 alin.2 şi 4 Cod penal raportat la art.131 din Legea nr.78/2000, reţinându-se forma autoratului pentru primul învinuit, respectiv forma instigării pentru cel de-al doilea învinuit;

- din cuprinsul rezoluţiei, rezultă că, în data de 2 martie 2011, martorul-denunţător P.N. ar fi fost ameninţat de M.N. că, în cazul în care nu plătea suma de 4.000 EURO, împotriva sa urma să se depună o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă, întrucât persoana agresată ar fi pierdut 3 dinţi, riscând astfel o pedeapsă cu închisoarea; aceste aspecte de fapt au fost urmarea unei înţelegeri dintre cei doi învinuiţi care, împreună, s-au hotărât să profite de o altercaţie ce avusese loc la sfârşitul lunii februarie 2011 într-un restaurant din municipiul Braşov, altercaţie ce avusese loc între martorul-denunţător P.N. şi numitul G.L.;

- prin ordonanţa din data de 15.03.2011 dată de procuror în acelaşi dosar (filele 285-287 d.u.p.), s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii M.N. şi F.C. sub aspectul comiterii de către aceştia a infracţiunii pentru care a fost începută urmărirea penală;

- din cuprinsul ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale, rezultă că parchetul a avut în vedere faptul că  inculpaţii F.S. şi M.N. s-ar fi înţeles, fără a exista consimţământul martorului G.L., ca inculpatul M. să-l înştiinţeze pe martorul-denunţător P.N. că reprezenta interesele lui G.L., să îl ia tare, să îi aducă la cunoştinţă  că persoana agresată a pierdut 3 dinţi, ceea ce însemna sluţiere şi să îi ceară suma de 4.000 Euro pentru ca să nu depună plângere penală;

- în acelaşi dosar, prin ordonanţa din 15.03.2011, s-a dispus reţinerea celor doi inculpaţi pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 15.03.2011 orele 20:00 până la data de 16.03.2011, orele 20:00;

- din cuprinsul referatului cuprinzând propunerea de arestare preventivă, parchetul a apreciat că există probe şi indicii temeinice potrivit cărora inculpaţii au săvârşit fapte prevăzute de legea penală – cerinţă impusă de art.143 Cod procedură penală, a întrunirii condiţiilor cerute de art.148 lit.f Cod procedură penală  – condiţia obiectivă referitoare la cuantumul pedepsei închisorii mai mare de 4 ani, precum şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora, pericol demonstrat în împrejurările şi natura faptei săvârşite – infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie.  Mai este de reţinut că, în cuprinsul referatului, s-a consemnat faptul că inculpatul M.N. nu-l cunoştea pe martorul G.L., contractul de asistenţă juridică cu acesta fiind semnat abia la data de 08.03.2011(fila 4, în josul paginii - dosar instanţă).

 II. Motivele de fapt şi de drept care au condus Curtea la respingerea propunerii de arestare preventivă.

 Potrivit dispoziţiilor art.148 alin.1 Cod procedură penală, „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi există vreunul dintre  cazuri”, legiuitorul reglementând acest cazuri la lit. a-f în cuprinsul acestui articol.

 Din analiza normelor care disciplinează instituţia arestării preventive, Curtea reţine că o condiţie sine-qua-non o reprezintă “săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală” – art.143 Cod procedură penală.

 Deşi în acest moment al procesului penal – aflat în prima fază, cea a urmăririi penale, instanţa nu are îndrituirea de a face o analiză pe fondul acuzaţiei, în sensul verificării îndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii, totuşi, fiind în prezenţa unei propuneri prin care este vizată libertatea persoanei, Curtea, raportându-se şi la dispoziţiile art.143 Cod procedură penală “săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală”, trebuie să facă o verificare sumară, o pipăire a acuzaţiei relative la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.

 Potrivit dispoziţiilor art.131 din Legea nr.78/2000,  “Infracţiunea de şantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal …, se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 12 ani”.

 Potrivit art.194 Cod penal, infracţiunea de şantaj constă în “Constrângerea unei persoane, prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani – alin.1, iar forma agravată se realizează “Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”.

 Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de şantaj presupune, înainte de toate, o constrângere exercitată asupra unei persoane, constrângere ce se realizează fie prin violenţă, fie prin ameninţare. Elementele de fapt desprinse din probele administrate până în acest moment al procesului penal, conduc la concluzia că ceea ce li se impută celor doi inculpaţi ar fi o ameninţare, fiind exclusă violenţa fizică.

 Ameninţarea, reglementată prin art.193 Cod penal, solicită efectuarea de către făptuitor, a unui act de natură a inspira victimei temerea că, în viitor, ea, soţul ei sau o rudă apropiată, va suporta un rău, constând în comiterea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare. Aceleaşi elemente de fapt au conturat teza potrivit căreia, ce li se impută inculpaţilor din prezenta cauză, nu este ameninţarea cu săvârşirea unei infracţiuni, ci a unei fapte păgubitoare.

 Obiectul constrângerii exercitate prin ameninţare trebuie să se refere la determinarea celui ameninţat să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva.

 În lumina celor de mai sus, Curtea reţine că activitatea contrară legii care li se impută celor doi inculpaţi trebuie analizată din două puncte de vedere:

A. în primul rând, cercetarea ameninţării cu formularea plângerii penale şi toate consecinţele care decurg din această ameninţare ,

B. în al doilea rând, cercetarea solicitării sumei de 4.000 Euro reprezentând folosul injust solicitat ca şi condiţionare de a nu se formula plângerea penală.

 A. Având a analiza răul cu care cei doi inculpaţi l-ar fi ameninţat pe martorul-denunţător, Curtea reţine că acest rău era dat de formularea unei plângeri penale sub aspectul comiterii, de către denunţător, a infracţiunii de vătămare corporală gravă, infracţiune care, dată fiind starea de recidivă a denunţătorului, ar fi condus la pronunţarea unei hotărâri de condamnare a acestuia cu executare în regim de detenţie.

 Doctrina şi practica judiciară sunt constante în a statua că răul cu care se ameninţă trebuie să fie injust. De aceea, nu constituie infracţiune ameninţarea cu realizarea unui drept împotriva celui ameninţat, prin folosirea unei căi legale, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare.

 Or, în prezenta cauză, răul cu care a fost ameninţat denunţătorul a fost acela că va fi formulată plângere penală împotriva sa cu consecinţa, dată fiind starea de recidivă a acestuia, a executării pedepsei în regim de detenţie.

 Curtea reţine din declaraţia martorului G. ( filele 241-247 d.u.p.) că “în urmă cu 2 sau 3 săptămâni…mă aflam …în restaurantul C din municipiul B”. “La un moment dat am avut un schimb de replici cu un individ pe care nu-l cunoşteam …m-a lovit cu capul în figură. În urma loviturii primate, mie mi s-au rupt 3 dinţi din faţă…”.

 Din declaraţia martorului-denunţător (filele 11-18 d.u.p.), rezultă că acesta a avut “un schimb de replica cu un cetăţean necunoscut” – probatoriul administrat a dovedit că acesta este martorul G., mai ales că cei doi s-au şi întâlnit la cabinetul de avocat al inculpatului M.N. – pe care “l-am lovit cu capul în figură”.

 În aceste condiţii, o faptă de lovire a existat.

 Fără a fi îndreptăţită să analizeze încadrarea juridică a faptei de lovire, Curtea reţine că partea vătămată a raportului juridic de conflict generat de această lovire, are dreptul să formuleze plângere penală, iar alăturat acţiunii penale să solicite despăgubiri în cadrul unei acţiuni civile.

 Curtea reţine, contrar celor menţionate în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că între martorul G şi inculpatul M.N., în calitate de avocat, s-a încheiat contractul de asistenţă juridică nr.17682 din data de 01.03.2011(fila 308 d.u.p.), iar nu 08.03.2011 cum s-a reţinut în referat (a se vedea fila 4 dosar instanţă, josul paginii).

 Obiectul contractului îl constituia “redactare acte, asistenţă şi reprezentare juridică, colectare sume de bani, eliberare chitanţe descărcătoare în litigiul cu P.N.”.

 Odată încheiat contractul de asistenţă juridică dintre inculpatul M.N., în calitate de avocat, şi martorul G, avocatul-inculpat putea să formuleze plângere penală împotriva denunţătorului, manifestarea de voinţă fiind a părţii înseşi, iar nu a avocatului – conform regulilor de la mandat.

 Ameninţarea cu formularea unei plângeri penale nu reprezintă altceva decât realizarea unui drept al martorului G. (parte vătămată în raportul de conflict) împotriva celui ameninţat (martorul-denunţător), prin folosirea unei căi legale – formularea plângerii penale, chiar dacă aceasta l-ar expune pe cel ameninţat la anumite consecinţe păgubitoare – o posibilă condamnare, chiar şi cu executare în regim de detenţie.

 În rezoluţia de începere a urmăririi penale şi, ulterior, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, s-a reţinut la încadrarea juridică şi forma agravată a infracţiunii de şantaj, respectiv “Când constrângerea constă în ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată, pentru soţul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani”. Din întregul ansamblu probator, nu rezultă care ar fi fost fapta reală sau imaginară ce ar fi constituit obiectul dării în vileag cu consecinţe compromiţătoare pentru martorul-denunţător.

 Curtea reţine astfel că activitatea inculpatului avocat M.N. nu reprezintă o ameninţare în sensul cerut de art.193 Cod penal  la care trebuie făcută raportarea, potrivit art.194 Cod penal.

 B. În ceea ce priveşte activitatea de solicitare a sumei de 4.000 Euro ca şi condiţionare de a nu se formula plângerea penală, analiza stării de fapt conduce instanţa la a reţine că martorul G, prin avocatul său ales – inculpatul M.N., a dorit să fie despăgubit de martorul-denunţător. În acest sens, instanţa reţine din conţinutul contractului de asistenţă juridică nr.17682 din data de 01.03.2011(fila 308 d.u.p.), că obiectul contractului îl constituia şi “…colectare sume de bani, eliberare chitanţe descărcătoare în litigiul cu P.N.”.

 Or, conform regulilor de la mandat, actul avocatului – act văzut ca manifestare de voinţă, este al părţii înseşi, iar solicitarea sumei de bani de către inculpatul M de la martorul-denunţător P.N., a avut în vedere acest contract.

 Deşi neîndeplinirea acţiunii de ameninţare în sensul cerut de lege, face de prisos cercetarea celorlalte condiţii cerute de norma de incriminare, Curtea reţine că actele de solicitare a sumei de 4.000 de euro de către inculpatul-avocat, se circumscriu activităţii de mediere, prin prisma Legii nr.192/2006. Curtea a avut în vedere faptul că, doctrina şi practica recentă relativ la pierderea dinţilor, urmare a faptei de lovire, nu constituie sluţire, ci cel mult, funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale, vătămare corporală, infracţiune pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a celui vătămat, iar această infracţiune face obiectul medierii şi este întâlnită în reglementarea dată de art.67 din Legea nr.192/2006.

 La filele 298-304 d.u.p. se află procesul-verbal întocmit de procuror cu ocazia descărcării de pe pagina oficială http://medierea.ro/info_mediere.php a tabloului mediatorilor autorizaţi, iar la cei ale căror nume încep cu litera “M”, se observă că inculpatul M nu figurează ca mediator.

 Profesia de mediator solicită autorizarea în condiţiile legii - “Exercitarea profesiei de mediator de către persoane care nu au dobândit calitatea de mediator autorizat, în condiţiile prezentei legi, constituie infracţiune şi se sancţionează potrivit legii penale”, astfel că suntem în prezenţa unor indicii temeinice de comitere a infracţiunii prevăzute de art.281 Cod penal, respectiv exercitarea fără drept a unei profesii.

 În lumina aspectelor de fapt şi de drept de mai sus, Curtea :

- văzând activitatea celor doi inculpaţi, modul de comitere a faptei prevăzute de  art.281 Cod penal  ce rezultă din interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice,

- constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive sub aspectul comiterii infracţiunii de şantaj,

- constatând că sunt suficiente indicii şi probe temeinice de comitere a infracţiunii prevăzute  de art.281 Cod penal,

- reţinând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute  de art.145 Cod procedură penală şi art.143 Cod procedură penală,

în baza art.149 ind.1 alin.9 Cod procedură penală, va respinge propunerea formulată de DNA – Serviciul Teritorial Braşov, iar în baza art. 149 ind.1 alin.12 Cod procedură penală raportat  la art.146 alin.11 ind.1 Cod procedură penală în referire la art.145 Cod procedură penală, va dispune faţă de inculpaţii M.N. şi F.C. luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi municipiul B pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.03.2011 până în data de 14.04.2011, inclusiv.

 În baza art.145 alin.1 ind.1 Cod procedură penală, pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi municipiul B, va impune inculpaţilor M.N. şi F.C. să  respecte următoarele obligaţii :

a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;

b) să se prezinte la Poliţia municipiului Braşov, organ de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de această instituţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;

c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea Curţii de Apel Braşov;

d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art.145 alin.1 ind.2 Cod procedură penală, va impune inculpaţilor M.N. şi F.C. ca pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi municipiul B să respecte următoarele obligaţii :

a) să nu comunice, direct sau indirect, unul cu celălalt şi să nu se apropie unul de celălalt,

b) să nu se apropie de martorii P.N., G.L., G.E. şi K.I. şi să nu comunice, direct sau indirect, cu aceştia,

c) să nu conducă niciun vehicul.

 În baza art.145 alin.2 ind.2, se va atrage atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive.

 Se va dispune comunicarea prezentei încheieri, conform art.145 alin.2 ind.1 Cod procedură penală, inculpaţilor şi instituţiilor menţionate de acest articol.

(Încheierea nr. 1/F din 16 martie 2011 – redactor  C E)

Domenii speta

Spete similare