Acţiune în anularea hotărârii a.g.a. a unei societăţi cu răspundere limitată. admisibilitatea derogării prin actul constitutiv de la prevedrile legii privind formalităţile de convocare. regula unanimităţii hotârârii prin care se dispune modificar...

ACŢIUNE ÎN ANULAREA HOTĂRÂRII A.G.A. A UNEI SOCIETĂŢI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ.

ADMISIBILITATEA DEROGĂRII PRIN ACTUL CONSTITUTIV DE LA PREVEDRILE LEGII PRIVIND FORMALITĂŢILE DE CONVOCARE.

 REGULA UNANIMITĂŢII HOTÂRÂRII PRIN CARE SE DISPUNE MODIFICAREA ACTULUI CONSTITUTIV.

Dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea adunării generale a asociaţilor au rolul de a îi proteja pe asociaţi, de a asigura respectarea drepturilor participative ce decurg din deţinerea de părţi sociale. În lipsa unor dispoziţii legale speciale sau prohibitive, actul constitutiv poate să prevadă că, prin acordul tuturor asociaţilor, adunarea generală se va putea întruni şi lua hotărâri şi în absenţa acestor formalităţi de convocare.

Dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 stabilesc în mod imperativ că modificarea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată se face cu unanimitate, în afară de cazul în care actul constitutiv prevede altfel. Faţă de împrejurarea că singura derogare permisă de lege de la regula unanimităţii este prevederea inclusă în actul constitutiv, rezultă că hotărârile A.G.A. luate fără respectarea acestei unanimităţi sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi reţinut caracterul dispozitiv al dispoziţiilor legale mai sus menţionate. Dispoziţiile art. 193 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care, a doua adunare generală a asociaţilor poate vota în  mod legal „oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea de capital social reprezentată de asociaţii prezenţi”, se referă doar la ipoteza în care adunarea generală legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii „majorităţii” cerute, nu din cauza neîntrunirii votului tuturor asociaţilor, respectiv ipoteza reglementată de art. 192 alin. 2.

Asupra recursului de faţă:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Braşov, reclamantul T.B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C.C.N. S.R.L., solicitând anularea/constatarea nulităţii absolute a convocării A.G.A. din 8.09.2011 şi din 9.09.2011, anularea hotărârilor A.G.A. nr. 1/8.09.2011 şi nr. 2/9.09.2011 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Braşov – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, prin sentinţa civilă nr. 19/CC/23.01.2012, a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului cu privire la cererea sa privind anularea pct. 2-7 din Hotărârea A.G.A. nr. 1/8.09.2011 şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea, ca lipsită de interes. A respins, ca nefondată, cererea reclamantului privind anularea convocării şedinţei A.G.A. din data de 8.09.2011 şi privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii nr. 1/8.09.2011 – pct. 1. A admis cererea reclamantului în contradictoriu cu aceeaşi pârâtă privind constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A. nr. 2/9.09.2011 şi în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a acestei hotărâri.

La pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarele:

La data de 08.09.2011 a avut loc adunarea generală ordinară a asociaţilor pârâtei S.C. C.C.N. S.R.L., având 7 puncte pe ordinea de zi. Cu excepţia pct. 1 de pe ordinea de zi care viza revocarea reclamantului din calitatea sa de administrator, în soluţionarea căruia reclamantul s-a abţinut, instanţa a reţinut că, din procesul verbal al şedinţei (filele 66-80) rezultă că reclamantul a votat ”pentru” ceea ce înseamnă că cererea sa de anulare a punctelor 2-7 din Hotărârea AGA nr. 1/08.09.2011 (fila 64) este, într-adevăr, lipsită de interes. În continuare instanţa a analizat  dacă apărările invocate de reclamant cu privire la nulitatea convocării pentru data de 08.09.2011 sunt fondate pentru a discuta despre o eventuală nulitate a Hotărârii adoptate în condiţiile unei convocări nelegale.

Instanţa a reţinut, în primul rând, că LSC nu prevede o sancţiune expresă cu privire la încălcarea procedurii de convocare. Doctrina reţine că, în legislaţia franceză, orice adunare convocată în mod neregulamentar poate fi anulată, dar acţiunea în nulitate nu poate fi admisibilă dacă toţi asociaţii au fost prezenţi sau reprezentaţi.

Reclamantul a participat la adunarea generală din data de 08.09.2011, dar acesta apreciază că, având în vedere dispoziţiile art. 195 al. 2 din LSC, asociatul majoritar Z.M. nu putea convoca el însuşi adunarea generală, doar administratorul având această posibilitate sau, în cazul refuzului administratorului de convocare a AGA, instanţa de judecată putea dispune în acest sens.

Susţinerile reclamantului sub acest aspect sunt nefondate având în vedere dispoziţiile art. 7 din Actul constitutiv, potrivit cărora ”adunările generale se convoacă de asociaţi de comun acord sau de oricare dintre aceştia în situaţii deosebite”. Aceeaşi posibilitate este prevăzută şi de art. 12 din Statut. În condiţiile în care ”situaţiile deosebite” nu sunt definite în mod expres de Actul constitutiv sau de Statut, dar văzând rolul pe care îl are, în societate, administratorul, instanţa  a constatat că revocarea administratorului reprezintă o situaţie deosebită care a justificat convocarea adunării generale a asociaţilor pârâtei pentru data de 08.09.2011 de către unul din asociaţi, respectiv asociatul majoritar, Z.M..

Chiar şi în ipoteza în care s-ar admite că asociatul Z.M. nu putea convoca, singur, adunarea generală pentru data de 08.09.2011, ci doar îi putea solicita administratorului Tendler Bernhard să convoace acesta adunarea, instanţa  a apreciat  că nu se poate discuta de o nulitate absolută, ci, cel mult, de o nulitate relativă, care, pentru a determina anularea convocării, este condiţionată de dovedirea unei vătămări. O astfel de dovadă nu a fost făcută, toţi asociaţii participând (direct sau prin reprezentant) la adunarea generală din data de 8 sept. 2011 şi votând, unanim, punctele 2-7 de pe ordinea de zi. Mai mult, instanţa a constatat  că doi dintre asociaţi au fost de acord cu revocarea din funcţia de administrator a reclamantului, ceea ce înseamnă că voinţa socială a fost pe deplin exprimată.

Cu privire la cea de a doua adunare generală, din data de 9 septembrie 2011, instanţa a reţinut  că, în data de 08.09.2011 asociatul majoritar Z.M. a adus la cunoştinţa celorlalţi asociaţi, pentru prima dată, numele persoanei care urma să fie numită în funcţia de administrator, Z.C.. Această persoană propusă ca administrator nu era necunoscută nici asociatei A. şi nici reclamantului, aspect care rezultă din actele aflate la dosar.

Numirea unui administrator sau înlocuirea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată s-a apreciat, în practica judiciară, că reprezintă o modificare a actului constitutiv aşa încât, pentru valabilitatea hotărârii AGA care vizează acest aspect este necesară respectarea dispoziţiilor art. 192 al. 2 din LSC. Potrivit acestor dispoziţii legale, ”pentru hotărârile având ca obiect modificarea actului constitutiv este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul când legea sau actul constitutiv prevede altfel”. Prin actul constitutiv se prevede, în art. 7, că ”adunarea generală decide prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale. Aceiaşi regulă este prevăzută şi în art. 12 din Statut.

Majoritatea absolută înseamnă jumătate plus unu din nr. de asociaţi şi jumătate plus unu din părţile sociale.

Faţă de dispoziţiile citate din Actul constitutiv şi din Statut, instanţa a constatat  că Hotărârea Adunării Generale din data de 9 sept. 2011 a fost luată cu încălcarea condiţiilor de cvorum, fiind întrunită doar majoritatea absolută a părţilor sociale, însă nu şi a asociaţilor. Nu se poate aprecia că actul constitutiv s-ar fi putut modifica prin majoritatea simplă, la a doua convocare, în condiţiile art. 193 al. 2.  O astfel de teorie contravine dispoziţiilor imperative ale art. 192 al. 2 care prevede unanimitatea sau care face trimitere la condiţiile de cvorum din actul constitutiv (majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale), fără a distinge între adunarea la prima sau la a doua convocare. Aceasta deoarece societatea cu răspundere limitată este o societate de persoane şi nu una de capitaluri, fiind puternic guvernată de caracterul intuituu personae al actului constitutiv.

Concluzionând, instanţa a reţinut că numirea noului administrator, fiind o chestiune care ţine de modificarea actului constitutiv, nu se putea face decât în condiţiile art. 192 alin. 2 şi ale art. 7 din Actul constitutiv, deci prin luarea hotărârii cu votul a jumătate plus unu din asociaţi şi cu jumătate plus unu din părţile sociale. Or, conform  procesului verbal al şedinţei, adunarea a fost adoptată doar cu votul asociatului Z.M. care nu reprezintă majoritatea absolută decât a părţilor sociale.

Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi.

Recurentul reclamant a solicitat modificarea în tot a sentinţei, în sensul anulării convocatorului A.G.A. din data de 8.09.2011, respectiv 9.09.2011 şi anularea hotărârii A.G.A. nr. 1 din 8.09.2011.

În motivarea recursului se susţine că singura interpretare legală a art. 7 alin. 3 din Actul Constitutiv al societăţii este aceea că adunarea generală poate fi convocată prin acordul asociaţilor numai în situaţii deosebite, în celelalte situaţii fiind aplicabile prevederile legale în materie. Ca urmare, Z.M, în calitatea pe care o deţine, de asociat majoritar, nu era îndrituit să convoace în mod direct o A.G.A.,  fără justificarea vreunei situaţii deosebite, ce i-ar permite să treacă peste acordul asociaţilor cât şi peste prevederile legale.

Un alt aspect ce duce la nulitatea convocatorului şi, implicit, a Hotărârii A.G.A. derivă şi din faptul că la data de 8.09.2011 au fost îndeplinite condiţiile dublei majorităţi dar s-a votat de către o parte dintre asociaţi împotriva revocării administratorului iar în cadrul Adunării din data de 9.09.2011 s-a pus în discuţie numirea în funcţia de administrator a numitului Z.C. aspecte ce nu se regăseau în convocator şi pentru care, prin raportare la prevederile art. 193 din Legea nr. 317/1990 se impunea o nouă convocare A.G.A., cea stabilită de Z.M. pentru data de 9.09.2011 fiind nulă de drept.

Recurentul interpretează art. 195 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 în sensul că asociaţii reprezentând cel puţin o pătrime din capitalul social sunt în măsură doar să ceară administratorului convocarea şi nu să o convoace ei înşişi.

Prin urmare, în speţa dedusă judecăţii, deşi iniţiativa convocării poate aparţine direct asociatului majoritar, acesta nu poate face direct convocarea, ci poate solicita administratorului să o facă iar dacă acesta refuză, trebuia să se adreseze instanţei de judecată.

Potrivit practicii instanţelor de judecată, nerespectarea dispoziţiilor legale în speţă este sancţionată cu nulitatea, contrar susţinerii instanţei de fond, în sensul că se poate discuta doar de nulitatea relativă.

Chiar dacă s-ar admite opinia instanţei de foind, recurentul susţine că revocarea sa din funcţia de administrator este dovada vătămării sale.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 195 alin. 1 şi 3 rezultă că legea a dat posibilitatea părţilor să deroge de prin actul constitutiv doar de la forma în care se face convocarea, nu şi de la cine poate face convocarea şi în ce condiţii.

Desigur, dacă adunarea generală a fost convocată de persoane care nu au calitatea să facă acest lucru, convocarea este nulă absolut şi, pe cale de consecinţă atrage şi nulitatea absolută a hotărârilor adoptate.

Sancţiunea nulităţii absolute poate fi reţinută, având în vedere că este vorba de un interes al tuturor acţionarilor ca adunările generale să fie convocate în condiţii de respectare a procedurilor impuse de lege.

Recurenta pârâtă a solicitat modificarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii, ca netemeinică şi nelegală a cererii reclamantului intimat cu privire la constatarea nulităţii absolute a Hotărârii A.G.A. cu nr. 2/0.09.2011 şi obligarea intimatului la cheltuielile de judecată.

Recurenta consideră că soluţia instanţei de fond este netemeinică şi nelegală sub acest aspect, pentru următoarele motive:

1 Normele care prevăd modalitatea de votare atât în cadrul primei A.G.A. cât şi în cadrul celei de-a doua A.G.A. sunt norme dispozitive, încălcarea lor putând atrage nulitatea relativă şi nu nulitatea absolută.

2. În cadrul cele de-a doua A.G.A. nu este necesar votul majorităţii absolute prevăzut de art. 192 din Legea nr. 31/1990, fiind suficient votul majorităţi simple.

3. Asociata A.A.G. semnat actul constitutiv actualizat, în care figurează ca administrator Z.C.A., validând astfel votul său „pentru” numirea d-lui Zamfir ca administrator.

Recurenta pârâtă a formulat întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Se susţine în acest sens, că, în condiţiile în care convocarea pentru adunările generale ale asociaţiilor s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor statutare şi fără încălcarea vreunor dispoziţii legale imperative, astfel încât nici convocatorul şi nici hotărârile A.G.A. adoptate în data de 8.09.2011 respectiv 9.09.2011 nu sunt lovite de nulitate absolută; în plus, pe de o parte, apelantul nu are calitate procesual activă pentru anularea pct. 1 din Hotărârea A.G.A. prin care a fost revocat din funcţia de administrator iar, pe de altă parte, având în vedere faptul că acesta a votat „pentru” pct. 2-7 adoptate prin aceeaşi hotărâre A.G.A. nr. 1/8.09.2011, cererea sa de anulare a acestora este, astfel cum şi instanţa de fond a apreciat, lipsită de interes.

Examinând sentinţa atacată în limitele motivelor de recurs, în raport de probele administrate şi de dispoziţiile legale în materie, curtea reţine următoarele:

1. Cu privire la recursul reclamantului:

Referitor la nulitatea convocatorului, în raport de dispoziţiile art. 195 din Legea nr. 31/1990, se reţine că aceste dispoziţii au rolul de a proteja pe asociaţi, de a asigura respectarea drepturilor participative ce decurg din deţinerea de părţi sociale. În lipsa unor dispoziţii legale speciale sau prohibitive, actul constitutiv poate să prevadă că, prin acordul tuturor asociaţilor, adunarea generală se va putea întruni şi lua hotărâri şi în absenţa acestor formalităţi de convocare.

Ca urmare, în mod corect prima instanţă a dat eficienţă dispoziţie prevăzute în art. 7 din actul constitutiv al societăţii, potrivit cărora, „adunările generale se convoacă de asociaţi de comun acord sau de oricare dintre aceştia, în situaţii deosebite”. Aceste prevederi au fost stabilite prin voinţa părţilor şi, implicit, prin voinţa reclamantului.

Neidentificarea expresă în actul constitutiv a „situaţiilor deosebite” nu poate lipsi de efect prevederea statutară. Ar fi fost, de altfel, imposibil de prevăzut toate situaţiile deosebite ce pot interveni în desfăşurarea activităţii unei societăţi comerciale, care reclamă urgenţa adoptării unor hotărâri A.G.A..

Mai mult, se constată că toţi asociaţii, inclusiv reclamantul au fost prezenţi, personal sau prin reprezentant, la şedinţa adunării A.G.A. din 8 septembrie 2011 şi niciunul dintre ei nu a invocat nelegalitatea convocării, dimpotrivă, au fost votate în unanimitate punctele 2-7 de pe ordinea de zi.

Nu poate fi reţinută nici vătămarea invocată de recurent, respectiv revocarea sa din funcţia de administrator. Prejudiciul provocat de nelegalitatea convocării constă în încălcarea drepturilor asociaţilor de a participa la şedinţa adunării generale de a fi informaţi cu privire la hotărârile ce se vor lua, astfel  încât să îşi poată forma un punct de vedere în cunoştinţă de cauză. Reclamantului nu i-a fost îngrădit nici accesul la adunare, nici dreptul de a participa şi vota în cadrul acesteia. Revocarea sa din funcţia de administrator este rezultatul votului celorlalţi doi asociaţi. Or, sub aspectul cvorumului cu care a fost adoptată hotărârea, reclamantul nu a invocat încălcarea vreunor dispoziţii legale.

2. Cu privire la recursul pârâtei:

Primul motiv de recurs se referă la caracterul normelor care prevăd modalitatea de votare, recurenta pârâtă invocând caracterul dispozitiv al acestor norme.

Se reţine în acest sens că aşa cum bine a reţinut instanţa de fond, numirea unui administrator sau înlocuirea administratorului unei societăţi cu răspundere limitată reprezintă o modificare a actului constitutiv.

 Dispoziţiile art. 192 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 stabilesc în mod imperativ că modificarea actului constitutiv al societăţii cu răspundere limitată se face cu unanimitate, în afară de cazul în care actul constitutiv prevede altfel.

În speţă, actul constitutiv nu conţine nicio prevedere cu privire la adoptarea hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv. Textul art. 7 din actul constitutiv reţinut în considerentele sentinţei sunt o reproducere a art. 192 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 şi au un caracter general, nereferindu-se la situaţia specială a hotărârilor având ca obiect modificarea actului constitutiv.

Faţă de împrejurarea că singura derogare permisă de lege de la regula unanimităţii este prevederea inclusă în actul constitutiv, rezultă că hotărârile A.G.A. luate fără respectarea acestei unanimităţi sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi reţinut caracterul dispozitiv al dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs recurenta pârâtă invocă dispoziţiile art. 193 din Legea nr. 31/1990, în conformitate cu care, a doua adunare generală a asociaţilor poate vota în  mod legal „oricare ar fi numărul de asociaţi şi partea de capital social reprezentată de asociaţii prezenţi”, concluzia recurentei fiind că în cadrul cele de-a doua A.G.A. nu este necesar votul majorităţii absolute prevăzut de art. 192 din Legea nr. 31/1990, fiind suficient votul majorităţii simple.

Textul art. 193 alin. 1 se referă însă doar la ipoteza în care adunarea generală legal constituită nu poate lua o hotărâre valabilă din cauza neîntrunirii „majorităţii” cerute, nu din cauza neîntrunirii votului tuturor asociaţilor, respectiv ipoteza reglementată de art. 192 alin. 2. Rezultă că această dispoziţie legală nu are aplicabilitate în speţă, deci şi acest motiv de recurs este neîntemeiat.

Cu privire la ultimul motiv de recurs, se reţine că validarea hotărârii de numire a administratorului ZC. A de către asociata A G este lipsită de interes, faţă de cerinţa unanimităţii prevăzută de art. 192 alin. 2 pentru modificarea actelor constitutive.

În altă ordine de idei, aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 31/1990 au un caracter imperativ, deci actele juridice întocmite cu nerespectarea lor sunt lovite de nulitate absolută, astfel că nu pot fi validate ulterior.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 296 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul şi a se menţine hotărârea atacată.

Decizia nr. 638/R/28 martie 2012/GC 

5

Domenii speta

Spete similare