Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate

Succesiune. Acceptare, prin formularea cererii pentru reconstituirea dreptului de proprietate

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1780/2008, pronunţată de Judecătoria Zărneşti a fost  admisă în parte  acţiunea formulată de reclamantul N I împotriva pârâţilor T A, B E şi P A şi a fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtele reclamante-reconvenţional T A,  B E şi P A şi-n consecinţă:

S-a constatat că reclamantul împreună cu pârâtele  au calitatea de moştenitori legali după defunctul T A, fiecare în cotă de ? parte.

S-a constatat că masa succesorală rămasă după acest defunct se compune din imobilul înscris în TP nr. 33375/2003.

S-a dispus ieşirea din indiviziune asupra imobilului sus menţionat, conform variantei I (fila 82 dosar) din raportul de expertiză topografică nr. 337203/2007.

S-a dispus intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit in CF pe numele părţilor asupra imobilului sus menţionat.

Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut următoarele:

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile  art. 8 alin. 3 din L 18/1991, potrivit cărora stabilirea dreptului de proprietate se face la cerere, prin  eliberarea unui titlu de proprietate, care, potrivit art. 13 alin 3 din Legea nr. 18/1991, actualizată,  - se emite cu privire la suprafaţa de teren determinată pe numele tuturor moştenitorilor, urmând ca ei să procedeze potrivit dreptului comun -, acesta făcând dovada deplină asupra dreptului de proprietate cât şi asupra calităţii de moştenitor.

Chiar dacă pârâtele apreciază că  au vocaţie  exclusivă la moştenirea defunctului  T A,  pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilelor, obiect al legilor fondului funciar, legiuitorul a prevăzut o singură condiţie, şi anume, formularea unor  cereri, în acest sens fiind dispoziţiile art. 13 alin.3 din Legea nr. 18/1991.

Prin art. II din Legea nr. 167/1997 s-a urmărit asigurarea stabilităţii circuitului  civil prevăzând-se că prin aplicarea acelei noi reglementări nu se putea aduce „atingere în nici un fel titlurilor şi altor acte de proprietate eliberate, cu respectarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, la data întocmirii lor”, TP în speţă nefiind atacat de către pârâte cu privire la calitatea de persoana îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, a reclamantului , astfel că acesta îşi păstrează valabilitatea.

Potrivit art. 650 Cod procedură civilă, succesiunea  se deferă sau prin lege sau după voinţa omului, prin testament, iar potrivit art.651 Cod procedură civilă – succesiunile se deschid prin moarte, descendenţii având dreptul să posede succesiunea din momentul morţii defuncţilor.

Instanţa de fond a constatat că părţile din proces îndeplinesc condiţiile generale cerute pentru  a succede,  prevăzute în art. 694, 650 Cod civil.

Potrivit art. 728 Cod civil -  nimeni  nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune … - .

Întrucât părţile nu au ajuns la o înţelegere cu privire la împărţirea bunului , instanţa a  făcut aplicarea dispoziţiilor art. 673 ind 5 Cod procedură civilă,  la formarea loturilor ţinând seama de criteriile arătate în  cuprinsul art.673 ind.9 Cod procedură civilă.

Ţinând seama ca toţi coproprietarii au solicitat partajul, instanţa de fond a încuviinţat proba cu expertiza topografica judiciară. Astfel, expertul a arătat că terenul reprezintă de fapt doua loturi de teren extravilan, păşune, în zona B,  pentru formarea  loturilor s-a ţinut cont de înţelegerea dintre coproprietari, fiind necesare operaţii de dezmembrare.

Chiar dacă martorii propuşi de pârâte au declarat  că nici mama reclamantului şi nici reclamantul nu au folosit terenul în litigiu, această stare de fapt nu are relevanţă faţă de obiectul pricinii, putând fi utilă, eventual, în cadrul unui proces de dezbatere succesorală.

Aceeaşi concluzie o putem trage şi din răspunsurile date de părţi la interogatoriu.

Aşa fiind, instanţa de fond a  admis acţiunea şi în parte cererea reconvenţională,  ţinând seama şi de poziţia procesuală a pârâţilor.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat apel de apelanta T A, care a fost soluţionat prin decizia civilă nr. 21/2012, pronunţată de Tribunalul Braşov, în sensul respingerii acestuia şi menţinerii sentinţei atacate ca legală şi temeinică.

Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut următoarele:

Instanţa de fond a fost investită cu o cerere de constatare că masa succesorală după defunctul T A se compune din terenul cuprins în titlul de proprietate 33375/2003, şi nu putea analiza dacă în masa succesorală sunt cuprinse şi alte terenuri, contrar susţinerilor apelantelor.

Acest petit a fost admis, aşa cum a fost formulat, iar în apel nu se poate schimba obiectului litigiului, conform prevederilor art. 294 cod procedură civilă.

Astfel fiind, motivul de apel prin care s-a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit componenţa masei succesoarele nu este întemeiat.

Instanţa de fond a reţinut că părţile din prezentul litigiu sunt moştenitori legali după defunctul T A, în cotă de ? parte fiecare.

Această constatare vizează terenul din titlul executoriu 33375/2003 deoarece în acest titlu sunt menţionaţi atât reclamantul cât şi pârâtele ca având calitate de moştenitori după defunctul T A.

Reţinându-se tuturor calitatea de moştenitori legali cu cota de ? parte, este evident că nu a fost reţinută calitatea apelantei T A de moştenitoare testamentară, astfel că nu se poate reţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui aspect.

Cu privire la corectitudinea acestei soluţii reţinem următoarele:

Apelanta pârâtă T A a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în calitate de moştenitoare a defunctului T A, indicând în cerere, cu titlu de moştenitori pe B E,  P A, N I şi N M.

Prin aceasta, apelanta pârâtă a recunoscut calitatea de moştenitor a reclamantului N I.

T A este bunicul reclamantului şi tatăl pârâtelor. Acesta a decedat la data de 21.01.1988.

La dosar nu s-a depus certificat de moştenitor după defunctul T A care să ateste că apelanta T A a exprimat dreptul de opţiune succesorală după acesta, în termen, din care să rezulte că aceasta a înţeles să dea eficienţă testamentului lăsat în favoarea sa de autorul comun al părţilor.

Cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu are ca efect repunerea în termenul de opţiune succesorală cu privire la acest teren, însă din cererea formulată nu rezultă că aceasta a formulat cererea în calitate de moştenitor testamentar, ci de moştenitor legal.

Opţiunea succesorală este un act irevocabil. Moştenitorul care a exercitat dreptul de opţiune succesorală nu mai poate reveni asupra alegerii făcute.

Prin cererea formulată în temeiul Legii 18/1991, apelanta T A a acceptat calitatea de moştenitor legal cu privire la acest teren, în cazul terenurilor ce constituie obiect al acestei legi opţiunea fiind divizibilă, şi nu este îndreptăţită să revină asupra alegerii făcută.

Titlul de proprietate a fost emis în anul 2003, pe numele tuturor moştenitorilor legali şi nu a fost contestat anterior formulării de către reclamant a cererii de chemare în judecată înregistrată în prezentul dosar.

Cererea de constatare a  nulităţii absolute a titlului de proprietate, formulată de apelanta T A, până la soluţionarea căreia a fost suspendată soluţionarea prezentului apel, a fost respinsă.

Existând acest titlu de proprietate în care toate părţile sunt menţionate drept moştenitori ai defunctului T A şi ca beneficiare a dreptului de proprietate ce a aparţinut acestuia, apărarea formulată de pârâte în faţa instanţei de fond în sensul că reclamantul nu are calitate de moştenitor nu poate fi primită.

În calitate de moştenitori legali,  părţilor li s-a stabilit corect cotele de proprietate deoarece pârâtele au calitatea de fiice ale defunctului, iar reclamantul este moştenitorul celei de a patra fiică, T M, căsătorită N, decedată la data de 14.08.1985.

Deoarece mama reclamantului a decedat înaintea tatălui său, acesta a venit la moştenirea bunicului prin reprezentare, luând locul mamei sale.

Instanţa a analizat probele administrate şi a reţinut în mod corect că prezentul litigiu nu este o dezbatere succesorală propriu zisă, deoarece în prezentul litigiu s-a stabilit întinderea cotei de proprietate a fiecărui proprietar din titlul de proprietate şi s-a dispus ieşirea din indiviziune.

Faptul că terenul în litigiu a fost folosit până în prezent de către pârâte nu este de natură a împiedica pe reclamant să solicite partajarea terenului, deoarece o astfel de acţiune este imprescriptibilă.

Criteriile prevăzute de art. 673 ind. 9 cod procedură civilă se referă la formarea şi atribuirea loturilor, însă nu impun ca, în cazul în care unul din coproprietari nu foloseşte nici o parte din imobilul supus partajării,  acestuia să nu îi fie atribuit nici un lot. Mai mult, ca prim criteriu de partajare este mărimea cotei părţi a fiecăruia, efectuarea investiţiilor fiind menţionat ultimul din criteriile prevăzute de lege, iar acestea nu au caracter limitativ.

Instanţa a manifestat rol activ, în limitele impuse de art. 129 cod procedură civilă, fără însă a încălca principiul disponibilităţii, principiu care guvernează procesul civil.

Deşi s-a susţinut de către apelante că nu s-a administrat de către instanţa de fond probatoriu necesar soluţionării cererii reconvenţionale, în apel nu s-a solicitat administrarea de noi probe.

Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de recurenta T A, criticându-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că astfel a fost încălcată voinţa expresă a tatălui T A autorul moştenirii, materializată prin testamentul autentic din data de 15.06.1970, în care era prevăzut expres că se testează întreaga avere mobilă şi imobilă ce se va găsi la decesul său, fiicei sale T A, domiciliată la aceeaşi adresă instituindu-o legatară universală. Pentru ca acesta să producă efecte, este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii: testamentul să nu fi fost revocat şi moştenitorul să fi acceptat succesiunea. Ambele condiţii sunt îndeplinite, întrucât testamentul nu a fost revocat, potrivit menţiunii de pe exemplarul original, în colţul din dreapta sus, iar acceptarea moştenirii de către recurentă s-a făcut în mod expres prin cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu.

Instanţa de apel în mod eronat a apreciat că prin formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate s-a renunţat la beneficul testamentului, apreciind astfel prin adăugare la lege, că cererea a fost făcută în calitate de moştenitor legal. Se mai arată că nu putea să depună certificat de moştenitor după autorul său, întrucât nu a existat nicio dezbatere succesorală în acest sens, iar odată cu apariţia legii 18/1991, recurenta se consideră repusă de drept în termenul de acceptare a succesiunii prin cererea adresată comisiei locale de fond funciar.

Recurenta mai arată că nu avea niciun motiv să depună odată cu cererea de reconstituire a dreptului de proprietate şi testamentul în discuţie atâta timp cât Comisiile de reconstituire a dreptului de proprietate nu au atribuţii privind dezbaterea succesorală.

În concluzie se arată de către recurentă, că ne aflăm în prezenţa unei devoluţiuni testamentare şi în calitate de legatară universală, este îndreptăţită să dobândească în proprietate întregul imobil – teren, care a aparţinut tatălui său.

Examinând sentinţa atacată în raport de criticile formulate instanţa apreciază că recursul nu este întemeiat şi în consecinţă va fi respins iar decizia atacată va fi menţinută ca legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:

Problema care se pune în prezenta speţă, este aceea dacă ne aflăm în prezenta unei moşteniri testamentare sau a unei moşteniri legale.

Rezolvarea dată de instanţele de fond şi apel, este una corectă, acestea pronunţând soluţii legale şi temeinice, la adăpost de orice critici şi aplicând în mod judicios textele de lege incidente în cauză.

Astfel, se poate constata din cererea adresată de recurentă către Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1990 Z, că solicitarea pentru reconstituirea terenului,  a fost făcută de recurenta T A, în nune propriu şi în numele celorlalţi moştenitori, B E, P A, N I şi N M.(fila 99 din dosarul de apel).

Titlul de proprietate în discuţie s-a emis pe numele tuturor moştenitorilor, mai puţin pe numele numitului N M, care nu este parte în prezentul proces.

Împotriva acestui titlu de proprietate s-a purtat separat un proces, cu nr. de dosar, 3139/338/2010 al Judecătoriei Zărneşti, a cărui soluţionare,  a determinat  suspendarea prezentei cauze.

Prin decizia civilă nr. 988/2011, pronunţată de Tribunalul Braşov, în acel dosar, a fost admis recursul declarat de recurentul N I împotriva sentinţei civile 690/2011 a Judecătoriei Zărneşti şi a fost respinsă cererea formulată de reclamanta T A în contradictoriu cu pârâţii N I şi Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate B.

În esenţă s-a reţinut cu putere de lucru judecat, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de prezenta recurentă, s-a întemeiat pe prezumţia mandatului tacit al celorlalţi moştenitori, inclusiv a moştenitorului T I şi „câtă vreme în cerere a fost menţionat ca moştenitor şi pârâtul nepot de soră, respectiv de fiică predecedată, la rubrica aferentă altor moştenitori, a recunoscut şi acestuia calitatea de moştenitor după defunctul T A. Aceasta înseamnă că, T A, nu a înţeles să se prevaleze de testamentul autentificat sub nr. 5831/15.06.1970 prin care a fost instituită legatară universală de către tatăl său, având reprezentarea că formulează cererea şi în numele acestor comoştenitori, împrejurare dovedită şi de atitudinea acesteia anterior şi ulterior emiterii titlului de proprietate, precum şi de starea de fapt, mai sus descrisă”.

Prin urmare instanţele de judecată, au analizat această chestiune, care a intrat de altfel,  în puterea lucrului judecat şi asupra căreia nu mai poate fi purtată o altă judecată.

Renunţarea la beneficiul testamentului, este evidentă, atâta timp cât recurenta din prezenta cauză, avea posibilitatea să facă cerere în nume propriu, şi să se prevaleze de dispoziţiile testamentare, lucru pe care nu l-a făcut. Este adevărat că legea 18/1990, a repus toate părţile  în termenul de acceptare a succesiunii, însă nimic nu o împiedica pe acesta, să facă cerere numai în numele său prin excluderea celorlalţi moştenitori. Menţionându-i şi pe  ceilalţi  moştenitori, în mod evident a recunoscut şi acestora drepturile succesorale şi în consecinţă titlul de proprietate a fost emis în mod legal pe numele tuturor moştenitorilor. Aşadar ne aflăm în prezenţa unei devoluţiuni succesorale legale şi nu testamentare, cum de altfel s-a reţinu cu putere de lucru judecat şi prin decizia civilă sus amintită.

Aşa fiind criticile din recurs nu sunt întemeiate şi în consecinţă vor fi respinse iar decizia pronunţată în apel va fi menţinută ca legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă urmând ca în baza dispoziţiilor art. 274 Cod procedură civilă partea recurentă să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Decizia civilă nr. 827/R/20 aprilie 2012 red. N.G.

Domenii speta

Spete similare