Contestaţie în anulare

CONTESTAŢIE ÎN ANULARE

Constată că prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 135/64/2010 contestatorul D.N., a solicitat anularea deciziei civile nr. 223/2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, în dosarul cu nr. 4081/62/2006, şi rejudecarea recursului declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 132/2008 pronunţată de Tribunalul Braşov.

În motivarea contestaţiei în anulare, se arată că decizia pronunţată este rezultatul unor greşeli materiale grave, care au stat la baza dezlegării dată prin hotărârea instanţei de recurs. Astfel , motivarea instanţei de rejudecare a recursului este rezultatul unei grave erori materiale şi este vădit contrară probei cu expertiza contabilă, întrucât din raportul de expertiză N.C. pag 4 fila 4, rezultă indubitabil că preţil de 27,50 lei/m.p. pe lună nu este calculat de expertiza contabilă, ci este preţul perceput de Primăria Târgovişte, în urma licitaţiei pentru teren situat în zona III vad comercial şi zona D de impozitare, iar acest preţ a fost transformat de expertiza  contabilă pentru un teren vad comercial I şi zona A de impozitare la preţul de 42,51 lei/m.p. pe lună. Se solicită de către contestator, compararea motivelor din decizia contestată, pag. 12 pct. 8 cu proba administrată la dosar – raportul de expertiză N.C., pag 4,5, 19 şi anexele 10 şi 11 pag 28-30. Motivarea instanţei de rejudecare a recursului este vădit eronată şi contrară probei cu expertiza contabilă.

Din raportul de expertiză contabilă rezultă că experta contabilă N.C. a stabilit contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul proprietatea contestatorului prin patru metode şi în nici o metodă din aceste patru metode nu a fost stabilit un preţ de 27,50 lei m.p. pe lună pentru terenul în litigiu.

O altă greşeală materială gravă care a stat la baza dezlegării date prin hotărârea instanţei de rejudecare a recursului, este cea din considerentele deciziei, pag. 7 pct. 8, unde instanţa de recurs expune motivul din recurs aflat în cap. VIII. Astfel instanţa de recurs reluând în mod greşit susţinerile scrise în declaraţia de recurs, capitolul VIII, pag 13, a adăugat propoziţia „pentru care s-ar cuveni un preţ de 27,50 lei/m.p./lună”. Se mai solicită de către contestator ca instanţa să analizeze prin comparare, textele invocate, cel din motivele de recurs (pag 13 alin. 2 fila 27), şi motivarea instanţei de recurs din pag 7 pct. 8 din decizia civilă nr. 223/R/2009.

În continuare se mai arată că, contestatorul nu a fost de acord şi nici nu a solicitat în vreun fel preţul de 27,50 lei pe lună pentru m.p. şi aceasta cu atât mai mult cu cât a menţionat expres faptul că, valoarea de 25 lei pe m.p. pe lună, acordată de instanţa de apel este cu mult inferioară contravalorii lipsei de folosinţă, stabilită în mod obiectiv, prin raportul de expertiză. Împrejurarea că recurentul nu a fost de acord cu suma de 27,50 lei pe mp. pe lună rezultă indubitabil şi din cererea de recurs unde a arătat că se solicită adoptarea de către instanţă a raportului de expertiză N.C. prin metoda III.

O altă greşeală materială gravă care a stat la baza dezlegării date prin hotărârea contestată o constituie şi modalitatea în care instanţa de rejudecare a recursului a efectuat calculele pentru a determina cuantumul despăgubirilor. Acest calcul se datorează numai unei greşeli materiale grave întrucât instanţa de recurs, pentru perioada 19.12.2001 până la data de 16.08.2003, a stabilit în mod greşit suma de 27,50 lei pe m.p. pe lună. Faptul că instanţa de recurs a intenţionat ca la stabilirea cuantumului indemnizaţiei datorate de către recurentă, să ţină seama de proba cu expertiza N.C., pentru că atunci când a calculat suma ce se cuvine pentru perioada 12.10.2001 – 17.12.2001 pârâta a fost obligată să îi plătească suma de 32.971,01 lei, exact suma calculată de expertiza contabilă, prin metoda nr. III, ceea ce corespunde unei despăgubiri lunare de 39,59 lei pe m.p. pe  lună. Se apreciază că stabilirea unei chirii mai mici începând cu 19.12.2001 s-a făcut dintr-o eroare materială gravă.

O altă greşeală materială gravă, care a stat la baza pronunţării hotărârii rezultă şi din motivarea deciziei cu privire la compensare cheltuielilor de judecată solicitate de recurent, în cuantum de 402,28 lei cu zero cheltuieli de judecată ale recurentei pârâte, în condiţiile în care aceasta nu a solicitat nici un fel de cheltuieli de judecată.

În drept contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. 1 din Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare s-a invocat de către intimata SC Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Electrica Distribuţie Muntenia Nord SA excepţia de tardivitate a formulării contestaţiei, întemeiată pe faptul că potrivit dispoziţiilor art. 319 alin 2 teza a doua contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. Se mai arată că contestatorul a ştiut de conţinutul deciziei atacate încă din data de 10.08.2009 când a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale, iar contestaţia a fost înregistrată în data de 24.02.2010, cu depăşirea termenului prevăzut de dispoziţiile codului de procedură civilă.

Această excepţie nu este întemeiată, urmând în consecinţă să fie respinsă. Nu ne aflăm în ipoteza reglementată de textul de lege invocat de intimată, ci în ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 319 pct. 2 teza întâi, din Cod procedură civilă potrivit cu care, contestaţia se poate face oricând, înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit de art. 401 alin. 1 lit. b sau c, întrucât în prezentul dosar este atacată cu contestaţie în anulare, o decizie civilă, susceptibilă de executare silită.

Examinând decizia atacată în raport de criticile invocate prin contestaţia în anulare, instanţa apreciază că aceasta nu este întemeiată şi în consecinţă va fi respinsă, în baza dispoziţiilor art. 318 alin.1 teza 1 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 223/2009 a Curţii de Apel Braşov, a fost admis recursul declarat de reclamantul D.N. împotriva deciziei civile nr. 132/Ap/23.04.2008 a Tribunalului Braşov.

A fost admis recursul declarat de pârâta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice „Electrica Distribuţie Muntenia Nord” S.A. Ploieşti împotriva aceleiaşi decizii.

A fost modificat în parte sus menţionata decizie în sensul că obligă pe pârâta S.C. Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice „Electrica Distribuţie Muntenia Nord” S.A. Ploieşti să plătească reclamantului D.N. suma de 241.839,01 lei, echivalent al indemnizaţiei lunare în cuantum de 27,5 lei/mp/lună, reprezentând c/val. exercitării dreptului de uz şi servitute asupra suprafeţei de 379,76 mp teren, pentru perioada 12.10.2001 – 16.08.2003, sumă ce va fi indexată lunar cu indicele de inflaţie, la care se va aplica şi dobânda legală.

A fost stabilită perioada exerciţiului dreptului de uz şi servitute în favoarea pârâtei pe toată durata existenţei Postului de transformare PTZ 17.

Au fost respinse restul pretenţiilor.

Au fost înlăturate din decizie menţiunea obligării pârâtei la încheierea convenţiei cu reclamantul cu privire la exercitarea dreptului de servitute, în condiţiile art. 16 alin. 6 raportat la alin. 5 din Legea nr.13/2007, precum şi obligarea pârâtei la plata către reclamant a indemnizaţiei lunare în cuantum de 25 lei/mp/lună din data de 23.02.2007 până la încheierea convenţiei prevăzută de art. 16 din Legea nr.13/2007.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

A fost obligată pârâta să plătească statului suma de 5.604,91 lei, cheltuieli parţiale reprezentând ajutor public judiciar.

În, esenţă toate criticile de contestaţie în anulare, aşa cum au fost formulate de contestatorul D.N., vizează modul de determinare a cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii şi aprecierea eronată a instanţei de recurs, cu privire la valoarea de 27,50 lei pe m.p. pe lună, pentru terenul proprietatea sa. Aceste critici, în totalitate ţin de interpretarea probatoriului administrat în cauză, şi în final vizează soluţia pe fond şi raţionamentul completului de judecată adoptat la pronunţarea deciziei.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată, în situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greşeli materiale, însă prin erori materiale, nu se poate înţelege „erori de judecată”. Accepţiunea dată de legiuitor noţiunii de eroare materială, vizează erori materiale în legătură cu  aspecte formale ale judecării recursului şi care au avut drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite. Cu titlu de exemplu se poate menţiona situaţia în care un recurs a fost respins ca tardiv iar din dovada de comunicare rezultă că era declarat în termen, sau recursul  a fost anulat ca netimbrat deşi la dosar se afla dovada de achitare a taxei de timbru. Prin urmare este vorba despre acele greşeli materiale pe care le comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale care determină soluţia. Ori adoptarea de către instanţa de recurs, în cadrul rejudecării apelului  a unei valori, respectiv cea de 27,50 lei pe m.p. care nu convine părţii sau a altei variante din  raportul de expertiză,  decât cea dorită de parte, ţine de judecata pe fond şi de aprecierea probatoriului administrat în cauză.

Textul de lege invocat de contestator, art. 318 alin 1 teza întâi Cod procedură civilă, vizează greşeli de fapt involuntare, de ordin procedural, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probatoriului sau de determinare a unor dispoziţii legale aplicabile în cauză, ori de stabilire a stării de fapt. A da părţii, posibilitatea de a se adresa aceleiaşi instanţe, care a pronunţat hotărârea, pentru modul cum au fost aplicate textele de lege incidente în cauză şi a reaprecia probele, echivalează cu transformarea acestei căi de atac în una ordinară, mai periculoasă decât recursul la recurs, care măcar s-ar adresa unei instanţe superioare.

Pentru aceleaşi considerente, mai sus expuse nu poate fi admisă nici critica legată de modul de compensare a cheltuielilor de judecată, pentru că şi asupra acestui capăt de cerere, instanţa de recurs s-a pronunţat şi a motivat soluţia astfel adoptată. O nouă analiză a modului de soluţionare a cheltuielilor de judecată, pe calea contestaţiei în anulare nu este posibilă.

(Decizia civilă nr. 450/R/23.04.2010)

Domenii speta

Spete similare