1.contestaţie decizie de pensie – data acordării drepturilor de pensie în cazul trecerii de la pensie de invaliditate la pensie pentru limită de vârstă
Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 28.12.2010 contestatorul G.I. a formulat în contradictoriu cu intimata CASA JUDEŢEANĂ DE PENSII DOLJ contestaţie împotriva deciziei de pensie nr.2997/30.11.2010 ,solicitând modificarea deciziei în sensul ca drepturile de pensie să i se acorde retroactiv de la data împlinirii vârstei de 59 ani.
În motivare, a arătat că pensia pentru limită de vârstă i s-a acordat de la data împlinirii vârstei de 59 ani şi o lună, întrucât nu i s-au scăzut corect cei 6 ani şi 6 luni pentru condiţii deosebite , deşi potrivit legii, trebuia să beneficieze de pensie de la împlinirea vârstei de 59 ani.
A anexat fotocopii de pe CI, decizia de pensie 249714/30.11.2010 , carnet de muncă.
La data de 18.03.2011 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând că reclamantul a solicitat pensionarea prin cererea nr.43609/08.11.2010 , iar în conformitate cu art.83 alin 4 lit a din L19/2000 , plata drepturilor de pensie pentru limită de vârstă se efectuează de la data depunerii cererii dacă a fost depăşit termenul de 30 zile de la data îndeplinirii condiţiilor de pensie pentru limită de vârstă.
În cazul contestatorului, vârsta standard redusă era de 58 ani şi 6 luni , iar cererea de pensionare a fost depusă cu depăşirea termenului de 30 zile de la data îndeplinirii condiţiilor de ieşire la pensie, astfel că au fost aplicate dispoziţiile legale sus menţionate.
La întâmpinare s-au anexat înscrisuri din dosarul de pensie al contestatorului.
Contestatorul a formulat răspuns la întâmpinare , precizând că în cauza de faţă a solicitat recalcularea diferenţei drepturilor de la data îndeplinirii vârstei standard redusă-de 58 ani şi 6 luni şi până la data de 01.12.2010.A arătat că fiind pensionat medical din anul 2003 în mod automat trebuia să se efectueze modificarea şi reactualizarea drepturilor de către intimată.
Prin sentinţa nr. 7317/13.05.20011 Tribunalul Dolj a respins contestaţia reţinând următoarele:
Prin decizia de pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă nr.2997/30.11.2010 ,contestatorul a beneficiat de drepturile de pensie începând cu data de 01.12.2010 , urmare a cererii formulată de acesta la data de 08.11.2010 , cerere ce se regăseşte la fila nr.28 din dosar.
Contestatorul este nemulţumit de data de la care i-au fost stabilite drepturile de pensie , considerând că intimata se află în culpă deoarece nu i-a stabilit aceste drepturi în mod automat , de la data la care a îndeplinit vârsta standard redusă de pensionare de 58 ani şi 6 luni( conform precizărilor sale din răspunsul la întâmpinare), acest lucru impunându-se, în opinia sa întrucât anterior beneficia de pensie pentru invaliditate şi se afla deja în baza de date a intimatei.
Motivele acţiunii invocate de către contestator nu sunt întemeiate.
Astfel, cererea pentru înscrierea la pensie pentru limită de vârstă a fost formulată de acesta la data de 08.11.2010 , deşi îndeplinea condiţiile de pensionare urmare a reducerii vârstei standard cu 6 ani şi 6 luni încă din aprilie 2010 , la vârsta de 58 ani şi 6 luni.
Potrivit disp.83 din L19/2000 în vigoare la data pensionării contestatorului -alin (1) „Drepturile de pensie pentru limită de vârstă se cuvin şi se plătesc de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, prevăzute de lege, dacă cererea a fost depusă cu 30 de zile calendaristice înainte de data îndeplinirii acestor condiţii.
(2) Se consideră depuse în termen cererile de pensionare înregistrate în intervalul cuprins între data îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi cea de-a 30-a zi calendaristică anterioară acestei date.”
Or, contestatorul a formulat cererea de pensionare cu depăşirea termenului prevăzut în dispoziţiile legale sus citate, astfel că solicitarea sa de a i se acorda drepturile de pensie pentru limită de vârstă retroactiv de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare nu este întemeiată.
Faţă de aceste prevederi legale aplicabile, instanţa constată că nu există justificare legală pentru a fi obligată intimata să procedeze automat la stabilirea pensiei pentru limită de vârstă începând cu data la care contestatorul ar fi îndeplinit condiţiile legale, urmând a respinge contestaţia ca fiind neîntemeiată.
1
Tribunalul Mehedinți
Pensii
Tribunalul Mehedinți
Pensii
Curtea de Apel București
Stagii de cotizare ce pot fi valorificate în cadrul deciziei de revizuire a drepturilor de pensie emise în baza OUG nr. 59/2011
Curtea de Apel Iași
Pensie militară. Pensie anticipată parţială. Mod de calcul. Majorarea cu 5,25% a pensiei militare în anul 2017 în temeiul dispoziţiilor art. 12 din OUG nr. 99/2016
Tribunalul Bacău
Recalculare pensie