Declinare competenta –liberare provizorie sub control

Deliberând  asupra cauzei penale deduse judecaţii, având ca obiect cerere de  liberare provizorie sub control judiciar, constata următoarele:

 Prin cererea formulată la data de 23.04.2012  şi înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 23.04.2012, petenta-inculpată C A A  a solicitat, în baza art. 1602 şi urm. C. proc. pen., liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă  nr.30/23.03.2012 emis în baza încheierii din data de 23.03.2011 a Tribunalului Dolj, în dosarul nr.3632/63/2012.

In  motivarea cererii petenta a arată că are cunoştinţă de dispoziţiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii şi că în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a o împiedica să săvârşească infracţiuni şi date că va încerca să zădărnicesc aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Mai arată că împrejurarea că ar subzista temeiurile măsurii arestării preventive,  nu este suficientă pentru a dovedi lipsa de temei a cererii de liberare provizorie. Din contră, această instituţie este aplicabilă în cazurile în care temeiurile arestării subzistă, fiindcă dacă acestea nu ar mai subzista, soluţia ar fi revocarea măsurii arestării preventive, nu liberarea provizorie. Instituţia liberării provizorii a fost introdusă de legiuitor tocmai pentru cazurile când subzistă temeiurile arestării, pentru a permite instanţelor de judecată, şi în astfel de situaţii, să dispună punerea în libertate cu stabilirea anumitor condiţii, tocmai în scopul respectării principiului libertăţii individuale care trebuie să fie regula într-o societate democratică. Această distincţie este realizată şi în jurisprudenţa instanţei supreme. Spre exemplu, în decizia nr. 316 din 19 ianuarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 265/2/2007, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că:

„ Cererea de prelungire a duratei arestării preventive în cazul admiterii are ca finalitate privarea de libertate, iar cererea de liberare provizorie sub control judiciar are ca finalitate punerea în libertate a inculpatului în cazul admiterii ei.

Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii, întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul a învederat regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalităţi şi forme care să permită persoanei arestate să ceară şi să obţină, dacă condiţiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauţiune (art.5 alin.5 C.p.p.). "

Prin urmare, pentru justa soluţionare a acestei cereri instanţa nu trebuie să analizeze dacă subzistă sau nu temeiurile arestării, ca şi când ar fi învestită cu o cerere de revocare a măsurii preventive, ci trebuie ca, în ipoteza în care subzistă aceste temeiuri, să stabilească dacă este totuşi necesară punerea în libertate a inculpatei cu luarea tuturor măsurilor restrictive necesare, conform legii. Consideră că lăsarea sa în stare de libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a mă împiedica să săvârşesc infracţiuni sau date că voi încerca să zădărnicesc aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea sau distrugerea mjloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

După 1 lună de arest preventiv nu se mai poate susţine că ar exista aceste riscuri. Menţionează că nu a încercat să se sustragă de la urmărirea penală, mai mult, s-a prezentat de bună voie la parchet şi a dat declaraţii atât în faţa organului de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată.La aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică a lăsării sale în libertate s-a avut în vedere şi fapta de care am fost învinuită. împotriva subsemnatei s-a invocat într-un mod global, fiind pusă alături de inculpaţii C A C şi D I D, şi învinuiţii I C, Ş C şi AI R, că am fi întocmit prin intermediul societăţilor comerciale pe care le administrăm, documente fictive, de care ne-am folosit pentru a introduce în circuitul comercial bunurile despre care aveam cunoştinţă că provin din săvârşirea de infracţiuni.Arată că nu s-a probat în niciun fel că ea administrează vreo societate comercială sau că a fost implicată în contabilitatea unei societăţi comerciale.Subsemnata nu am recunoscut acele facturi de care am fost acuzată de organul de urmărire penală că le-am falsificat, motiv pentru care am solicitat efectuarea unei expertize grafice. Raportul de expertiză cu nr. 147276 din 06.04.2012 deşi a precizat prin concluziile sale că scrisul în litigiu pe cele şase facturi a fost executat de subsemnata, cu referire la semnăturile în litigiu existente pe aceste facturi a arătat că nu se poate stabili dacă semnăturile au fost executate de subsemnata. Arăt că raportul de expertiză nu a putut stabili dacă semnăturile au fost semnate de subsemnata, în condiţiile în care pentru un alt inculpat a stabilit că atât scrisul, cât şi semnăturile aparţin acelei persoane.În condiţiile în care expertul comisar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj a ajuns la concluzia că semnătura de pe documentele invocate de organul de cercetare că ar fi false, nu este a subsemnatei, consider că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat, nemai existând indicii care să determine presupunerea rezonabilă că subsemnata aş fi comis faptele pentru care sunt cercetată. Arăt că scrierea unei facturi fiscale nu produce acesteia efecte juridice dacă nu este semnată şi stampilată, or în cauză probele administrate de organul de cercetare nu au indicat că semnătura ar fi fost efectuată de subsemnata. In condiţiile în care semnătura este acel element care acordă unei facturi fiscale consecinţe juridice, este uşor de înţeles că raportul de expertiză tinde să dovedească lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi pe cale de consecinţă lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, prin lipsa participaţiei subsemnatei la existenţa grupului organizat.Menţionez că dreptul subsemnatei la apărare a fost diminuat prin dispunerea unui raport de expertiză fără să mi se încuviinţeze participarea unui expert asistent, deşi am solicitat expres acest lucru. Pe lângă toate aceste aspecte nu este de neglijat nici faptul că raportul de expertiză este efectuat de un comisar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Dolj, şi astfel nu se poate bucura de un deplin caracter obiectiv, existând o subordonare între organul care a dispus expertiza şi organul care a efectuat-o.Vă rog să ţineţi cont şi de situaţia mea personală care atestă că nu am antecedente penale, sunt căsătorită, am studii superioare şi post universitare. De asemenea, nu trebuie ignorat nici faptul că am o stare de sănătate precară, sufăr de afecţiuni medicale (hipertiroidie), conform actelor depuse la dosarul cauzei.

Analizând  competenţa  în materia cererilor de  liberare  provizorie sub control judiciar,  instanţa reţine  următoarele:

Potrivit art. 1606 alin. (4) C. proc. pen., rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul urmăririi penale revine instanţei, căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Art. 1606 alin. (4) C. proc. pen. stabileşte instanţa competentă să judece cererile de liberare provizorie, formulate în cursul urmăririi penale, din punct de vedere al competenţei materiale şi teritoriale . În lipsa unor dispoziţii procesuale contrarii, se vor aplica normele de drept comun  -  dispoziţiile art 25-29 Cpp privind competenţa materială  a instanţelor de judecată, şi respectiv, prevederile art 30 si urm  Cpp  privind competenţa teritorială a instanţelor de judecată.

Dispozitiile art. 1606 alin. (4) CPP reglementează  o competenţă  materială si teritorială exclusivă , şi anume  rezolvarea cererii de liberare provizorie în cursul urmăririi penale revine instanţei,  căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond.

Codul de procedura penala nu prevede în materia liberarii provizorii o competenţă teritorială alternativă,  aceleia de a judeca fondul cauzei,  aşa cum se prevede de exemplu în materia  luării măsurii arestării preventive (art 149/1 Cpp) . Normele  care reglementeaza  competenţa  sunt de  strictă interpretare şi aplicare, astfel că  nu pot fi extinse prin analogie şi la alte instituţii  procesuale,  decât  cele la care se refera în mod  strict .

Din interpretarea literală, logică şi sistematică a dispoziţiilor art. 30 alin.1 lit d si  alin 3 C. proc. pen.,  dar şi ale art. 1606 alin. (4) C. proc. pen., rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare revine  Tribunalului Olt .

Dacă în ceea ce priveşte competenta materială, prin raportare la prevederile art 27 Cpp , tribunalul este instanţa competentă,  din punct de vedere al  competentei teritoriale este competent tribunalul care îndeplineşte cumulativ condiţiile prev. de art. 30 alin 1 si 2 Cpp: adică trebuie să fie instanţa în  a cărei raza teritorială s-a  efectuat urmărirea penala, şi  concomitent să fie  una  dintre instanţele  prevăzute de art 30 alin 1 Cpp

 Tribunalul Dolj nu reprezintă decât instanţa competentă material  în a cărei raza  teritoriala s-a desfăsurat urmărirea penală, conform art. 30 alin 2 Cpp ,  nefiind şi una dintre instanţele competente alternativ , potrivit art.30 al.1 CPP, conform  pentru a putea fi considerate drept instanta  competenta a soluţiona cauza pe fond, fiind  instanţa care întruneşte ambele criterii -  se încadreaza în competenta teritoriala a  DIICOT Craiova , şi în raza sa teritorială se află sediul părţii vărămte- SC.Pirelli Tyres România Slatina.

 Nici Tribunalul Constanţa nu este  competent teritorial, conform art 30 alin 2 Cpp , întrucat  aria de competenta teritoriala a DIICOT Craiova nu se  regăseşte şi în judeţul Constanţa, prin urmare Tribunalul Constanţa nu este instanţa în a cărei rază teritorială s-a efectuat urmărirea penala. Nefiind îndeplinit acest criteriu de determinare a competenţei, prev de art 30 alin 2 Cpp , Tribunalul Constanţa nu este instanţa competentă a judeca  fondul cauzei,  chiar dacă se regăseşte printre instanţele reglementate de art 30 alin 1 Cpp, întrucat cele două  condiţii de determinare a competenţei  trebuie îndeplinite cumulativ si nu alternativ.

Pe de altă parte, cererile de liberare provizorii nu pot fi asimilate  cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu alte măsuri preventive, ci dimpotrivă sunt  reglementate ca instituţii  autonome, cu individualitate proprie,  al căror sediu de reglementare  se afla în  Secţiunea a-V-a, Titlul IV Cpp , distinct de măsurile privative de libertate.

 Pentru argumentele expuse ,  competenţa de soluţionare a cererii de liberare provizorie formulată de petentă, atât din punct de vedere material şi după calitatea persoanei, cât şi în raport cu criteriile prevăzute prin dispoziţiile art. 30 alin. (1) C. proc. pen., din perspectiva competenţei teritoriale, aparţine Tribunalului Olt.

 În consecinţă, în temeiul dispoz.art.39 C.p.p., instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, iar în temeiul  art.42 C.p.p.rap.la art.160  ind.6 alin.4 C.p.p., va declina competenţa de soluţionare a cererii de liberare provizorie formulată de petenta-inculpată C.A.A, în favoarea Tribunalului Olt .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art.39 C.p.p:

Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj.

În temeiul  art.42 C.p.p., rap.la art.1606 alin.4 C.p.p.:

Declină competenţa de soluţionarea cererii de liberare provizorie formulată de petenta-inculpată C.A.A, fiica lui V şi I, născută la data de 26.01.1981, în Galaţi, judeţul Galaţi, cu domiciliul în C, str.V, nr.8, bl., jud.Constanţa, CNP, în prezent aflată  în Arestul IPJ Dolj, în favoarea Tribunalului Olt .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la 24 aprilie 2012, ora 11,00.

Domenii speta

Spete similare