Drept procesual penal

Asupra recursului penal de faţă constată  următoarele: prin încheierea din data de 12.09.2012, pronunţată de Judecătoria Filiaşi în dosarul cu nr. 221/230/2012, în baza art. 160 ind. 8a alin. 6 din Codul de procedură penală, s-a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C.N şi a  fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiaşi la data de 20.08.2012, inculpatul S.C.N aflat în stare de arest preventiv, a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.

În motivarea cererii, inculpatul, a arătat că, prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 decembrie 2011 a Judecătoriei Filiaşi, pronunţată în dosarul numărul 1691/230/2011 s-a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 15 zile, apreciindu-se că există indicii temeinice că a săvârşit fapta pentru care era cercetat şi pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

A mai arătat inculpatul în cerere că, de la data luării măsurii arestării preventive, în mai multe rânduri s-a dispus menţinerea stării de arest în ceea ce îl priveşte, apreciindu-se că există temeiurile prevăzute de lege pentru cercetarea sa în stare de arest preventiv.

Inculpatul a învederat în cerere că, înţelege să respecte condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1602 din Codul de procedură penală.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1602 şi următoarele din Codul de procedură penală.

Instanţa de fond a reţinut  că, în conformitate cu dispoziţiile art. 160 ind. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune în tot cursul procesului penal.

Liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă precum şi al infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depăşească 18 ani şi nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Condiţiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 160  indice 6 din Codul de procedură penală şi care fac parte din dispoziţiile comune ale secţiunii menţionate a Codului de procedură penală. De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviinţată de lege, când lipseşte legitimitatea subiectivă a celui care o foloseşte sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcţională în sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie în cazul respectiv.

În speţă, cererea de liberare provizorie sub control judiciar a fost încuviinţată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (articolul 160 indice 6 din Codul de procedură penală), instanţa de fond a apreciat că cererea are pertinenţa funcţională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părţii, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerinţele legale care creează limitele admisibilităţii sunt satisfăcute.

Analizând  condiţiile de admisibilitate pe fond a acestei cereri, conform dispoziţiilor procedurale incidente, instanţa de fond a apreciat că având în vedere natura şi gravitatea faptei intenţionate pentru care inculpatul Slodoneanu Cătălin Nicolae este judecat, dedusă  nu numai  din limitele de pedeapsă  fixate de legiuitor (infracţiunea de viol în forma prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 5 ani la 18 ani), dar şi din  modul în care inculpatul a acţionat,  la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, instanţa trebuie să ţină cont de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi de rezultatul acesteia, de lezarea gravă a relaţiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracţiunii săvârşite.

În considerarea acestor aspecte, instanţa de fond a apreciat că în raport cu situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate în tot cursul procesului penal, nu se poate conchide în sensul că lăsarea in libertate a inculpatului nu ar impieta asupra bunei desfăşurări a procesului penal în raport cu  pericolul concret pentru ordinea publică,  ţinându-se seama în principal de  gravitatea faptei comise.

Prin urmare, instanţa apreciază că faţă de împrejurările concrete ale comiterii faptei, modul de săvârşire, urmările produse şi ţinând seama de valorile sociale ocrotite de o importanţă deosebită, fapta inculpatului a produs o rezonanţă negativă în rândul colectivităţii din care face parte, iar lăsarea acestuia în libertate este de natură a induce un sentiment de insecuritate şi teamă în rândul membrilor societăţii civile.

Pentru aceste motive, instanţa a respins ca neîntemeiată, conform dispoziţiilor articolului 1608a alin. 6 din Codul de procedură penală, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C.N inculpatul fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs S.C.N, arătând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art 160 Cpp, în ceea ce priveşte admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, a recunoscut fapta şi regretă, mai arată că prin lăsarea sa în libertate nu s-ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal.

A mai arătat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, din declaraţiile părţii vătămate rezultând mai multe neconcordanţe, privitor la probele administrate până în acest moment în cauză, aceasta declarând chiar că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat.

Verificând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, atât prin prisma dispoziţiilor art.385/6 alin.3 C.p.p, cât şi a criticilor formulate, Tribunalul apreciază recursul ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Liberarea provizorie este o măsura procesuala de individualizare a măsurii arestării preventive, de soarta căreia este strâns legata si pe care o complineşte.  Liberarea provizorie presupune întotdeauna menţinerea  condiţiilor de legalitate si temeinicie a  măsura privării de libertate, insa prin intermediul acestei instituţii procesuale se  apreciază asupra necesitaţii  arestării, organul judiciar fiind chemat sa  verifice  daca  menţinerea stării de arest  mai apare sau nu ca fiind absolut  necesara.

Analiza prevederilor art. 1602 C. proc. pen.  evidenţiază categoria de  condiţii pentru  ca liberarea provizorie sub control judiciar  sa fie acordata : infracţiunile sa fie  săvârşite din culpă, sau cu intenţie  dar  pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani , şi nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracţiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.

Instanta va face aplicarea deciziei in interesul legii nr. 17/2011  Inaltei Curti de Casatie si justitiei,, prin care s-a constatat ca  analiza temeiniciei cererii de liberare presupune,  atât verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1602 din Codul de procedură penală, cât şi a aptitudinii pe care această măsură o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispoziţiile art. 136 alin. 1 cu trimitere la alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri

În absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanţa trebuie să se raporteze atât la elementele ce privesc faptele pentru care este cercetat, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.

Pentru punerea în libertate provizorie trebuie să fie reţinute nu numai aspecte referitoare la gravitatea faptei de care este acuzat un învinuit sau inculpat, ci trebuie cercetate toate circumstanţele apte a conduce la concluzia că, într-o cauză concretă, există ori nu temeiuri care să justifice o derogare de la regula judecării în stare de libertate. 

Astfel, gravitatea unei acuzaţii nu este prin sine însăşi un motiv pertinent şi suficient pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă se bazează pe date concrete, de natură să demonstreze că eliberarea persoanei deţinute preventiv ar crea un pericol real pentru ordinea publică, iar după trecerea unei perioade de timp de la data luării măsurii respective detenţia provizorie nu mai poate fi menţinută exclusiv în considerarea naturii infracţiunilor şi a impactului lor asupra ordinii publice.

Reacţia opiniei publice nu poate să justifice, în mod singular, privarea de libertate, acceptarea concluziei contrare echivalând cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menţinută în stare de arest până la pronunţarea unei hotărâri pe fond de către instanţa de judecată, fără posibilitatea liberării acesteia în cursul procedurii.

În concluzie, analizând temeinicia cererii de liberare provizorie atât prin prisma textelor de lege incidente din dreptul intern, cât şi a jurisprudenţei instanţei europene, judecătorul poate constata că măsura liberării provizorii este suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal, fiind o măsură restrictivă de drepturi şi libertăţi care, prin seria de obligaţii ce pot fi stabilite de instanţă în sarcina inculpatului şi prin posibilitatea revocării ei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni sau încălcării obligaţiilor fixate, asigură garanţiile respectării acestora şi a realizării finalităţii avute în vedere de legiuitor.

Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie poate fi dispusă indiferent de temeiul care a stat la baza arestării preventive, după constatarea îndeplinirii condiţiilor formale de admisibilitate, precum şi îndeplinirea cerinţelor de legalitate, temeinicie şi oportunitate .

Astfel, după constatarea îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate prevăzute la art. 1606 din Codul de procedură penală, a condiţiei pozitive prevăzute la alin. 1 al art. 1602 din Codul de procedură penală, precum şi a subzistenţei temeiurilor care au stat la baza luării măsurii preventive, judecătorul va verifica, în cadrul examenului de temeinicie a cererii, în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei în discuţie, dacă există sau nu date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni ori că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, respectiv în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.

 In dosarul cauzei nu exista nicio  proba care sa susţină necesitatea privării in continuare  de libertate a inculpatului Slodoneanu  Catalin Nicolae , întrucât , pana in acest moment  procesual, nu au fost relevate date  care sa susţină  temerea ca inculpatul este predestinat la savarsirea  infracţiunilor,  el neavând antecedente penale,  si nici nu exista  probe  in sensul ca  va împiedica aflarea adevărului si  normala desfăşurare a procesului penal, in condiţiile in care nu el a fost cel care a determinat, prin conduita procesuala adoptata,  tergiversarea judecaţii  si  îngreunarea  cercetării judecătoreşti. Nu exista probe care sa susţină ipoteza ca inculpatul va  influenta  partea vătămata sau martorii, întrucât partea vătămata a  formulat in cursul urmăririi penale, deci  cat timp inculpatul era arestat preventiv, declaraţii contradictorii,  dar  in sensul agravării răspunderii inculpatului,  iar in cursul cercetării judecătoreşti a fost deja audiata.

 Din jurisprudenţa C.E.D.O, se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar sau pe cauţiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces,  posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei-10 nov. 1969 şi Letellier contra Franţei-26 iunie 1991).

Din coroborarea textelor de drept intern în materia liberării provizorii( art. 160/8a alin 6 Cpp)  rezultă aşadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege (şi care evident în această speţă sunt îndeplinite), mai trebuie şi ca această cerere să fie întemeiată.

Revenind la măsura arestării preventive a inculpatului, instanţa de recurs constata că, la începutul procesului penal, această măsură a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi a fost necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal. Având în vedere infracţiunea  dedusa judecăţii -  art. 197 alin 1,2 lit. a Cp,  fapta presupus  comisa  in  decembrie 2011, presupusele modalităţi de comitere a acesteia, pedeapsa stabilita de lege pentru aceasta infracţiune, s-a considerat că în cauză erau incidente faţă de inculpat dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., justificându-se luarea si  menţinerea acestei măsuri.

În speţă, chiar dacă infracţiunea dedusa judecăţii este  o infracţiune grava , din punct de vedere al  gradului abstract de pericol soci abstract, generic , numai acest unic  criteriu nu poate determina , de unul singur,  continuarea  stării de arest preventiv, in condiţiile in care  inculpatul se afla in stare de arest  de  mai mult de 9 luni .

Trebuie avut in vedere ca  acest criteriu al gravitaţii  faptei , precum si cel al împrejurărilor in care se presupune ca a fost savarsita,  au fost avute in vedere de toate instanţele de judecata ori de cate ori au prelungit sau menţinut starea de arest a inculpatului, astfel ca  după o detenţie de  mai mult de 9 luni  ,  elementele  enunţate nu mai pot determina  , in mod singular si exclusiv,  respingerea cererii de liberare a inculpatului.

 Persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracţiune este o condiţie sine qua non a regularităţii menţinerii în detenţie. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracţiuni grave poate justifica iniţial detenţia. Totuşi, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanţele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.

În situaţia în care motivele de menţinere a stării de arest se menţin o perioadă mai mare de timp şi se dovedesc suficiente şi pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune şi verificarea diligenţelor depuse de instanţele naţionale pentru soluţionarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus c. Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse c. Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass c. Poloniei, hotărârea din 7 noiembrie 2006; Kalay c. Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).

Sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenţie şi în situaţia în care instanţele naţionale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauţiune, interdicţia de a părăsi ţara sau oraşul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).

În cauza de faţă se constata ca  inculpatul  se afla in stare de  arest începând cu data de 30.12.2011, iar  pana la aceasta data  stadiul cercetării judecătoreşti este doar puţin avansat, si nu din cauza  atitudinii inculpatului arestat, ci dimpotrivă, urmare a  atitudinii inculpatului F.M.D, si a parţii vătămate A.M,  care nu au inteles ca drepturile procesuale trebuie exercitate  cu buna credinţa si potrivit scopului in vederea căruia au fost  reglementate.

Astfel, se constata ca  instanţa de judecata , Judecătoria Filiasi , a fost sesizata  la data de 23.02.2012, iar pana in acest moment doar au fost audiaţi inculpaţii,  partea vătămata , si  trei  martori, insa si aceste probe au fost administrate după  nenumărate demersuri procesuale întreprinse de  instanţa de judecata. Partea vătămata A.Ms-a prezentat  la judecarea cauzei de abia in luna iulie 2012, deci după cinci luni de la data sesizării instanţei de judecata,  si atunci  după ce instanţa a dispus  conform art. 184 Cpp emiterea unui mandat de aducere  pe  numele sau.

Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede, în art. 5 paragraf 3 că „Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.”

Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menţionată se calculează de la data la care persoana acuzată este reţinută sau arestată (dies a quo) şi se sfârşeşte la momentul pronunţării unei hotărâri de condamnare în primă instanţă, chiar nedefinitivă (dies ad quem).

Durata rezonabilă a detenţiei conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanţele naţionale având obligaţia să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe şi, întrucât persistenţa motivelor plauzibile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidenţieze existenţa, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârşirii unor noi infracţiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorităţi, prin sublinierea complexităţii (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).

La art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană se stipulează că „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa (...).”

Termenul rezonabil în cazul acestei din urmă prevederi are ca moment de început (dies a quo) „formularea unei acuzaţii în materie penală” a cărei semnificaţie a fost stabilită pe calea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Eckle c. R.F.G., hotărârea din 15 iulie 1982, în § 73, şi anume „notificarea oficială provenită de la o autoritate competentă a învinuirii de a fi săvârşit o faptă penală, ceea ce corespunde ideii de consecinţe importante cu privire la situaţia persoanei suspectate”, iar ca moment final (dies ad quem) tot pe cale jurisprudenţială s-a stabilit că termenul se raportează la pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare sau de achitare, respectiv încetare a procesului penal.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franţei, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor, comportamentul autorităţilor şi importanţa pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Astfel, în ceea ce priveşte măsura arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, în primă instanţă, în apel sau în recurs, Codul de procedură penală, reglementează prin dispoziţii concrete, previzibile şi accesibile luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea măsurii arestării preventive, liberarea provizorie , conţinând numeroase garanţii procesuale, printre care şi cele referitoare la durata măsurii cu distincţiile specifice fazelor procesuale.

În lipsa unei reglementări exprese a legiuitorului referitoare la sancţiunea privind încălcarea duratei rezonabile a arestării preventive, fiind însă îndeplinită cerinţa prevăzută în art. 143 C. proc. pen., respectiv existenţa probelor sau indiciilor temeinice că  inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, instanţa constata ca depăşirea limitelor rezonabile ale duratei arestării preventive  poate  echivala cu lipsa condiţiei necesitaţii si oportunităţii  continuării privării de libertate a inculpatului, si  constatarea temeiniciei măsurii liberării provizorii sub control judiciar .

Efectuând un examen riguros asupra măsurii arestării preventive dispusă în cauză faţă de inculpat  , sub aspectul măsurii in care, prin  lăsarea in libertate s-ar aduce atingere  normalei desfasurari a procesului penal, ţinând cont de stadiul procesual în care se afla,  neexistând probe de sustragere de la judecată, nici că inculpatul ar putea comite alte infracţiuni, că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unei părţi din proces sau a unui martor sau că va exercita presiuni asupra parţii vătămate, care a si fost audiata , si care a dovedit o completa  si surprinzătoare  lipsa de interes fata de  prezenta cauza , deşi  reprezintă un participant important  la procesul penal -  instanţa consideră că , prin prisma dispoziţiilor Codul de procedură penală , în mod just  va considera că se impune a conferiri încălcării termenului rezonabil al măsurii arestării  accepţiunea îndeplinirii  condiţiilor de temeinicie a cererii de liberare provizorie, prin raportare la prevederile art 160/8a  alin 2 Cpp rap la  Decizia in interesul legii nr. 17/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

 Faţă de aceste considerente, Tribunalul , în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite  recursul declarat de inculpat .

 Se va casa  încheierea din data de 12.09.2012,  pronunţată de Judecătoria Filiasi si  rejudecând,

În baza art. 1608a alin.2 C.proc.pen. se va admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul  S.C.N

În temeiul art. 1602 alin. 3, 3/1 C.p.p. se va dispune obligarea inculpatului  S.C.N ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limita teritorială a localităţii Filiaşi , jud.Dolj( locul de domiciliu)  fără încuviinţarea instanţei de judecată;

- să se prezinte la instanţa de judecată  la toate termenele de judecata si ori de câte ori este chemat; orice  încercare de afectare a bunului mers al procesului penal, de tergiversare cu rea credinţa a procesului  va atrage in condiţiile legii sancţiuni procesule,  inclusiv  dispunerea arestării preventive daca  sunt îndeplinite condiţiile art 160/10 lit b Cpp.

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea ,  conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecata ;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- sa nu se apropie de locuinţa parţii vătămate A.M, de locuinţa coinculpatului F.M.D, şi de  locuinţa  martorilor  M.C.G,  P.I.C,  M.I,  M.C.M, P.I.D, P.M,  S.N, M.I,  J.F,  F.V, S.G.D, T.C.I,  de membrii  familiilor  acestora,  şi să nu comunice  cu aceştia direct sau indirect;

- să nu se afle în locuinţa părţii vătămate A.M, a  coinculpatului F.M.D,  a martorilor  M.C.G,  P.I.C,  M.I,  M.C.M, P.I.D, P.M,  S.N, M.I,  J.F,  F.V, S.G.D, T.C.I, a membrilor  familiilor  acestora.

In temeiul art 160/2 Cpp se va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 16010  C.p.p. privind  revocarea  liberării provizorii si  dispunerea  arestării preventive in cazul încălcării cu rea credinţa  a obligaţiilor care ii revin .

In temeiul art 160/2b Cpp se va  dispune comunicarea prezentei hotărâri organelor de politie , jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin.

 Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului  de sub puterea mandatului de arestare nr.24 /31.12.2011 emis de  Judecătoria  Filiasi , dacă nu este reţinut  sau arestat în alta cauză.

In temeiul art 192 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385 ind.15 pct. 2 lit. d C.pr.pen. admite  recursul declarat de recurentul-inculpat S.C.N, fiul lui şi O, născut la data de în oraşulF  judD, domiciliat în oraşul F bulevardul R, împotriva încheierii  din data de 12.09.2012,  pronunţată de Judecătoria Filiasi , în dosarul nr. 221/230/2012.

Casează  încheierea din data de 12.09.2012,  pronunţată de Judecătoria Filiasi si  rejudecând,

În baza art. 1608a alin.2 C.proc.pen. admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul  S.C.N

În temeiul art. 1602 alin. 3, 3/1 C.p.p. obligă pe inculpatul S.C.N ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligaţii:

- să nu depăşească limita teritorială a localităţii Filiaşi , jud.Dolj, fără încuviinţarea instanţei de judecată;

- să se prezinte la instanţa de judecată  la toate termenele de judecata si ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea ,  conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecata ;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

- sa nu se apropie de locuinţa parţii vătămate A.M, de locuinţa coinculpatului F.M.D, şi de  locuinţa  martorilor  M.C.G,  P.I.C,  M.I,  M.C.M, P.I.D, P.M,  S.N, M.I,  J.F,  F.V, S.G.D, T.C.I,  de membrii  familiilor  acestora,  şi să nu comunice  cu aceştia direct sau indirect;

- să nu se afle în locuinţa părţii vătămate A.M, a  coinculpatului F.M.D,  a martorilor  M.C.G,  P.I.C,  M.I,  M.C.M, P.I.D, P.M,  S.N, M.I,  J.F,  F.V, S.G.D, T.C.I, a membrilor  familiilor  acestora.

In temeiul art 160/2 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 16010  C.p.p. privind  revocarea  liberării provizorii si  dispunerea  arestării preventive in cazul încălcării cu rea credinţa  a obligaţiilor care ii revin .

In temeiul art 160/2b Cpp dispune comunicarea prezentei hotărâri organelor de politie , jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, precum şi altor instituţii, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului  de sub puterea mandatului de arestare nr.24 /31.12.2011 emis de  Judecătoria  Filiasi , dacă nu este reţinut  sau arestat în alta cauză.

In temeiul art 192 alin 3 Cpp cheltuielile judiciare  rămân în sarcina statului .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică de la  17.09.2012.

Preşedinte Judecător Judecător

M E M DG G G C

Domenii speta

Spete similare