Deschidere procedura insolventa

Sentinţă civilă 302 din 20.02.2009


Dosar nr.20/2009js CDA

(129/88/2009)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA - JUDEŢUL TULCEA

Sentinţa civilă nr.302

Şedinta publica din data de 20 februarie 2009

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 22 ianuarie 2009 şi înregistrată sub nr.129/88/2009 şi la judecătorul sindic sub nr.20/2009, debitoarea SC "..." Tulcea  prin lichidatorul Cabinet Individual de Insolvenţă Pop Laurenţiu, desemnat prin încheierea nr.1139 din 06.04.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată şi intrarea în faliment.

În motivarea cererii, a arătat că societatea  S.C. "..." Tulcea este o societate dizolvată de drept în baza dispoziţiilor Legii nr.359/2004 modificată şi completată, iar starea de insolvenţă rezultă din faptul că societatea nu dispune de fonduri băneşti, pentru plata datoriilor exigibile.

De asemenea, se arată că au fost notificaţi foştii administratori ai debitoarei şi în data de 09.02.2007 a preluat de la fratele fostului administrator "...", documentele contabile pe care le-a găsit, mai puţin actele societăţii pentru care s-a întocmit un proces verbal şi s-a menţionat un termen pentru a fi căutate şi predate. Întrucât societatea debitoare înregistra datorii la stat, s-a adresat fostului administrator cu notificarea nr.1289/27.02.2007, nu a primit nici un răspuns şi a revenit cu notificarea nr.1426/09.08.2007. Solicitând relaţii de la D.G.F.P. Tulcea cu privire la stadiul datoriilor cu care figura înregistrată debitoarea, a primit răspuns în sensul că datoriile ce le avea societatea în anul 2006 nu fuseseră achitate şi sunt în valoare  totală de 822 lei.

Creanţele debitoarei, înregistrate până la această dată sunt certe, lichide şi exigibile, motiv  pentru care lichidatorul a înţeles să solicite deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată, în temeiul Legii 85/2006.

În dovedirea cererii, au fost depuse, în copie, la dosar următoarele acte: Incheierea de numire în calitate de lichidator, declaraţia de creanţă a Direcţiei Generală a Finanţelor Publice Tulcea, copie notificări debitori cu confirmare de primire, proces verbal încheiat la data de 09.02.2007.

Examinând cererea, în raport de probele administrate judecătorul sindic reţine că S.C. DURBALĂ  & COMP S.N.C. Tulcea, a fost dizolvată de drept prin încheierea nr.1139 din data de 06.04.2006 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

Conform art. 2701 din Lg. 31/1991, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei.

Art. 3 alin. 1 pct. 1 din Lg. 85/2006 defineşte insolvenţa ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin  insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.

Cum din înscrisurile aflate la dispoziţia lichidatorului a reieşit că societatea nu dispune de fonduri băneşti pentru achitarea creanţelor în sumă de 822 lei, rezultând din declaraţia de creanţă depuse până la sesizarea instanţei, conform dispoziţiilor legale arătate, aceasta se află în stare de insolvenţă.

Aşa fiind, având în vedere cele prezentate, judecătorul sindic urmează a admite

cererea lichidatorului Cabinet Individual de Insolvenţă Pop Laurenţiu şi va dispune intrarea societăţii debitoare în procedura falimentului şi va fi desemnat în calitate de lichidator CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ ILIE ION care va exercita atribuţiile prev.la art.24 şi 25 din Lg.85/2006 şi pe cele care îi vor fi stabilite de judecătorul sindic, având în vedere ofertele financiare depuse la dosar, precum şi faptul că s-a remarcat prin eficienţă în alte dosare.

Urmează a stabili pentru lichidator o remuneraţie fixă în cuantum de 2000 lei pentru activitatea premergătoare efectuării lichidării şi o remuneraţie în procent de 7% din fondurile obţinute din lichidarea bunurilor din averea debitoarei precum şi din recuperarea de creanţe.

În temeiul art.47 alin.4 din lege, se va constata încetarea de drept a dreptului de administrare al debitoarei, urmând a se dispune interzicerea înstrăinărilor de părţi sociale sau de interes ori a acţiunilor deţinute de debitoare, de către administratorii acesteia, fără acordul judecătorului sindic; obligarea debitorului să pună la dispoziţia lichidatorului toate informaţiile cerute de acesta, precum şi toate informaţiile apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale făcute în cele 120 zile anterioare deschiderii procedurii; obligarea tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al lichidatorului; obligarea debitorului să depună la dosarul cauzei actele şi informaţiile prev.de art.28 alin.1.

Se va fixa termen pentru depunerea de către lichidator a raportului asupra

cauzelor şi împrejurărilor care au condus la apariţia insolvenţei debitoarei prev.de art.59 alin.1 din lege la data de 10 aprilie  2009.

Faţă de dispoziţiile art.33 alin.7 raportat la art.108 şi 109 din Lg.85/2006, se va dispune ca lichidatorul să notifice conform codului de procedură civilă intrarea în faliment tuturor creditorilor, debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, pentru efectuarea menţiunii, notificare ce va cuprinde şi următoarele termene: termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţei asupra averii debitoarei la 10 aprilie 2009, termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe la 17 aprilie 2009, termenul pentru soluţionarea contestaţiilor  - 24 aprilie 2009, termenul  de intocmire si depunere a tabelului definitiv consolidat  la 30 aprilie 2009.

Urmează ca lichidatorul să publice notificarea într-un ziar de largă circulaţie şi în buletinul procedurilor de insolvenţă şi să întocmească şi să prezinte judecătorului sindic programul de administrare a lichidării, în termen de 30 de zile de la numire. Urmează a fixa termen termen pentru analiza activităţii lichidatorului la data de 08 mai 2009.

Domenii speta