Indemnizaţia de concediu de odihnă

10. indemnizaţia de concediu de odihnă

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub nr. 4496/104/2010, reclamantul Sindicatul Liber Învăţământ - Zona Balş, în numele membrilor de sindicat: a chemat în judecată pe pârâţii Liceul Teoretic „Petre Pandrea „ Balş,  Consiliul Local al Oraşului Balş, Primarul  Oraşului Balş - Instituţia Primarului, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunţa, instanţa să dispună obligarea pârâţilor la calculul şi plata drepturilor neacordate reprezentând diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită legal şi cea efectiv încasată, aferentă concediului de odihnă efectuat in anul 2010, precum şi să asigure finanţarea pentru plata sumelor mai sus menţionate.

In motivarea acţiunii a arătat că, membrii de sindicat semnatari ai tabelului anexat prezentei cererii de chemare în judecată, personal didactic de predare şi pregătire, personal auxiliar şi personal nedidactic, aflaţi în concediul legal de odihnă în lunile iulie şi august 2010, au primit o indemnizaţie de concediu de odihnă diminuată cu 25 %.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 112 Cod procedură civilă, art. 164, 283 din Codul muncii, art. 28 din Legea nr. 54/2003.

În susţinerea cererii reclamantul a depus la dosar: tabel cu membrii de sindicat,  copii ştate de muncă, cărţi de muncă şi cărţi de identitate.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acţiunii formulate ca neîntemeiată arătând că Legea nr. 118/2010 a intrat în vigoare la data de 03.07.2010, iar dispoziţiile referitoare la diminuarea veniturilor se aplică şi indemnizaţiei de concediu, fiind o sumă de natură salarială, în sensul art. 139 alin. 1 din Codul muncii.

S-a mai invocat că modul de calcul al indemnizaţiei aferente concediului de odihnă este prevăzut în Normele metodologice privind efectuarea concediului de odihnă al personalului didactic din învăţământ, aprobate prin OMEN nr. 3251/1998, art. 21, respectiv pe durata concediului cadrele didactice au dreptul la o indemnizaţie calculată în raport cu nr. zilelor de concediu înmulţite cu media zilnică a salariului de bază, a sporului de vechime şi, după caz, a indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, luate împreună, corespunzătoare fiecărei luni calendaristice în care se efectuează zilele de concediu; în cazul în care acesta se efectuează în cursul a două luni consecutive, media veniturilor se calculează distinct pentru fiecare lună în parte. Astfel s-a susţinut că îndemnizaţia de concediu de odihnă cuvenită pentru lunile iulie şi august 2010 a fost în mod legal diminuată.

Deşi legal citaţi, pârâţii Primarul Comunei Voineasa - Instituţia Primarului şi Consiliul Local al Comunei Voineasa nu s-au prezentat în instanţă pentru a formula apărări sau a depune întâmpinare.

Prin sentinta civila nr.591/2011 pronuntata la data de 15.03.2011, Tribunalul Olt a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de sindicatul reclamant pentru membrei de sindicat, în favoarea Tribunalului Dolj, a admis acţiunea formulată de pe reclamantul Sindicatul Liber Învăţământ - Zona Balş, cu domiciliul în Balş, Cireşului, nr. 26, judeţul Olt, şi pe cale de consecinţă a obligat pârâţii Liceul Teoretic „Petre Pandrea „ Balş, cu sediul în Balş, str. N.Bălcescu, nr. 25, Judeţul Olt, Consiliul Local al  Oraşului Balş, cu sediul în  Oraşului Balş, judeţul Olt,  Primarul  Oraşului Balş - Instituţia Primarului, cu sediul în  Oraşul Balş, judeţul Olt, să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2010, calculată prin raportare la drepturile salariale din ultimele trei luni anterioare celor în care s-a efectuat concediul de odihnă şi cea efectiv plătită, sumă ce va fi reactualizată de la data scadenţei până la momentul plăţii efective.

Cauza a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Dolj sub nr.12928/63/2011.

La dosar s-au depus copii dupa urmatoarele acte: cerere de chemare in judecata, imputernicire, s.c. nr.591/2011 a Tribunalului Olt.

Reclamantul a depus la dosar la data de 03.05.2011 o cerere prin care solicita judecarea cauzei in lipsa cf. art.242 alin.2 din c.pr.civ., iar la data de 17.07.2011 a depus copie buletin de identitate,carnet de munca.

Prin sentinţa nr. 9926/28.09.2011 instanţa a constat următoarele:

Indemnizaţia de concediu de odihnă este reglementată de art. 145 din Legea nr. 53/2003 în următoarea configuraţie :

-(1) „pentru perioada concediului de odihnă, salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază , indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă , prevăzute in contractul individual de muncă

-(2) „indemnizaţia de concediu de odihnă, reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prev. la alin( 1 )din ultimele trei luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu,

-(3) „ indemnizaţia de concediu se plăteşte de către angajator cu cel puţin 5 zile lucrătore înainte de plecarea in concediu”.

Rezultă din această reglementare că dreptul salariatului la indemnizaţia de concediu presupune obligaţia corelativă, stată în sarcina angajatorului, de a plăti această indemnizaţie .

Potrivit art. 139 alin 1 din Legea nr. 53/2003, „dreptul la concediu de odihnă anual plătit este garantat tuturor salariaţilor. Dreptul la concediul de odihnă nu poate forma obiectul vreunei cesiuni , renunţări sau limitări”.

Protecţia salariatului ce se regăseşte in text sub sintagma „garanţiei” operează chiar împotriva disponibilităţii salariatului asupra drepturilor sale, fiind consacrată atât de dispoziţiile art. 38 din Lege („salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.Orice tranzacţie prin care se urmăreşte renunţarea la drepturile recunoscute de lege salariaţilor sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate”), art. 139 alin 2 („ dreptul la concediu de odihnă anual nu poate firma obiectul vreunei cesiuni , renunţări sau limitări”) art. 144 din Lege („salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă…”)

Aceste reglementări sunt de natură, aşadar, să asigure o protecţie multilaterală pentru angajaţi, atât cu privire la condiţiile de desfăşurare a procesului muncii, cât în ceea ce priveşte drepturile ce decurg din încheierea contractului individual de muncă.

Dreptul la concediu de odihnă plătit, ca expresie a ideii de protecţie a salariatului se regăseşte şi în dispoziţiile constituţionale.Art. 22 din Constituţie garantează dreptul la integritate fizică şi psihică, iar art. 41 alin 2 stabileşte în terminis dreptul salariatului la concediul de odihnă plătit.

Aceste reglementări instituie concediul de odihnă plătit intr-un principiu ce se justifică din situaţia specială a salariatului care prestează munca prin asumarea anumitor riscuri, in condiţii de subordonare, vulnerabil in raporturile de muncă pe care le are cu angajatorul, raporturi in care nu se poate prevala decât de pregătirea, aptitudinile şi calităţile sale pe care le pune în interesul angajatorului (art. 10 din lege: „se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator”).

Art. 1 din legea 118/2010 prevede diminuarea cu 25% a cuantumurilor unor drepturi de natură salarială (salarii, solde, indemnizaţii lunare de încadrare, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale, alte drepturi in lei sau valută) stabilite in conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009.

Art. 2 din Lege vine să nominalizeze drepturile care se reduc pentru persoane şi categorii socio-profesionale distincte, drepturi ce îşi au izvorul in acte normative distincte. Raportat la aceste dispoziţii legale, tribunalul constată că nici art. 1, nici art. 2 nu face vreo referire la indemnizaţia de concediu de odihnă, indemnizaţie care nu poate fi asimilată cazurilor enumerate din următoarele motive :

Legea nr. 118/2010 face trimitere la alte drepturi in lei sau valută stabilite in conformitate cu prevederile legii cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cât şi la OG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare in funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora.

Tribunalul constată că toate aceste limitări privesc drepturile care, mai mult sau mai puţin contează ca şi remuneraţie pentru munca depusă, in conformitate cu prevederile art. 10 din Codul muncii, care defineşte contractul individual de muncă şi cu cele ale art. 154 alin 1 care defineşte salariul.

In art. 155 din Codul muncii, care stabileşte sfera de cuprindere a salariului (înţeles generic ca remuneraţie, ca prestaţie corelativă la munca depusă de salariat) nu este inclusă şi indemnizaţia de concediu şi nici n-ar putea fi inclusă cât timp aceasta nu este susceptibilă de regularitatea impusă de art. 161 alin 1 („ salariul se plăteşte cel puţin odată pe lună la data stabilită …”) sau de posibilitatea plătii in natură prevăzută de art. 161 alin 3 din Lege .

Prestaţiile reciproce şi corelative pe care le presupune contractul individual de muncă  sunt prestaţii cu executare succesivă, posibil de realizat numai în timp, şi nu uno ictu (dintr-o dată). Obligaţia angajatorului de a achita indemnizaţia de concediu nu este susceptibilă de executare succesivă deosebindu-se, aşadar, esenţial, de obligaţia de a achita salariul.

Indemnizaţia de concediu se constituie intr-un drept accesoriu (subsecvent) la dreptul principal constând  prin dreptul la concediul anual, în natură, drept care nu poate forma obiectul vreunei cesiuni, renunţări sau limitări.

Dreptul subsecvent urmează regimul juridic al dreptului principal şi, alături de acesta, are o reglementare distinctă, într-un capitol distinct al Codului muncii.

Pe de altă parte, indemnizaţia de concediu are natura juridică a unui drept de creanţă protejat de art.1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor fundamentale .

Indemnizaţia de concediu are o valoare ce poate fi considerată „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr.1, fapt ce conduce la recunoaşterea calităţii de victimă pentru persoana lipsită , in tot sau in parte ,de această indemnizaţie.

Potrivit art. 34 din Convenţie se poate pretinde victimă orice persoană fizică sau juridică  sau grup de particulari care  alegă şi demonstrează o atingere adusă dreptului de proprietate asupra unor bunuri în sensul Convenţiei drept al cărui titular sunt .

Împrejurarea că salariata reclamanta nu ar fi intrat, încă, în posesia sumelor la care se consideră îndreptăţit, percepând direct valoarea patrimonială a indemnizaţiei, nu este de natură a-l exclude de sub incidenta Protocolului, deoarece noţiunea de „bunuri” cuprinsă în prima frază a art. 1 are o accepţie autonomă care nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale, anumite alte drepturi şi interese ce constituie elemente patrimoniale active putând fi considerate drepturi de proprietate şi , in consecinţă , „bunuri” in sensul dispoziţiilor acestui text.

Tribunalul constată că, reclamanta este titulara unui interes substanţial proteguit prin art. 1 al Protocolului adiţional, este un drept care decurge din Lege şi cit timp raporturile de muncă se derulează potrivit legii, este şi un drept actual. Concretizarea dreptului în ceea ce înseamnă perceperea valorii patrimoniale prin încasarea, în fapt, a indemnizaţiei de concediu se constituie, pentru salariat, intr-o „speranţă legitimă” apărată, deopotrivă, de dispoziţiile Protocolului.

Aceste considerente, în fapt şi în drept, conduc la ideea că indemnizaţia de concediu, ca prestaţie unică, nu poate fi asimilată unor alte indemnizaţii pe care salariatul le primeşte succesiv, numai acestea putând fi considerate, aşadar, drepturi salariale.

Chiar dacă în indemnizaţia de concediu s-ar asimila drepturilor salariale, aşa cum îşi justifică pârâţii măsura reducerii cu 25 % , salariatul reclamant nu ar putea fi afectat cât timp actul normativ ce i-a restrâns drepturile, intrat in vigoare la data de 3 iulie 2010, urmează să producă efecte pentru viitor.

Data la care angajatorul era obligat să plătească indemnizaţia de concediu (cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu, potrivit art. 145 alin 3 din Lege, sau cu cel puţin 10 zile înainte potrivit art. 29 alin 4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură), nu intră sub incidenta Normei.

Potrivit art. 143 alin 1 din Lege,  concediul de odihnă anual se acordă în baza unei programări colective sau individuale cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentantului salariaţilor. Dacă, din orice motive, un salariat care a solicitat şi a fost planificat să execute concediul de odihnă în luna martie, beneficiază de indemnizaţia de concediu prevăzută de lege, lipsirea celor ce au fost planificaţi in concediul de odihnă după apariţia actului normativ care le restrânge drepturile creează, în defavoarea celor din urmă, o stare de discriminare încălcându-se aşadar, principiul egalităţii prevăzute de art. 16 din Constituţie, art. 5 alin 1 din Legea nr. 53/2003– Codul muncii şi art. 14 din Convenţie.

Si, toate acestea, în condiţiile în care planificarea salariaţilor în concediul de odihnă se face, în primul rând, în reprezentarea interesului angajatorului de a asigura continuitatea proceselor economice, programările făcându-se până la sfârşitul anului calendaristic pentru anul viitor.

In consecinţă, tribunalul constată că, dacă concediul de odihnă se acordă anual, iar indemnizarea de concediu de odihnă însoţeşte executarea în natură a acestuia, diminuarea indemnizaţiei pentru anul 2010, pentru o categorie de salariaţi, grevată pe momentul în care se solicită, se planifică şi se execută în natură concediul (şi anume după apariţia actului normativ) duce la încălcarea principului egalităţii.

Pe de altă parte, a impune aplicabilitatea normei unei situaţii juridice anterioară apariţiei acesteia, înseamnă a încălca principiul neretroactivităţii legii consacrat de art. 1 din Codul civil.

Dreptul salariaţilor la concediul de odihnă şi, implicit, la indemnizaţia de concediere, operează deplin şi în perioada 01.01.2010 (începutul anului calendaristic) –  3 iulie 2010 (intrarea în vigoare a legii), fără posibilitatea angajatorului de a invoca un temei legal pentru diminuarea indemnizaţiei.

Stăruind în măsura diminuării indemnizaţiei de concediere, prevalându-se de dispoziţiile  Legii nr. 118/2010, angajatorul încalcă valorile protejate de întregul sistem de drept  şi impuse cu putere de principiu în dezvoltarea istorică a dreptului naţional şi universal prin norme ce se regăsesc în dreptul pozitiv: principiul neretroactivităţii legii, principiul forţei obligatoriii a contractului, principiul disponibilităţii, principiul egalităţii în faţa legii, principiul nediscriminării, principiul preeminentei dreptului, principiul proporţionalităţii, principiul separaţiei puterilor, principiul subsidiarităţii , aşa cum tribunalul va arăta în considerentele ce urmează:

Nu pot fi invocate în justificarea diminuării indemnizaţiei de concediu de odihnă nici dispoz. Ordinului nr. 3251/1998 sau ale HG nr. 250/1992.

Astfel, aceste acte normative sunt anterioare intrării în vigoare a Codului Muncii, pe de o parte, iar pe de altă parte sunt acte cu caracter normativ inferior Legii nr. 53/2003, pentru a putea considera că au caracter derogator de la dispoziţiile respectivei legi.

În concluzie, cum reclamanta a intrat în concediul de odihnă în luna iulie 2010, indemnizaţia de concediu trebuie raportată la drepturile salariale din lunile iunie, mai, aprilie 2010, iar lunile respective nu au fost afectate de reducerile salariale prevăzute de legea nr. 118/2010.

Cu privire la persoanele cărora le incumbă plata acestor drepturi băneşti instanţa reţine următoarele:

Obligaţia de plată a drepturilor salariale către personalul didactic este o obligaţie complexă, care cuprinde în conţinutul sau obligaţii legale distincte, ce aparţin unor titulari diferiţi, fiecare dintre aceştia fiind ţinuţi de îndeplinirea obligaţiei proprii, in lipsa căreia nu se poate îndeplini rezultatul legal urmărit, plata salariului.

În ceea ce priveşte părţile care au atribuţii privind acordarea acestor drepturi salariale instanţa reţine următoarele:

Potrivit  HG 2192/2004, art. 3 - (1) Unităţile de învăţământ au conturi la Trezoreria Statului şi propria lor activitate financiar-contabilă.

(2) Directorul unităţii de învăţământ are calitatea şi exercită atribuţiile de ordonator terţiar de credite.

(3)Evidenţa contabilă a unităţilor de învăţământ este asigurată de contabili/ administratori financiari de patrimoniu încadraţi cu contract individual de muncă pe durată nedeterminată sau cu contract individual de muncă cu timp parţial, în funcţie de mărimea şi de complexitatea activităţii.

Art. 16 - Finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se asigură din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în a căror rază îşi desfăşoară activitatea, de la bugetul de stat şi din alte surse, potrivit legii.Art.39 - (1)Proiectele de bugete elaborate de unităţile de învăţământ preuniversitar de stat se prezintă autorităţii administraţiei publice locale, în faza de fundamentare a proiectului bugetului de stat şi a proiectelor bugetelor locale.

(2) Unităţile de învăţământ preuniversitar de stat prezintă autorităţii publice locale proiectul de buget şi fundamentările corespunzătoare.

(3) Directorii unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat răspund de exactitatea datelor cuprinse în notele de fundamentare care au stat la baza întocmirii proiectului de buget al fiecărei unităţi de învăţământ.

Având în vedere normele metodologice privind finanţarea şi administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, aprobate prin HG 2192/2004, instanţa constată că principalele instituţii cu rol în stabilirea, calcularea, aprobarea şi plata salariului pentru personalul din învăţământul preuniversitar sunt unitatea de învăţământ, Consiliul Local si  Primarul, care au obligaţia de a îndeplini metodologia astfel cum este ea descrisa in normele metodologice mai sus arătate.

In raport de aceste prevederi legale, obligaţiile ce revin fiecărui pârât sunt:

Unitatea şcolară să calculeze salariile personalului angajat şi prin intermediul directorului să întocmească bugetul unităţii de învăţământ, să îl fundamenteze şi să îl prezinte administraţiei publice locale.

Primarul să întocmească proiectul bugetului local, având în vedere şi bugetele înaintate de către unităţile şcolare.

Consiliul local să aprobe bugetul local în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat şi, după primirea sumelor de la bugetul de stat, comunicarea către unităţile de învăţământ şi trezoreriile în a căror rază teritorială îşi au sediul unităţile respective.

Pe cale de consecinţă instanţa apreciază că pârâţii Consiliul Local şi Instituţia Primarului deşi nu au calitatea de angajatori ai membrilor de sindicat, au fost chemaţi în judecată tocmai raportat la calitatea de ordonatori de credite ai instituţiilor de învăţământ preuniversitar de stat, instituţie din care fac parte şi aceştia. Finanţarea  cheltuielilor de personal revine, la nivelul local, Consiliul Local şi Instituţiei Primarului, care potrivit art. 28 lit.c) din HG nr.2192/30.11.2004, stabileşte cuantumul fondurilor alocate fiecărei unităţi de învăţământ şi aprobă bugetul acesteia, potrivit art.40 alin.2.

 Având in vedere considerentele expuse, tribunalul va admite acţiunea formulată de reclamant şi va obliga pârâţii să plătească reclamantei membre de sindicat diferenţa dintre indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2010, calculată prin raportare la drepturile salariale din ultimele trei luni anterioare celor în care s-a efectuat concediul de odihnă şi cea efectiv plătită, sumă ce va fi reactualizată de la data scadenţei până la momentul plăţii efective.

1

Domenii speta

Spete similare