Contestaţie decizie de sancţionare. Absentarea nemotivată de la activităţile didactice aferente normei didactice. Susţinerea orelor de către un student doctorand în baza contractului de studii de doctorat, fără acordul decanului.

Din analiza art. 164 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 rezultă că în limita celor 4-6 ore pe săptămână studenţii doctoranzi pot desfăşura activităţi didactice strict în baza contractului de studii de doctorat, deci fără a încheia contract individual de muncă. Totuşi, aceasta nu înseamnă că studentul doctorand este cadru didactic.

De asemenea, rezultă că cele 4-6 ore pe săptămână pot fi desfăşurate de studentul doctorand în baza contractului de studii de doctorat fără a fi remunerat, în timp ce pentru orele care exced acestora se prevede obligaţia remunerării, în cadrul unui raport de muncă.

Nu în ultimul rând, instituirea prin lege a unei limite de 4-6 ore pe săptămână presupune evidenţierea activităţii didactice prestate de studentul doctorand, pentru a exista certitudinea respectării acestei limite. În acest scop, activităţile didactice desfăşurate de studentul doctorand trebuie să fie aprobate şi mai ales cunoscute de conducerea facultăţii, care are sarcina de a organiza întreaga activitate potrivit legii, inclusiv cu respectarea legislaţiei muncii şi a celei fiscale.

La emiterea deciziei contestate s-a avut în vedere art. 69 din Regulamentul intern, care priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, iar nu aprecierea asupra săvârşirii acesteia. Textul respectiv reproduce în esenţă art. 250 Codul Muncii, având o aplicabilitate subsecventă stabilirii că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară, sancţiunea urmând a fi aplicată în funcţie de mai multe criterii care conturează nivelul de gravitate al abaterii. Este evident că aceste criterii au fost avute în vedere de vreme ce angajatorul a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai uşoară dintre cele prevăzute de art. 312 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, respectiv avertismentul scris.

Art. 164 alin. 3 din Legea nr. 1/2011

Art. 250 Codul Muncii

Art. 312 alin. 2 din Legea nr. 1/2011

I. Sentinţa apelată:

Prin sentinţa civilă nr. 845/4.05.2015, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, a respins ca nefondată cererea formulată la 22.10.2013 de reclamanta [...] în contradictoriu cu pârâta Universitatea [...] din Constanţa, prin care aceasta solicitase anularea deciziei de sancţionare nr. …/17.04.2014, obligarea pârâtei la plata sumei de 20.000 lei cu titlu de daune morale, a contravalorii zilelor neremunerate cu titlu de absenţe nemotivate, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut următoarele:

Contestatoarea a fost angajată în cadrul Universităţii “[...]” Constanţa  din anul 1994 iniţial pe postul de asistent universitar, iar din anul 2009, în baza Deciziei nr. …/16.02.2009, a fost titularizată pe postul de sef lucrări universitar la catedra Farmacie pe disciplina Microbiologie, Virusologie, Parazitologie, Imunologie si Imunopatologie.

Îndeplinirea atribuţiilor specifice postului ocupat presupunea, printre altele susţinerea orelor de curs la disciplina Microbiologie, virusologie, parazitologie, imunologie si imunopatologie. Faţă de aceste responsabilităţi stabilite prin Contractul individual de munca nr…./03.10.1994 si fişa fostului, si atribuite prin Decizia privind norma didactică şi norma în regim de plată cu ora nr. …/01.10.2013, reclamanta avea obligaţia îndeplinirii sarcinilor de serviciu astfel stabilite. Aplicarea sancţiunii disciplinara contestate este motivata ca o consecinţă a neîndeplinirii acestei sarcini profesionale. Astfel că, prin sesizarea nr. …/23.01.2014 şi nr. …/28.01.2014 conducerea Universităţii [...] Constanţa este încunoştiinţată de faptul că activitatea didactică la laboratorul de Microbiologie, virusologie, parazitologie, imunologie şi imunopatologie este susţinută de d-na [...], persoană ce nu ar avea calitatea de cadru didactic universitar şi fără contract de muncă în anul universitar  2013-2014, aceasta înlocuind-o pe d-na [...] care absenta nemotivat. Comisia a demarat cercetarea in urma sesizării studenţilor din data de 16.12.2013, constatând absenţa reclamantei, titular a postului in datele de 19.11.2013,3.12.2013, 10.12.2013 si 17.12.2013 si susţinerea activitaţii didactice de d-na [...].

Urmare a acestei cercetări a fost convocată comisia de analiză din cadrul Universităţii “[...]” Constanţa care a demarat procedura de cercetare disciplinară. În cadrul anchetei desfăşurate comisia a cercetat referatele de sesizare, a procedat la audierea semnatarilor sesizării nr. …/23.01.2014, a studiat actele în baza carora d-na dr. [...]  îşi desfaşoară activitatea in cadrul universitaţii, a audiat decanul si prodecanul Facultăţii de Farmacie, precum si directorul de departament din cadrul Facultăţii de Farmacie, iar la final a fost convocată si reclamanta care a recunoscut ca activităţile didactice aferente laboratorului de Microbiologie, virusologie si parazitologie din zilele de marti din lunile noiembrie-decembrie au fost susţinute de catre d-na [...]. Totodată, a recunoscut că a primit contravaloarea pentru orele din norma de bază, respectiv din plata cu ora si a arătat că  din sumele primite pentru plata cu ora remitea o parte d-nei [...]. Faţă de aceste aspect, comisia a recomandat aplicarea sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 312 alin.2 lit.a din Legea nr.1/201. Comisia de analiza a înaintat referatul sau Consiliului Facultăţii de Farmacie care a hotărât sancţionarea reclamantei cu avertisment, Rectorul Universităţii [...] din Constanţa emiţând Decizia nr. …/17.04.2014.

Procedând la analiza legalităţii şi temeiniciei actului decizional contestat, prin prisma criticilor formulate de reclamantă şi raportat la disp. art. 252 din Codul muncii, care reglementează conţinutul obligatoriu al unei decizii de sancţionare, s-a constatat ca decizia nr. …/17.04.2014 îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 252 alin. 2 din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancţiunea poate fi contestată; f) instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

În apărare, reclamanta a invocat lipsa descrierii faptei ce constituie abatere disciplinară. Această susţinere nu poate fi primită ca motiv de nulitate absolută, cu atât mai mult cu cât însăşi petenta recunoaşte că decizia cuprinde formularea “fapta salariatei constă în absentarea nemotivată de la activitaţile didactice aferentei normei sale didactice in speţa laboratorul de Microbiologie, virusologie si parazitologie în datele de 03.12.2013, 10.12.2013 ;i 17.12.2013”, menţiuni pe care instanţa le-a considerat îndestulătoare în respectarea dispozitiilor art. 252 alin. 2 lit. a) C.M.

Un alt motiv de nulitate absolută invocat a fost nerespectarea dispoziţiilor art.252 alin.2 lit. b) C.M. în sensul lipsei menţiunii privind prevederile legale ce au fost încălcate de salariat. Analizând cuprinsul deciziei contestate rezultă cu claritate din cuprinsul art. 2 al acesteia textele legale care nu au fost respectate de catre reclamantă, motiv pentru care instanţa a constatat că un astfel de motiv de nulitate nu subzistă.

Susţinerile referitoare la încălcarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.c) C.M. potrivit căruia în decizie trebuie cuprinse in mod obligatoriu motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sunt combatute de mentiunile alin.5 a art 1 al deciziei contestate, respectiv faptul ca din cercetarea demarată a reiesit faptul că salariata cunoştea conţinutul normei sale didactice. Mai mult, atât din actele analizate pe parcursul cercetării disciplinare cât şi din cele supuse cercetării judecătoreşti, a reieşit faptul că reclamanta a recunoscut ca activitaţile didactice aferente laboratorul de Microbiologie, virusologie si parazitologie erau activitaţi stabilite în sarcina sa însă, urmare a unei inţelegeri verbale cu martora [...] au stabilit ca orele să fie susţinute de aceasta din urmă, aceasta fiind remunerată din suma pe care reclamanta urma să o încaseze ca salariu, deşi martora nu avea contract pentru acel an cu Universitatea.

Astfel, s-a constatat că in conţinutul deciziei contestate se regăsesc menţiunile obligatorii referitoare la precizarea prevederilor din regulamentul intern şi codul etic care au fost încălcate de salariat, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile, termenul in care poate fi contestata si instanţa judecătoreasca la care se contesta.

Critica reclamantei privind prescripţia dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară este nefondată, avand in vedere dispoziţiile Deciziei nr. 16 din 12 noiembrie 2012 a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care stabileşte că momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancţiunii disciplinare este data înregistrarii raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unitaţii. În cazul de faţa, raportul comisiei a fost înregistrat la registratura generală la data de 10.04.2014, decizia de sancţionare fiind emisă în data de 17.04.2014, cu respectarea termenului prevăzut de lege.

De asemenea, apărarea reclamantei privind nelegalitatea deciziei contestate a vizat modul de desemnare al comisiei de analiză a abaterilor disciplinare. Reclamanta a susţinut că numai pe baza sesizărilor pe care ar fi fost aplicată rezoluţia angajatorului se putea numi comisia de cercetare disciplinară, respectiv comisia de analiză. Şi această critica este neîntemeiată întrucât din actele dosarului, respectiv Hotararea Senatului Universităţii nr. …/29.04.2013, Hotărârea Senatului nr. …/30.01.2014 coraborate cu dispoziţiile art. 314 alin.2 si 3 din Legea nr. 1/2011 şi art. 66 din Regulamentul intern al Universităţii “[...]” din Constanţa, rezultă că în cadrul Universităţii “[...]” exista o comisie unica de analiza pentru investigarea abaterilor disciplinare savarşite de conferentiari/asistenţi/lectori/şef lucrari, comisie care pentru cercetarea referatelor de sesizare …/23.01.2014 si …/28.01.2014 a fost condusă de [...] ca preşedinte prin Hotarârea Senatului nr. …/30.01.2014, urmare a recuzării preşedintelui titular, [...].

Un alt aspect de nelegalitate vizat de reclamantă a fost acela că prin convocarea nr. …/13.02.2014 obiectul cercetării nu era clar precizat. Or, analizând cele două adrese prin care reclamanta a fost convocată în faţa comisiei de analiza nr…./13.02.2014 si …/04.03.2014, instanţa a constatat că obiectul cercetării este clar precizat si se referă la absenţa nemotivată a reclamantei de la activitaţile didactice aferente laboratorului de Microbiologie, virusologie si parazitologie.

Reclamanta a invocat faptul că i-a fost refuzată cererea de eliberare a copiilor de pe documentele ce au stat la baza cercetării disciplinare. Însă, din nota explicativă dată de reclamantă cu ocazia audierii de catre comisia de analiză, rezultă că aceasta a deţinut  actele ce au stat la baza cercetării disciplinare, invocand lipsa timpului necesar pregatirii unei apărări eficiente. 

Referitor la aspectul încălcării dreptului la apărare cu ocazia desfaşurării cercetării disciplinare, prin refuzul de a se da curs solicitării de administrare a probei cu martori propuşi de catre reclamantă, instanţa a analizat modul de desfăşurare al anchetei demarate în ceea ce priveşte respectarea legalităţii procedurii. Dispoziţiile art. 65 pct. 5 al Regulamentului intern al Universitaţii “[...]” din Constanţa prevăd obligativitatea aplicarii sancţiunii disciplinare numai dupa efectuarea cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză şi verificarea susţinerilor făcute de aceasta în apărare. Reglementarea procedurii nu prevede obligativitatea audierii pentru comisie, a tuturor persoanelor propuse în apărare. Această solicitare a putut fi reiterată ulterior în faţa instanţei de judecată, ceea ce s-a şi realizat, sens în care au şi fost audiaţi martorii [...] si [...]. Declaraţiile martorilor au reliefat faptul ca exercitarea activitaţilor didactice de catre martora  [...] în locul reclamantei a fost doar ca urmare a înţelegerii verbale dintre cele două, martora neavând contract de colaborare cu Universitatea pentru anul universitar 2013-2014. Martorul [...] a confirmat faptul că nu a existat vreo aprobare, fie ea si tacită, din partea conducerii universităţii  în acest sens.

Potrivit art. 58 din Regulamentul intern, sunt considerate abateri disciplinare: absenţe nemotivate, repetate de la locul de muncă, manifestările care aduc atingere prestigiului universităţii,  părăsirea locului de muncă fără motiv întemeiat şi fără a avea, în prealabil, aprobarea şefului ierarhic.

Or, din probele administrate, inclusiv răspunsul la integoratoriul administrat reclamantei, rezultă că aceasta a absentat nemotivat de la activităţile didactice aferente normei sale didactice, în datele de 3.12.2013, 10.12.2013 şi 17.12.2013, activitatea didactică fiind susţinută de către o persoană care nu avea calitatea de salariat al Universităţii.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate şi la materialul probator administrat în cauză, instanţa a constatat că existenţa faptei reţinute în sarcina reclamantei este dovedită.

II. Apelul:

1. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta [...], solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de apel, apelanta reclamantă a arătat că prima instanţă a aplicat în mod greşit cu prioritate prevederile Codului muncii, litigiul trebuind analizat din perspectiva Cartei Universităţii şi a Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, precum şi a Legii nr. 1/2011. Instanţa a reţinut greşit inexistenţa unei legături de colaborare cu dr. [...], a avut o viziune limitată asupra cadrului şi contextului în care a fost aplicată sancţiunea disciplinară, nu a avut în vedere mediul universitar, tratând absentarea nemotivată la fel ca într-un litigiu în care un muncitor necalificat a lipsit de la locul de muncă.

Art. 52 alin. 2 lit. a) din Carta Universităţii [...] prevede că personalul didactic şi de cercetare are obligaţia să îşi acorde respect reciproc şi strijin în îndeplinirea atribuţiilor profesionale. Dr. [...] este medic specialist şi student doctorand la Universităţii [...], precum şi cadru didactic la plata cu ora. Încă din 2010 aceasta a susţinut o parte din orele de laborator la disciplina Microbiologie, dar şi la alte discipline, cu acordul conducerii instituţiei. Apelanta a invocat art. 164 din Legea nr. 1/2011, precum şi Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, acesta neconţinând nicio prevedere referitoare la obligaţia universităţii de a încheia contract de muncă pentru studenţii doctoranzi, aceştia putând desfăşura activităţi didactice în temeiul contractului de studii doctorale.

Instanţa nu a avut în vedere art. 69 din Regulamentul intern, respectiv împrejurările în care a fost constatată presupusa faptă, gradul de vinovăţie, consecinţele abaterii, comportarea generală în serviciu şi eventualele sancţiuni suferite. Decizia de sancţionare a fost emisă în condiţiile în care reclamanta a adus la cunoştinţa conducerii Universităţii abuzurile şi faptele nelegale săvârşite de fosta conducere a Facultăţii de Farmacie, care a declanşat o acţiune de răzbunare şi pedepsire a apelantei, culminând cu sancţionarea disciplinară a acesteia. Pe fondul conflictului cu fosta conducere, aceasta a fabricat dosarul de sancţionare disciplinară, fostul decan exercitând presiuni asupra studenţilor să d ea declaraţii împotriva apelantei. Vinovăţia acesteia nu există, modul în care se desfăşurau orele de laborator fiind agreat şi aprobat încă din anul 2010 de conducerea facultăţii. Consecinţele faptei nu există, orele de laborator fiind susţinute de cadre didactice cu înaltă calificare profesională. Comportarea generală în serviciu a fost exemplară, apelanta nemaifiind sancţionată disciplinar.

Intimata a probat adoptarea hotărârii numai cu un extras din procesul-verbal al şedinţei consiliului facultăţii din 15.04.2014, dar din relatările cadrelor didactice care au participat la şedinţă a rezultat că propunerea privind sancţionarea apelantei nu a fost discutată şi nici aprobată.

Prima instanţă recunoaşte încălcarea dreptului la apărare pe parcursul cercetării disciplinare, însă a apreciat că apelanta putea solicita audierea martorilor refuzaţi de comisia de disciplină direct în faţa instanţei. Raţionamentul este eronat pentru că, dacă martorii ar fi fost audiaţi, poate că decizia de sancţionare nu ar fi fost emisă. Instanţa a limitat numărul martorilor, astfel încât nu a putut fi audiată [...], a cărei declaraţie autentică nu a fost avută în vedere de instanţă.

La solicitarea conducerii facultăţii, orele de laborator repartizate pentru semestrul I al anului universitar 2013-2014 au fost susţinute de dr. [...].

Instanţa nu a avut în vedere procesul-verbal din 18.02.2014 al comisiei de etică, cuprinzând concluziile membrilor cu privire la aspectele de fapt deduse judecăţii.

Martorul [...] cunoştea calitatea de student doctorand a dr. [...], care colabora cu universitatea din 2011. În legătură cu orele din semestrul I din anul universitar 2013-2014 a trimis un e-mail dr. [...], care era cuprinsă într-un grup de cadre didactice care predau la universitatea intimată. Era o practică în cadrul universităţii, cunoscută de conducere, în sensul suplinirii cadrelor didactice între ele.

Martorul [...] a relatat că a primit un e-mail de la directorul de departament [...], care i-a solicitat serviciile pentru orele de laborator, fiind o practică obişnuită ca în cadrul orelor de laborator cadrele didactice să se înlocuiască. În acelaşi sens este declaraţia autentificată dată de [...], care a arătat că [...] a cerut apelantei să susţină orele de laborator în colaborare cu dr. [...], cum a procedat şi în anii anteriori, urmând ca la începutul semestrului al II-lea orele să fie trecute pe numele dr. [...].

Colaborarea între apelantă şi dr. [...] nu a fost doar consecinţa unei înţelegeri verbale.

Martorul [...], având calitatea de student doctorand, avea dreptul şi chiar obligaţia de a  desfăşura activitate didactică, astfel încât soluţia primei instanţe este greşită.

2. Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că, în ceea ce priveşte suplinirea colegială invocată de apelantă, prevederile din carta universitară se aplică doar personalului angajat al universităţii. Dr. [...] nu avea calitatea de cadru didactic al universităţii în semestrul I al anului universitar 2013-2014. Aceasta a desfăşurat activităţi didactice în anii universitari 2010-2011, 2011-2012 şi 2012-2013, în baza cererilor semestriale pe plată cu ora aprobate de conducerea facultăţii, nu al contractului de studii doctorale. În anul universitar 2013-2014 nu există nicio astfel de solicitare.

Intimata a avut în vedere art. 69 din Regulamentul intern, toate probele demonstrând că apelanta a absentat nemotivat de la activităţile didactice aferente normei sale didactice la 3, 10 şi 17.12.2013, când activitatea didactică a fost susţinută de o persoană care nu avea calitatea de salariat al universităţii. Deşi apelanta sugerează că sancţionarea ei reprezintă o răzbunare a decanului faţă de memoriile formulate de aceasta, prin decizia de sancţionare nu s-au reţinut decât fapte pe care le-a recunoscut.

Sancţiunea a fost adoptată de consiliul facultăţii de farmacie în şedinţa din 15.04.2014, fiind depuse în acest sens convocatorul, lista de prezenţă, procesul-verbal al şedinţei şi înscrisul conţinând hotărârile pronunţate. Comisia de analiză a respectat dreptul la apărare al apelantei, audiind semnatarii sesizărilor, studenţilor a lui [...] şi [...]. Instanţa a reţinut corect că nu există o dispoziţie care să prevadă în sarcina comisiei de analiză obligaţia audierii tuturor persoanelor propuse în apărare, având în vedere că [...] nu avea legătură cu obiectul cercetării, iar în privinţa dr. [...] nu a considerat oportun să fie audiată întrucât nu avea calitatea de salariat al instituţiei. Declaraţiile martorilor audiaţi confirmă aspectele reţinute de comisia de analiză.

Hotărârea comisiei de etică invocată de apelantă nu are relevanţă în prezenta cauză, reprezentând opinia unei alte comisii din cadrul instituţiei pârâte.

Acordul decanului pentru absentarea apelantei nu rezultă din niciun mijloc de probă. Directorul de departament nu şi-a exprimat acordul pentru ca dr. [...] să desfăşoare ore în regim de plata cu ora, în lipsa unei cereri aprobate de decan. În legătură cu e-mailul trimis la începutul anului universitar 2013-2014 de către [...], acesta a declarat că l-a trimis unui grup din care făcea parte şi dr. [...], ajungând din eroare la aceasta, aspect dovedit şi de atitudinea acesteia, care nu a răspuns mesajului, neexprimându-şi dorinţa sau disponibilitatea de a susţine activităţi didactice în semestrul I al anului universitar 2013-2014. Singura persoană cu care aceasta a purtat discuţii a fost apelanta, care i-a solicitat să o înlocuiască la activităţile didactice aferente laboratorului de Microbiologie. [...] cunoştea procedurile din cadrul instituţiei, respectiv că putea desfăşura activităţi didactice doar în baza unei solicitări scrise aprobate de conducere, astfel cum rezultă din depoziţia sa. Martora nu a afirmat că a susţinut activităţi didactice în virtutea contractului de studii doctorale.

3. În cadrul judecăţii în apel a fost ataşat dosarul de fond şi au fost depuse la dosar hotărârea comisiei de etică nr. …/2/06.11.2014, un extras Google Scholar Citations, adresa corpului de control al Ministerului Educaţiei Naţionale nr. …, 120/E/DGIS/28.11.2014, un formular de contract de studii universitare de doctorat, adresa intimatei nr. …/22.10.2015, adresa nr. …/16.10.2015, raportul comisiei de analizare a activităţii doamnei decan [...], corespondenţa electronică a apelantei, hotărârile Senatului Universităţii [...] din 07.01.2016, adresele apelantei nr. …/4.05.2015 şi …/18.12.2015, adresa intimatei nr. …/15.12.2014. Totodată, au fost audiaţi martorii [...] şi [...].

III. Analiza apelului:

1. Prin decizia intimatei nr. …/17.04.2014, apelanta a fost sancţionată disciplinar cu avertisment pentru absentarea nemotivată de la activităţile didactice aferente normei sale didactice, în speţă laboratorul de Microbiologie, virusologie şi parazitologie la 03.12.2013, 10.12.2013 şi 17.12.2013. S-a reţinut că în zilele mai sus menţionate activitatea didactică a fost susţinută de o persoană care nu avea calitatea de angajat al intimatei şi că apelanta a recunoscut că activităţile didactice au fost susţinute, fără acordul angajatorului, de o persoană care nu are calitate de salariat al intimatei.

Este necontestat că persoana la care se face referire în decizia contestată este [...], care la data faptelor avea calitatea de student doctorand al Universităţii [...], nu era salariata acesteia şi nici nu desfăşura activităţi didactice în baza unei cereri de plată cu ora, aprobată de conducerea Facultăţii de Farmacie.

Apelanta nu a pretins că faptele reţinute în decizia de sancţionare nu ar fi reale, ci a tins să dea acestora o semnificaţie care să înlăture vinovăţia acesteia. Astfel, nu există nici un dubiu că la datele reţinute în decizia de sancţionare apelanta avea programate activităţi didactice în cadrul laboratorului de Microbiologie pe care nu le-a desfăşurat, nefiind prezentă la acestea, iar activităţile respective au fost susţinute de [...], care nu era salariat al intimatei şi nici nu desfăşura activităţi didactice în baza unei cereri de plată cu ora aprobată de conducerea facultăţii.

Sub acest aspect, este irelevant că [...] desfăşurase în trecut activităţi didactice în cadrul aceleiaşi facultăţi şi că avea pregătirea profesională necesară susţinerii activităţii didactice. Obligaţia cadrelor didactice de a se sprijini reciproc, invocată de apelantă în baza art. 52 alin. 2 lit. a) din carta universităţii, nu se extinde în privinţa persoanelor care nu au calitatea de cadre didactice.

2. Cu privire la inexistenţa obligaţiei universităţii de a încheia contract de muncă pentru studenţii doctoranzi, Curtea constată că art. 164 alin. 3 din Legea nr. 1/2011 prevede că „studentul-doctorand poate desfăşura activităţi didactice, potrivit contractului de studii de doctorat, în limita a 4 - 6 ore convenţionale didactice pe săptămână. Activităţile didactice care depăşesc acest nivel vor fi remunerate în conformitate cu legislaţia în vigoare, intrând sub incidenţa Codului muncii, cu respectarea drepturilor şi obligaţiilor ce revin salariatului şi cu plata contribuţiilor datorate, potrivit legii, la asigurările sociale de stat, la asigurările pentru şomaj, la asigurările sociale de sănătate şi pentru accidente de muncă şi boli profesionale.”

Din analiza acestei prevederi legale rezultă că într-adevăr în limita celor 4-6 ore pe săptămână studenţii doctoranzi pot desfăşura activităţi didactice strict în baza contractului de studii de doctorat, deci fără a încheia contract individual de muncă. Totuşi, aceasta nu înseamnă că studentul doctorand este cadru didactic.

De asemenea, rezultă că cele 4-6 ore pe săptămână pot fi desfăşurate de studentul doctorand în baza contractului de studii de doctorat fără a fi remunerat, de vreme ce pentru orele care exced acestora se prevede obligaţia remunerării, în cadrul unui raport de muncă.

Nu în ultimul rând, instituirea prin lege a unei limite de 4-6 ore pe săptămână presupune evidenţierea activităţii didactice prestate de studentul doctorand, pentru a exista certitudinea respectării acestei limite. În acest scop, activităţile didactice desfăşurate de studentul doctorand trebuie să fie aprobate şi mai ales cunoscute de conducerea facultăţii, care are sarcina de a organiza întreaga activitate potrivit legii, inclusiv cu respectarea legislaţiei muncii şi a celei fiscale.

Aşa fiind, chiar dacă un student doctorand poate desfăşura activităţi didactice în limita a 4-6 ore pe săptămână, conducerea facultăţii trebuie să fi cunoscut şi aprobat acest lucru, respectivele activităţi didactice fiind evidenţiate astfel încât să se dovedească respectarea limitei legale de 4-6 ore pe săptămână.

În cauză nu se poate reţine că [...] ar fi prestat activitate didactică în condiţiile art. 164 alin. 3 din Legea nr. 1/2011, în condiţiile în care conducerea facultăţii nu a cunoscut şi aprobat acest lucru.

De altfel, din declaraţia dată de aceasta în calitate de martor în faţa primei instanţe rezultă că din anul 2010, în baza unei cereri adresate decanului facultăţii, a susţinut orele de laborator, fiind plătită cu ora. Aşadar, nici în trecut aceasta nu a susţinut activităţi didactice în baza contractului de doctorat, adică fără a fi remunerată, în condiţiile art. 164 alin. 3 teza I din Legea nr. 1/2011, ci le-a susţinut în baza unor cereri de plată cu ora, ceea ce înseamnă că a fost plătită pentru munca desfăşurată.

Trebuie reţinut în consecinţă că activitatea prestată de [...] la 03.12.2013, 10.12.2013 şi 17.12.2013 nu se circumscrie activităţilor prevăzute de art. 164 alin. 3 teza I din Legea nr. 1/2011.

3. Materialul probator nu confirmă afirmaţia apelantei că, la solicitarea conducerii facultăţii, orele de laborator repartizate pentru semestrul I al anului universitar 2013-2014 au fost susţinute de [...], respectiv că ar fi existat acordul conducerii facultăţii în acest sens.

În primul rând, existenţa unui acord scris, cum ar fi aprobarea unei cereri de plată cu ora formulată de [...], nu este invocată de niciuna dintre părţi. În condiţiile în care în anii trecuţi se utilizase această formă de desfăşurare a activităţii didactice, confirmată de ambii martori audiaţi în faţa primei instanţe ([...] şi [...]), există temei de a se considera că întreruperea acestei practici are semnificaţia lipsei acordului facultăţii pentru desfăşurarea de activităţi didactice în semestrul I al anului universitar 2013-2014 de către persoana menţionată.

În al doilea rând, martorul [...], director de departament în cadrul facultăţii de Farmacie, a declarat în calitate de martor că a trimis la începutul anului universitar 2013-2014 martorului [...] un e-mail la care şi aceasta s-a referit în declaraţia sa, în sensul exprimării disponibilităţii cu privire la efectuarea orelor de laborator. Martorul [...] a declarat şi că a trimis acest e-mail din eroare, în sensul că era adresat unui grup de persoane în care a fost inclusă şi [...]. În acest sens, la dosarul de fond se află un e-mail din 22.09.2013 adresat mai multor persoane, printre care şi către adresa …, în sensul de a se trimite opţiunile pentru configurarea normelor didactice şi de plată cu ora, ceea ce nu echivalează cu permisiunea de a fi prestate activităţi didactice altfel decât în calitate de cadru didactic salariat sau în regim de plată cu ora.

În afara acestui e-mail nu a existat însă vreo altă comunicare între cei doi martori cu privire la desfăşurarea orelor de laborator, [...] declarând că nu a răspuns e-mailului, iar directorul de departament nu a revenit cu o altfel de solicitare, ceea ce înseamnă că nu s-a convenit nimic în legătură cu desfăşurarea orelor de laborator. De asemenea, [...] a declarat că nu a discutat cu [...] despre formularea unei cereri de plată cu ora pentru specializarea reclamantei.

În al treilea rând, nicio probă nu a relevat că ar fi existat o practică în cadrul facultăţii în sensul înlocuirii cadrelor didactice cu studenţi doctoranzi sau cu alte persoane, fără anunţarea şi aprobarea conducerii facultăţii şi nici că această conducere ar fi cunoscut faptul înlocuirii apelantei de către [...] la orele de laborator din datele menţionate în decizia de sancţionare sau din alte zile din semestrul I al anului universitar 2013-2014.

În acest sens, martorul [...] a arătat că nu ştia că [...] va susţine orele de laborator din ziua de marţi ale reclamantei pentru zilele care fac obiectul deciziei contestate. Acesta a negat susţinerea apelantei că şi-ar fi exprimat acest acord în cadrul unei convorbiri telefonice, arătând că nu i-a sugerat acesteia ca orele de laborator să fie susţinute de [...].

În acest context, în mod corect prima instanţă nu a reţinut declaraţia autentificată dată de [...] la 6.02.2015, care a afirmat că a asistat la o convorbire telefonică la 4.10.2013 în cursul căreia directorul de departament [...] i-ar fi solicitat apelantei „să accepte şi să ia orele pe numele ei”, respectiv ca „dr. [...] să susţină cele trei laboratoare din postul vacant”, iar apelanta să înmâneze la salariu acesteia sumele cuvenite pentru aceste ore, la fel cum s-a întâmplat şi în anii trecuţi, fiind o practică curentă în universitate. Această declaraţie nu se coroborează cu nicio altă probă şi este infirmată de ansamblul probatoriului administrat. Astfel, existenţa unei practici precum cea menţionată nu se confirmă să fi existat nici între apelantă şi [...], care a fost remunerată în regim de plată cu ora în anii anteriori, la dosarul de fond fiind depuse două astfel de cereri aprobate de către decan. De asemenea, cele două cadre didactice audiate în faţa instanţei de apel nu au fost în măsură să confirme existenţa unei practici în sensul înlocuirii cadrelor didactice cu persoane care nu au această calitate.

Pe de altă parte, în contextul în care exista deja o practică statornicită în sensul desfăşurării activităţii didactice în baza unor cereri de plată cu ora chiar de titularul acelor cereri, iar nu de alte persoane, fără dovedirea vreunui precedent contrar, chiar şi o eventuală discuţie cu directorul de departament în sensul arătat prin declaraţia autentificată mai sus menţionată nu ar fi prezentat aptitudinea de a crea convingerea apelantei că procedând în felul arătat ar fi fost respectată legea, respectiv că ar fi fost exonerată de obligaţia de a susţine activităţile didactice asumate potrivit cererii de plată cu ora aprobată de către decan. Apelanta cunoştea că desfăşurarea activităţii didactice trebuia aprobată de către decan, a formulat o cerere de susţinere a orelor în regim de plată cu ora care a fost aprobată şi nu a avut acordul decanului pentru a se lăsa înlocuită de [...]. În aceste condiţii, o eventuală discuţie cu martorul [...] nu prezintă relevanţă.

4. În ceea ce priveşte hotărârea consiliului facultăţii din 15.04.2014, intimata a dovedit luarea acesteia depunând procesul-verbal al şedinţei şi un centralizator al hotărârilor adoptate în acea şedinţă. Potrivit procesului-verbal întocmit de [...], a fost citit raportul comisiei de analiză, s-a supus la vot menţinerea sancţiunii propuse de comisia de analiză, adică avertismentul scris, propunerea fiind adoptată în unanimitate. Din centralizator rezultă că numărul hotărârii adoptate în acest sens a fost 68.

Declaraţiile martorilor [...] şi [...] nu pot fi apreciate în sensul susţinut de apelantă că propunerea privind sancţionarea acesteia nu a fost discutată şi nici aprobată, în condiţiile în care acestea au confirmat discutarea cazului în consiliul facultăţii. Mai mult, martorii nu au declarat că ar fi existat vreo opoziţie faţă de propunerea de sancţionare, ceea ce nu este de natură să infirme cele consemnate în procesul-verbal.

Referirea martorilor că ar fi avut loc o informare şi nu s-ar fi hotărât nimic, pe motiv că puterea decizională aparţinea conducerii universităţii, este subiectivă şi trebuie înţeleasă ca atare. Astfel, [...] a declarat că nu s-a semnat nimic pentru luarea deciziei de sancţionare în decembrie 2013, ceea ce de altfel intimata nici nu a pretins, însă martorul a reţinut că materialul prezentat cuprindea nişte declaraţii şi un referat, încheindu-se cu încadrarea din Codul muncii. Aceasta s-a referit apoi la o altă şedinţă din aprilie 2014 şi la cel puţin două cazuri în care în perioada respectivă a ajuns în timpul şedinţei, caz în care nu îşi aminteşte să se fi pus în discuţie sancţionarea apelantei. Se constată astfel că martorul admite implicit că este posibil ca discuţia referitoare la sancţionarea apelantei să fi avut loc la un moment la care nu era de faţă, întrucât în cel puţin două rânduri a ajuns în timpul şedinţei.

De asemenea, [...] a declarat iniţial că în informarea consiliului s-a folosit şi termenul de avertisment scris dat de comisia de analiză, precum şi că consiliul nu a fost de acord să sancţioneze, în sensul că sancţiunea trebuia aplicată de conducerea facultăţii, adică de Senat sau de Rector. Ulterior a declarat că „în consiliul profesoral am preluat sancţiunea ca atare, fără a face vreo conexiune cu memoriile apelantei prin care semnala diverse aspecte”.

Ipoteza că membrii consiliului ar fi invocat lipsa de competenţă decizională nu poate fi primită, întrucât nici apelanta nu a susţinut-o până la momentul audierii martorilor şi nici nu are nicio reflectare în procesul-verbal de şedinţă. De altfel, dintre cei doi martori audiaţi în apel, unul admite că este posibil să nu fi fost de faţă la discuţie, iar celălalt arată în finalul declaraţiei că a preluat sancţiunea ca atare, ceea ce indică, dincolo de faptul că nu a făcut o legătură între aceasta şi memoriile trimise de apelantă, cel puţin că nu a existat o opoziţie faţă de propunerea de sancţionare suspusă dezbaterii.

Prin urmare, declaraţiile martorilor nu confirmă susţinerea apelantei că propunerea de sancţionare disciplinară nu ar fi fost supusă dezbaterii consiliului Facultăţii de Farmacie şi nici nu relevă vreo opoziţie a membrilor consiliului. Faptul că propunerea a fost prezentată consiliului şi acesta nu s-a opus şi nici nu s-a dispus amânarea discuţiei într-o şedinţă viitoare nu este de natură să infirme cele consemnate în procesul-verbal al şedinţei.

Totodată, imposibilitatea prezentării de către intimată a înregistrării audio a şedinţei consiliului facultăţii din 15.04.2014 nu este de natură să invalideze hotărârea luată în legătură cu sancţionarea disciplinară a apelantei, întrucât nu s-a făcut dovada existenţei unei obligaţii de înregistrare şi implicit de deţinere a înregistrării la un moment ulterior, iar pe de altă parte din adresa intimatei nr. 2.10.2015 rezultă că decanul de la acea dată a înregistrat şedinţa cu telefonul personal şi ulterior a comunicat prorectorului [...] că acesta i-a fost furat. Nefiind vorba despre o înregistrare oficială, făcută cu mijloace tehnice ale universităţii în baza unei prevederi obligatorii, ci despre o înregistrare privată făcută cu mijloace proprii de către decan, imposibilitatea prezentării ulterioare a acestei înregistrări private, în condiţiile mai sus descrise, nu poate fi imputată intimatei.

5. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dreptului la apărare, apelanta a invocat în cadrul motivelor de apel neaudierea unor martori de către comisia de analiză. Curtea constată că cercetarea disciplinară a avut loc, apelanta a fost ascultată de comisia constituită în acest scop, fiind asistată de avocat, răspunzând în cadrul unei note explicative unor întrebări adresate şi prezentând totodată apărări scrise ample, iar comisia a solicitat universităţii o serie de documente şi informaţii, aceasta răspunzând prin adresa nr. …/12.02.2014, respectiv facultăţii, care a răspuns prin adresa nr. …/13.03.2014. Comisia a audiat pe membrii comisiei de constatare, pe [...] (care a fost şi reaudiat faţă de declaraţia apelantei) şi pe [...], precum şi 20 de studenţi, astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. …/19.03.2014.

Comisia de analiză nu a ascultat şi pe [...], dar audierea ca martor a acesteia nu a fost considerată utilă nici de instanţa de apel, după cum nici audierea a patru martori în cadrul judecăţii contestaţiei de faţă nu a condus la reţinerea unei situaţii de fapt diferite de cea consemnată în decizia de sancţionare disciplinară.

În condiţiile în care cercetarea disciplinară s-a efectuat, aceasta nu a avut caracter formal, ci s-au administrat o serie de probe, inclusiv audierea apelantei şi a mai multor persoane, nu se poate reţine că dreptul la apărare al apelantei a fost încălcat doar pentru că a fost refuzată audierea unor persoane, comisia având posibilitatea de a aprecia dacă probele solicitate sunt utile sau nu. Pentru ca cercetarea disciplinară să fie valabilă este suficient ca aceasta să fi fost una efectivă, persoana cercetată să fi fost ascultată şi să se fi administrat probe inclusiv în apărare, dar aceasta nu înseamnă că este obligatorie administrarea tuturor probelor propuse, dimpotrivă comisia putând aprecia asupra utilităţii acestora. Întrucât cercetarea a fost una efectivă, decizia nu este afectată de nelegalitate, chestiunea probatoriului putând prezenta relevanţă din perspectiva temeiniciei acesteia, dedusă judecăţii în cadrul contestaţiei. Argumentul apelantei că dacă comisia ar fi audiat martorii solicitaţi poate că decizia de sancţionare nu ar fi fost emisă este unul pur teoretic, întrucât în urma administrării probatoriului în cadrul procedurii judiciare de faţă situaţia de fapt reţinută de comisia de analiză s-a confirmat, respectiv că apelanta a absentat de la activităţile didactice menţionate în decizie, fiind înlocuită de o persoană care nu avea acest drept, de vreme ce nu era cadru didactic salariat al universităţii sau plătit cu ora în baza unei cereri aprobate de decan, aspecte pe care apelanta le cunoştea.

În acest context, procesul-verbal al comisiei de etică invocat în cererea de apel nu prezintă relevanţă, întrucât priveşte o analiză efectuată din perspectiva normelor de etică universitară, iar nu a normelor care reglementează conţinutul raporturilor de muncă, respectiv incidenţa răspunderii disciplinare.

6. Contrar celor susţinute de apelantă, curtea reţine că prima instanţă, ca şi intimata de altfel la emiterea deciziei contestate, au avut în vedere art. 69 din Regulamentul intern, care priveşte individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, iar nu aprecierea asupra săvârşirii acesteia. Textul respectiv reproduce în esenţă art. 250 Codul Muncii, având o aplicabilitate subsecventă stabilirii că salariatul a săvârşit o abatere disciplinară, sancţiunea urmând a fi aplicată în funcţie de mai multe criterii care conturează nivelul de gravitate al abaterii. Este evident că aceste criterii au fost avute în vedere de vreme ce angajatorul a aplicat sancţiunea disciplinară cea mai uşoară dintre cele prevăzute de art. 312 alin. 2 din Legea nr. 1/2011, respectiv avertismentul scris.

Totodată, nu s-a relevat o legătură de cauzalitate între faptul că apelanta a criticat activitatea decanului facultăţii şi sesizarea disciplinară efectuată de acesta, urmată de aplicarea unei sancţiuni disciplinare, în condiţiile în care aceasta este consecinţa unei situaţii de fapt obiective şi a unei cercetări disciplinare efectuate legal. Nu s-a relevat că decanul a urmărit sancţionarea apelantei pentru fapte pe care le-a tolerat altor cadre didactice, nefiind invocată şi nici dovedită vreo situaţie similară, în care un cadru didactic să fie înlocuit de o persoană care nu are această calitate la momentul respectiv şi cu atât mai puţin să aibă acordul decanului în acest sens. Atât comisia de analiză, cât şi consiliul facultăţii şi în final rectorul, care a emis decizia de sancţionare, au abordat abaterea disciplinară într-un mod echilibrat, aplicând sancţiunea disciplinară cea mai uşoară, dovedind că nu au urmărit decât aplicarea legii şi evitarea în viitor a unor situaţii similare, astfel încât cadrele didactice să desfăşoare efectiv activităţile didactice pe care şi le-au asumat, strict în cadrul legal care le reglementează.

Constatând astfel, în limitele învestirii prin cererea de apel, că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a legii, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, astfel cum a rezultat din considerentele de mai sus, în baza art. 480 alin. 1 C. proc. civ., Curtea va respinge apelul formulat în cauză ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare