Acţiune în constatare

6. decizie civilă - acţiune în constatare

Dosar nr. 283/201/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL DOLJ

SECŢIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 2177/2011

Şedinţa publică de la 16 Noiembrie 2011

Asupra recursurilor civile de faţă:

Reclamantul I. P. a chemat în judecată pe pârâţii I. F., I. I., S. C. şi C. D., solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate valabilitatea convenţiei încheiată de reclamant cu pârâtul I. F. intitulată „Chitanţă” şi să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

În fapt, s-a motivat că la 1.10.2003 pârâtul I. F. a vândut reclamantului o casă cu 4 camere, bucătărie, hol, beci şi anexe gospodăreşti construită din chirpici, acoperită cu ţiglă, terenul aferent în suprafaţă de 1750 mp situat în T 24, P 6 şi P 6/1  şi suprafaţa de 5750 mp teren extravilan cu preţul de 5200 lei care a fost achitat în totalitate. Deşi pârâtul a fost somat să se prezinte în vederea încheierii actelor în formă autentică, acesta a refuzat.

Acţiunea nu a fost motivată în drept.

S-a depus la dosar actul sub semnătură privată intitulat „Chitanţă” titlul de proprietate nr.2857-48368, acte de filiaţie, adeverinţa 3893/2008 eliberată de Primăria Piscu Vechi, certificat de atestare fiscală, schiţă de amplasare.

La 6.10.2008 pârâtul I. F. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acţiunii, menţionând că după intrarea în posesia bunurilor reclamantul nu a mai stăruit în încheierea actelor în formă autentică şi că este de acord să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

 La aceeaşi dată a formulat întâmpinare I. I., S. C. şi C. D., solicitând admiterea acţiunii.

Judecătoria Calafat, prin sentinţa civilă nr.2088/15.10.2008 a admis acţiunea, a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare, dispunând ca hotărârea să ţină loc de act autentic.

Tribunalul Dolj, prin decizia civilă 2111/24.11.2010 a admis recursul declarat de pârâta I. F., a casat sentinţa Judecătoriei Calafat şi a trimis cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe. Tribunalul a reţinut că la unicul termen de judecată din data de 15.10.2008 când cauza a fost soluţionată pe fond, pârâtul I. F., autorul recurentei I. F. nu a fost prezent, fiind citat la o altă adresă, respectiv la domiciliul reclamantului I. P., citaţia fiind primită de acesta din urmă.

 Întâmpinarea depusă la 6.10.2008 în numele pârâtului I. F. nu este de natură  să acopere lipsa de procedură cu acesta,  dispoziţiile 89 alin.2 c.p.civ. fiind de strictă interpretare.

Procedând la judecată în absenţa pârâtului I. F., instanţa de fond a încălcat disp. art. 85 şi 107 c.p.civ., ceea ce atrage nulitatea

În rejudecare, la 17.03.2011, pârâta I. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării s-a susţinut că în temeiul art. 139 c.p.civ., se solicită obligarea reclamantului de a depune originalul înscrisului sub semnătură privată iar în situaţia în care reclamantul nu va prezenta un astfel de înscris, se solicită să se dispună verificarea actului, în caz contrar considerându-se că înscrisul nu există.

Înscrisul nu este valabil întrucât nu s-a făcut în atâtea exemplare originale câte părţi cu interese contrare sunt, iar pe fiecare exemplar nu s-a făcut menţiunea de numărul originalelor iar pretinsul act are valoare ce depăşeşte suma de 250 lei.

Imobilul casă despre care se susţine că ar fi fost înstrăinat a fost dobândit de I. F. cu pârâta I. F. Se mai invocă faptul că a intervenit prescripţia de 3 ani, astfel încât reclamantul nu mai poate cere realizarea dreptului său.

S-a depus la dosar certificatul de deces al lui I F., certificatul de căsătorie al pârâtei I. F.. În cauză s-a luat interogatoriu din oficiu reclamantului I. P..

S-au audiat martorii P. A.l şi M. M.. S-a audiat martorul D. M. şi s-a luat interogatoriu pârâtei  S. C..

Prin sentinţa civilă nr.1001 din 16.06.2011 pronunţată de Judecătoria Calafat a fost  admisă în parte acţiunea formulată de reclamantul I. P. împotriva pârâţilor împotriva  pârâţilor I. F., S. C. şi C. D. şi I. F.,  decedat în timpul procesului.

S-a constatat valabilă promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare încheiată de reclamantul I. P. în calitate de promitent cumpărător cu defunctul I. F. - promitent vânzător, prin care acesta din urmă s-a  obligat să înstrăineze reclamantului o casă cu 4 camere, bucătărie, hol, beci şi anexe gospodăreşti, construite din chirpici , acoperite cu ţiglă, terenul intravilan aferent construcţiei în suprafaţă de 17,7 ari, terenul extravilan în suprafaţă de 57,5 ari conform titlului de proprietate  nr. 2857-48378 din 25. 03.2002 , situate în Piscu Vechi,  cu preţul de  5.200 lei  ( 52.000.000 lei vechi) care a fost achitat în întregime. A fost respins capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare. Au fost compensate cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la 1.10.2003 între I. F., în calitate de promitent vânzător şi I. P., în calitate de promitent cumpărător, s-a încheiat o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare intitulată de părţi „chitanţă” prin care I. F. se obliga să înstrăineze reclamantului o casă cu 4 camere, bucătărie, hol, beci şi anexe gospodăreşti construită din chirpici acoperită cu ţiglă, terenul intravilan aferent construcţiei în suprafaţă de 17,5 ari şi terenul extravilan în suprafaţă de 57,5 ari,  conform titlului de proprietate nr. 2857-48378 situate în Piscu Vechi, Dolj. Preţul vânzării a fost de 5200 lei şi a fost achitat în totalitate la data încheierii promisiunii de vânzare-cumpărare. În acelaşi act se menţionează că părţile se obligă să încheie acte în formă autentică până la 25.11.2003.

Din titlul de proprietate aflat la fila 5 din dosarul 2544/201/2008  a rezultat că în urma aplicării Lg. 18/1991 s-a reconstituit drept de proprietate numiţilor I. F.F., I. F.I. şi P. F V., ca moştenitori ai defunctului I. I.F. pentru suprafaţa de 3 ha şi 4600 mp teren pe teritoriul localităţii Pisicu Vechi, Intre titularii dreptului nu s-a realizat ieşirea din indiviziune.

I. F. a decedat la 22.11.2008. Plăviţ Victoria a decedat la 7.10.2004, având ca moştenitori pe C. D. şi S. C..

Din  întâmpinările aflate la filele 21-24 din dosarul 2544/201/2008 a rezultat că reclamantul a intrat în posesia bunurilor care au format obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare de la data încheierii convenţiei.

Reclamantul, în interogatoriu de la fila 30 din dosar, a susţinut că nu poate depune actul sub semnătură privată în original pentru că după pronunţarea hotărârii care ţine loc de act nu l-a mai păstrat.

Martorii P. A. şi M. M. au susţinut în faţa instanţei că imobilul casă şi celelalte construcţii au fost dobândite de defunctul I. F.  cu soţia supravieţuitoare pârâta I. F.. Imobilul casă ce a aparţinut tatălui defunctului este locuit în prezent de pârâtul I. I. şi nu are legătură cu imobilul care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, a rezultat că defunctul I. F. a încheia actul sub semnătură privată  fără consimţământul expres al soţiei sale pârâta I. F..

Conform art.35 alin.2 din codul familiei, „oricare dintre soţi exercitând singur administrarea, folosinţa şi dispoziţia bunurilor care fac parte din comunitatea de bunuri, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ. Cu toate acestea, niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ”.

În raport de starea de fapt reţinută, instanţa având în vedere împrejurarea că promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare nu este un act de vânzare-cumpărare  întrucât vânzătorul nu a vândut iar cumpărătorul nu a cumpărat ci ambii s-au obligat să încheie contractul, deşi s-au înţeles asupra lucrului şi asupra preţului, că vânzătorul  nu arfe proprietatea exclusivă asupra bunurilor, el stăpânind în indiviziune la data încheierii promisiunii terenul cu fraţii săi I. I. şi P. V., iar construcţiile în devălmăşie cu soţia sa, a admis în parte acţiunea în sensul că în conformitate cu art. 111 Cod proc. civ. ., a constatat valabilitatea convenţiei de vânzare-cumpărare şi a respins capătul de cerere privind pronunţarea unui hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Instanţa nu a primit apărarea pârâtei I. F. potrivit căreia dreptul la acţiune al reclamantului ar fi prescris întrucât în întâmpinările lor pârâţii susţin că reclamantul ar fi intrat în posesia bunurilor de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

Nu s-a  reţinut  nici sancţiunea prevăzută de art. 139 C.p.civ. atâta timp cât între părţi s-a soluţionat un litigiu prin s.civ. 1657/8.09.2008 a Judecătoriei Calafat, definitivă prin neapelare la 29.10.2009, sentinţă depusă de părţi în recurs.

Împotriva sentinţei civile nr.1001/16.06.2011 a formulat recurs reclamantul I. P. şi pârâta I. F.

Recurentul I. P. a solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A considerat că instanţa de fond s-a aflat în eroare cu privire la ansamblul elementelor probatorii, reţinând o altă stare de fapt decât cea care a rezultat din dezbateri. Din probele administrate în cauză a rezultat că imobilele ce au făcut obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare  nu au fost bunuri comune care să aparţină soţilor, deoarece I. F.F. a fost unul dintre moştenitorii autorului I. I.F. iar imobilul înstrăinat l-a deţinut în coproprietate cu ceilalţi doi moştenitori, I. I. şi P. V., nerealizându-se ieşirea din indiviziune. Instanţa greşeşte atunci când separă proprietatea imobilelor clădiri şi anexe de cea a imobilelor terenuri, în sensul că niciunul dintre acestea nu au fost deţinute de I. F.F. împreună cu soţia supravieţuitoare. Casa de locuit a aparţinut lui I. I.F., tatăl lui I. F.F., care împreună cu soţia acestuia au fost toleraţi în imobil, conform înţelegerii dintre tată şi fiu, anterioară căsătoriei cu pârâta I. F..

Recurentul a arătat, de asemenea, că pârâta a avut o atitudine procesuală inconsecventă şi oscilatorie, întrucât pe de o parte, a ridicat excepţii nefondate şi a formulat cerere reconvenţională la care ulterior a renunţat, iar pe de altă parte a formulat apărări care nu au legătură cu acţiunea în constatare, ci doar cu un partaj de bunuri comune.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.3041 C.pr.civ, coroborate cu art.304 pct.8 şi 9 C.pr.civ.

Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 213 lei, achitată prin chitanţa nr.566-284-0123/11.10.2011 şi timbru judiciar de 1,5 lei.

Recurenta I. F. a formulat de asemenea recurs, prin care a solicitat respingerea acţiunii pe fond iar în subsidiar, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei invocate prin nota de şedinţă din 26.05.2011 privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâţilor I. I., S.r C. şi C. D.; întâmpinarea atribuită soţului său este falsă sub aspectul semnăturii iar instanţa nu a verificat acest aspect; instanţa a încălcat prevederile art.139 potrivit cărora nu se va ţine seama de înscrisul pretins dacă nu se depune în original, a reţinut existenţa acestuia deşi s-a invocat înscrierea în fals şi atunci ar fi trebuit sesizat Parchetul.

În continuare, recurenta a arătat că instanţa de fond a avut în vedere declaraţiile extrajudiciare ale unor martori şi declaraţiile date la notar de către pârâţii I. I.,  S. C.,  C. D., care nici nu aveau calitate procesuală pasivă; instanţa nu a făcut nicio cercetare cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, reţinând că pârâţii au susţinut prin întâmpinare că reclamantul ar fi intrat în posesia bunurilor, fapt neadevărat; instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiilor privind prevederile art.1079 şi art.1091 C.civil şi asupra aspectului privind calitatea de bun comun al soţilor şi lipsa acordului la înstrăinarea pretinsă.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8, 9, 10, art.312 pct.5 C.pr.civ.

Recursul a fost timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 213 lei, achitată prin chitanţa nr.1075304-285-0003/12.10.2011 şi timbru judiciar de 1,5 lei.

Faţă de recursul formulat de recurentul reclamant, intimata I. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea sa şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate.

A arătat că în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că imobilul casă a fost dobândit de către cei doi soţi fiind bun comun, iar imobilul de care face vorbire recurentul moştenit de la tatăl lui I. F.F., respectiv I. I.F., este locuită în prezent de I. I. şi nu are legătură cu imobilul casă care a făcut obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare.

A invocat, de asemenea, faptul intervenirii prescripţiei de 3 ani, promisiunea bilaterală fiind încheiată în anul 2003 iar recurentul cerând realizarea dreptului în anul 2008, fără a intra în posesia imobilului.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.115-119 C.pr.civ.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor recurenţilor şi în raport cu prevederile legale incidente, incluzând art.3041 C.pr.civ, Tribunalul reţine următoarele aspecte:

Înscrisul sub semnătură privată este înscrisul întocmit şi semnat de părţi fără  intervenţia funcţionarului public, încheiat pentru a constata unul sau mai multe raporturi juridice, cu scopul de a fi utilizat, la nevoie, ca mijloc de dovadă.

Deşi înscrisul sub semnătură privată îşi atrage puterea doveditoare din semnătura părţilor, el prezintă mai puţine garanţii cu privire la originea sa faţă de înscrisul autentic. Până la momentul în care semnătura nu este recunoscută voluntar sau nu este valorificată în justiţie, nu se poate şti dacă ea aparţine  sau nu celui care figurează în înscris ca semnatar.

Astfel, o caracteristică a înscrisului sub semnătură privată izvorăşte din dreptul pe care-l  are  partea căruia i se  opune, de a-i  contesta conţinutul sau semnătura; moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia de la care se pretinde că emană înscrisul pot declara că nu recunosc înscrisul sau semnătura întrucât prin voinţa legiuitorului, potrivit art.1177 alin.2 Cod civil şi art.177 C.pr.civ, nu pot fi siliţi să recunoască sau să tăgăduiască semnătura.

Este suficient ca semnătura privată să fie tăgăduită de parte sau declarată ca necunoscută de moştenitori sau urmaşii în drepturi ai părţii, ori de terţe persoane, pentru ca înscrisul ce li se opune să fie lipsit de orice putere doveditoare, în mod  provizoriu, până la verificarea autenticităţii sale în justiţie şi sub rezerva acestei verificări. Într-o atare situaţie, sarcina probei  se deplasează asupra celui care  foloseşte înscrisul sub semnătură privată, urmând să dovedească realitatea semnăturii părţii, faţă de cel care o tăgăduieşte sau nu o recunoaşte.

În aceste cazuri, instanţa de judecată este obligată să dispună verificarea înscrisului respectiv. În temeiul rolului activ, instanţa poate recurge la procedura verificării de scripte şi din oficiu, dacă se îndoieşte de sinceritatea părţii sau când are motive să aprecieze că părţile doresc să obţină  o hotărâre neîntemeiată pe realitate.

Verificarea de scripte este reglementată de art. 177 – 179 Cod proc. civ. şi intervine aşadar, în cazul în care se contestă un înscris sub semnătură privată.

În speţă, instanţa de fond nu a procedat la verificarea de scripte deşi recurenta-pârâtă I. F., în calitate de moştenitoare a defunctului I. .F, pretins autor al înscrisului sub semnătură privată încheiat cu reclamantul I. P. la data de 01.10.2003, a contestat în mod expres semnătura autorului său de pe  acest antecontract.

Renunţarea la cererea sa  privind verificarea de scripte avea caracter subsidiar; aşa cum rezultă din notele scrise depuse în rejudecare, în al II-lea ciclu procesual aceasta renunţă la verificarea de scripte în ipoteza lipsei prezentării înscrisului în original, prezumând  că în acest caz, instanţa ar aplica sancţiunea prevăzută de art.139 alin.1 C.pr.civ şi ar respinge  acţiunea.

Cum în cauză însă, instanţa nu a înlăturat înscrisul sub semnătură privată, se impunea să recurgă la procedura verificării de scripte, pentru că a-i atribui  aceeaşi putere probatorie  ca şi înscrisului autentic, atât în privinţa conţinutului cât şi a semnăturii, ar fi  presupus ca acesta să nu fie contestat de partea căruia i se opune, ceea ce nu este cazul în speţă.

Se are în vedere de asemenea, faptul că instanţa de fond a concluzionat în sensul că imobilul casă şi celelalte construcţii ce au format  obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare din 01.10.2003, constituie bun comun al defunctului I. F. şi pârâtei I. F., fără a avea la baza acestei convingeri un probatoriu amplu, apt  să conducă la această concluzie în mod indubitabil. Au fost audiaţi martori ale căror declaraţii sunt evazive şi contradictorii.

Se reţine că s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului invocat de recurenta-pârâtă cu motivarea că prin  întâmpinări, pârâţii au susţinut că motivarea că pârâţii au susţinut că reclamanţii ar fi intrat în posesia bunurilor de la data încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare,  fără ca instanţa de fond să facă vreo referire la probele  administrate care să  o fi condus la o asemenea concluzie şi în condiţiile în care  recurenta-pârâtă contestase  în primul ciclu procesual conţinutul şi semnătura întâmpinării formulate de autorul său.

Rolul activ al judecătorului este un principiu fundamental care se realizează în tot cursul procesului civil şi care conduce la aflarea adevărului şi în consecinţă, la pronunţarea unor  hotărâri temeinice şi legale, ceea ce presupune că judecătorul  este în drept să stăruie prin toate mijloacele legale în vederea lămuririi împrejurărilor de fapt şi de drept.

Reglementat prin dispoziţiile art.129 C.pr.civ, rolul activ al judecătorilor se manifestă  sub diferite forme, una dintre acestea fiind şi dreptul şi obligaţia instanţei de judecată de a ordona dovezile pe care le consideră utile pentru aflarea adevărului, în afara probelor propuse  de părţi.

În speţă, instanţa de fond ar fi trebuit să insiste în sensul  administrării şi suplimentării probei testimoniale, a  probei cu interogatoriu şi înscrisuri,  să verifice  aspectele invocate de pârâta I. F. privind tăgăduirea semnăturii autorului său de pe înscrisul sub semnătură privată în litigiu, să stabilească bazat pe probe şi nu pe susţinerile părţilor dacă imobilul construcţie ce a format obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare este sau nu bun comun al soţilor I. F. şi F., să stabilească dacă reclamantul I. P. a intrat în posesia acestui  imobil iar în caz afirmativ, momentul intrării în posesie pentru a putea aprecia asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta I. F..

Cum starea de fapt nu este suficient determinată pentru a permite instanţei de recurs să facă aplicarea legii, apreciind  drept fondate criticile recurentei-pârâte I. F. şi în raport de dispoziţiile art.312 C.pr.civ, Tribunalul urmează să admită  recursul  şi, faţă de faptul că verificările ce  trebuie făcute, presupun administrarea de noi probatorii, urmează să caseze sentinţa recurată, să trimită cauza spre rejudecare instanţei de fond pentru lămurirea  aspectelor referitoare la înscrisul sub semnătură privată privind  prin prisma contestării sale, calităţii de bun comun sau  nu a  casei  ce a format obiectul chitanţei în litigiu, data intrării în posesie a reclamantului dacă se dovedeşte  această împrejurare; în rejudecare, instanţa va pune în discuţia părţilor şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor I. I., S. C. şi C. D. invocată de pârâta I. F. prin nota de şedinţă din 26.05.2011 în vederea garantării dreptului la apărare al părţilor şi ţinând cont de obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra tuturor cererilor formulate în cadrul unui proces.

 Pentru  a asigura caracterul unitar al soluţionării cauzei în ansamblul său, se va admite şi recursul formulat de reclamantul I. P., urmând ca în rejudecare, în raport de  dispoziţiile art.315 C.pr.civ, instanţa să aibă  în vedere necesitatea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt, suplimentând  probele conform îndrumărilor mai sus menţionate.

Domenii speta

Spete similare