Ac?iune posesorie. Condi?ii de admisibilitate.

3. Acţiune posesorie. Condiţii de admisibilitate.

Acţiunea posesorie, reglementată prin art. 674-675 C.proc.civ., este o acţiune reală al cărei scop este acela al apărării posesiei ca stare de fapt împotriva oricăror tulburări, pentru a menţine această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când aceasta a fost pierdută.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, pentru admisibilitatea acţiunii posesorii trebuie îndeplinite mai multe condiţii: să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare; înainte de deposedare sau tulburare reclamantul să fi posedat cel puţin un an iar posesia sa să fie utilă şi neviciată, în condiţiile art. 1846 şi 1847 C.civ..

Totodată, conform art. 41 alin 4 din Legea 13/2007, terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie „sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”, în acest sens fiind şi dispoziţiile art.2 şi art. 5 din Legea 18/1991, potrivit cărora aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, fiind amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale folosite în uz sau interes public, terenuri care sunt conform legii inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile atât timp cât aparţin domeniului public al statului.

( Trib. Dolj, Secţia comercială, Decizia nr. 62 din 21.02.2011)

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 Bucureşti la data de 26.02.2008, reclamantul D M a solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin M F P şi SC C D SA, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor ca deîndată aceştia să nu-i mai tulbure posesia şi folosinţa celor 24.200 mp de teren intravilan, amplasaţi în comuna Şimnicu de Sus, jud. Dolj, dar şi să îndepărteze urgent cei opt stâlpi gigant de medie tensiune pe care fără acordul său i-a plantat pe terenul respectiv, prin abuz si forţă în timpul dictaturii comuniste şi în subsidiar în caz de neaplicare urgentă şi cu bună credinţă a sentinţei care se va pronunţa în cauză, să fie obligaţi pârâţii în solidar să suporte daune cominatorii de 100 lei/zi pentru întârzierea zilnică a mutării urgente şi necondiţionate a celor 8 stâlpi in alte locaţii, precum si readucerea terenului intravilan la starea normala de folosinţă, care în prezent afectează grav circa 20.000 mp.

În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că cei 24200 mp teren intravilan din comuna Simnicu de Sus, jud. Dolj au devenit în mod definitiv si irevocabil proprietatea privată exclusivă a sa, în urma sentinţei civile de partaj nr. 1261/07.08.2007 pronunţată de Judecătoria Craiova, drept urmare l-a intabulat, a făcut cadastru, a deschis rol în Registrul Agricol, şi a plătit toate impozitele la zi, însă în perioada regimului comunist au fost amplasaţi în mod brutal şi unilateral opt stâlpi de medie tensiune care cât ţin aceştia si spaţiul lor de protecţie afectează grav circa 20.000 mp, iar în prezent pârâţii pretind că terenul său intravilan ar fi proprietate publică a statului si pot dispune de el după bunul plac.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 12, art. 112 Cpc, art. 480, 481, 489, 998, 999, 1073 şi urm C.civ, art.11 alin 1 si 2, art. 15 alin 1 si 2, art. 20 alin 2, art. 21, art. 44 alin 1, 2, 3, 4 si 6, art. 136 alin 5 din Constituţia României, art. 1 din Protocolul Adiţional la Carta Universala a Drepturilor Omului, art. 25 alin 1 si art. 35 alin 2 din Decretul nr. 31/1954.

În dovedirea cererii au fost depuse la dosar înscrisuri.

Pârâta SC C D SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, având în vedere faptul că terenul pe care se află amplasaţi stâlpii de înaltă tensiune aparţine proprietăţii publice a statului şi nu reclamantului, fiind parte componenta a reţelei prin care furnizează energie electrică consumatorilor din zonă, construită înainte de anul 1990 şi aparţine SC C D SA în calitate de operator de distribuţie a energiei electrice, astfel că titlul de proprietate nr. 3691 din 29.09.2006 este lovit de nulitate absolută parţială pentru suprafaţa de teren ocupată de stâlpi, fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 42 alin 3 din Legea 18/1991.

Pârâtul Statul Român prin M F a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, având în vedere faptul că terenul despre care face vorbire reclamantul aparţine proprietăţii publice a statului, precum şi ca neîntemeiată, având în vedere că stâlpii de electricitate a căror îndepărtare se solicită de către reclamant, sunt parte componentă a reţelei prin care se furnizează energie electrică consumatorilor din zona în care sunt amplasaţi, reţea construită în perioada 1970 – 1977 şi aparţin SC C D SA în calitate de operator de distribuţie a energiei electrice.

Prin sentinţa nr. 7719/16.09.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, irevocabilă prin Decizia civila nr. 2263/18.12.2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia a V-a civilă,  s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi s-a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, constatând că obiectul cererii principale este reprezentat de o cerere referitoare la posesie , fiind incidente dispoziţiile art. 674-676 C.pr.civ., care nu cuprind dispoziţii privitoare la competenţa materială sau teritorială, urmând a se aplica regulile de drept comun , adică art.1 şi 13 C.pr.civ ,potrivit cărora acţiunile posesorii se judecă de judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul vizat de tulburarea de posesie.

Prin sentinţa nr. 5495/ 30.03.3009 pronunţată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 2308/300/2008 a fost declinată competenţa soluţionării cauzei  în favoarea Tribunalului Dolj –Secţia Comercială,  reţinând că potrivit art. 2 pct. 1 lit. c C.pr.civ., procesele şi cererile în materie comercială al căror obiect este neevaluabil în bani sunt de competenţa Tribunalului, iar în speţă, cum cererea principală are  ca obiect - obligaţie de a  face - competenţa revine Tribunalului Dolj – Secţia Comercială.

Prin sentinţa nr. 1243/24.06.2009 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 5201/63/2009 a fost  admisă excepţia necompetenţei materiale şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În considerentele sentinţei, Tribunalul Dolj a  reţinut că obiectul cererii principale  a reclamantului  îl reprezintă o cerere privitoare la posesie, reglementată de art.674-676 C.pr.civ., iar acţiunea reclamantului  nu se fundamentează pe raporturi juridice  comerciale între comercianţi  ca urmare a încheierii şi derulării unor contracte, neavând  relevanţă calitatea de comerciant a unei  părţi , în speţă fiind aplicabile regulile civile de drept comun.

Constatând ivit conflict negativ de competenţă, Tribunalul Dolj a înaintat cauza în vederea soluţionării conflictului la Curtea de Apel Craiova – Secţia Comercială.

Prin decizia nr. 30/09.07.2009, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 2057/63/2009, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, ca instanţă comercială.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a apreciat că obiectul cererii principale este reprezentat de o cerere privitoare la posesie, reglementată de dispoziţiile art. 674 şi  următoarele C.civ., fiind accesoriu capătul de cerere în obligaţie de a face privind îndepărtarea  celor opt stâlpi de tensiune medie.

Pe rolul Judecătoriei Craiova dosarul a fost înregistrat sub nr. 21443/215/2009.

La data de 12.10.2009, pârâta SC C D SA a formulat cerere reconvenţională, solicitând constatarea nulităţii absolute parţiale a TP nr. 3691/2006 emis de Comisia Judeţeană, cerere care la data de 04.11.2009 a fost disjunsă.

Prin Sentinţa nr. 16130/09.11.2009 Judecătoria Craiova a respins acţiunea formulată de reclamant.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut  că prin TP 3691/2006 i-a fost reconstituit dreptul de proprietate reclamantului asupra terenului în suprafaţa totală de 24.200 mp,  amplasat în comuna Şimnicu de Sus, jud. Dolj, teren pe care se află amplasaţi opt stâlpi de energie electrică, reclamantul invocând tulburarea posesiei şi a folosinţei terenului intervenită ca urmare a amplasării celor 8 stâlpi de înaltă tensiune.

Coroborând art.2 şi art. 5 din Lg. 18/1991, instanţa a apreciat că aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, fiind amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale folosite în uz sau interes public şi, în consecinţă, aceste terenuri sunt conform legii inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile atât timp cât aparţin domeniului public al statului.

Instanţa de fond a considerat totodată că aceeaşi concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art. 41 alin 4 din Legea 13/2007, care stabilesc că terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie „sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”.

 În conformitate cu prevederile art. 16 alin 5 din această ultimă lege, „exercitarea dreptului de uz şi servitute asupra proprietăţii private afectată de capacităţi electrice ce se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulamentele procedurale privind termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizaţiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată al acestora”., conform alin 6 „proprietarii terenurilor afectate de dreptul de uz sau servitute putând solicita încheierea de convenţii conform alin 5”

Instanţa, constatând că stâlpii de înaltă tensiune au fost amplasaţi pe teren cu mult înainte de apariţia legii fiind anteriori chiar reconstituirii dreptului de proprietate reclamantelor, a apreciat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 16 alin 5 şi 6, ci prevederile art. 41 alin 4 din Legea 13/2007.

Totodată, privită problematica prin prisma dispoziţiilor Constituţiei şi ale Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, instnaţa a constatat că aceste dispoziţii legale nu contravin exigenţelor principiului garantării şi ocrotirii proprietăţii private.

În acest sens, instanţa a reţinut că justificarea încadrării prin legea organică a terenurilor pe care se situează reţelele electrice de distribuţie în categoria terenurilor cu destinaţie specială, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora s-a făcut în considerarea caracterului de bun public de interes naţional al fondului energetic şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii.

În ceea ce priveşte Curtea Europeană, acesta a recunoscut statelor o largă libertate de apreciere privind implementarea politicilor sociale şi economice care ar avea un impact asupra exercitării dreptului de proprietate.

Raportat la calificarea  dată cererii reclamantului de Curtea de Apel Craiova în soluţionarea conflictului negativ de competenţă, şi anume-acţiune posesorie, şi faţă de probele administrate în cauză, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 674 C.p.civ .

Astfel, instanţa reţine că posesia, pentru a fi apărată pe calea acţiunii posesorii prevăzute de art. 674 Cod procedură civilă, trebuie să fie utilă în sensul art. 1846 şi 1847 Cod civil, adică exercitarea sub nume de proprietar şi cu vocaţie de a uzucapa bunul.

Posesia ce poartă asupra unui teren afectat domeniului public, ce este scos din circuitul civil, nu este utilă.

De asemenea instanţa constată că, aşa cum rezultă chiar din susţinerile  reclamantului, stâlpii de înaltă tensiune au fost amplasaţi pe teren în anii 1970-1980.

Cum nici cea de-a doua condiţie a acţiunii posesorii în complângere, aceea de a nu fi trecut mai mult de 1 an de la tulburarea posesiei, şi având în vedere că stâlpii sunt amplasaţi pe teren de peste 30 de ani, instanţa constată neîntemeiată cererea reclamantului.

În ceea ce priveşte cererea reclamantului privind mutarea stâlpilor de înaltă tensiune, instanţa, faţă de considerentele de mai sus şi textele de lege menţionate a apreciat că fiind neîntemeiată, stâlpii de înaltă tensiune fiind amplasaţi pe terenul proprietate publică.

Împotriva acestei sentinţe a declarat  apel ( calificat recurs)  reclamantul.

În motivare recurentul  arată că obiectul principal al acţiunii a fost violarea proprietăţii urmată de tulburare de posesie şi împiedicarea normalei folosinţe de către pârâţi şi nu interpretarea abuzivă dată de instanţa de fond, întrucât este proprietarul celor 20.000 m.p. teren intravilan pe  vechiul amplasament, amplasat într-o zonă apropiată a Municipiului Craiova, unde se construiesc vile, deci şi după anul 1989 a rămas tot teren intravilan conform prevederilor din actul autentic de proprietate nr. 4632/19.04.1947.

Recurentul a mai arătat că art.41 alin.4 din Legea 1372007 este neconstituţional dacă se referă la terenuri pentru care statul român nu deţine acte autentice publicate în Monitorul Oficial de expropriere cu plata anticipată a despăgubirilor sau dacă a devenit proprietar printr-o sentinţă definitivă de confiscare a unor proprietăţi particulare ilicite.

S-a mai menţionat că sentinţa recurată încalcă normele legale în materie, fiind ambiguă şi superficială, în acest caz trebuind aplicate dispoziţiile Legii 10/2001, iar cele ale Legii 18/1991 în mod tranzitoriu, conform dispoziţiilor di n art.2 lit. d şi sub nici o formă art.5 din aceeaşi lege deoarece acesta se referă la terenurile pentru care Statul Român deţine acte publicate în M.O. în 1948 pentru naţionalizarea abuzivă sau expropriere legală pentru domeniul public sau confiscări pe baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

În aceste condiţii, statul român nu are nici un titlu legal şi valabil cu privire la terenul proprietate a sa, impunându-se respectarea proprietăţii private, dar şi respectarea drepturilor recurentului în calitate de justiţiabil, acesta arătând că a fost subiectul unor abuzuri procedurale.

La termenul din 10 mai  2010 recurentul  a învederat că renunţă la judecată faţă de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Analizând legalitatea şi temeinica sentinţei recurate prin prisma motivelor de recurs formulate şi având în vedere dispoziţiile art. 304 ind 1 şi 304 C.pr.civ., tribunalul apreciază că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe contestarea dispoziţiilor art. 41 alin 4 din Legea 13/2007, potrivit căruia terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie „sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”,  tribunalul consideră că, deşi indică faptul că această dispoziţie legală ar contraveni unor prevederi constituţionale, recurentul reclamant nu a înţeles să invoce înaintea instanţei o eventuală excepţie de neconstituţionalitate.

Pe de altă parte, dispoziţiile legale sus-menţionate au format obiectul repetat al unor decizii pronunţate de Curtea Constituţională – decizia 1046/2010, decizia 1395/2009, decizia 80572009 şi decizia 163/2007, concluzionându-se de către forul constituţional că textul de lege criticat nu contravine dreptului de proprietate, legiuitorul ordinar fiind competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Sub acest aspect, Curtea a constatat că, prin reglementarea dedusă controlului, legiuitorul nu a făcut decât să dea expresie acestor imperative, în limitele şi potrivit competenţei sale constituţionale.

De altfel, aceste aspecte au fost în mod corect analizate şi de către prima instanţă în cuprinsul sentinţei recurate, motivarea acesteia fiind completă sub aspectul identificării normelor legale incidente în materie şi al analizării lor din perspectiva normelor Convenţiei europene a drepturilor omului.

În ceea ce priveşte dezlegarea dată situaţiei de fapt deduse judecăţii tribunalul reţine că, în fapt, prin titlul de proprietate nr. 3691/29.09.2006, recurentului reclamant i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de totală de 24.200 mp teren intravilan, amplasat în comuna Şimnicu de Sus, jud. Dolj, teren pe care se află amplasaţi opt stâlpi de energie electrică, stâlpi de susţinere ce sunt părţi componente ale reţelei prin care se furnizează energie electrică consumatorilor din zona, liniile electrice aeriene fiind puse în funcţiune în perioada 1972-1976 şi aparţinând SC C D SA, operator de distribuţie a energiei electrice ce prestează un serviciu de utilitate publică.

Acţiunea posesorie, reglementată prin art. 674-675 C.pr.civ., este o acţiune reală al cărei scop este acela al apărăii posesiei ca stare de fapt împotriva oricăror tulburări, pentru a menţine această stare ori pentru a redobândi posesia atunci când aceasta a fost pierdută.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, pentru admisibilitatea acţiunii posesorii trebuie îndeplinite mai multe condiţii: să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare, înainte de deposedare sau tulburare reclamantul să fi posedat cel puţin un an, iar posesia sa să fie utilă şi neviciată, în condiţiile art. 1846 şi 1847 C.civ..

Totodată, conform art. 41 alin 4 din Legea 13/2007, terenurile pe care se situează reţele electrice de distribuţie „sunt şi rămân în proprietatea publică a statului”, în acest sens fiind şi dispoziţiile art.2 şi art. 5 din Legea 18/1991, potrivit cărora aparţin domeniului public construcţiile de transport al energiei electrice, fiind amplasate pe terenuri cu destinaţii speciale folosite în uz sau interes public, terenuri care sunt conform legii inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile atât timp cât aparţin domeniului public al statului.

Tribunalul apreciază astfel că, analizând condiţiile admisibilităţii acţiunii posesorii în raport de situaţia de fapt reţinut şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa de fond a realizat o corectă aplicare a legii la faptele deduse judecăţii.

De altfel, acţiunile posesorii vizează apărarea posesiei ca stare de fapt, iar nu a proprietăţii, motivele de recurs indicând violări ale dreptului de proprietate fiind nefondate, atât timp cât în speţă se impune analizarea îndeplinirii unor condiţii ale posesiei exercitate de către persoana ce pretinde a-i fi adusă o tulburare dreptului său.

Prin urmare, considerând că în cod corect instanţa de fond a realizat analiza condiţiilor art. 674 C.pr.civ., recurentul neputând justifica exercitarea unei posesii utile, atât timp cât terenul pe care se află stâlpii electrici aparţine domeniului public, tribunalul constată ca fiind nefondată şi critica referitoare la greşita identificare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Referitor la motivul de recurs vizând durata procesului şi nerespectarea dispoziţiilor procedurale pe parcursul soluţionării cauzei, tribunalul reţine că judecarea cauzei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor procedurale reglementând materia competenţei materiale şi a soluţionării conflictelor de competenţă.

În plus, la termenul la care s-a acordat părţilor cuvântul pe fond, procedura de citare a fost legal îndeplinită, reclamantul fiind prezent, această procedură fiind păstrată şi  pentru data de 09.11.2009, data pronunţării sentinţei recurate, ca urmare a amânării pronunţării conform art. 260 C.proc.civ.. Sunt astfel nefondate susţinerile recurentului referitoare la judecarea cauzei fără ştirea sa şi încălcarea drepturilor sale constituţionale, aspectele referitoare la modalitatea de repartizare a cauzei neputând forma obiectul unui control judiciar, acesta rezumându-se la analizarea legalităţii şi temeiniciei  sentinţei recurate.

În consecinţă, pentru cele expuse mai-sus şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C.pr.civ., tribunalul urmează să respingă prezentul recurs, acesta fiind nefondat.

Domenii speta

Spete similare